institut

Virusolog român cu experienţă la Harvard spune când vom avea vaccinul pentru coronavirus. Mihnea Boştină profesează într-o ţară care a gestionat cu brio pandemia

Mihnea Boştină este virusolog la Universitatea Otago din Noua Zeelanda, fondată la 1869. El a studiat în România geologia şi matematica, la Universitatea din Bucureşti, apoi a făcut doctoratul în biologie structurală în Germania. A lucrat apoi la Institutul Max Planck din Frankfurt, Universitatea Harvard şi Universitatea McGill din Montreal, Canada.

91 de persoane vindecate de COVID-19 au fost retestate pozitiv în Coreea de Sud

Oficialii din Coreea de Sud au raportat astăzi 91 de cazuri de pacienţi vindecaţi de COVID-19 care au retestaţi pozitiv, relatează Reuters

Pandemia de Covid-19 modernizează România: Vei putea depune documente şi solicitări online către toate instituţiile publice

Pandemia de coronavirus modernizează România. În curând vei putea depune documente şi solicitări către stat în format electronic. Ordonanţa de urgenţă adoptată în această seară de guvern prevede că instituţiile statului vor fi obligate să îţi răspundă tot în format electronic. „De la momentul publicării OUG în Monitorul Oficial cetăţenii vor putea să depună solicitări […]

Hoţie în vremea coronavirusului. Persoane neidentificate cer bani în numele Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului

O persoană neidentificată a încercat să înşele mai mulţi oameni cerând donaţii în numele Institutului Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului.

Institutul Cantacuzino este pregătit de testarea în masă pentru COVID-19

Veşti bune de la MApN! Institutul Cantacuzino este pregătit pentru testarea în masă a suspecţilor de coronavirus. Instituţia a anunţat că poate procesa în jur de 250 de probe pe zi. Colonelul Florin Oancea a fost întrebat când ar putea reveni Institutul pe piaţa vaccinurilor. „Pentru a produce aceste vaccinuri trebuie respectate anumite reguli de […]

Spitalul Colentina devine spital suport pentru Institutul „Matei Balş” din Capitală

Spitalul Colentina devine, odată cu externarea tuturor pacienţilor din unitatea medicală spital suport pentru Institutul „Matei Balş” din Capitală, pentru tratarea persoanelor infectate cu coronavirus.

Testul la coronavirus al tânărului din Gorj a ieşit negativ. Un nou test va fi făcut luni

Testul la coronavirus al tânărului din Gorj a ieşit, vineri, negativ, la două zile după ce a devenit primul caz confirmat cu COVID – 19 din ţară. Un nou test va fi făcut luni, au declarat pentru MEDIAFAX, surse medicale. Tânărul din Gorj, internat la Institutul Matei Balş, a fost retestat la coronavirus şi testul […]

Măsuri împotriva răspândirii gripei, în România: Accesul vizitatorilor în Institutul „Marius Nasta”, restricţionat

Accesul vizitatorilor în Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Capitală este restricţionat din cauza gripei, informează reprezentanţii spitalului. În această unitate au fost confirmate două cazuri de gripă de tip A.

Ordonanţa de urgenţă pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române, condus de Ion Iliescu, a fost adoptată de Guvern / Fostul preşedinte: Mă surprinde. E o porcărie curată

Executivul a adoptat, luni, o ordonanţă de urgenţă privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române, condus de fostul preşedinte Ion Iliescu, solicitarea fiind făcută de secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase. Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române este ”o porcărie curată”, că este surprins de decizie şi că nu înţelege motivaţia demersului Executivului.

Ministrul Sănătăţii, plângere penală împotriva DSP Timiş: Ar fi blocat realizarea Institutului Oncologic

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, la Timişoara, că a fost făcută o sesizare la Parchetul General, având suspiciuni că Direcţia de Sănătate Publică Timiş ar fi blocat realizarea Institutului Oncologic din oraş, precizând că au existat „interese private, din zona medicală”.

Peste 50 de cazuri de rujeolă, confirmate în ultima săptămână

Alte 57 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în 10 judeţe şi în Bucureşti, în ultima săptămână, numărul total înregistrat de la începutul epidemiei ajungând la 14.758 . În perioada 16-20 iulie nu au fost înregistrate decese, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi ar putea fi refăcut cu bani de la Guvern

Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, afectat de incendiu, ar putea fi refăcut cu bani de la Guvern, discuţii fiind purtate, vineri, de preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa, de managerul Institutului, prof.dr. Grigore Tinică, cu premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Ancheta DIICOT în cazul medicului Mihai Lucan: Dedesubturile transplantului de rinichi practicat la ICUTR Cluj şi mecanismul prin care instituţia a fost căpuşată/ Acuzaţii de mită şi trafic de organe

Ancheta procurorilor DIICOT în cazul medicului clujean Mihai Lucan dezvăluie dedesubturile transplantului de rinichi practicat la ICUTR Cluj-Napoca şi mecanismul prin care instituţia a fost căpuşată şi adusă în pragul falimentului, dar aduce şi acuzaţii de mită şi chiar trafic de organe.

Un pacient de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi a murit după ce a căzut de la etajul cinci al unităţii medicale

Un bărbat de 44 de ani, din judeţul Vaslui, pacient al Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi, a murit, luni seara, după ce a căzut de la etajul cinci al unităţii medicale. Poliţiştii au deschis o anchetă, transmite corespondentul Mediafax.

A fost aleasă culoarea anului 2018. Ce semnificaţie are aceasta

Culoarea anului 2018 este ultra violet, potrivit anunţului Institutului Pantone, autoritatea internaţională în ceea ce priveşte culorile şi sistemele de culori.

Magnitudinea cutremurului din judeţul Buzău, revizuită. Seismul a avut 4,2 grade pe scara Richter

Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs, sâmbătă, la o adâncime de 120 de kilometri, în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Care sunt cele mai prospere state din lume. Norvegia nu mai este pe primul loc

Institutul Legatum, o organizaţie de cercetare din Londra, a lansat Indexul Anual al Prosperităţii pe glob, un sondaj de mari dimensiuni, care clasează cele mai prospere ţări din lume, potrivit Business Insider.

Ministerul Sănătăţii avansează o dată de la care Institutul Cantacuzino va putea produce vaccinuri

Secretarul de stat în ministerul Sănătăţii, Cristian Grasu, a anunţat că Institutul Cantacuzino va putea produce vaccinuri peste cel puţin doi ani, menţionând că primul vaccin va fi BCG-UL, antituberculoză, urmând cel antigripal, iar până la sfârşitul anului se va deschide o linie de fiolaj.

Institutul din Cluj, primul care va fi acreditat de Organizaţia Europeană a Institutelor de Cancer

Institutul Oncologic „Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca (IOCN) va deveni primul din România care va fi acreditat de Organizaţia Europeană a Institutelor de Cancer (OECI), noua viziune plasând pacientul în centrul activităţii, transmite corespodentul MEDIAFAX.

Percheziţii DIICOT la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj după acuzaţiile ministrului Sănătăţii că unitatea a efectuat mod nelegal activitatea de transplant pancreatic

Procurorii DIICOT Cluj fac, miercuri, percheziţii la sediul clinicii private Lukmed din Cluj-Napoca şi la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trei cutremure cu magnitudinea de peste 5 grade au avut loc în centrul Italiei în decurs de o oră

Trei cutremure, cu magnitudinea cuprinsă între 5,3 şi 5,7 grade pe scara Richter, au avut loc în centrul Italiei în decurs de o oră, scrie La Repubblica.

Trupul lui Ioan Gyuri Pascu a fost depus la INML. Marţi va avea loc autopsia

Trupul lui Ioan Gyuri Pascu a fost depus la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", iar marţi va avea loc autopsia.

Un bucureştean trăieşte cu 5 ani mai mult decât un locuitor din Satu Mare. Topul judeţelor după speranţa de viaţă

România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce piveşte speranţa de viaţă a cetăţenilor, un român trăind în medie 75 de ani, arată datele Institutului Naţional de Statistică pentru anul 2015, informează Ziarul Financiar.

Turiştii străini au cheltuit 1,11 miliarde de lei în România, în primele trei luni ale anului 2016

Aproximativ 414.000 de turişti străini au venit în România în primul trimestru al anului, iar cheltuielile acestora s-au ridicat la peste un miliard de lei, arată datele raportate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Poliţiştii ridică documente din mai multe spitale din Capitală, în dosarul Hexi Pharma

Echipe de poliţişti ridică, miercuri, documente de la Institutul Victor Babeş, Institutul Oncologic şi de la Spitalul de Arşi din Bucureşti, măsura fiind dispusă de procurorii care instrumentează dosarul Hexi Pharma.

Sia îşi împrumută numele unui nou institut de muzică de la Universitatea din Adelaide, Australia

Centrul Adelaide, care pregăteşte studenţi pentru o carieră în domeniul muzicii, filmelor şi media digitale va purta numele celei mai de succes cântăreţe din oraş, adică numele faimoasei artistei Sia, scrie The Guardian.

Un cutremur cu magnitudinea 3,1 s-a înregistrat în zona seismică Vrancea

Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP) a anunţat că un cutremur cu magnitudinea 3,1 s-a înregistrat sâmbătă în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 61 de kilometri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un cutremur cu magnitudinea de 3,9 s-a produs în judeţul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 3,9 grade a avut loc, vineri, la ora 9:47 în zona Vrancea, anunţă Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.

Rata şomajului a scăzut cu 0,1 puncte în noiembrie, iar numărul şomerilor a coborât cu 9.000

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a scăzut în noiembrie cu 0,1 puncte procentuale faţă de octombrie, iar faţă de noiembrie 2014 s-a menţinut la acelaşi nivel, numărul şomerilor fiind de 621.000 persoane, în scădere cu 9.000 faţă de luna octombrie, potrivit datelor INS.

CUTREMUR în zona Vrancea

Un cutremur s-a produs vineri, la ora 16.18, în judeţul Vrancea, la adâncimea de 141 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Rusia a deschis un institut de cercetare, pentru a studia posibilitatea de a clona mamuţi

Rusia a inaugurat de curând un institut de cercetări ştiinţifice în Siberia, cu scopul de a studia ADN-ul unor specii de animale dispărute, precum mamutul, pentru a evalua posibilitatea de clonare a acestora, informează bbc.com.

Sindicat: Dispar din administrarea Institutului pentru Protecţia Mediului 2,5 ha de teren

Un teren de 2,5 hectare ce valorează aproximativ 10 milioane de euro dispare din adminstrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului (INCDPM) prin reorganizarea prevăzută într-o hotărâre adoptată miercuri de Guvern, potrivit Sindicatului ICH.

Diplomatul Sergiu Celac a fost numit membru al CA la Institutul European din România

Diplomatul Sergiu Celac, Senior Adviser la Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă şi ministru de Externe în Guvernul Petre Roman, între 28 decembrie 1989-28 iunie 1990, a fost numit în postul de membru al al Consiliului de Administraţie al Institutului European din România.

Spitalul Socola va începe să funcţioneze ca institut de psihiatrie din primăvara anului viitor

Procedurile de transformare a Spitalului de Psihiatrie Socola în institut de psihiatrie vor începe în perioada următoare, dar institutul va funcţiona efectiv din trimestrul al doilea al anului viitor, când va fi semnat contractul cadru cu CNAS, a declarat, duminică, managerul Spitalului Socola.

Institutul de Oncologie Iaşi a introdus o nouă tehnică de radioterapie, cea mai performantă din lume

Institutul Regional de Oncologie din Iaşi a introdus o nouă tehnică de radioterapie, IMRT-VMAT, considerată a fi cea mai performantă din lume şi care îi poate ajuta pe pacienţii cu tumori cerebrale, pulmonare sau din categoria ORL.

Filme, muzică, teatru şi dans, pe 20 iunie, la Noaptea Institutelor Culturale din Bucureşti

Publicul bucureştean este aşteptat, pe 20 iunie, la Noaptea Institutelor Culturale, cu filme, muzică, teatru, poezie, dans, ateliere de creaţie, expoziţii, evenimente alternative, degustări şi târguri de bunătăţuri, dar şi produse handmade, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

REPORTAJ: Gloria şi decăderea Institutului Cantacuzino Iaşi, povestite de unul dintre „părinţii” Polidinului – FOTO, VIDEO

Institutul Cantacuzino din Iaşi, unde erau produse anual până la 15 milioane de fiole cu vaccin antigripal, este acum o clădire ferecată şi năpădită de buruieni. Doctoriţa Sylvia Hoişie, de 87 de ani, singura rămasă din echipa care a brevetat Polidinul, rememorează perioada de glorie a instituţiei.

Institutul de Protecţia Plantelor, reorganizat. O parte din teren, retrocedat în 2008 Prinţului Paul

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti va fi reorganizat într-o instituţie coordonată de Ministerul Educaţiei, potrivit unui proiect de HG ce prevede şi actualizarea datelor de patrimoniu, după retrocedarea, în 2008, a 170.924,975 mp Prinţului Paul de România.

Centru de cercetare boli infecţioase, unic în Europa Centrală şi de Est, realizat la Institutul Balş

Institutul "Matei Balş" va avea, până la sfârşitul anului 2015, un centru de cercetare biomeoleculară aplicată bolilor infecţioase, unic în Europa Centrală şi de Est, realizat din fonduri europene în valoare totală de peste 49 de milioane lei, a spus managerul instituţiei Adrian Streinu-Cercel.

Zilele Institutului Paulescu – 20 de ani de la deschiderea Secţiei de Nefrologie şi Dializă

Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "N. Paulescu" aniversează, vineri, 20 de ani de la înfiinţarea Secţiei de Nefrologie şi Dializă, una dintre puţinele din Europa specializate exclusiv pentru diagnosticul şi tratamentul pacienţilor cu boală cronică de de rinichi diabetică.