hibrid

Ford şi Toyota vor colabora la dezvoltarea de pick-up-uri şi SUV-uri hibrid

Ford Motor şi Toyota Motor intenţionează să colaboreze la dezvoltarea unui sistem hibrid pentru modele pick-up şi vehicule sport utilitare, transmite Bloomberg.

Ponta renunţă la automobilul complet electric. Va cumpăra unul hibrid, cu autonomie mai mare

Preşedintele PSD, Victor Ponta, nu a fost convins de avantajele unui automobil complet electric, pe care l-a testat în ultimele zile, luând decizia să achiziţioneze unul hibrid, la mâna a doua, la un preţ estimativ de 20.000 de euro, plătit de partid, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PSD.

Putin a testat un nou automobil hibrid rusesc, până la reşedinţa lui Medvedev

Premierul rus Vladimir Putin a testat, vineri, un nou automobil hibrid de producţie autohtonă, Yo-mobile, pe o distanţă de zece kilometri între reşedinţa sa şi cea a preşedintelui Dmitri Medvedev din afara Moscovei, transmite RIA Novosti.

Peugeot va prezenta versiunea hibridă a automobilului crossover 3008, primul diesel-electric în lume

PSA Peugeot Citroen va prezenta în această săptămână, la salonul de la Paris, primul automobil diesel-electric la nivel mondial, versiunea hibridă a modelului crossover cu cinci uşi 3008, transmite Bloomberg.

Toyota va produce în Franţa un nou model hibrid de oraş, din 2012

Constructorul auto japonez Toyota va produce, din 2012, un nou model hibrid de oraş, la fabrica deţinută la Onnaing, în nordul Franţei, unde asamblează deja automobilul Yaris, din 2001.

În România circulă patru autoturisme electrice şi 750 hibrid

În România sunt omologate şi înmatriculate patru autoturisme cu propulsoare electrice şi 750 cu sistem de motorizare hibrid, dintr-un total de 134 vehicule electrice şi 756 cu acţionare mixtă, potrivit datelor Registrului Auto Român (RAR), furnizate la solicitarea MEDIAFAX.

Industria auto europeană trebuie să investească în maşini ecologice

Industria auto europeană trebuie să se pregătească petnru restructurări dureroase şi să investească în dezvoltarea de maşini ecologice, au avertizat, luni, miniştrii Industriei din Uniunea Europeană, reuniţi la Bruxelles pentru un consiliu al competitivităţii.

Toyota va prezenta la Frankfurt primul automobil hibrid care poate fi încărcat la o priză

Toyota Motor, cel mai mare furnizor de automobile alimentate cu benzină şi electricitate la nivel mondial, va prezenta săptămâna viitoare, la salonul de la Frankfurt, modelul Prius 2010 (PHV), primul vehicul hibrid care poate fi încărcat la o priză casnică.

Popularitatea automobilului hibrid anunţă o criză mondială a metalelor rare

Creşterea popularităţii automobilelor cu propulsie hibridă va conduce la o criză a metalelor rare utilizate pentru construcţia motoarelor electrice şi bateriilor acestor autoturisme, dar şi la producţia unei game largi de electronice şi bunuri de consum.

Daimler va încerca să lanseze în fiecare an câte un model de vehicul hibrid

Daimler va încerca să lanseze în fiecare an câte un model hibrid şi nu va reduce cheltuielile pentru cercetarea şi dezvoltarea de produse, a declarat preşedintele constructorului german de autovehicule, Dieter Zetsche.

Ferarri devine ecologic

Producătorul italian de maşini sport de lux Ferrari va începe producţia şi comercializarea de automobile hibride şi va utiliza motoare turbo, în jurul anului 2015, ca urmare a restricţiilor în ceea ce priveşte emisiile de dioxid de carbon ale vehiculelor.

Chang’an Automobile a construit primul automobil hibrid de concepţie autohtonă

Compania chineză de stat Chang'an Automobile a început producţia primului model de automobil hibrid de concepţie autohtonă din China, potrivit agenţiei de presă Xinhua.