m britanie

Julian Assange, din nou în faţa justiţiei britanice, care va decide asupra extrădării sale

Julian Assange a ajuns luni dimineaţă la palatul de justiţie Belmarsh, în estul Londrei, care urmează să examineze, în următoarele 48 de ore, cererea de extrădare a fondatului WikiLeaks, formulată de Suedia în cadrul unei anchete pentru agresiune sexuală.

Româncă forţată să se prostitueze în Marea Britanie: Eram violată de 50 de bărbaţi pe săptămână

O româncă forţată să se prostitueze în Marea Britanie a declarat că era violată de aproximativ 50 de bărbaţi diferiţi pe săptămână, relatează www.guardian.co.uk. Acest caz ridică semne de întrebare cu privire la indiferenţa aparentă a autorităţilor britanice de a lupta împotriva traficului şi de protejare a femeilor vulnerabile importate ca sclave sexuale.

David Cameron denunţă eşecul multiculturalismului în Marea Britanie

Premierul britanic, David Cameron, ca şi cancelarul german Angela Merkel în 2010, a denunţat sâmbătă eşecul politicii de multiculturalism din ţara sa, cerând o mai bună integrare a tinerilor musulmani pentru combaterea extremismului, relatează AFP.

Atac informatic împotriva computerelor unor angajaţi ai Ministerului britanic de Externe

O "agenţie de informaţii ostilă" a lansat un atac cibernetic asupra Ministerului britanic de Externe în ultima lună, a declarat ministrul William Hague, fără a identifica originea atacului, deşi se crede că ar fi fost China, relatează The Independent, în ediţia electronică de sâmbătă.

Nouă muncitori români, arestaţi pentru că lucrau ilegal în Marea Britanie

Nouă muncitori români, şapte bărbaţi şi două femei cu vârste cuprinse între 20 şi 46 de ani, au fost arestaţi pentru că au încălcat condiţiile în care le-au fost acordate vizele şi au lucrat ilegal în Marea Britanie, relatează cotidianul local Middlewich Guardian, în ediţia electronică de sâmbătă.

Directorul unui festival muzical din Marea Britanie, închis doi ani şi jumătate pentru înşelăciune

Directorul unui festival muzical din Marea Britanie şi moştenitorul unui important om de afaceri a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare după ce a înşelat compania Tesco cu peste 350.000 de lire sterline, relatează The Independent.

Marea Britanie a început repatrierea personalului neesenţial de la ambasada sa din Cairo

Marea Britanie a început repatrierea personalului "neesenţial" de la ambasada sa din Cairo, precum şi a membrilor familiilor diplomaţilor aflaţi în post în această ţară, a anunţat, joi, Ministerul britanic al Afacerilor Externe, citat de AFP.

MI5 şi poliţia au dejucat un atac cu bombă radiologică în Marea Britanie – presă

Poliţia şi MI5, serviciul britanic de securitate internă, au dejucat un atac cu bombă radiologică în Marea Britanie, plănuit de al-Qaida, relatează The Daily Express în ediţia electronică de joi.

Principesa Margareta şi principele Radu se întâlnesc, la Londra, cu prinţul Charles

Principesa Margareta şi principele Radu se întâlnesc, miercuri, cu Prinţul Charles, la reşedinţa acestuia de la Londra, întâlnirea urmând să aibă un caracter privat, informează Casa Regală într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Un fost angajat al British Airways recunoaşte trei acuzaţii de terorism

Un fost angajat al companiei aeriene British Airways a recunoscut luni, în faţa justiţiei britanice, trei capete de acuzare, inclusiv acuzaţia că a "transferat fonduri cu scopuri teroriste", în prima zi a procesului său la Londra, relatează AFP.

Cetăţenii americani, avertizaţi în legătură cu pericolul terorist din lume. Vezi care sunt cele mai periculoase regiuni

Departamentul de Stat al SUA a reiterat luni "avertismentul mondial" adresat americanilor în legătură cu pericolele reprezentate de terorism, punând accent, într-un al doilea mesaj, pe riscurile de atentate din Marea Britanie.

WikiLeaks: Marea Britanie a contribuit la eliberarea autorului atentatului de la Lockerbie

Un ministru laburist britanic a informat Libia care sunt demersurile adecvate pe care trebuie să le urmeze pentru a-l elibera pe Abdelbaset al-Megrahi, libianul condamnat la închisoare pe viaţă pentru comiterea atentatului de la Lockerbie, în 1988, anunţă The Daily Telegraph, citat de AFP.

Julian Assange s-a deghizat în femeie pentru a nu fi depistat de serviciile secrete americane

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, era atât de îngrijorat că va fi urmărit de serviciile de informaţii americane, încât s-a deghizat în femeie, au dezvăluit colaboratorii săi, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.

Ambasadorul britanic: Accelerarea absorbţiei fondurilor UE trebuie să fie o prioritate a României

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, scrie într-o postare pe blog că accelerarea ritmului de absorbţie a fondurilor comunitare este principala provocare a României în primul semestru al lui 2011, el pronunţându-se de asemenea pentru îmbunătăţirea climatului investiţional.

Barack Obama a discutat despre situaţia din Egipt cu mai mulţi lideri străini

Preşedintele american, Barack Obama, a vorbit despre criza egipteană cu liderii turc, israelian, saudit şi britanic, reafirmându-şi dorinţa unei "tranziţii către un Guvern care să răspundă aspiraţiilor" egiptenilor, a anunţat Casa Albă duminică, relatează AFP.

Autorităţile dintr-o localitate din Anglia vor să încălzească o piscină cu ajutorul crematoriului

Autorităţile din oraşul Redditch, din centrul Angliei, vor să utilizeze căldura produsă de crematoriu pentru a încălzi piscina municipală, un proiect care se vrea a fi ecologic, dar care este departe de a fi unanim acceptat, informaeză AFP.

Contul bancar din Marea Britanie al postului iranian Press TV a fost blocat

Contul bancar din Marea Britanie al postului public iranian Press TV a fost blocat, informează ziarul The Times, citat de AFP.

Un agent sub acoperire al poliţiei britanice a comis două delicte în Germania – presă

Autorităţile germane au dezvăluit o serie de informaţii despre agentul poliţiei britanice care s-ar fi infiltrat în cadrul mişcărilor pacifiste din Europa, informează ziarul The Guardian, în ediţia electronică.

Guvernul britanic a flexibilizat legislaţia antiteroristă care fusese adoptată în 2001

Guvernul britanic a modificat legislaţia antiteroristă introdusă de laburişti în 2001, dar nu a răspuns tuturor preocupărilor organizaţiilor pentru drepturile omului, informează AFP.

Doi români, tată şi fiu, condamnaţi la închisoare pentru trafic de persoane în Marea Britanie

Românii Bogdan şi Marius Nejloveanu, tată şi fiu, au fost condamnaţi la şase şi, respectiv, 21 de ani de închisoare pentru că aduceau tinere românce în Marea Britanie, unde le obligau să se prostitueze, relatează BBC News Online.

Serviciile secrete britanice concepuseră un plan de contracarare a mişcării Hamas – The Guardian

Serviciul britanic de informaţii externe (MI6) a elaborat un plan secret de contracarare a mişcării islamiste Hamas, iar strategia a fost preluată de Autoritatea Palestiniană, conform unor documente dezvăluite de ediţia online a ziarului The Guardian.

Autorităţile au găsit un dispozitiv exploziv la Belfast, în urma unui apel de alertă cu bombă

Autorităţile au găsit miercuri un dispozitiv exploziv suspect, la Belfast, în Irlanda de Nord, în urma unui apel telefonic din partea unor presupuşi disidenţi republicani care anunţau că o bombă "instabilă" a fost abandonată în apropierea unor locuinţe, relatează AFP.

Avion de pasageri, escortat de aviaţia militară în M.Britanie, un bărbat fiind arestat la aterizare

Un bărbat a fost arestat după ce un avion de pasageri, care efectua o cursă între Abu Dhabi şi aeroportul Heathrow din Londra, a fost redirecţionat către aeroportul londonez Stansted, aeronava fiind escortată de aparate ale Forţelor Aeriene Regale, relatează Sky News.

Interceptările telefonice ilegale, „practică curentă” a tabloidelor britanice – avocat

Interceptările telefonice ilegale care au provocat vineri demisia directorului de comunicare al premierului David Cameron erau o "practică curentă" a tabloidelor britanice, potrivit declaraţiilor unui avocat, publicate duminică în presa naţională, transmite AFP.

România şi Bulgaria, rănite în mândria naţională de amânarea aderării la Schengen

Amânarea intrării în spaţiul Schengen a constituit o lovitură în mândria naţională pentru România şi Bulgaria, iritate, încă de la aderarea la UE în 2007, de faptul că sunt tratate ca membri de rangul doi, comentează cotidianul britanic Financial Times, în ediţia electronică de vineri.

Pastorul american extremist Terry Jones nu are voie să intre în Marea Britanie

Marea Britanie a interzis, miercuri, pastorului extremist american Terry Jones să pătrundă pe teritoriul său, apreciind că prezenţa sa ar aduce atingere binelui public.

Doi români, declaraţi vinovaţi de trafic de persoane în Marea Britanie

Românii Bogdan şi Marius Nejloveanu, tată şi fiu, au fost declaraţi vinovaţi, marţi, într-un tribunal din Manchester pentru că aduceau tinere românce în Marea Britanie, unde le obligau să se prostitueze, relatează BBC News Online.

Un fost bancher elveţian afirmă că vrea să ofere date bancare WikiLeaks

Un fost bancher elveţian, Rudolf Elmer, a declarat că doreşte să ofere WikiLeaks două CD-uri conţinând, potrivit acestuia, numele a aproximativ 2.000 de clienţi de bănci care au încercat să scape de fisc, într-un interviu publicat duminică.

Viaţa de ofiţer sub acoperire – un continuu test de forţă psihologică şi abilitate în disimulare

Viaţa de ofiţer sub acoperire este un continuu test de forţă psihologică şi abilitate în disimulare, de multe ori această activitate ducând agenţii la traume sau chiar la moarte, scrie jurnalistul Michael Savage, pentru The Independent.

Tony Blair citea Biblia înaintea deciziilor importante

Tony Blair citea Biblia înainte de a lua "decizii importante", afirmă secretarul de presă al fostului premier britanic, Alastair Campbell, în jurnalul său, relatează The Guardian, în ediţia electronică de sâmbătă.

Specialiştii britanici creează pui rezistenţi la gripa aviară

Oamenii de ştiinţă britanici au găsit o cale pentru a opri răspândirea gripei aviare prin crearea unor pui de găină modificaţi genetic rezistenţi la virus, relatează The Independent.

Vas de croazieră britanic, la un pas de a fi capturat de piraţi în Oceanul Indian

Un vas de croazieră britanic, pe care se aflau 350 de pasageri, a fost la un pas de a fi capturat de piraţi în Oceanul Indian, însă căpitanul ambarcaţiunii a mărit viteza şi a reuşit să lase în urmă nava inamică, relatează The Independent.

Avocat: Suedia doreşte extrădarea lui Julian Assange pentru a-l preda Statelor Unite

Un avocat al lui Julian Assange susţine că Suedia doreşte exttrădarea fondatorului WikiLeaks doar pentru a-l preda ulterior Statelor Unite.

Avocaţi: Julian Assange riscă să fie executat sau închis la Guantanamo dacă va fi extrădat în Suedia

Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, riscă să fie executat sau încarcerat la Guantanamo, dacă va fi extrădat în Suedia, vor argumenta avocaţii săi la audierea de luna viitoare, potrivit unor documente prezentate marţi, relatează CNN.

WikiLeaks cere Google şi Facebook să anunţe dacă justiţia SUA a cerut date personale despre site

WikiLeaks cere Google şi Facebook să desecretizeze eventuale citaţii primite din partea instanţelor americane, după ce Twitter şi-a anunţat mai mulţi utilizatori că un tribunal din Virginia i-a cerut date privind mai multe persoane asociate cu site-ul, relatează Guardian, în ediţia online.

Julian Assange anunţă că va publica un volum „foarte personal”

Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, a anunţat vineri că va publica, în aprilie, un volum "foarte personal", în care va povesti despre lupta sa pentru "crearea unei noi relaţii între populaţii şi guverne".

Presa britanică, alarmată de posibilitatea blocării fondurilor pentru securizarea graniţei României

Presa britanică de sâmbătă afirmă că Europa ar putea fi confruntată cu un nou val de imigranţi ilegali, în cazul în care România blochează investiţiile în securizarea frontierelor, ca urmare a amânării aderării la spaţiul Schengen.

Financial Times: Anul 2011, marcat de dispute între membrii UE. Estul şi Vestul au interese divergente

Anul 2011 ar putea fi unul dificil pentru UE, marcat de dispute între membrii din Estul Europei şi cei din Vest, iar diferendele privind intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen reprezintă numai unul dintre exemplele în acest sens, afirmă Financial Times, în ediţia online de sâmbătă.

Măsuri de securitate sporite la Londra, din cauza riscului de atentate

Efective importante de poliţie au fost mobilizate la Londra, în special în transporturi, pentru a respinge un eventual atac terorist, anuţă vineri presa britanică.

Ouă contaminate cu dioxină provenind din Germania, exportate în Olanda şi Marea Britanie

Marea Britanie a fost informată, joi, de prezenţa pe teritoriul său a unor produse fabricate din ouă ce ar fi putut fi contaminate cu dioxină în Germania, a anunţat Comisia Europeană.