sporuri salariale

Curtea de Conturi și-a redus sporurile, deși o hotărâre publicată în Monitorul Oficial se referă la majorarea salariilor personalului care se ocupă de fonduri europene

Plenul Curții de Conturi a decis, printr-o hotărâre adoptată pe 7 august și publicată în Monitorul Oficial marți, 12 august, majorarea salariului de bază cu 40% a personalului din cadrul instituției, cu unele excepții, și cu 30% în cazul celor proaspăt angajați. Această majorare este de fapt o scădere a salariilor, așa cum arată documentele oficiale și a confirmat, pentru Mediafax, conducerea instituției.

Magistraţii de la instanţe şi parchete nu primesc sporurile salariale de 50%

Magistraţii de la instanţe şi parchete nu primesc sporurile salariale de 50, ci doar judecătorii, procurorii, grefierii şi angajaţii de la Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa supremă, Institutul Naţional al Magistraturii şi Şcoala Naţională de Grefieri.

Guvernul a aprobat ordonanţele privind rectificarea bugetară, impozitul forfetar şi sporurile- VIDEO

Guvernul a aprobat ordonanţele prin care efectuează prima rectificare bugetară din acest an, introduce impozitul minim forfetar şi limitează unele sporuri salariale, documentele urmând să fie transmise spre analiză Comisiei Europene şi Fondului Monetar Internaţional.

Boc: Sporurile salariale, doar în cazurile justificate

Sporurile salariale şi indemnizaţiile suplimentare vor fi acordate personalului bugetar în cazuri justificate, Guvernul având forţa şi capacitatea politică de a adopta măsuri active, inclusiv de austeritate, chiar dacă nu vor fi populare pe termen scurt.