Every Can Counts

Analiza Every Can Counts: 3 doze din 4 sunt reciclate în România. Sistemul SGR trece într-o etapă de maturitate a economiei circulare.

Ziua Globală a Reciclării, marcată anual pe 18 martie, aduce în prim-plan rolul materialelor reciclabile și al celor implicați în reciclare, considerați „Recycling Heroes”. De la consumatori care returnează ambalaje până la sistemele de colectare și reciclare care permit materialelor să reintre în economie, fiecare verigă contribuie la funcționarea economiei circulare. În România, momentul surprinde o etapă de maturizare a acestui sistem: în 2025 s-au reciclat 75% din dozele de aluminiu puse pe piață, potrivit datelor oficiale RetuRO, analizate de Every Can Counts.

Studiul global Every Can Counts 2025: România accelerează tranziția către economie circulară cu una dintre cele mai rapide adopții SGR din lume

71% dintre oameni, la nivel global, susțin sistemele de garanție-returnare (SGR), iar încrederea în eficiența acestora se află la cel mai ridicat nivel de până acum. Acest lucru deschide drumul către sisteme circulare care mențin materialele infinit reciclabile, precum dozele de băuturi, în circuitul de utilizare.

Analiza Every Can Counts: Rata de returnare a dozelor de aluminiu a ajuns la 78% în această vară

Every Can Counts marchează progresul și evidențiază rolul dozelor de aluminiu în economia circulară prin seria de instalații itinerante „I CAN”, derulată la nivel național

Lucrările de artă din doze de aluminiu ale Every Can Counts transformă sustenabilitatea într‑o experiență vizuală în restaurantele grupului City Grill

După ce au atras mii de vizitatori la festivaluri și în muzee, lucrările de artă din doze de aluminiu din seria „I CAN”, parte a inițiativei Every Can Counts în România, au ajuns în cinci restaurante din rețeaua City Grill din București: Pescăruș, City Grill Primăverii, Buongiorno.Italian Victoriei, Hanul lui Manuc și Hanu’ Berarilor Uranus, unde pot fi admirate până pe 30 iulie.

Every Can Counts alege Zacke PR ca partener de implementare în România

Every Can Counts, inițiativă globală dedicată promovării reciclării dozelor din aluminiu, anunță parteneriatul cu Zacke PR pentru implementarea în România a campaniei de comunicare.