politica

Instanţa constituţională din R.Moldova a răspuns contestaţiei privind desemnarea premierului Sturza

Curtea Constituţională din Republica Moldova a răspuns, marţi, solicitării grupului parlamentar social-democrat privind desemnarea lui Ion Sturza în funcţia de prim-ministru, instanţa reiterând modurile în care preşedintele trebuie să numească şeful guvernului.

Putin anunţă că Rusia va continua campania în Siria până începe procesul politic

Operaţiunea militară rusă în Siria va continua până începe procesul politic, a anunţat Putin joi, într-o conferinţă de presă televizată, adăugând că, atunci când sirienii vor decide că a venit vremea încetării luptei şi lansării negocierilor, Moscova îşi va înceta operaţiunile, relatează AP online.

Cele mai mari IMPERII din toate timpurile: Care sunt puterile care au ocupat cele mai VASTE TERITORII – FOTO

Istoria a văzut imperii care se întind şi pe o cincime din suprafaţa lumii, altele care au condus sute de milioane de oameni şi altele care au durat mai mult de un mileniu - şi fiecare dintre aceste imperii părea invincibil până să se prăbuşească într-un final, comentează editorii Business Insider, care prezintă clasamentul celor mai puternice 19 imperii din toate timpurile, în funcţie de suprafeţele totale cucerite la apogeul fiecăruia.

Udrea: Nu am încredere în cercetarea lucrurilor pe care le-am reclamat la adresa lui Coldea. Am văzut cum toţi marii bărbaţi politici ai ţării s-au ascuns pe sub mese

Deputatul Elena Udrea a declarat, luni, că "a văzut cum toţi marii bărbaţi politici ai ţării şi nu numai politici s-au ascuns pe sub mese" după afirmaţiile ei la adresa generalul Coldea şi a susţinut că nu are încredere în cercetarea lucrurilor pe care le-a reclamat.

TU ŞTII CE MAI FAC BANII TĂI? Oamenii din spatele sondajelor politice şi facturile lor invizibile

Ca şi pe piaţa de consultanţă politică, sondajele de opinie de care partidele din România au devenit dependente sunt furnizate de aceleaşi câteva institute cu legături politice mai vechi sau mai noi, înlocuite, de regulă, doar la schimbarea de gardă dintr-un partid.

Tu ştii ce mai fac banii tăi? Patronii reali ai politicii din România şi suveica finanţării partidelor

Mediafax, Gândul şi Ziarul Financiar încep astăzi o serie de investigaţii, analize şi reportaje care să scoată la lumină banii gri cheltuiţi de partide. Aceleaşi metehne domină, de 25 de ani, partidele din România. Promovarea în funcţii nu depinde atât de CV, cât de suma pe care viitorul ministru, secretar de stat, şef de post sau director de şcoală a plătit-o partidului.

ANALIZĂ: Voiculescu a influenţat politica şi politicienii după 2000 şi a sărit dintr-o barcă politică în alta

Dan Voiculescu este unul dintre personajele care au provocat mereu controverse, începând de la modul în care a făcut avere pe timpul lui Ceauşescu până la implicarea în politică. Dacă misterul averii sale dobândite până în 1990 a rămas parţial neelucidat, influenţa lui asupra politicii şi politicienilor de după Revoluţie i-a sporit nu numai averea, ci şi puterea, fiind implicat în cele mai importante evenimente, în special după 2000.

MEDIAFAX ZOOM: Dan Voiculescu – GALERIE FOTO

Dan Voiculescu este unul dintre personajele care mereu au provocat controverse, începând de la modul în care a făcut avere pe timpul lui Ceauşescu până la implicarea în politică.

Viziunea lui Einstein asupra lumii. Ce credea fizicianul despre educaţie, politică ori naţionalism

Albert Einstein a revoluţionat fizica, pentru care a primit şi un premiu Nobel, în 1921, şi a publicat peste 300 de lucrări ştiinţifice şi 150 de lucrări non-ştiinţifice. Realizările sale intelectuale şi creativitatea de care a dat dovadă au făcut ca numele lui să devină sinonim cu inteligenţa, genialitatea.

Biserica şi politica: BOR susţine că are relaţii civilizate cu partidele, dar rămâne neutră politic

Biserica Ortodoxă Română (BOR) subliniază, într-un comunicat de luni, că are relaţii civilizate cu toate partidele politice, dar rămâne neutră din punct de vedere politic, în conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod fundamentate pe canoane.

Ponta, la CNN: Politica este un sport sângeros în România, dar nu numai în ţara noastră. Declaraţiile premierului despre economie

Politica este un "sport sângeros" în România, dar nu numai în această ţară, în ultimii doi ani fiind asigurate predictibilitate şi stabilitate pentru mediul de afaceri, a afirmat premierul Victor Ponta, la CNN Londra.

MEDIAFAX FOTO: Corneliu Coposu – GALERIE FOTO

Acum 100 de ani, în localitatea Bobota din Sălaj se năştea Corneliu Coposu, cel ce avea să devină una dintre figurile marcante ale opoziţiei anticomuniste postdecembriste din România.

BRUXELLIST. Gândul lansează primul Reality Show Politic din România. Două săptămâni cu Grapini, Marinescu, Muraru, Preda şi Ungureanu

Românul este parolist, capitalist, familist, altruist, activist, naţionalist. Lista poate continua aproape la nesfârşit. Cine este însă bruxellist? Gândul lansează, luni, 12 mai, primul reality show politic din spaţiul public românesc, la finalul căruia cititorii vor fi cei care vor decide care este răspunsul la această întrebare.

Reţeaua politică lansează 5 întrebări esenţiale pentru candidaţii la alegerile europarlamentare

Explorarea gazelor de şist sau autonomia pe criterii etnice sunt doar două dintre întrebările la care candidaţii la europarlamentare ar trebui să răspundă.

Concursul de caricatură “Pete de Politică”

Reţeaua Politică organizează joi, 27 februarie, începând cu ora. 19.00, vernisajul expoziţiei de caricatură ‘’Pete de Politică’’, care va avea loc la Galeria “Horaţiu Mălăele” (Str.Smârdan, nr.37).

MEDIAFAX ZOOM: Dragostea durează 3 ani – GALERIE FOTO

Titlul romanului lui Frederic Beigbeder pare să sintetizeze situaţia actuală din interiorul coaliţiei politice aflate la putere, Uniunea Social Democrata (USL).

PNL: Dacă PSD preia metehnele „regimului Băsescu”, atunci va prelua şi adversitatea PNL

PNL avertizează PSD că, în măsura în care PSD începe să dea tot mai multe semne că preia aceleaşi practici politice abuzive şi metehne ale "regimului Băsescu", atunci va avea în PNL, ca în orice partid care apără democraţia, un oponent.

Un fost ministru olandez care a promovat eutanasia ar fi fost asasinat

Fostul ministru olandez al Sănătăţii, Els Borst, sub egida căreia a intrat în vigoare în 2002 prima lege a eutanasierii din lume, şi care a fost descoperită decedată în locuinţa sa din oraşul Bilthoven, ar fi fost asasinată, a anunţat Parchetul de la Haga.

Abdullah Gül se poziţionează ca o alternativă la Recep Tayyip Erdogan, în Turcia

Preşedintele turc, Abdullah Gül, a profitat de scandalul politico-financiar care afectează Guvernul pentru a sublinia diferenţele dintre el şi premierul Recep Tayyip Erdogan până acolo încât să apară ca un rival pentru acesta din urmă, cu opt luni înaintea alegerilor prezidenţiale.

SOŢIILE DICTATORILOR: Cine sunt femeile din spatele celor mai cunoscuţi dictatori ai lumii

De la soţia lui Kim Jong-un la consoarta britanică a lui Bashar al-Assad, până la cele peste 30 de neveste ale regelui Abdullah al Arabiei Saudite, femeile care stau alături de dictatori joacă un rol important în politica dusă de soţii lor.

Ce studii au LIDERII lumii: HARTA care arată educaţia fiecărui şef de guvern şi de stat de pe glob – FOTO

O hartă realizată de un utilizator al site-ului Reddit arată fundalul educaţional al liderilor fiecărei ţări din lume, evidenţiind ultima instituţie de educaţie absolvită sau începută de şeful guvernului şi/sau conducătorul statului.

Un deputat al Dumei de Stat a cerut ca Dorin Chirtoacă să fie declarat persona non grata în Rusia

Roman Hudiakov, un deputat rus membru al Partidului Liberal-Democrat, i-a propus ministrului rus de Externe să-l declare persona non grata pe primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, care ar conduce, în opinia sa, o politică antirusească.

Radiografia puterii: Ce spune o fotografie despre tranziţia din Coreea de Nord – FOTO

O fotografie realizată cu ocazia comemorării lui Kim Jong-il oferă indicii despre reorganizarea politică din Coreea de Nord, după epurarea la vârf care s-a soldat cu execuţia lui Jang Song-thaek, unchiul liderului Kim Jong-un.

Iulia Timoşenko a renunţat la greva foamei

Fostul premier ucrainean, Iulia Timoşenko, a renunţat la greva foamei, la solicitatea manifestanţilor proeuropeni, a anunţat vineri, la Harkiv, în estul Ucrainei, fiica sa, Evghenia Timoşenko.

SONDAJ: Sprijinul faţă de acţiunile lui Vladimir Putin, la cel mai scăzut nivel din 2001

Un sondaj independent, publicat marţi, arată că o treime dintre ruşi nu sprijină acţiunile preşedintelui Vladimir Putin, dar rezultatele au fost denunţate ca neverosimile de analişti politici influenţi, apropiaţi Kremlinului.

Iulia Timoşenko le cere liderilor europeni să „elibereze Ucraina”

Opozanta încarcerată Iulia Timoşenko le-a solicitat liderilor europeni să semneze fără condiţii, dacă va fi posibil, Acordul de Asociere cu Kievul, pentru a "elibera Ucraina".

Silvio Berlusconi se îndreaptă spre o excludere istorică din Senat, după aproape 20 de ani de prezenţă în Parlament

Fostul şef al Guvernului italian, Silvio Berlusconi, se pregăteşte să fie exclus din Senat miercuri, un sfârşit umilitor după aproape 20 de ani de prezenţă în Parlament.

Egiptul adoptă o reformă controversată cu privire la dreptul de a manifesta

Preşedintele egiptean interimar a promulgat duminică o lege controversată ce permite autorităţilor instalate la putere de armată după destituirea preşedintelui islamist Mohamed Morsi să interzică reuniuni sau manifestaţii care ar ameninţa securitatea publică, relatează AFP.

MEDIAFAX ZOOM: Expresivitate în politica românească – GALERIE FOTO

Actorii de pe scena politică românească se pot califica oricând pentru roluri pe oricare dintre scenele teatrelor. Colegii de la Mediafax Zoom au realizat o galerie foto cu instantanee surprinse în ultima perioadă.

Rob Ford rămâne primarul Toronto, însă nu va mai deţine puteri executive

Consiliul Municipal al oraşului canadian Toronto a votat luni, la încheierea unei şedinţe agitate, în favoarea unei moţiuni privind retragerea atribuţiilor primarului Rob Ford şi retrogadarea acestuia la nivelul de consilier municipal.

Anghelache: Probabil că susţinerea politică a cântărit în votul unor delegaţi

Preşedintele FC Dinamo, Constantin Anghelache, a declarat că şi Dumitru Dragomir avea în programul său modificarea unor legi cu implicaţie asupra bugetelor cluburilor, dar "probabil" că susţinerea politică de care a beneficiat Gino Iorgulescu a fost hotărâtoare la alegerile LPF.

Peste 100.000 de americani s-au înscris în programul de asigurări de sănătate Obamacare în octombrie

Doar puţin peste 100.000 de americani fără asigurare de sănătate s-au înscris în program în octombrie, prima lună de înscriere în acest dispozitiv prevăzut de reforma-cheie a preşedintelui Barack Obama, a anunţat miercuri Executivul.

Fata fără identitate. Drama prin care trec familiile care au mai mult de un copil în China – VIDEO

Politica "un cuplu, un copil", impusă de autorităţile chineze, o obligă pe Xue, sora mai mică din familia Li, să trăiască fără acces la o educaţie de stat sau la sistemul de sănătate.

Al doilea film „Jocurile foamei”, lansat la Londra, cu un mesaj politic pentru tânăra generaţie

Saga "Jocurile foamei/ The Hunger Games", impulsionată de succesul primului film, în 2012, a revenit pe marile ecrane cu un al doilea lungmetraj, luni seară, la Londra, marcat de carisma actriţei Jennifer Lawrence şi de un mesaj politic lipsit de complexe, care îi îndeamnă pe tineri să se revolte.

Fostul rege belgian Albert al II-lea consideră insuficientă remuneraţia care i-a fost atribuită

Fostul rege al belgienilor Albert al II-lea consideră insuficient venitul anual de circa 923.000 de euro care îi este atribuit de la abdicarea sa în iulie şi negociază discret pentru ca unele dintre cheltuielile sale să fie preluate de stat.

40 de HĂRŢI care explică lumea: Printre ele, cercul în care trăieşte mai mult de jumătate din populaţie – FOTO

O serie de 40 de hărţi oferă statistici impresionante despre starea lumii din punct de vedere economic, religios şi politic, precum şi informaţii surprinzătoare cum ar fi ţările ai căror locuitori sunt cei mai primitori faţă de străini sau cele în care oamenii îşi exprimă cel mai mult sentimentele.

Davos, luat cu asalt de super-bogaţi, de la Bill Gates la „miliardarul fără casă”

Peste 2.500 de lideri politici şi personalităţi din finanţe şi business au sosit la Davos pentru reuniunea anuală organizată de Forumul Economic Mondial, printre care şi un contingent de 75 dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, de la Bill Gates la "miliardarul fără casă" Nicolas Berggruen.

Băsescu: Sper ca anul 2013 să aducă o nouă dinamică a normalităţii în relaţia cu Rusia

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că speră ca anul 2013 să aducă o nouă dinamică a normalităţii în relaţia cu Federaţia Rusă, în opinia sa cheia unei relaţii politice deschise între Moscova şi Bucureşti fiind o soluţie în problema transnistreană cu păstrarea integrităţii teritoriale a Republica Moldova.

Cum a reuşit România „să zdruncine încrederea” UE şi NATO

După mai bine de 20 de ani de eforturi de integrare a României în NATO şi, pe urmă, în Uniunea Europeană, politicienii de la Bucureşti reuşesc, în premieră, contraperformanţa de a pune România în cea mai dificilă situaţie în raport cu partenerii ei europeni şi euro-atlantici de la aderare şi până acum.

Cazimir Ionescu: Tinerii care fac din dolar icoană nu pot înţelege că făceai puşcărie pentru un dolar

Fostul membru CFSN Cazimir Ionescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că speranţele sale de la Revoluţie nu s-au împlinit, că tinerii născuţi în libertate nu au cum să înţeleagă cum era viaţa înainte de '89 şi că mulţi din politicienii de carieră se apropie de un mandat egal cu al lui Ceauşescu.