sara bejlek

Sorana Cîrstea se oprește optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Ningbo. Eliminată de cehoaica Sara Bejlek, după un meci de două ore

Sorana Cîrstea (locul 17 WTA) a fost eliminată miercuri în optimile de finală de la turneul WTA 500 de la Ningbo, după ce a fost învinsă de cehoaica Sara Bejlek (locul 32 WTA), la capătul unui meci care a durat două ore.

Sorana Cîrstea își cunoaște adversara din turul secund de la Ningbo. Românca a învins-o la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea o va întâlni pe cehoaica Sara Bejlek în turul secund al turneului WTA 500 de la Ningbo (China), după ce aceasta a învins-o marți pe americanca Alycia Parks, care a înlocuit-o pe Xiyu Wang, din China, retrasă de pe tabloul principal.

Sorana Cîrstea, calificare în turul al doilea la Wimbledon după o victorie în două seturi cu Sara Bejlek

Jucătoarea română Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 17 și ocupanta locului 18 WTA, s-a calificat marți în turul al doilea al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, după ce a învins-o pe cehoaica Sára Bejlek (locul 45 WTA), scor 6-1, 7-6 (8-6).

După trofeul de la Cluj, Sorana Cîrstea urcă pe locul 31 în clasamentul WTA. Prima sportivă din România din ierarhie

Sorana Cîrstea a ajuns sportiva din România aflată pe cea mai bună poziție din clasamentul WTA, după trofeul obținut săptămâna trecută la turneul WTA250 de la Cluj, urcând pe locul 31, potrivit ierarhiei publicate luni de Asociația profesionistă de tenis feminin (WTA).