guvern

Leul a câştigat teren în faţa euro după căderea Guvernului Orban. Cu cât s-a întărit moneda naţională

Leul s-a întărit cu 0,3% în raport cu moneda euro după căderea Guvernului Orban, cea mai semnificativă apreciere faţă de moneda unică europeană din acest an. Un euro a fost cotat joi de Banca Naţională a României la 4,7651 lei, acesta fiind cel mai redus curs euro/leu din ultimele 4 săptămâni.

Orban: Propunerea de premier e „în persoana preşedintelui PNL, subsemnatul” / USR, PMP, ALDE şi minorităţile, partenerii liberalilor – VIDEO

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi, că propunerea liberalilor pentru funcţia de premier este ”în persoana preşedintelui PNL, subsemnatul, Ludovic Orban” şi că parlamentarii formaţiunii vor vota pentru respingerea celor două propuneri de guvern, pentru a se ajunge la anticipate.

Orban: PNL nu va vota învestirea a două guverne succesive, pentru a se putea ajunge la anticipate

Ludovic Orban a anunţat, miercuri seară, că liberalii nu vor vota învestirea a următoarelor două guverne, astfel încât să se poată ajunge la declanşarea anticipatelor. Klaus Iohannis a anunţat că există probabilitatea să vină tot cu o propunere de Guvern PNL.

Dan Barna anunţă că USR-PLUS îl susţine pe Dacian Cioloş pentru funcţia de premier

Dan Barna a anunţat că USR-PLUS îl propune pe Dacian Cioloş pentru funcţia de premier. Liderul USR a precizat că va discuta acest aspect Klaus Iohannis, la consultările care au loc joi, la Cotroceni.

Violeta Alexandru: O parte a sistemului s-a bucurat de trecerea moţiunii. Nu mă miră

Violeta Alexandru, ministrul interimar al Muncii, spune că o parte a sistemului s-a bucurat de trecerea moţiunii, fapt care nu o miră, însă această parte nu vrea să accepte că guvernul se află pe un drum „ireversibil”, cu un PNL căruia nu îi este teamă.

Toni Greblă anunţă că cele 25 de OUG adoptate marţi nu mai pot fi publicate în Monitorul Oficial

Cele 25 de ordonanţe de urgenţă adoptate marţi de Guvern nu mai pot fi publicate în Monitorul Oficial, întrucât a fost publicată decizia prin care Guvernul este demis prin moţiune de cenzură, a declarat Toni Greblă, pentru MEDIAFAX.

Ciolacu discută în biroul său cu Ponta, Meleşcanu şi Tăriceanu, despre propunerea de premier – surse

Marcel Ciolacu discută în biroul său cu Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta şi Teodor Meleşcanu, despre propunerea de premier cu care vor merge la consultările de la Cotroceni, după ce Guvernul Orban a fost demis prin moţiune de cenzură, au afirmat surse politice pentru MEDIAFAX.

Gabriela Firea: A căzut cel mai duşmănos guvern faţă de români. Zero soluţii

Gabriela Firea a scris, miercuri, pe Facebook, că Guvernul condus de Ludovic Orban a fost cel mai „duşmănos” guvern pentru români. Primarul general a amintit şi de ordonanţele date de Executiv.

Presa internaţională relatează despre demiterea Guvernului Ludovic Orban. Ce scriu jurnaliştii străni despre situaţia de la Bucureşti

Presa internaţională a relatat, miercuri, despre demiterea Guvernului Ludovic Orban prin moţiune de cenzură, notând că situaţia probabil va conduce la alegeri parlamentare anticipate.

PSD şi Pro România ar fi căzut de acord asupra propunerilor de premier. Numele aflate pe lista scurtă

PSD şi Pro România ar fi căzut de acord asupra propunerii de premier, după ce miercuri dimineaţa, Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu Victor Ponta. Surse parlamentare au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre numele vehiculate se află Remus Pricopie, Cristian Socol, Sorin Grindeanu şi Florin Georgescu.

Victor Negrescu, despre votul la moţiunea de cenzură: Excesul de putere a fost sancţionat

Victor Negrescu a afirmat că votul de miercuri pentru adoptarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Orban a fost unul care a sancţionat „excesul de putere”. Social-democratul a precizat că Executivul PNL va rămâne doar cu imaginea ordonanţelor de urgenţă adoptate naoptea.

Desemnarea candidatului la postul de premier va fi primul pas spre un nou Guvern sau spre anticipate

Desemnarea de către preşedinte a unui candidat pentru prim-ministru este primul pas care urmează a fi făcut în actualul context, iar în funcţie de concluzia la care se ajunge la consultările de la Cotroceni, se poate merge fie pe instalarea noului Guvern, fie pe procedura care duce la anticipate.

Olguţa Vasilescu: Au fost 261 de voturi pentru adoptare şi 139 de voturi contra. Guvernul Orban e demis

Lia Olguţa Vasilescu a anunţat, în plenul reunit de miercuri al Parlamentului, rezultatul votului la moţiunea de cenzură. Deputatul PSD a precizat că au fost 261 de voturi pentru adoptare şi 139 de voturi împotrivă, prin urmare Guvernul Orban a fost demis.

Guvernul a fost demis după ce moţiunea de cenzură a fost votată de 261 de parlamentari / Prima reacţie a lui Ludovic Orban: Am pierdut doar o bătălie

Guvernul Ludovic Orban a fost demis, miercuri, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi UDMR a fost votată de 261 de parlamentari, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Guvernul PNL a adoptat o hotărâre pentru continuarea programului Prima Casă în 2020

Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al executivului, a anunţat marţi seară că Guvernul a adoptat o hotărâre de guvern pentru continuarea programului guvernamental Prima Casă, care a primit un plafon de 2 miliarde de lei, similar cu cel din anii precedenţi.

Guvernul a aprobat prin OUG acordarea unui ajutor de milioane lei pentru CE Oltenia şi TAROM

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, prin Ordonanţă de Urgenţă, acordarea unui ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia şi pentru compania TAROM, potrivit anunţului făcut, marţi, la finalul şedinţei, de Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului.

Arafat avertizează: Modificarea Legii Sănătăţii, prin OUG, va destabiliza tot sectorul public de urgenţă

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, susţine că ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern, prin care se modifică Legea Sănătăţii, „va destabiliza tot sectorul public de urgenţă, de la serviciile de ambulanţă până la SMURD şi UPU”.

Kelemen Hunor spune că cele 25 de ordonanţe de urgenţă trebuie respinse: E un abuz de putere

Adoptarea a 25 de ordonanţe de urgenţă reprezintă un abuz de putere al Guvernului PNL, spune Kelemen Hunor. Liderul maghiar speră ca Avocatul Poporului să sesizeze Curtea Constituţională şi majoritatea ordonanţelor să fie respinsă.

Moţiunea de cenzură depusă de PSD. Guvernul a picat | Orban: Sunteţi născuţi din pixul lui Dragnea. Nu mă las judecat de voi / Ciolacu: Colegii vă spun „pompierul atomic”. Aţi preluat extinctorul de la Iohannis

Premierul Ludovic Orban le-a spus, miercuri, în discursul său de la moţiunea de cenzură, parlamentarilor PSD că sunt ”născuţi din pixul lui Dragnea” şi că l-au ”slugărit” trei ani pe acesta. ”Nu mă las judecat de voi”, a mai spus prim-ministrul. Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat că Ludovic Orban „a preluat extinctorul de la Klaus Iohannis”, fiind o competiţie între premier şi preşedinte.

Avocatul Poporului critică cele 25 de OUG adoptate de Guvernul Orban: O gravă abatere / Reacţia premierului

Avocatul Poporului consideră că adoptarea, într-o singură şedinţă de Guvern, a 25 de ordonanţe de urgenţă reprezintă o gravă abatere de la norme: Guvernul s-a substituit practic Parlamentului.

Şedinţă maraton de Guvern, înaintea votului pe moţiunea de cenzură: Executivul a adoptat 25 de ordonanţe de urgenţă

Guvernul a adoptat, marţi seara, 25 de OUG şi 31 de proiecte de Hotărâre de Guvern, printre care şi o ordonanţă de urgenţă pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Ionel Dancă a declarat că nu ştie câte dintre cele 25 de OUG adoptate aveau avizul Consiliului Economic şi Social şi că Guvernul a adoptat „câte ordonanţe de Urgenţă au fost necesare”.

Guvernul a adoptat OUG pentru Programul Naţional de Introducere a Gazelor Naturale în locuinţe

Guvernul a adoptat, marţi, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind demararea Programului pentru Introducerea de Gaze Naturale în locuinţele încălzite cu combustibil fosil. "Programul are o valoare de 500 de milioane de euro şi vizează 200.000 de gospodării", a precizat Marcel Boloş.

Şeful Cancelariei prim-ministrului: Am dat câte au fost necesare. Nu ştiu câte ordonanţe de urgenţă au avut avizul CES

Ionel Dancă a declarat că nu ştie câte dintre cele 25 de ordonanţe de urgenţă adoptate marţi aveau avizul Consiliului Economic şi Social. Şeful Cancelariei prim-ministrului a adăugat că Guvernul a adoptat "câte ordonanţe de Urgenţă au fost necesare", întrebat de numărul acestora.

OUG pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate, adoptată de Guvern. Ce prevede actul normativ

Guvernul a adoptat, marţi seara, o ordonanţă de urgenţă pentru organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen, care prevede, printre altele, posibilitatea votării la orice secţie, indiferent de domiciliu, dar şi dublarea numărului de parlamentari în Diaspora.

Olguţa Vasilescu: Guvernul a aprobat OUG care scuteşte băncile de plata 1,3 miliarde de lei

Olguţa Vasilescu a scris, marţi, pe Facebook că Guvernul Orban a aprobat o ordonanţă de urgenţă care scuteşte băncile de plata unei datorii de 1,3 miliarde de lei., fără avizele necesare. ”O ordonanţă pe sfertul de oră, lucrată pe genunchi de angajaţii ministerelor", a completat Olguţa Vasilescu.

Guvernul a adoptat OUG prin care spitalele private pot accesa programe publice de sănătate

Guvernul a adoptat, marţi proiectul de OUG prin care serviciile medicale din cadrul programelor naţionale de sănătate curative se pot derula atât prin furnizori publici, cât şi prin furnizori privaţi. "Pacienţii vor accesa serviciul medical pe care- consideră mai bun", a scris Turcan pe Facebook.

Guvernul a stabilit reguli noi pentru utilizarea trotinetelor electrice. Viteza maximă este de 25 km/h, iar circulaţia pe trotuare este interzisă

Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă care reglementează utilizarea trotinetelor electrice.

Ciolacu: Guvernul să intre cu 24 de ordonanţe în aceeaşi zi este record mondial

Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că includerea a 24 de OUG pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern este "un record mondial absolut". De asemenea, liderul PSD a apreciat că ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu este un om "cu minte", deoarece nu a avizat proiectul privind alegerea preşedinţilor de CJ.

Guvernul adoptă OUG pentru accesul spitalelor private la programele publice de sănătate

Guvernul adoptă, marţi, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prin care serviciile medicale din cadrul programelor naţionale de sănătate curative, care sunt suportate din Fondul unic de Asigurări Sociale, se pot derula atât prin furnizori publici, cât şi prin furnizori privaţi.

Executivul adoptă, marţi, OUG pentru implementarea programului „Masa Caldă” în 150 de şcoli şi licee

Guvernul va adopta în şedinţa de marţi un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede implementarea programului-pilot " Masa Caldă pentru Elevi", în 150 de unităţi de învăţământ pre-universitar. Programul constă în acordarea unui pachet alimentar sau a unei mese calde pe zi, cu titlu gratuit.

Şedinţa în care trebuia stabilit calendarul pe votul moţiunii de cenzură, amânată. „O situaţie fără precedent în Parlamentul României” – VIDEO

Şedinţa Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului a fost amânată, marţi, din cauza neprezentării parlamentarilor PSD. Întrunirea urmează să fie reluată după şedinţa de Guvern. Alina Gorghiu a afirmat, marţi, în Parlament, că Liviu Dragnea „era mic copil” faţă de actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

Guvernul extinde programul-pilot de acordare a unui suport alimentar în unităţile de învăţământ

Guvernul ar putea adopta, marţi, o ordonanţă de urgenţă care prevede extinderea programului pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii de învăţământ preuniversitar de la 50 la 150 de unităţi de învăţământ.

Parlamentul din Kosovo a aprobat noul Guvern condus de Albin Kurti

Parlamentul din Kosovo a aprobat luni noul Guvern condus de premierul Albin Kurti, care a promis că va adopta o poziţie dură în negocierile cu Serbia, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Ludovic Orban: PNL nu va vota învestirea niciunui Guvern, chiar dacă preşedintele mă propune tot pe mine

Ludovic Orban a declarat luni că parlamentarii PNL nu vor vota învestirea altui Guvern, chiar dacă preşedintele Klaus Iohannis îl va propune tot pe el în funcţia de premier.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, citită în Parlament. Marcel Ciolacu: Avem voturile necesare să treacă. VIDEO

Deputatul PSD Daniel Suciu a citit textul moţiunii de cenzură în plenul reunit al Parlamentului. Pentru a demite Guvernul Orban sunt necesare 233 de voturi, iar Marcel Ciolacu a anunţat că PSD are voturile necesare pentru adoptarea moţiunii.

Liberalii vor vota la vedere împotriva moţiunii de cenzură

Biroul Permanent Naţional al PNL şi grupurile parlamentare ale PNL din Camera Deputaţilor şi Senatului au stabilit, luni, ca parlamentarii liberali să voteze la vedere împotriva moţiunii de cenzură, a anunţat Ludovic Orban la finalul şedinţei.

Rareş Bogdan: Europarlamentarii vor trebui să dea explicaţii pentru cazul Ditrău. În curând şi Guvernul

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a spus, duminică, în cadrul Consiliului Naţional al PNL, că europarlamentarii vor trebui să dea explicaţii, începând de luni, legate de cazul Ditrău, urmând şi Guvernul. El a zis că acest caz va pune România într-o poziţie „extrem de complicată la nivel european”.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi citită, azi, în Parlament. Orban: Nu mi-e teamă

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi citită, luni, în Parlament, Executivul fiind acuzat de încălcarea principiilor democratice, prin asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi. ”Matematic avem 232 de voturi”, a anunţat Marcel Ciolacu, adică ar mai trebui un vot.

Guvernul vrea să cumpere echipamente de protecţie pentru coronavirusul din China

Executivul va achiziţiona în regim de urgenţă echipamente de protecţie, precum seturi de suport respirator sau substanţe de dezinfectare, în contextul epidemiei de coronavirus din China, a anunţat duminică ministrul de Interne, Marcel Vela.

Cîţu: PSD s-a împrumutat cu 9 miliarde de lei mai mult în 2019 faţă de cât promisese

Florin Cîţu, ministrul de Finanţe, a declarat sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că Guvernul PSD a împrumutat cu 9 milioande de lei mai mult în 2019 faţă de cât promisese iniţial.