Harald al V-lea

Noul rege al Norvegiei a depus jurământul în Parlament

Regele Haakon al VIII-lea al Norvegiei va depune marți jurământul în fața Parlamentului, la câteva zile după moartea tatălui său, regele Harald al V-lea.

Mesajul lui Nicușor Dan după moartea regelui Harald al V-lea. Condoleanțe pentru noul rege Haakon și poporul norvegian

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis vineri un mesaj de condoleanțe după moartea regelui Harald al V-lea al Norvegiei, la vârsta de 89 de ani. Șeful statului român a transmis condoleanțe noului rege Haakon, reginei Sonja, familiei regale și poporului norvegian.

Cine este Haakon, noul rege al Norvegiei. Prințul care a vrut să fie cât mai departe de casă ajunge pe tron

Norvegia are un nou rege după moartea lui Harald al V-lea, la vârsta de 89 de ani. Fiul său, Haakon, în vârstă de 52 de ani, preia tronul după mai bine de trei decenii în care a fost prinț moștenitor. Noul suveran a avut nevoie de ani pentru a se obișnui cu statutul de membru al familiei regale și a încercat, în tinerețe, să păstreze cât mai multă distanță față de viața de la palat.

Doliu în Norvegia: regele Harald al V-lea a murit la 89 de ani

Regele Harald al V-lea al Norvegiei a murit vineri, la vârsta de 89 de ani, după o domnie de 35 de ani în care a devenit una dintre cele mai populare figuri ale țării și a contribuit la modernizarea monarhiei.