secretar general pnl

Tribunalul București suspendă, cu titlu executoriu, noua conducere a PNL apropiată de Ilie Bolojan, noul statut, excluderile și restul deciziilor / PNL: Vom apăra în instanță votul Congresului / Reacția lui Ilie Bolojan

Magistrații Tribunalului București au judecat astăzi solicitarea contestatarilor lui Ilie Bolojan prin care s-a cerut suspendarea efectelor hotărârilor Congresului Extraordinar PNL din 21 iunie 2026.

Funcţia de secretar general al PNL se va unifica sub conducerea lui Ilie Bolojan

Surse din PNL au declarat, pentru MEDIAFAX, că primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, este cel care va deţine funcţia de secretar general PNL, ca urmare a unificării acestei funcţii care, de la începutul fuziunii, a fost împărţită între Gheorghe Flutur şi Marian Petrache.

Eduard Helvig este noul secretar general al PNL

Preşedintele PNL Crin Antonescu a anunţat, marţi, Biroul Politic Central al partidului, că Eduard Helvig va prelua atribuţiile de secretar general, el urmând să-l înlocuiască, astfel, pe Radu Stroe, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PNL.

Radu Stroe, ales secretar general al PNL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, luni, la finalul Delegaţiei Permanente, că noul secretar general ales de liberali este Radu Stroe, cu 140 de voturi "pentru", 11 voturi "împotrivă" şi şapte abţineri.

Antonescu îl va propune pe Radu Stroe pentru funcţia de secretar general PNL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că îl va propune pe Radu Stroe pentru funcţia de secretar general al partidului, luni, la reuniunea Delegaţiei Permanente.