decorare

Traian Băsescu a decorat 16 redactori ai SRR

Preşedintele Traian Băsescu a decorat, miercuri, la Palatul Cotroceni ,16 redactori ai Societăţii Române de Radiodifuziune, unul dintre aceştia, Paul Grigoriu, lipsind de la eveniment.

Doi militari români, decoraţi cu „Medalia pentru Serviciul Meritoriu” de către ambasada SUA

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, a acordat, luni, "Medalia pentru Serviciu Meritoriu" colonelului Nicolaie Liviu Bumbacea şi maiorului Ştefan Răileanu, ofiţeri români în cadrul Forţelor Terestre din Ministerul Apărării, într-o ceremonie care a avut loc la Centrul Cultural American.

Traian Băsescu a primit Colanul Ordinului de Merit de la Marele Maestru al Ordinului de Malta

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, sâmbătă, la Roma, cu Marele Maestru al Ordinului de Malta, Matthew Festing, primind de la acesta Colanul Ordinului de Merit şi conferindu-i la rândul său Steaua României în Grad de Colan.

Ordinul „Steaua României”, post-mortem, pentru militarul român ucis în Afganistan

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul privind conferirea, post-mortem, a Ordinului Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu însemn de război, sublocotenentului Alexandrescu Traian Dragoş, care şi-a pierdut viaţa, duminică, în Afgansitan.

Ministrul Apărării l-a înaintat în grad pe militarul ucis în Afganistan

Ministrul Apărării a semnat, la propunerea şefului Statului Major General, ordinul de înaintare la gradul de sublocotenent post-mortem a sergentului major Alexandrescu Dragoş Traian.

Băsescu vrea reînfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la festivitatea de decorare a sportivilor medaliaţi la JO 2008, că e necesară înfiinţarea unui Minister al Tineretului şi Sportului, întrucât sportul "trebuie să fie reprezentat la masa Guvernului", nu doar în preajma marilor evenimente sportive.

Băsescu a decorat gimnastele din lotul naţional

Preşedintele Traian Băsescu a acordat, marţi, gimnastelor din lotul naţional şi antrenorilor acestora, ordinul "Meritul Sportiv", respectiv medalia "Meritul Sportiv", în diferite clase, pentru succesul obţinut la Campionatele Europene, competiţie desfăşurată în Franţa.

COM: Ce scapă din vedere preşedintele

Habar nu am dacă Băsescu a fost votat sau nu de microbişti sau dacă a crescut sau nu în ochii lor, în ultimii 4 ani, cert e însă că marţi seara preşedintele a decis că a venit momentul să premieze foştii fotbalişti.

Copos: Nu e normală decorarea lui Deaconu

Acţionarul rapidist George Copos a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX că nu este normală decizia Preşedinţiei de a-l decora pe arbitrul Alexandru Deaconu, a cărui prestaţie la derbiul Rapid-Steaua a născut numeroase controverse

Nicolae Dobrin, decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler

Preşedintele Traian Băsescu, l-a decorat, vineri, post mortem, pe Nicolae Dobrin, cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în semn de înaltă apreciere şi admiraţie pentru excepţionala sa carieră de fotbalist.

Băsescu a decorat un deputat portughez care a susţinut aderarea României la UE

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, joi, la Lisabona, pe deputatul portughez Mario Santos David, în semn de apreciere pentru susţinerea oferită României în procesul de aderare la UE, potrivit Preşedinţiei.