seism

Fostul iubit al actriţei Sophia Bush, care era unul dintre managerii Google, se află printre victimele avalanşei din Nepal

Dan Fredinburg, fostul iubit al actriţei Sophia Bush şi unul dintre managerii companiei Google, se numără printre victimele avalanşei de pe muntele Everest, cauzată de puternicul seism care s-a produs sâmbătă în Nepal, informează contactmusic.com.

Două cutremure în Vrancea, de 3 şi 3,6 grade, în ultimele 12 ore

Două cutremure, unul de 3 şi altul de 3,6 grade, s-au produs în zona seismică Vrancea, în ultimele 12 ore.

CUTREMUR de suprafaţă în oraşul american Los Angeles

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 3,8 grade pe scara Richer a avut loc, în cursul nopţii de luni spre marţi (luni dimineaţă, ora României), în oraşul american Los Angeles, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).

CUTREMUR de 4,2 grade în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter s-a produs vineri, la ora 08.11, în zona Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Cel mai mare cutremur din acest an, cu magnitudinea de 4,6 grade, s-a produs în 24 ianuarie, în zona seismică Vrancea.

Dragnea: Alocăm 5 milioane lei pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic, dar se refuză lucrările

Ministrul Dezvoltării Liviu Dragnea a declarat, joi, la comisiile de buget, că în 2015 vor fi alocate 5 milioane de lei pentru reabilitarea clădirilor care prezintă risc seismic, dar cetăţenii nu acceptă aceste lucrări şi nu a găsit o soluţie legală pentru rezolvarea acestei probleme.

CUTREMUR de 4,4 grade în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs duminică seara, la ora 23:04, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la o adâncime de 38 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

CUTREMUR PUTERNIC în zona Vrancea, de 5,7 grade, urmat de cinci replici. Este CEL MAI MARE seism din ultimii zece ani în România. Director INFP: Nu sunt de aşteptat alte cutremure mari

*Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 grade pe scara Richter s-a produs, sâmbătă seară, la ora 21.14, în zona Vrancea, la adâncimea de 39 de kilometri, seismul fiind resimţit şi la Bucureşti*. Seismul a fost urmat de cinci replici, cu magnitudinea de 2,8, 3,1, 2,6, 2,7 şi 2,7 grade pe scara Richter. Directorul general al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu, a declarat pentru MEDIAFAX că nu sunt de aşteptat alte cutremure mari în zonă.

Cele mai puternice CUTREMURE din lume din ultimul secol – FOTO

Cutremurul de 9,5 grade care a avut loc în 1960 în Chile şi cel de 9,2 grade din Alaska din 1964 se numără printre seismele cu cea mai mare magnitudine din secolul al XX-lea, potrivit unei cronologii AFP.

Cutremur de 4,8 grade în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a fost resimţit şi în Capitală

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 grade pe scara Richter s-a produs, miercuri seară, la ora 22.45, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, informează Institutul Naţional pentu Fizica Pământului.

Un mega-seism produs în Chile a zguduit gheţurile din Antarctica

Un mega-seism devastator produs în 2010 în Chile a determinat "o mişcare a gheţurilor" din Antarctica, aflate la o distanţă de aproape 5.000 de kilometri de acel stat sud-american, a dezvăluit un studiu publicat duminică.

Kylie Minogue va juca într-un film despre un seism catastrofal

Cântăreaţa Kylie Minogue va juca în filmul "San Andreas", un thriller produs de compania New Line despre un seism devastator, în care artista australiană îl va avea ca partener de afiş pe actorul Dwayne Johnson.

CUTREMURELE care au zguduit Pământul de la începutul lui 2014: Când şi unde au avut loc cele mai puternice seisme – VIDEO

În luna aprilie s-a produs un număr de cutremure majore cu mult mai mare decât cel normal, potrivit unei animaţii a Centrului de avertizare pentru tsunami din Pacific care arată toate seismele care au lovit lumea de la începutul lui 2014.

CUTREMUR în Vrancea. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti

Un cutremur cu magnitudinea 4,7 grade pe scara Richter s-a produs joi, la ora 15.38, în zona seismică Vrancea, cu epicentrul în judeţul Buzău, informează Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

CUTREMURE în Vrancea, de 4,4 şi 3,2 grade

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs luni, la ora 02.22, în zona seismică Vrancea, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 106 kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

TREI cutremure în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 00.16, în zona seismică Vrancea, în judeţul Buzău, fiind urmat de un alt seism, de 2,8 grade, la ora 06.39, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Un alt cutremur, de 3 grade pe scara Richter, s-a produs în zona Vrancea, la ora 12.00, acesta fiind al treilea seism înregistrat miercuri.

Nou CUTREMUR în Vrancea, de 3,2 grade

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs luni, la ora 23.25, în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 125 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

CUTREMUR de 4,4 grade în zona seismică Vrancea. Seismul, CEL MAI MARE din acest an

Un cutremur de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs duminică, la 20.26, în judeţul Buzău din zona seismică Vrancea, la o adâncime de 137 de kilometri, acesta fiind cel mai mare seism înregistrat în 2014 în această zonă, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

CUTREMURUL de 4,9 grade din sudul Italiei a fost urmat de 130 de replici

Peste 130 de replici cu o magnitudine egală sau mai mare de 2 grade au fost înregistrate după cutremurul care s-a produs duminică în sudul Italiei, au anunţat surse din cadrul Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV).

Posibilă existenţă a unei falii active sub un reactor nuclear japonez

Un reactor al unei centrale atomice, a cărei activitate este sistată în prezent, se află deasupra unei falii seismice active, fapt care urmează să fie confirmat miercuri de autoritatea de reglementare nucleară, după luni de dezbateri cu specialişti, potrivit presei nipone.

CUTREMURUL DIN CHINA – Bilanţul victimelor: 188 de morţi, 25 de dispăruţi şi aproape 11.500 de răniţi. Operaţiunile de salvare se intensifică

Operaţiunile de salvare în sud-vestul Chinei, o regiune lovită de un seism puternic sâmbătă, se intensificau luni, dar erau afectate de replici seismice şi de un acces dificil în zonele sinistrate.

Un studiu USGS subliniază asupra unor riscuri de tsunami în California

Peste 250.000 de persoane din California, un stat din vestul Statelor Unite, locuiesc în zone de coastă susceptibile să fie devastate de inundaţii în caz de tsunami, în urma producerii unor cutremure, potrivit unui studiu publicat luni de Centrul american de geofizică USGS.

Aproape o sută de şcoli din Capitală, în care învaţă peste 26.000 de elevi, au risc seismic ridicat

Un număr de 97 de şcoli din Capitală, în care învaţă peste 26.000 de elevi, au risc seismic ridicat, aceştia fiind învăţaţi, în cadrul unui proiect, cum să se comporte în cazul în care s-ar produce un cutremur.

CUTREMUR în zona Dobrogei, la graniţa cu Ucraina

Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 s-a produs, sâmbătă dimineaţă, în zona Dobrogei, la graniţa cu Ucraina, informează Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.

Particularităţile „seismului” generat de al treilea test nuclear nord-coreean

Seismul detectat marţi în Coreea de Nord a dus imediat cu gândul la un test nuclear deoarece acesta prezintă caracteristici specifice, care nu corespund celor ale unui cutremur natural.

Alerta de tsunami din Japonia a fost anulată

Agenţia japoneză de meteorologie a ridicat miercuri seara alerta în cazul unui tsunami de 50 de centimetri care trebuia să ajungă pe coastele estice ale Japoniei, avertisment emis în urma cutremurului puternic produs pe insulele Solomon.

Cutremur după cutremur în Vrancea, în prima zi a anului

Trei cutremure s-au înregistrat în zona Vrancea în prima zi a anului, conform informaţiilor publicate de Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

CUTREMURUL din Japonia: Twitter, principalul mijloc de alertare a populaţiei

Biroul premierului, presa şi diverse instituţii japoneze au lansat, vineri, numeroase mesaje pe Twitter şi pe alte site-uri de Internet pentru a alerta cetăţenii în urma producerii unui cutremur violent pe coasta de nord-est a Japoniei.

CUTREMUR ÎN VRANCEA. A fost simţit şi în Bucureşti

Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă seară, la ora 22.52, în zona Vrancea, la o adâncime de 93 de kilometri, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

CUTREMURUL DEVASTATOR din Spania a avut cauze EXCEPŢIONALE. Cum influenţează activitatea umană mişcarea telurică

Activităţi umane ca exploatarea pânzei freatice au contribuit la un cutremur devastator care a afectat anul trecut oraşul istoric Lorca, în sudul Spaniei, pe care, în plus, este posibil să îl fi agravat, arată un studiu.

Truse de supravieţuire de 100.000 de euro pentru bucureştenii din clădirile cu risc seismic

CGMB a aprobat vineri un proiect de hotărâre care prevede acordarea gratuită a unor truse de supravieţuire pentru cetăţenii care locuiesc în blocuri încadrate în clasa întâi de risc seismic, primarul general Sorin Oprescu apreciind că "e o soluţie de moment necesară în cazul unei nenorociri".

ALERTĂ DE CUTREMUR puternic în Nicaragua: O serie de mici seisme s-au produs în urma activării unei importante falii locale

Nicaragua a declanşat pe timpul nopţii de joi spre vineri alerta verde în departamentul Managua, capitala sa, de teama unui seism de mare magnitudine, după o serie de mici cutremure produse în ultimele ore din cauza activării unei importante falii locale.

Seism cu magnitudinea 6,3 în vestul Chinei. Cel puţin 17 persoane au fost rănite

Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs în regiunea Xinjiang, în nord-vestul Chinei, potrivit unui anunţ al Institutului american de geofizică (USGS).

Ce efect a avut cutremurul din 20 mai din Italia asupra solului

Seismul de magnitudine 6 pe scara Richter, care s-a produs pe 20 mai în Emilia-Romagna, în nord-estul Italiei, a ridicat solul cu 15 centimetri, conform unui anunţ de miercuri al geologului italian Stefano Salvi.

MAE: Ambasada de la Jakarta, în contact cu autorităţile pentru a identifica eventuale victime în urma cutremurului

Ambasada României de la Jakarta se află în contact permanent cu autorităţile indoneziene pentru a identifica eventuale victime în rândurile cetăţenilor români în urma seismului din această ţară, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, Doris Mircea, purtător de cuvânt al MAE.

PREVIZIUNI DE COŞMAR: Un tsunami înalt de 35 de metri ar putea inunda coasta japoneză în cazul unui seism de magnitudine 9

Un val gigant având 35 de metri înălţime ar putea acoperi coasta japoneză, în caz de cutremur, spun oamenii de ştiinţă japonezi, care au revizuit în creştere previziunile lor privind eventualitatea unui tsunami după dezastrul din 11 martie 2011.

STUDIU – Care vor fi urmările unui seism precum cel din martie 1977: 44.600 de locuinţe ar putea suferi daune totale. Care sunt zonele cu cel mai mare risc la cutremur

Un seism similar celui din martie 1977 ar putea produce 44.600 de daune totale la nivel naţional şi 30.520 de daune la nivelul portofoliului de poliţe al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezatrelor Naturale (PAID), a căror valoare se va ridica la aproximativ 190 milioane de euro, a declarat directorul general al companiei, Marius Bulugea.

Cutremure în Câmpia Română şi Vrancea: Seismele nu au depăşit 4 grade pe scara Richter

Un cutremur cu o magnitudinea de 3,8 grade pe scara Richter s-a produs, vineri, în Câmpia Română, la o adâncime de zece kilometri, în apropierea oraşelor Scoarţa, Tîrgu Cărbuneşti, Muşeteşti, Baia de Fier şi Bumbeşti Jiu, informează Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Peste 780.000 de oameni au murit în urma cutremurelor produse între 2001 şi 2010. Care a fost cel mai grav seism din ultimul deceniu

Mai mult de 780.000 de persoane au murit, în perioada 2001 - 2010, ca urmare a cutremurelor produse în întreaga lume, numărul reprezentând aproape 60 la sută din totalul victimelor provocate de catastrofele naturale, potrivit unui studiu publicat vineri de Lancet.

Câte clădiri din România ar rezista unui cutremur de peste 7 grade? Un seism similar celui din 1977 ar putea provoca pierderi de 4,8 miliarde de euro

Pierderile pe care le-ar provoca în sectorul rezidenţial un cutremur similar celui din martie 1977 ar putea ajunge la 4,8 miliarde de euro, în condiţiile în care valoarea totală a locuinţelor la nivel naţional este estimată la 105,6 miliarde de euro, potrivit unor studii citate de PAID.

Cutremur cu magnitudinea de 6,2 în nordul Argentinei

Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 s-a produs joi în nordul Argentinei, într-o regiune situată în apropiere de Bolivia şi Paraguay, a anunţat instititul american de geofizică USGS.