rom nia

PREZENŢA LA VOT a europarlamentarilor români în PE în 2015: Adina Vălean (PNL) – pe ultimul loc, Cristian Preda (independent) – pe primul loc (GALERIE FOTO)

Europarlamentarul Adina Vălean are cea mai scăzută prezenţă la voturile din plenul Parlamentului European în 2015 - dintre membrii români ai PE- 62,02%, în timp ce pe primul loc într-un top al prezenţei la vot a eurodeputaţilor români se află Cristian Preda, cu prezenţă de 99,37%.

UE va investi un miliard de euro în proiecte de-a lungul frontierelor externe, inclusiv în România

Comisia Europeană a adoptat o serie de programe de cooperare transfrontalieră, care au un buget total de un miliard de euro, prin care vor fi finanţate proiecte din 27 de ţări, inclusiv România şi Republica Moldova.

România îl propune vicepreşedinte BEI pe fostul viceguvernator BNR Cristian Popa

Preşedintele Klaus Iohannis şi Guvernul României au aprobat propunerea Ministrului Finanţelor Publice pentru desemnarea lui Cristian Popa, fost viceguvernator la BNR timp de trei mandate, în calitate de candidat al României pentru funcţia de vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI).

„Star Wars: Trezirea forţei” a devenit filmul anului 2015 în România

"Star Wars: Trezirea forţei/ Star Wars: Episode VII - The Force Awakens" a devenit filmul anului 2015 în România, după ce a înregistrat încasări de aproximativ 2,7 milioane de dolari (peste 11,3 milioane de lei) şi a fost vizionat de aproape 510.000 de spectatori.

Banca Mondială a îmbunătăţit prognoza privind creşterea economică a României, la 3,9% în 2016 şi 4,1% pentru 2017

Banca Mondială (BM) a îmbunătăţit prognoza de creştere a economiei României pentru anul acesta la 3,9%, iar pentru anul următor la 4,1%, şi s-a aliniat astfel estimărilor anunţate de alte instituţii internaţionale, precum Comisia Europeană (CE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Platforma online Netflix s-a lansat în România. Ce preţuri au abonamentele

Platforma americană Netflix, care deţine o arhivă online de câteva mii de filme şi seriale TV şi a început în ultimii ani să creeze şi conţinut original, este disponibilă, începând de miercuri, şi pe piaţa din România.

România, în topul CNN al destinaţiilor din 2016: Delta Dunării şi Castelul Bran, printre recomandări

România se află într-un top 16 al destinaţiilor de călătorie recomandate de CNN pentru anul 2016, printre obiectivele propuse spre a fi vizitate numărându-se Delta Dunării, Munţii Carpaţi, Castelul Bran şi Transilvania.

MAE rus: Amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă în România, o încălcare a tratatului INF

Amplasarea unor lansatoare americane de tip MK 41 în România, în cadrul scutului antirachetă, reprezintă o încălcare a Tratatului privind Forţele nucleare intermediare (INF), a declarat joi, într-o conferinţă de presă, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

„Star Wars: Trezirea Forţei” a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend – VIDEO

Filmul "Star Wars: Trezirea Forţei/ Star Wars: Episode VII - The Force Awakens", regizat de J.J. Abrams, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 3.975.328 de lei, fiind vizionat de 175.276 de spectatori.

Ada Nechita: Nu am câştigat doar o medalie, am câştigat o echipă de luptătoare

Handbalista Ada Nechita a declarat, luni noapte, că la Campionatul Mondial din Danemarca, naţionala României nu a obţinut doar o medalie, ci a câştigat o echipă de luptătoare, subliniind că jucătoarele vor face totul pentru a se menţine cât mai sus.

Componentele naţionalei de handbal a României s-au întors acasă. Ele au fost aşteptate de aproximativ 30 de fani la Otopeni. Cristina Neagu, despre bronzul de la CM: Cel mai frumos cadou pentru noi şi pentru toţi românii

Aproximativ 30 de suporteri ai echipei naţionale feminine de handbal au aşteptat jucătoarele în sensul giratoriu de la Aeroportul Henri Coandă cu drapele "tricolore" şi au scandat "România", după ce sportivele au revenit în ţară.

Lipă, după bronzul mondial la handbal: Fetele meritau mai mult, pentru mine sunt campioane

Ministrul Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, după ce naţionala de handbal feminin a câştigat medalia de bronz la CM din Danemarca că fetele meritau mai mult, iar în opinia sa "sunt campioane".

Cristina Neagu: Sunt foarte fericită că am luat medalie

Jucătoarea Cristina Neagu a declarat, duminică, după ce echipa naţională a României a câştigat medalia de bronz la Campionatul Mondial de handbal feminin, că este foarte fericită pentru această performanţă.

Hans Klemm: SUA intenţionează să-i susţină în totalitate pe Iohannis, Cioloş şi guvernul său

SUA intenţionează să-i susţină în totalitate pe preşedintele Iohannis, prim-ministrul Cioloş şi guvernul său, a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, într-un interviu acordat postului Digi24, exprimându-şi speranţa că instituţiile româneşti vor oferi oamenii pe care i-a cerut strada.

Americanul aflat în România care este suspectat în cazul ameninţărilor cu bombă din SUA are postări din Bucureşti pe contul de socializare – VIDEO

Tânărul american aflat în România cercetat de autorităţile americane în cazul mesajelor teroriste care au vizat şcoli din Statele Unite susţine că serverul Internet pe care îl administrează a fost folosit de alte persoane pentru propagarea ameninţărilor şi că a oferit explicaţii autorităţilor.

Cetăţean american aflat în prezent în România, principalul SUSPECT în cazul AMENINŢĂRII cu bombă la şcolile din SUA

Un cetăţean american suspectat că a lansat ameninţarea cu bombă care a condus la închiderea a peste 1.000 de şcoli în oraşul american Los Angeles se află în România. Bărbatul susţine că a fost victima hackerilor, informează postul american CBS News.

Statele Unite şi România anunţă astăzi finalizarea bazei antirachetă de la Deveselu

Statele Unite şi România vor anunţa vineri finalizarea bazei antirachetă de la Deveselu, care va fi operaţională în 2016, pentru a oferi protecţie în faţa unor potenţiale atacuri din partea Iranului, au declarat trei oficiali americani din cadrul administraţiei şi din apărare, relatează Reuters.

Socialiştii din R.Moldova propun amendarea Constituţiei pentru a preveni eventuala unire cu România

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), aflat în opoziţie, va propune în Parlament amendarea Constituţiei pentru a exclude posibilitatea unirii ţării cu România şi a preveni "lichidarea" statului moldovean, a declarat miercuri, pentru agenţia rusă Tass, liderul PSRM, Igor Dodon.

AVERTISMENT din partea Rusiei: Moscova poate distruge elementele antibalistice NATO din România şi Polonia

Rusia deţine rachete care pot distruge orice element antibalistic instalat de Statele Unite, avertizează generalul rus Serghei Karakaiev, şeful Forţelor strategice ruse, referindu-se la sistemele antirachetă montate de NATO în România şi Polonia.

Viktor Orban: Corupţia nu va fi tolerată, dar „refuz să transform Ungaria în România”

Corupţia de orice fel nu va fi tolerată, dar "refuz să transform Ungaria în România", a declarat marţi, în Parlament, premierul ungar Viktor Orban, răspunzând unei întrebări din partea liderului formaţiunii naţionaliste radicale Jobbik, Gabor Vona, relatează MTI.

Primarul Londrei, Boris Johnson, după vizita lui Cameron în România: Lideri din ţări UE i-au „ignorat necugetat” propunerile

Propunerile premierului David Cameron de limitare a indemnizaţiilor destinate imigranţilor comunitari au fost "ignorate necugetat" de liderii altor state europene, afirmă primarul Londrei, Boris Johnson, un apropiat al acestuia, după vizitele liderului britanic în România, Bulgaria şi Polonia.

EURO-2016: România reîntâlneşte Franţa după patru ani şi nouă luni, în primul meci de la Campionatul European

Reprezentativa României va reîntâlni echipa Franţei după patru ani şi nouă luni, în primul meci de la turneul final al Campionatului European din 2016, conform tragerii la sorţi ce a avut loc sâmbătă, la Paris, se arată pe site-ul frf.ro.

Motoc spune că România nu va trimite mai mulţi militari în Afganistan, în 2016

Ministrul Apărării, Mihnea Motoc, a declarat, vineri, că în 2016 România nu va trimite mai mulţi militari în Afganistan faţă de acest an, iar, ”foarte probabil”, angajamentul ţării noastre va rămâne "la un nivel comparabil celui din 2015".

Naţionala de futsal a României a învins Norvegia, scor 5-1, în grupa de calificare la CM-2016

Reprezentativa de futsal a României a învins, joi, cu scorul de 5-1, selecţionata similară a Norvegiei, în grupa a şasea de calificare la Campionatul Mondial din 2016, informează site-ul oficial al FRF.

Dumitru Martin, acţionar Polaris, arestat de FBI şi acuzat de mituirea unui ofiţer al US Air Force

Dumitru Martin, acţionar al Polaris Constanţa, unchi al deputatului PSD Eduard Martin, a fost arestat de FBI şi acuzat de mituirea unui ofiţer din cadrul Forţelor Aeriene (US Air Force) pentru obţinerea unui contract în valoare de 10,35 milioane dolari la baza Kogălniceanu, scrie presa americană.

Raportorii Parlamentului European privind migraţia: Nu trebuie suspendată aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen

Membri ai Parlamentului European, raportori pe migraţie şi azil, consideră că aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen nu trebuie suspendată şi că aplicarea regulilor din spaţiul Schengen sunt o parte a soluţiei crizei refugiaţilor.

ATENTAT dejucat la Târgu Secuiesc – Oficial ungar: Românii să stabilească dacă a fost un „caz inventat piesă cu piesă”

Anchetatorilor români le revine sarcina să stabilească dacă atentatul cu bombă dejucat de Ziua Naţională a României a reprezentat o "ameninţare reală" sau a fost un "caz inventat piesă cu piesă", a declarat miercuri preşedintele Comisiei pentru Securitate Naţională din cadrul Parlamentului ungar.

Ambasadorul Marii Britanii: România a făcut progrese în justiţie, dar mai are de lucrat pentru a finaliza reformele

Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, spune că România, care s-a angajat, la aderarea la UE, în 2007, să ofere "o ţară mai curată", a făcut progrese în lupta anticorupţie şi în reformarea sistemului judiciar, dar mai are de lucrat pentru a-şi duce la bun sfârşit reformele.

Un bărbat suspectat că şi-a vândut fiul pentru a cerşi, interogat în România de poliţia din Geneva

Poliţia din Geneva a interogat recent, într-o deplasare în România, un bărbat suspectat că şi-a vândut fiul cu handicap să cerşească, un caz care are legătură cu un dosar în care s-a sesizat recent justiţia cantonală, relatează site-ul 20min.ch.

Naţionala de handbal feminin s-a calificat în optimile Campionatului Mondial din Danemarca

Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat, marţi seară, în optimile de finală ale Campionatului Mondial din Danemarca, în urma meciurilor disputate în grupa D.

Ministrul ungar de Externe: Relaţiile Ungariei cu România sunt marcate de „provocări majore”

Relaţiile Ungariei cu România sunt marcate de "provocări majore", atingând cel mai scăzut nivel în timpul disputelor cu Guvernul fostului premier Victor Ponta, afirmă ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, precizând însă că statul român rămâne un important partener pentru schimburi comerciale.

Filmul „În Inima Mării” a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend – VIDEO

Filmul de aventuri "În Inima Mării/ In the Heart of the Sea", de Ron Howard, cu Chris Hemsworth, Cillian Murphy şi Brendan Gleeson în distribuţie, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 573.992 de lei şi 26.192 de spectatori.

FOCUS: David Cameron, prima vizită în România, în contextul negocierilor Marii Britanii cu UE

Premierul britanic, David Cameron, face miercuri prima sa vizită oficială în România, în cadrul unui turneu iniţiat în contextul negocierilor pentru reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană, dar şi pe fondul crizei imigranţilor şi al riscurilor teroriste.

Cinematograful Patria din Bucureşti a fost închis. Lider de sindicat: Oamenii au probleme şi nimănui nu-i pasă

Cinematograful Patria din Bucureşti s-a închis, în urma promulgării legii care interzice activităţile în clădirile cu risc seismic, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Sindicatului Liber RomâniaFilm, Maria Bikfalvi, adăugând că Ministerul Culturii nu s-a pronunţat privind problemele sălilor.

Prima REACŢIE a lui Viktor Orban după scandalul Beke Istvan

Premierul Viktor Orban şi-a exprimat îngrijorarea faţă de investigaţiile lansate de către autorităţile române împotriva unor politicieni maghiari din Transilvania şi faţă de o "răsturnare" generală în situaţia drepturilor minorităţii maghiare din România, relatează MTI.

„Jocurile foamei: Revolta – Partea a II-a” se menţine pe primul loc în box office-ul de weekend – VIDEO

Lungmetrajul "Jocurile foamei: Revolta - Partea a II-a", de Francis Lawrence, se menţine pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 696.897 de lei şi 31.124 de spectatori.

Mişcarea de Tineret 64 de Comitate din Ungaria neagă că ar fi plănuit să detoneze o bombă în România

Mişcarea de Tineret 64 de Comitate (HVIM) din Ungaria a respins marţi acuzaţiile anchetatorilor români conform cărora un lider local al său ar fi încercat să detoneze o bombă la Târgu Secuiesc, pe parcursul manifestărilor de Ziua Naţională a României, relatează MTI.

România, medalie de bronz la Campionatele Mondiale de tenis de masă ale junioarelor

Echipa naţională de tenis de masă a României a câştigat medalia de bronz la Campionatele Mondiale ale junioarelor de la Vendee (Franţa), după ce a fost învinsă, marţi, în semifinale, cu scorul de 3-0, de reprezentativa Coreei de Sud, informează site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale.

Eurostat: România, pe ultimul loc în UE la ponderea cheltuielilor de cercetare şi dezvoltare în PIB

România se află pe ultimul loc în Uniunea Europene în privinţa ponderii cheltuielilor pentru cercetare şi dezvoltare în PIB, de numai 0,38%, valori de sub 1% fiind înregistrate şi în state ca Grecia, Bulgaria şi Polonia, potrivit datelor Eurostat.

România va primi marţi echipament militar livrat de SUA

Circa 70 de piese de echipament militar, livrate de armata SUA, vor sosi, marţi, în România din Germania în vederea consolidării Operaţiunii Atlantic Resolve a NATO, a anunţat un purtător de cuvânt al Pentagonului pe site-ul Departamentului de Apărare din SUA.