fondul proprietatea

Fondul Proprietatea se va lista săptămâna viitoare la bursa de la Londra

Fondul Proprietatea (FP) vizează listarea secundară pe bursa de la Londra pe 29 aprilie, sau în jurul acestei date, prin intermediul certificatelor de depozit (GDR), a anunţat, luni compania.

Konieczny: Fondul Proprietatea intenţionează să se listeze la Londra până la începutul lunii mai

Fondul Proprietatea (FP) intenţionează să se listeze secundar pe bursa de la Londra până la începutului lunii mai, a declarat managerul fondului Greg Konieczny, care estimează că operaţiunea va duce la extinderea considerabilă a bazei de investitori, relatează Wall Street Journal.

Cel mai mare acţionar al FP propune un nou mandat pentru listarea la Londra, până în iulie 2015

Fondul american Elliott Associates, cel mai mare acţionar al Fondul Proprietatea (FP), a introdus pe ordinea AGA din ianuarie acordarea unui nou mandat, valabil până în luna iulie, pentru listarea la Londra a FP pentru că se aşteaptă ca acest obiectiv să nu fie atins până la finele acestui an.

Fondul Proprietatea cere instanţei anularea unei decizii de majorare a capitalului Nuclearelectrica

Fondul Proprietatea (FP), acţionar minoritar al Nuclearelectrica (SNN), a cerut în instanţă anularea unei hotărâri a acţionarilor Nuclearelectrica din octombrie prin care s-a decis majorarea capitalului social prin emitere de acţiuni noi în valoare de 239 milioane de lei.

Konieczny, FP: Avem nevoie de avizul ASF săptămâna viitoare pentru listare la Londra până la Crăciun

Fondul Proprietatea (FP) are nevoie cel târziu săptămâna viitoare de aprobarea ASF pentru a se putea lista la Londra în prima parte a lunii decembrie, întrucât vrea să evite intrarea pe piaţa britanică în perioada Crăciunului, a declarat pentru MEDIAFAX managerul FP, Grzegorz Konieczny.

FP reia răscumpărarea de acţiuni, după ce ASF a avizat anularea unui pachet de titluri deja deţinute

Fondul Proprietatea (FP) a primit avizul ASF pentru anularea a 1,1 miliarde de acţiuni proprii cumpărate în cadrul celui de-al doilea program de răscumpărare şi va iniţia în următoarele zile al patrulea program de achiziţie de titluri proprii, aprobat încă din aprilie de acţionari.

Fondul Proprietatea este interesat de vânzarea participaţiilor la subsidiarele grupului Enel

Fondul Proprietatea (FP) este dispus să vândă participaţiile pe care le deţine la companiile de distribuţie de electricitate controlate în România de Enel, în contextul planurilor grupului italian de a renunţa la aceste subsidiare, a declarat, marţi, managerul Fondului Proprietatea, Greg Konieczny.

Fondul Proprietatea: Listarea Hidroelectrica va fi realizată cel mai probabil în 2015. Complexul Energetic Oltenia trebuie restructurat

Listarea Hidroelectrica va fi realizată cel mai probabil anul viitor, după ieşirea din insolvenţă, iar la Complexul Energetic Oltenia, deşi s-a anunţat o amânare până în octombrie, mai sunt încă multe lucruri de rezolvat, compania nefiind restructurată, afirmă managerul FP, Grzegorz Konieczny

ASF a avizat modificarea statutului Fondului Proprietatea prin reducerea mandatului administratorului de la 4 la 2 ani

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a avizat unele modificări la statutul Fondului Proprietatea (FP), printre acestea numărându-se şi reducerea mandatului administratorului de la patru la doi ani.

FP vrea să blocheze participarea Nuclearelectrica la Tarniţa şi exportul de energie în Turcia

Fondul Proprietatea (FP), acţionar minoritar al Nuclearelectrica (SNN), încearcă să blocheze în instanţă participarea producătorului de electricitate în proiectele de construcţie a hidrocentralei Tarniţa şi a cablului submarin pentru exportul electricităţii în Turcia.

Fondul Proprietatea: Strategia de guvernanţă corporativă de la Electrica încalcă drepturile acţionarilor minoritari

Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, susţine că noua strategie de guvernanţă corporativă unitară aprobată recent de Electrica SA încalcă drepturile acţionarilor minoritari şi va pune în pericol oferta publică iniţială programată pentru luna iunie.

ASF a aprobat scăderea capitalului FP cu 240 milioane de lei prin anularea unor acţiuni răscumpărate în 2011

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat săptămâna trecută reducerea capitalului social al Fondului Proprietatea cu 240,3 milioane lei, la 13,538 miliarde lei, prin anularea unui pachet de acţiuni răscumpărate de FP în anul 2011.

Concurenţa verifică preţul impus de ANRE la Hidroelectrica, care a reclamat că nu acoperă costurile

Consiliul Concurenţei a început o investigaţie privind modul în care Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a impus Hidroelectrica să vândă energie populaţiei, după ce productorul de energie şi Fondul Proprietatea (FP) au reclamat că tarifele sunt sub costul de producţie.

Fondul Proprietatea se gândeşte să vândă o parte sau întregul pachet deţinut la Transgaz

Fondul Proprietatea a angajat Citigroup Global Markets, Raiffeisen Capital & Investment şi Wood & Company pentru a analiza opţiunile de a ceda o parte sau toată participaţia deţinută la Transgaz, reprezentând 14,99% din acţiuni, pachet evaluat pe Bursă la 335,98 milioane lei (75,16 milioane euro).

Hotelul Pullman din Bucureşti va fi scos la vânzare în ianuarie, pentru 20 milioane euro

Hotelul Pullman din Bucureşti (fost Sofitel) va fi scos la vânzare, în ianuarie, pentru 20 de milioane de euro, pentru a acoperi o parte din datoriile World Trade Center Bucureşti (WTCB), proprietara hotelului, aflată în insolvenţă.

Cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea propune prelungirea mandatului administratorului cu doi ani

Fondul american de hedging Elliott Associates, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, propune prelungirea cu doi ani a mandatului de administrator al Franklin Templeton, începând din 2014, care va trebui să îndeplinească două ţinte legate de active şi distribuirea de bani către acţionari.

Investitorii instituţionali străini au reînceput să cumpere acţiuni Fondul Proprietatea în iulie

Investitorii instituţionali străini şi-au majorat participaţiile la Fondul Proprietatea (FP) în luna iulie, după ce în precedentele două luni şi-au redus expunerile şi au retras o parte din banii plasaţi pe pieţele emergente, anticipând că Fed va reduce programul de stimulare a economiei SUA.

Acţiunile Fondului Proprietatea au depăşit maximul istoric atins în ziua listării, în ianuarie 2011

Acţiunile Fondului Proprietatea au crescut cu 0,74% şi au ajuns la preţul de 0,677 lei/acţiune, depăşind maximul istoric atins în ziua listării la BVB, pe 25 ianuarie 2011, când unele tranzacţii au fost realizate la 0,675 lei/titlu.

Participaţia marilor investitori străini la FP a scăzut în luna mai, pentru prima dată în 13 luni

Participaţia investitorilor instituţionali străini la Fondul Proprietatea a coborât uşor în mai, pentru prima dată în ultimele 13 luni, lună în care investitorii străini au retras o parte din banii plasaţi pe pieţele emergente, anticipând că Fed va reduce programul de stimulare a economiei SUA.

Fondul Proprietatea vrea să vândă 1,77% din acţiunile OMV Petrom, pachet estimat la 445 milioane lei

Fondul Proprietatea (FP) vrea să vândă un pachet de 1,77% din acţiunile OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, pachet estimat la 445 milioane lei (102 milioane euro) la ultima cotaţie bursieră, şi nu exclude să crească volumul vânzării în funcţie de condiţiile pieţei.

Fostul ambasador SUA Mark Gitenstein candidează pentru un loc în Comitetul Reprezentanţilor la Fondul Proprietatea

Fostul ambasador SUA la Bucureşti Mark Gitenstein candidează pentru un loc în Comitetul Reprezentanţilor la Fondul Proprietatea (FP), fiind primul înscris pe lista de candidaţi pentru alegerile care vor avea loc în data de 25 aprilie.

Băsescu a discutat cu delegaţia Fondului Proprietatea despre managementul privat la companii de stat

Preşedintele Traian Băsescu a discutat luni, la întrevederea de la Palatul Cotroceni cu o delegaţie a Fondului Proprietatea, despre introducerea managementului privat la companiile de stat.

Templeton spune că va cotinua să administreze Fondul Proprietatea

Franklin Templeton a transmis miercuri Bursei că va continua să administreze Fondului Proprietatea, în conformitate cu statutul actual, având în vedere că versiunea la care face referire decizia instanţei nu este cea în vigoare în prezent.

Curtea de Apel Bucureşti a anulat numirea companiei Franklin Templeton ca administrator al Fondului Proprietatea. Decizia este irevocabilă

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, miercuri, irevocabil, anularea unei hotărâri AGA a Fondului Proprietatea (FP) din septembrie 2010 prin care a fost modificat statutul, pentru ca ulterior compania Franklin Templeton să fie numită administrator al FP.

Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat listarea de principiu la Varşovia şi propunerea de vânzare de active

Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) şi-au dat acordul de principiu pentru listarea Fondului la bursa de la Varşovia şi au aprobat propunerea celui mai mare acţionar, fondul american de hedging Elliott Associates, de vânzare de active, banii obţinuţi urmând să fie distribuiţi investitorilor.

Şeful Enel: Nu ne interesează să preluăm acţiunile Fondului Proprietatea la subsidiarele din România

Grupul italian Enel nu este interesat să cumpere de la Fondul Proprietatea pachetele minoritare de acţiuni deţinute la subsidiarele din România ale grupului italian, a declarat joi, la Roma, preşedintele Enel, Fulvio Conti, într-o conferinţă de presă.

Nepoata lui Nicolae Malaxa a continuat să vândă acţiuni FP şi a mai încasat 11,4 mil. euro

Cel mai mare acţionar persoană fizică al Fondului Proprietatea, Georgia Palade van Dusen, nepoata fostului industriaş Nicolae Malaxa, a continuat să vândă şi în luna februarie acţiuni FP, pentru care a încasat circa 50 milioane lei (aproximativ 11,4 milioane euro).

Şeful Oracle a fost numit preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor la Fondul Proprietatea

Sorin Mîndruţescu, şeful Oracle România şi membru în Comitetul Reprezentanţilor la Fondul Proprietatea (FP), a fost ales preşedinte al comitetului, în urma demisiei lui Bogdan Drăgoi, numit ministru al Finanţelor Publice.

Gitenstein: Prea des profitul companiilor de stat este direcţionat spre persoane cu relaţii

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, miercuri, la Bursa de Valori Bucureşti, că profiturile companiilor de stat sunt direcţionate prea des către către "buzunarele unor persoane cu relaţii influente" sau către bugetul de stat, nu spre investiţii.

Avocaţii au păreri împărţite cu privire la anularea numirii Templeton administrator la Fondul Proprietatea

Decizia instanţei de a anula unele hotărâri AGA prin care Templeton a fost ales administrator la FP este privită diferit de către avocaţi, unii dintre ei opinând că ar trebui să se revină la fosta formă de conducere, în timp ce alţii spun că firma americană este îndreptăţită să rămână administrator.

Acţiunile Fondului Proprietatea au coborât cu 1,5%, într-o piaţă în scădere uşoară

Bursa a scăzut cu 0,3%, într-o piaţă în care acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au coborât cu 1,5%, după ştirea potrivit căreia instanţa a anulat o decizie AGA de la FP prin care a fost modificat statutul pentru ca ulterior compania Franklin Templeton să fie numită administrator al Fondului.

EXCLUSIV: Instanţa anulează numirea lui Templeton ca administrator al Fondului Proprietatea

Tribunalul Bucureşti a decis anularea unei hotărâri AGA Fondului Proprietatea (FP) din septembrie 2010 prin care a fost modificat statutul pentru ca ulterior compania Franklin Templeton să fie numită administrator al FP, decizie care poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Fondul Proprietatea a epuizat banii destinaţi răscumpărării de acţiuni

Fondul Proprietatea (FP) a utilizat aproape integral fondurile pe care le-a avut la dispoziţie pentru programul de răscumpărare de acţiuni proprii, achiziţionând joi şi vineri 0,1% din titluri, cu 6,34 milioane lei.

Senatul respinge urgentarea procedurilor de listare pe BVB a acţiunilor din portofoliul Fondul Proprietatea

Senatul a respins, miercuri, o cerere de reexaminare a preşedintelui Traian Băsescu, care se referea la urgentarea procedurilor de listare pe Bursa de Valori Bucureşti a companiilor din portofoliul "Fondul Proprietatea" în care statul român este acţionar majoritar.

Aproape 1,8% din acţiunile Fondului Proprietatea, transferate în patru minute, pentru 28,9 mil. euro

Aproape 1,8% din acţiunile Fondului Proprietatea (FP) au fost transferate prin şapte tranzacţii speciale realizate în decurs de patru minute, pentru 122 milioane lei (28,9 milioane euro).

Rapoartele com­pa­niilor de stat arată cheltuieli sa­la­riale şi număr de angajaţi în creş­tere

Rapoartele Fondului Proprietatea scot la iveală prime jubiliare la Hidroelectrica şi profituri infime la Nuclearelectrica.

Contractele secrete ale Hidroelectrica au fost scoase la lumină de Fondul Proprietatea

Hidroelectrica, producătorul celei mai ieftine energii, a renunţat anul trecut la câştiguri de peste 90 mil. euro comercializând electricitatea direct şi nu prin bursă.

UPDATE: Templeton recomandă listarea FP pe Bursa de la Varşovia, în primul trimestru din 2012

(adaugă informaţii comunicate de administratorul FP, alte date, în paragrafele 10-15)

Templeton recomandă listarea acţiunilor FP pe Bursa de la Varşovia, în primul trimestru din 2012

Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (FP), recomandă acţionarilor listarea secundară a Fondului la Bursa din Varşovia, în primul trimestru al anului 2012, prin vânzarea a maxim 10% din acţiuni, care ar creşte vizibilitatea FP pentru investitorii străini precum şi lichiditatea.

Băsescu respinge o lege privind tranzacţionarea unor acţiuni ale unor firme din Fondul Proprietatea

Preşedintele Traian Băsescu cere Parlamentului reexaminarea unei legi care stabileşte pentru 31 decembrie 2014 finalizarea procedurilor de admitere la tranzacţionare prin BVB a pachetelor de acţiuni de minim de 5% ale companiilor din "Fondul Proprietatea" în care statul este acţionar majoritar.