Doi militari români, decoraţi cu "Medalia pentru Serviciul Meritoriu" de către ambasada SUA

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, a acordat, luni, "Medalia pentru Serviciu Meritoriu" colonelului Nicolaie Liviu Bumbacea şi maiorului Ştefan Răileanu, ofiţeri români în cadrul Forţelor Terestre din Ministerul Apărării, într-o ceremonie care a avut loc la Centrul Cultural American.

161 afișări
Imaginea articolului Doi militari români, decoraţi cu "Medalia pentru Serviciul Meritoriu" de către ambasada SUA

Doi militari români, decoraţi cu "Medalia pentru Serviciul Meritoriu" de către ambasada SUA

La eveniment au luat parte oficiali din cadrul apărării precum şi familia maiorului Răileanu.

Colonelul Nicolaie Liviu Bumbăcea a fost reprezentantul de rang înalt al României în cadrul Centrului de Coordonare a Coaliţiei din Direcţia pentru Strategie, Planificare şi Politică a Comandamentului Central al Statelor Unite de la Baza Aeriană MacDill, Florida.

Potrivit ambasadei SUA, el a primit această distincţie pentru "profesionalismul demonstrat în abordarea şi rezolvarea unei game largi de probleme privind contribuţia contingentului românesc în spriijinul Operaţiunilor Enduring Freedom şi Iraqi Freedom".

Maiorul Ştefan Răileanu a fost ataşatul adjunct al apărării, al forţelor terestre, navale şi aeriene al României în Statele Unite. Potrivit ambasadei SUA, el a fost distins "pentru demonstrarea unei extraordinare competenţe profesionale şi diplomatice ca reprezentant al unui aliat cheie în războiul global împotriva terorismului".

"Medalia pentru Serviciu Meritoriu" este o distincţie militară de rang înalt conferită drept recunoaştere a unor acţiuni ce denotă merite deosebite în serviciu în spatele frontului.

După ce au primit distincţiile, cei doi militari au fost invitaţi să se fotografieze cu ambasadorul, cu membrii familiilor lor, precum şi cu ceilalţi invitaţi.

Ulterior, militarii au fost invitaţi să rostească un discurs. Cu această ocazie, maiorul Răileanu a arătat că avea pregătită o foaie cu un discurs dar a preferat să transmită direct mulţumiri familiei şi prietenilor săi. "Vă doresc tuturor să aveţi prieteni şi familie ca cele cu care am fost eu binecuvântat", a spus el.

Ulterior ambii militari s-au dovedit a fi foarte modeşti în faţa curiozităţii jurnaliştilor, dornici să afle cât mai multe informaţii despre activităţile depuse, ei spunând că nu au făcut altceva decât să îşi îndeplinească datoria.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici