parlament

Numărul parlamentarilor migratori s-a dublat de la un mandat la altul, din 2000 până în prezent

Numărul parlamentarilor migratori s-a dublat de la un mandat la altul, din 2000 până în prezent, iar în acest moment a fost atins un prag "critic", 20% dintre parlamentari fiind predispuşi să îşi schimbe partidul alături de care au candidat în alegeri, potrivit unui studiu IPP.

CONFLICTUL TURCIA-SIRIA: Parlamentul turc autorizează operaţiunile militare în Siria

Parlamentul turc a autorizat, joi, operaţiunile militare în Siria, anunţă presa turcă. Textul a fost votat cu 320 de voturi pentru şi 129 împotrivă în Adunarea Naţională, care s-a reunit în sesiune specială cu uşile închise, potrivit posturilor de televiziune turce.

Eugen Tomac, consilier de stat la Cotroceni, candidat ARD în colegiul 2 Diaspora – surse

Consilierul de stat la Administraţia Prezidenţială Eugen Tomac, fost secretar de stat pentru românii de pretutindeni, va candida din partea PDL pe listele ARD pentru un loc de deputat în Colegiul 2 Diaspora, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Parlamentul ungar interzice aparatele pentru jocuri de noroc în baruri

Parlamentul ungar a adoptat marţi cu o largă majoritate o lege care interzice aparatele pentru jocuri de noroc în baruri.

Băsescu a trimis Parlamentului spre ratificare Acordul de Sprijin pentru gazoductul Nabucco

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, marţi, decretul privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de Sprijin al Proiectului între România şi Nabucco Gas Pipeline International GMBH şi Nabucco Gas Pipeline România SRL, semnat la Kayseri, la 8 iunie 2011.

Preşedintele Parlamentului croat Boris Sprem a murit de cancer într-un spital din SUA

Preşedintele social-democrat al Parlamentului croat Boris Sprem a decedat duminică într-un spital american, în care a fost admis în august pentru a primi îngrijiri pentru un cancer, a anunţat o sursă oficială.

Confruntare între Mihail Saakaşvili şi un miliardar în cadrul alegerilor legislative din Georgia

Georgienii sunt chemaţi luni la urne în cadrul unor alegeri legislative în care partidul preşedintelui Mihail Saakaşvili înfruntă o coaliţie a opoziţiei condusă de către un miliardar, un scrutin care ar putea să fie influenţat de către un scandal recent de tortură într-o închisoare.

Parlamentul moldovean a respins propunerea comuniştilor de revocare a lui Marian Lupu. Atacuri ironice la şedinţa de vot

Parlamentarii Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE, la putere) au respins joi la vot propunerea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) de revocare a lui Marian Lupu din funcţia de preşedinte al Legislativului, într-o şedinţă plină de atacuri ironice.

Preşedintele Dumei de Stat ruse anulează o vizită la Strasbourg din cauza „rosofobiei”

Preşedintele Dumei de Stat ruse Serghei Narîşkin a anulat o vizită la Strasbourg, unde urma să susţină un discurs în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) care dezbate situaţia din Rusia, denunţând "rusofobia" acestei instituţii.

Ambasadorul Marii Britanii: Parlamentarii trebuie să arate că respectă cele mai înalte standarde de integritate

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, susţine că parlamentarii români trebuie să arate nu numai că li se aplică legea ca oricărui alt cetăţean, dar şi că merg mai departe şi respectă cele mai înalte standarde de integritate în calitatea lor de oficiali ai ţării.

Cristian Preda: Decizia CC pe reprezentarea la Consiliu confirmă că regimul nu e parlamentar

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda consideră că decizia CC de miercuri privind legea prin care Parlamentul devenea arbitru între premier şi preşedinte privind reprezentarea la Consiliul European confirmă că regimul din România nu este unul parlamentar.

Curtea Constituţională: Parlamentul nu decide cine merge la CE, dacă preşedintele şi premierul nu se înţeleg

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că prevederea potrivit căreia Legislativul stabileşte cine merge la Consilul European, în cazul în care preşedintele şi premierul nu se înţeleg, este neconstituţională.

Preşedintele Parlamentului grec se suspendă din funcţie în urma unei anchete de spălare de bani

Preşedintele Parlamentului grec a anunţat luni că se suspendă temporar din funcţie în aşteptarea rezultatelor unei anchete demarate împotriva sa şi a mai multor oameni politici în legătură cu acuzaţii de spălare de bani.

Zgonea: Parlamentul va adopta în cel mult trei săptămâni mai multe legi legate de MCV

Parlamentul urmează să adopte, în cel mult trei săptămâni, prin procedură de urgenţă, mai multe proiecte de lege care fac parte dintr-o strategie mai largă în legătură cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare, a anunţat, joi, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Ponta: Reinstalarea lui Blaga şi Anastase cu puţin înainte de alegeri nu poate fi decât ceva de râs

Liderul PSD, Victor Ponta, susţine că nu ia calcul reanalizarea, în urma deciziei de miercuri a CC, a hotărârii prin care Vasile Blaga a fost înlocuit la şefia Senatului şi consideră că reinstalarea lui Blaga sau Anastase pe vechile poziţii cu puţin înainte de alegeri nu poate fi decât "ceva de râs".

Mihail Boldea, din arest: Demisionez din Parlament

Deputatul Mihail Boldea, încarcerat la Galaţi, şi-a trimis, luni, din arest, demisia din Parlament, au declarat, pentru "Gândul", reprezentanţi de la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Directorul SRI: Ameninţarea teroristă e în creştere, ne concentrăm mai mult decât în alţi ani

Directorul SRI, George Maior, a fost audiat, marţi, în comisia parlamentară de specialitate, în legătură cu activitatea Serviciului pe 2011, precizând, la final, că ameninţarea teroristă este "în creştere", instituţia concentrându-se pe acest fenomen mai mult decât în alţi ani.

Liberalii devansează cu puţin laburiştii la alegerile legislative din Olanda – exitpoll

Liberalii pro-europeni au devansat cu puţin laburiştii la legislativele de miercuri din Olanda, considerate ca fiind un barometru al sentimentului anti-european al ţării, conform primelor rezultate ale exitpoll-urilor, în timp ce extrema dreaptă este în cădere liberă, relatează AFP.

Dobre: Sunt extrem de dezamăgit că am fost pus într-o situaţie de acest gen. Am respectat legile

Fostul ministru delegat al Administraţiei Victor Paul Dobre a declarat, marţi, după ce deputaţii au respins solicitarea de începere a urmăririi sale penale, că este o zi tristă şi că este extrem de dezamăgit că a fost pus într-o situaţie de acest gen atât timp cât a respectat legile şi instituţiile.

Persoanele implicate în restructurarea TVR, audiate de Comisiile de cultură ale Parlamentului

Comisiile de cultură ale Parlamentului vor audia, pe 11 septembrie, de la ora 14.00, "persoanele implicate direct în procesul de reformare - restructurare" a Televiziunii Române.

Comisia juridică a Camerei îşi menţine decizia că Florin Pâslaru nu e în incompatibilitate

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a menţinut, luni, decizia luată în primăvară potrivit căreia deputatul PSD Florin Pâslaru nu se află în stare de incompatibilitate.

Comisia juridică a Camerei a aprobat încetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, încetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon. Anunţul a fost făcut de către vicepreşedintele Comisiei Florin Iordache (PSD). El a precizat că mai trebuie îndeplinit un pas procedural, respectiv votul în plenul Camerei.

Ponta: Scopul USL este obţinerea majorităţii parlamentare absolute

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, înainte de şedinţa BPN, că USL a câştigat până acum alegerile locale şi referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, el menţionând că scopul este în prezent obţinerea majorităţii parlamentare absolute.

Guvernul a stabilit că alegerile parlamentare vor avea loc în 9 decembrie. Bugetul alocat, dublu faţă de alegerile din 2008

Guvernul a stabilit, sâmbătă, că alegerile parlamentare vor avea loc în 9 decembrie. Anunţul a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, după şedinţa de sâmbătă a Executivului.

Revenirea lui Băsescu la Cotroceni, comentată de presa internaţională

Parlamentul a aprobat luni revenirea lui Băsescu în funcţia de preşedinte, la şase zile după ce CC a invalidat referendumul privind destituirea sa, convocat de majoritatea parlamentară, punând capăt unei lupte politice cu repercusiuni economice, anunţă principalele agenţii de presă internaţionale.

Hotărârea CC privind referendumul a fost publicată în MO. Traian Băsescu se poate întoarce la Cotroceni

Hotărârea Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie a fost publicată, luni seară, în Monitorul Oficial, iar preşedintele Traian Băsescu se poate reîntoarce la Palatul Cotroceni, pentru reluarea mandatului.

Kelemen: Şedinţa de citire a deciziei CC era o formalitate

Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, după şedinţa Parlamentului în care s-a citit decizia CC privind referendumul, că a fost vorba de o formalitate prevăzută în Constituţie şi "prin prezenţa sau neprezenţa" parlamentarilor nu se putea schimba decizia Curţii, de aceea UDMR a participat la şedinţă.

Oltean: Sperăm ca astăzi hotărârea Curţii Constituţionale să fie publicată în Monitorul Oficial

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean (PDL) a declarat, luni, după şedinţa Parlamentului, că speră că astăzi va fi publicată în Monitorul Oficial hotărârea în privinţa referendumului şi preşedintele Traian Băsescu se va întoarce la Cotroceni, iar viaţa politică va intra în normalitate.

Prezenţa la şedinţa plenului reunit a fost semnată şi de parlamentari PNL, în frunte cu Tăriceanu

Şi parlamentari PNL, în frunte cu liderul deputaţilor liberali, Călin Popescu Tăriceanu, au semnat condica de prezenţă la şedinţa plenului reunit în care ar urma să fie citită hotărârea CC privind referendumul din 29 iulie.

Monica Macovei: La şedinţa Parlamentului nu e nevoie de cvorum, conform Regulamentului

Europarlamentarul PDL Monica Macovei susţine că la şedinţa Parlamentului pentru citirea hotărârii CC privind referendumul din 29 iulie nu e nevoie de cvorum.

Kelemen Hunor: Nu este nevoie de cvorum la şedinţa de plen. UDMR va fi prezent

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că, potrivit Regulamentului celor două Camere ale Parlamentului, nu ar fi nevoie de cvorum la şedinţa plenului reunit în care se va citi hotărârea Curţii Constituţionale privind referendumul, precizând că parlamentarii UDMR vor fi prezenţi.

Blaga: Trebuie să fie cvorum. UDMR va fi prezentă. Boicotul individual este o copilărie

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că din punctul de vedere al democrat-liberalilor trebuie ca la şedinţa plenului să fie cvorum, apreciind că parlamentarii UDMR vor fi prezenţi, dar şi că "boicotul individual" anunţat de PNL este "o copilărie".

Hrebenciuc, întrebat despre oportunitatea boicotării şedinţei Parlamentului: Nu ajută la nimic

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, luni, întrebat despre oportunitatea boicotării şedinţei Parlamentului, că aceasta nu ar ajuta la nimic, el menţionând însă că o hotărâre urmează să fie luată în şedinţa grupurilor parlamentare social-democrate.

Blaga: PDL consideră că astăzi trebuie să înceteze acţiunea politică ce a făcut atâta rău României

Colegiul Director al PDL consideră că trebuie să înceteze luni toată acţiunea politică ce "a făcut rău României", Parlamentul să ia act de decizia CC şi Traian Băsescu să se întoarcă la Cotroceni, iar politicienii să se aşeze la aceeaşi masă pentru a găsi soluţii pentru ieşirea din criza economică.

Iliescu: Parlamentul ar trebui SĂ CORECTEZE AZI decizia Curţii Constituţionale. El poate lua decizia finală dacă Băsescu revine la Cotroceni

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, declară că Parlamentul "trebuie să aibă o poziţie activă", nu doar să înregistreze decizia CC privind referendumul de demitere a preşedintelui, el susţinând că Legislativul "poate lua decizia finală" în acest caz.

Blaga:Parlamentarii PDL vor fi prezenţi la plen, avem şapte absenţe, din care patru absolut motivate

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că speră ca la şedinţa Parlamentului în care va fi prezentată decizia CC privind referendumul să fie cvorum, arătând că parlamentarii PDL vor fi prezenţi şi că sunt doar şapte absenţe, din care patru absolut motivate.

Hrebenciuc: Conform legii, nu este loc de surprize; Cred că va exista cvorum la Parlament

Social-democratul Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat, referitor la şedinţa Parlamentului pentru citirea hotărârii CC privind referendumul, că, potrivit legii, "nu este loc de surprize", adăugând că în mod normal nu ar trebui nici să existe probleme cu cvorumul.

Ghişe: PNL va susţine propunerile mele. Sper ca PSD să facă la fel

Senatorul liberal Ioan Ghişe a declarat, pentru Gândul, că "PNL va susţine" propunerile sale privind hotărâri ale Parlamentului legate de referendumul pentru demiterea preşedintelui.

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc luni pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, de la ora 15.00, pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui. Este de aşteptat ca la şedinţă parlamentarii să aibă intervenţii, una dintre acestea putând fi a senatorului liberal Ioan Ghişe, care a declarat că a pregătit proiecte de hotărâre care vizează ca Parlamentul să decidă valabilitatea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.

Stolojan: Întoarcerea lui Băsescu la Preşedinţie, speranţa de mai bine privind credibilitatea României

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat că se aşteaptă, după şedinţa de luni a Parlamentului, ca Traian Băsescu să se întoarcă la Preşedinţie, deoarece aceasta "este speranţa de mai bine în ceea ce priveşte credibilitatea României".
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da