sua

Moscova ACUZĂ Statele Unite că poartă o campanie care are scopul „denigrării” Rusiei

Statele Unite poartă o campanie care are scopul "denigrării" Rusiei, acuză Moscova, în contextul tensiunilor generate de criza din Ucraina.

Instalaţiile nucleare din SUA sunt insuficient pregătite pentru a face faţă unor catastrofe naturale

Instalaţiile nucleare americane trebuie pregătite mai bine pentru a face faţă unor eventuale catastrofe naturale precum cutremure, tsunami sau inundaţii, dezvăluie un raport publicat joi, relatează AFP.

Corespondentul Washington Post în Iran a fost arestat, anunţă publicaţia

Washington Post a anunţat joi că deţine informaţii potrivit cărora corespondentului său la Teheran, Jason Rezaian, soţia sa şi doi fotografii americani ar fi fost arestaţi, relatează AFP.

CNN cere eliberarea unui jurnalist, colaborator al postului în Ucraina

Postul american de televiziune CNN a cerut joi eliberarea unui jurnalist ucrainean care a fost capturat de separatişti acum două zile în estul Ucrainei.

UPDATE2:Militari ruşi au atacat în mai multe rânduri,din Rusia, poziţii din estul Ucrainei,acuză SUA

(Adaugă declaraţii ale unor oficiali militari americani)

Militari ruşi au atacat, în mai multe rânduri, din Rusia, poziţii din estul Ucrainei, acuză SUA

Statele Unite susţin că au dovezi care confirmă că militari ruşi au lansat obuze de artilerie, de pe teritoriul rus, spre poziţii militare ale armatei ucrainene, în estul Ucrainei, afirmă Marie Harf, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

John Kerry şi echipa sa, verificaţi cu un detector de metale înaintea întâlnirii cu liderul egiptean

Secretarul de Stat american, John Kerry, şi echipa sa au fost verificaţi cu un detector de metale înainte de a se întâlni cu preşedintele egiptean Abdel-Fattah el-Sissi, la palatul prezidenţial din Egipt, un proces de securitate neobişnuit pentru astfel de delegaţii.

SUA nu deţin dovezi privind implicarea separatiştilor în prăbuşirea zborului MH17, acuză Moscova

Statele Unite nu au prezentat nicio dovadă privind implicarea separatiştilor în prăbuşirea zborului MH17 în estul Ucrainei, a acuzat, joi, adjunctul ministrului rus al Apărării, Anatoli Antonov.

Lista neagră a SUA privind terorismul, întocmită în secret pe baza unor simple suspiciuni. DOCUMENTUL DECLASIFICAT care arată cum sunt numiţi suspecţii de terorism

Americani şi străini sunt înscrişi în secret pe lista neagră a SUA privind terorismul, pe baza unor simple "suspiciuni rezonabile", care nu este necesar să fie fundamentate, şi pot rămâne acolo chiar şi după decesul lor, potrivit unui document al administraţiei, publicat miercuri.

Polemică în SUA: Un condamnat la moarte, executat în Arizona, a decedat după un „calvar” fără precedent

Un condamnat la moarte a decedat după o agonie fără precedent, miercuri, în Arizona (sud-vest), alimentând polemica violentă din Statele Unite privind viitorul injecţiei letale ca metodă de execuţie.

Agenţia federală a aviaţiei americane ridică interdicţia de zbor către Israel

Agenţia federală a aviaţiei americane (FAA) a ridicat interdicţia impusă companiilor aeriene de a zbura către Israel, dar a avertizat că "situaţia este foarte instabilă" pe plan local, relatează AFP.

Situaţia din Irak: Washingtonul reflectă asupra unor eventuale atacuri împotriva extremiştilor din cadrul SI

Statele Unite consideră că datorită sprijinului lor aerian forţele de securitate irakiene au reuşit să stopeze avansul jihadiştilor în nordul ţării, dar încă ezită să efectueze raiduri aeriene împotriva acestor militanţi.

SUA nu sunt bine pregătite pentru un atac cibernetic „de tipul 11 septembrie”

Guvernul american nu s-a adaptat noilor ameninţări cu atentate cibernetice, potenţial la fel de devastatoare ca atentatele de la 11 septembrie, au afirmat miercuri autorii raportului oficial asupra atentatelor de la 11 septembrie 2001.

Forţele aeriene americane lansează doi sateliţi de recunoaştere

Forţele aeriene americane urmau să lanseze miercuri doi sateliţi în vederea unei reperări mai bune şi mai rapide a oricărei ameninţări la adresa aparaturii spaţiale americane.

Michael Bloomberg ia avionul către Israel pentru a sfida suspendarea zborurilor către statul evreu

Miliardarul american Michael Bloomberg a anunţat marţi că va lua avionul către Tel Aviv în semn de solidaritate cu Israelul şi a cerut Statelor Unite să le permită companiilor americane să deservească din nou statul evreu.

Cotidianul Wall Street Journal a fost victima unui atac informatic revendicat pe Twitter

Wall Street Journal a anunţat în noaptea de marţi spre miercuri că a fost victima unui atac cibernetic revendicat pe Twitter de un hacker care propunea spre vânzare coduri de acces la serverul cotidianului economic american.

Barack Obama ameninţă Rusia cu „costuri” suplimentare

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a afirmat marţi, în cursul unei conversaţii telefonice cu premierul olandez Mark Rutte, că Rusia se va confrunta cu "costuri" suplimentare dacă va continua strategia de destabilizare în Ucraina.

Zborul MH17, probabil doborât din eroare de către oameni slab pregătiţi – oficiali americani

Zborul MH17 probabil a fost doborât "din eroare", deasupra estului Ucrainei, de către separatişti proruşi slab pregătiţi, potrivit unor oficiali americani din domeniul securităţii.

Departamentul de Stat: Livrarea navelor franceze de război către Rusia este „total nepotrivită”

Livrarea către Rusia a navelor franceze de război de tip Mistral este "total nepotrivită", din cauza rolului jucat de Moscova în criza ucraineană, a apreciat marţi Departamentul de Stat american.

Numeroase companii suspendă zborurile spre Israel. Agenţia europeană pentru siguranţa aeriană recomandă evitarea zborurilor spre Israel. Reacţia oficialilor israelieni

Companiile aeriene Air France, Lufthansa, Delta, Air Canada, EasyJet au decis suspendarea zborurilor spre Israel, din cauza rachetelor lansate de militanţi Hamas în contextul conflictului cu armata israeliană.

FBI a încurajat musulmani americani să devină terorişti – raport HRW

FBI a "încurajat, a incitat şi uneori chiar a plătit" musulmani americani pentru a-i determina să comită atentate pe care altfel nu le-ar fi comis, în timpul operţiunilor de filare desfăşurate după 11 septembrie, arată un raport publicat luni şi citat de AFP.

Barack Obama vrea creşterea cheltuielilor pentru apărare şi o „solidaritate transatlantică”

Preşedintele american Barack Obama şi omologul său polonez Bronislaw Komorowski au discutat luni despre "importanţa de a creşte cheltuielile pentru apărare" ale membrilor europeni ai NATO, a anunţat Casa Albă într-un comunicat în care face apel la o "solidaritate transatlantică".

SUA îndeamnă Israelul să depună un efort mai mare pentru a proteja populaţia civilă din Fâşia Gaza

Statele Unite au îndemnat luni Israelul, care a lansat acum 14 zile o ofensivă în Fâşia Gaza, să depună un efort mai mare pentru a proteja populaţia civilă, în contextul în care operaţiunea israeliană s-a soldat cu peste 570 de morţi în Fâşia Gaza, majoritatea civili.

Obama: Rusia are obligaţia de a facilita accesul la locul avionului prăbuşit. Ea are o influenţă extraordinară, a antrenat separatiştii şi le-a oferit armament

Rusia trebuie să exercite influenţa pe care o are asupra separatiştilor proruşi pentru a facilita accesul la locul prăbuşirii avionului malaysian, afirmă preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, precizând că preferă găsirea unei soluţii politice la criza din Ucraina.

John Kerry, surprins de un microfon rămas deschis, în timp ce îşi exprima iritarea faţă de Israel – VIDEO

Secretarul de Stat american, John Kerry, şi-a exprimat iritarea faţă de Israel, în faţa unui microfon rămas deschis, fără ca el să ştie, duminică, cu ocazia unor interviuri televizate.

Navă de recunoaştere chineză, observată în apropierea Insulei Hawaii

O navă de recunoaştere chineză a fost observată în largul insulei americane Hawaii, unde se desfăşoară exerciţii navale coordonate de Statele Unite, Beijingul afirmând că are dreptul să monitorizeze manevrele maritime.

„Planeta Maimuţelor: Revoluţie”, lider în box office-ul nord-american. Ce filme îi urmează în clasament – VIDEO

Lungmetrajul SF "Planeta Maimuţelor: Revoluţie/ Dawn of the Planet of the Apes", produs de studiourile Fox în 3D, şi-a păstrat poziţia de lider în box office-ul nord-american pentru a doua săptămână consecutiv, cu încasări de 36 de milioane de dolari.

Erdogan cere SUA să îşi facă „autocritica” pentru declaraţiile privind ofensiva israeliană din Gaza

Premierul turc a cerut duminică Statelor Unite să îşi facă "autocritica" după ce Departamentul de Stat american a considerat "ofensatoare" declaraţiile sale privind ofensiva israeliană din Gaza.

John Kerry: Organizaţia Hamas respinge „cu obstinaţie” orice armistiţiu cu Israelul

Mişcarea palestiniană Hamas, care deţine controlul în Fâşia Gaza, refuză "cu obstinaţie" orice armistiţiu cu Israelul, afirmă secretarul de Stat american, John Kerry.

Producătorul rus de oţel Severstal vinde fabricile din SUA pentru 2 miliarde de dolari

Producătorul rus de oţel Severstal, controlat de miliardarul Alexei Mordaşov, este aproape de vânzarea pentru 2 miliarde de dolari a fabricilor pe care le deţine în SUA către Steel Dynamics şi AK Steel Holding, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Bloomberg.

Kerry i-a exprimat lui Lavrov preocuparea SUA privind limitarea accesului la locul prăbuşirii avionului

Secretarul de Stat american, John Kerry, i-a exprimat omologului său rus, Serghei Lavrov, "profunda preocupare" a Washingtonului în legătură cu condiţiile de acces ale anchetatorilor internaţionali la locul prăbuşirii avionului malaysian în Ucraina, relatează AFP.

Rusia: Acuzaţiile SUA privind implicarea rebelilor în doborârea avionului sunt aberante/ Ucraina: Avem DOVEZI CLARE că atacul terorist a fost comis de ruşi, susţinuţi de Moscova

Acuzaţiile Administraţiei Statelor Unite privind implicarea separatiştilor ruşi în prăbuşirea avionului de pasageri relevă "percepţia aberantă" a Washingtonului despre situaţia din estul Ucrainei, afirmă Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe. Şeful Serviciului ucrainean de contraspionaj susţine că echipajul care a lansat racheta spre avionul de pasageri malaysian era format din cetăţeni ruşi.

Cel puţin 11 morţi într-un atac cu avion american fără pilot, în Pakistan

Cel puţin 11 presupuşi insurgenţi au fost ucişi sâmbătă într-un atac al unui avion fără pilot american, care viza o tabără a talibanilor în nord-vestul Pakistanului, în apropierea frontierei afgane, au anunţat autorităţile.

Obama, Merkel şi Cameron au discutat despre posibilitatea unor noi SANCŢIUNI contra Rusiei, dacă „nu va lua MĂSURI pentru detensionarea situaţiei în Ucraina”

Preşedintele american Barack Obama a discutat la telefon, vineri seara, cu premierul britanic David Cameron şi cancelarul german Angela Merkel despre posibilitatea de a impune noi sancţiuni contra Rusiei, după prăbuşirea zborului MH17 în estul Ucrainei, anunţă Casa Albă, citată de postul NBC News.

Iranul şi marile puteri prelungesc negocierile asupra dosarului nuclear până pe 24 noiembrie

Iranul şi marile puteri au ajuns la un acord vineri seara cu privire la prelungirea negocierilor pe tema programului nuclear al Teheranului până pe 24 noiembrie, dincolo de termenul-limită de 20 iulie, a anunţat o sursă diplomatică occidentală.

Olanda şi Statele Unite trimit anchetatori în Ucraina, pentru a investiga prăbuşirea zborului MH17

Echipe de anchetatori din Statele Unite şi Olanda, precum şi ministrul olandez de Externe se vor deplasa în Ucraina, pentru a investiga cauzele prăbuşirii avionului malaezian.

Barack Obama: Avionul malaysian a fost doborât de o rachetă

Avionul malaysian prăbuşit în Ucraina a fost doborât de o rachetă lansată dintr-o zonă controlată de separatiştii proruşi, afirmă preşedintele SUA, Barack Obama.

Oficial SUA: Avionul probabil a fost doborât cu o rachetă Buk SA-11 lansată de separatişti

Avionul malaezian prăbuşit în estul Ucrainei probabil a fost doborât cu o rachetă sol-aer lansată dintr-o zonă aflată sub controlul separatiştilor proruşi, afirmă ambasadorul Statelor Unite la ONU, Samantha Power.

Experţi din cadrul FBI ar putea participa la ancheta privind accidentul din Ucraina

Experţi din cadrul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) şi Agenţiei Federale pentru Securitatea Transporturilor (NTSB) ar putea participa "cu un rol consultativ" la ancheta privind prăbuşirea avionului Malaysia Airlines în estul Ucrainei, a declarat un oficial american.

ANALIZĂ a serviciilor de informaţii din SUA: Separatiştii din Ucraina au doborât avionul malaysian. IPOTEZA Uniunii Europene – VIDEO

Racheta care a doborât joi avionul Malaysia Airlines a fost lansată cel mai probabil de separatişti proruşi din estul Ucrainei, conchide o analiză preliminară clasificată a serviciilor americane de informaţi a declarat un oficial american din domeniul apărării. Ipoteza unui tir de rachetă este puternic privilegiată şi de către Uniunea Europeană (UE), care este totuşi prudentă, aşteptând rezultatele anchetei.