sua

Un oficial american declară că nu au existat contacte între ambasada SUA şi Fraţii Musulmani

Ambasada Statelor Unite la Cairo a fost în contact cu un număr mare de membri ai opoziţiei egiptene, de la începutul protestelor, dar nu şi cu Fraţii Musulmani, a declarat miercuri un oficial american de rang înalt, citat de AFP.

Mohamed ElBaradei: Ideea că un Egipt democratic ar deveni ostil SUA şi Israelului este „ficţiune”

Mohamed ElBaradei, unul dintre principalii reprezentanţi ai opoziţiei egiptene, a apreciat drept "ficţiune" ideea că Egiptul ar deveni ostil Statelor Unite şi Israelului în cazul instalării unui regim democratic la Cairo, relatează AFP.

SUA condamnă confruntările „şocante” din Egipt şi cer sancţionarea celor vinovaţi

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a condamnat confruntările "şocante" de miercuri din piaţa Tahrir din Cairo, unde au avut loc confruntări sângeroase între adversarii şi susţinătorii preşedintelui Hosni Mubarak.

Statele Unite le cer insistent cetăţenilor americani să părăsească Egiptul

Departamentul de Stat al SUA le-a cerut insistent cetăţenilor americani să evite Egiptul şi le-a recomandat celor aflaţi această ţară să se îndrepte imediat către aeroport, relatează AFP.

Senatorul american John McCain îi cere preşedintelui egiptean să demisioneze

Senatorul american John McCain i-a cerut miercuri liderului egiptean Hosni Mubarak să demisioneze, la scurt timp după ce a fost primit de preşedintele Barack Obama la Casa Albă, relatează AFP.

Centrul şi nord-estul Statelor Unite, paralizate de furtună

Centrul şi nord-estul Statelor Unite erau afectate, miercuri, de o furtună însoţită de zăpadă, ploi şi rafale puternice de vânt, care a condus la anularea a mii de zboruri pentru a doua zi consecutiv, relatează AFP.

Centrul şi nord-estul Statelor Unite, paralizat de furtună

Centrul şi nord-estul Statelor Unite era afectat, miercuri, de o furtună însoţită de zăpadă, ploi şi rafale puternice de vânt, care a condus la anularea a mii de zboruri pentru a doua zi consecutiv, relatează AFP.

SUA, îngrijorate de „atacurile” împotriva presei în Egipt

Statele Unite sunt preocupate "de arestările şi atacurile" împotriva presei care scrie despre criza egipteană, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, citat de AFP.

Femeia de naţionalitate americană supranumită JihadJane pledează vinovat pentru terorism

Femeia de naţionalitate americană supranumită JihadJane, inculpată pentru terorism şi pentru pregătirea unui asasinat în străinătate, a pledat vinovat, marţi, în faţa unui tribunal din Philadelphia (Pennsylvania, în nord-estul Statelor Unite), relatează AFP.

Statele Unite s-au implicat activ în modernizarea capacităţilor militare bulgare

Statele Unite şi-au asumat un rol activ în modernizarea capacităţilor militare bulgare, prioritară fiind participarea la operaţiuni externe, arată un document diplomatic dezvăluit de WikiLeaks, informează site-ul Novinite.com.

Bulgaria îşi va rechema ataşaţii militari din SUA şi Ucraina, foşti agenţi de Securitate – presă

Ministerul bulgar al Apărării pregăteşte rechemarea ataşaţilor militari din Statele Unite, Valentin Ţankov, şi Ucraina, Volodia Ţvetanov, care au fost deconspiraţi ca agenţi ai fostei Securităţi de Stat comuniste (DS), a anunţat miercuri postul naţional de radio (BNR), citat de site-ul Novinite.com.

Google anunţă că nu mai are veşti de la unul dintre angajaţii săi, dispărut de joi în Egipt

Grupul american Google a lansat marţi un apel în care solicită ajutor pentru a-l găsi pe unul dintre angajaţii săi, dispărut în Egipt, anunţând că Wael Ghonim a fost văzut ultima dată joi seara, în centrul capitalei egiptene, Cairo.

WikiLeaks: Al-Qaida încearcă să fabrice o bombă radiologică

Al-Qaida încearcă să procure material radioactiv şi să recruteze oameni de ştiinţă care să fabrice o bombă radiologică, potrivit unor documente diplomatice dezvăluite de site-ul WikiLeaks, publicate miercuri de cotidianul britanic The Daily Telegraph.

SUA caută trei persoane din Qatar, bănuite de implicare în atentatele din 11 septembrie

Statele Unite caută trei cetăţeni din Qatar, bănuiţi că au fost implicaţi în atentatele din 11 septembrie 2001, conform unui document diplomatic american dezvăluit de WikiLeaks, publicat miercuri de cotidianul The Telegraph.

Mai mult de 10.000 de zboruri, anulate în SUA din cauza viscolului

Mai mult de 10.000 de curse aeriene au fost anulate în Statele Unite, unde mai multe aeroporturi au fost închise din cauza unei furtuni însoţite de ninsori şi polei.

Barack Obama îi cere lui Hosni Mubarak să înceapă imediat o tranziţie paşnică în Egipt

Preşedintele american, Barack Obama, a vorbit, marţi, cu omologul său egiptean, Hosni Mubarak, afirmând că în Egipt trebuie să înceapă "acum" o tranziţie paşnică şi calmă, după ce acesta a anunţat că nu va candida pentru un nou mandat la alegerile din septembrie, relatează AFP.

Anunţul lui Hosni Mubarak ar putea să nu fie suficient – oficial american

Anunţul făcut de Hosni Mubarak privind intenţia sa de a nu se mai prezenta la viitoarele alegeri prezidenţiale din Egipt este "important", dar ar putea să nu fie suficient pentru mulţumirea manifestanţilor, a comentat marţi seara un oficial american de rang înalt, contactat de AFP.

Barack Obama îşi convoacă echipa de securitate în legătură cu evenimentele din Egipt

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va reuni marţi după-amiază echipa sa de securitate naţională pentru a discuta despre situaţia din Egipt, a anunţat un oficial american, citat de AFP.

SUA i-au cerut lui Hosni Mubarak să nu mai candideze pentru un nou mandat – presă

Preşedintele american, Barack Obama, i-a transmis preşedintelui egiptean, Hosni Mubarak, că ar trebui să nu mai candideze pentru un alt mandat în această toamnă, potrivit unor diplomaţi americani din Cairo şi Washington, citaţi de New York Times, în ediţia electronică.

O puternică furtună de zăpadă paralizează o mare parte din Statele Unite

O puternică furtună de zăpadă afecta marţi o treime din populaţia americană, provocând anularea unui număr de aproape 6.000 de curse aeriene şi blocarea transporturilor într-o parte a ţării, transmite AFP.

Justiţia pakistaneză blochează transferul în SUA al americanului acuzat de comiterea a două crime

Un tribunal a interzis Guvernului din Pakistan să îl transfere în Statele Unite pe americanul care a ucis săptămâna trecută doi pakistanezi, invocând legitima apărare, Washingtonul invocând că are imunitate diplomatică, informează AFP.

SUA au expulzat un număr record de imigranţi ilegali în 2009-2010

Autorităţile americane au expulzat un număr record de 779.000 de imigranţi clandestini din octombrie 2008 până în septembrie 2010, a anunţat luni Janet Napolitano, secretarul american pentru Securitatea Internă, relatează AFP.

Peste 4.400 de curse aeriene au fost anulate în Statele Unite din cauza viscolului

Peste 4.400 de curse aeriene au fost anulate în Statele Unite din cauza viscolului şi poleiului care afectează o parte a ţării, informează un site specializat în traficul aerian, citat de AFP.

Ambasadorul american în Egipt a discutat cu Mohamed ElBaradei

Ambasadoarea Statelor Unite la Cairo, Margaret Scobey, a discutat prin telefon cu Mohamed ElBaradei, unul dintre liderii opoziţiei egiptene, informează AFP.

Fidel Castro: Obama se confruntă, în Egipt şi Tunisia, cu flagelurile create de SUA

Preşedintele american, Barack Obama, se află în imposibilitatea de a controla "norii de lăcuste" pe care Statele Unite i-au creat în lume, a afirmat luni liderul cubanez Fidel Castro, referindu-se la evenimentele din Tunisia şi Egipt, relatează AFP.

Bursele din SUA au deschis şedinţa de marţi în creştere cu până la 0,7%

Bursele din SUA au deschis şedinţa de traznacţionare de marţi în urcare cu până la 0,7%, investitorii fiind încurajaţi de datele solide referitoare la industria din Europa, transmite Reuters.

Băncile de pe Wall Street ar putea fi atacate de al-Qaida

Băncile de pe Wall Street au fost avertizate de oficiali americani că ar putea fi ţinta unor atacuri ale reţelei al-Qaida. Oficialii serviciilor de informaţii americane şi-au exprimat preocuparea în privinţa riscului trimiterii unor colete-capcană cu bombe sau substanţe chimice de către agenţi al-Qaida din Yemen.

Băncile de pe Wall Street, avertizate că ar putea fi atacate de al-Qaida

Băncile de pe Wall Street au fost avertizate de oficiali americani că ar putea fi ţinta unor atacuri ale reţelei al-Qaida, informează AFP.

SUA îşi evacuează personalul neesenţial de la ambasada din Cairo

Statele Unite au ordonat marţi evacuarea personalului neesenţial de la ambasada sa din Cairo, în timp ce sute de mii de egipteni cer, în stradă, plecarea de la putere a preşedintelui Hosni Mubarak, relatează AFP.

Vicepreşedintele egiptean Omar Suleiman, acuzat de implicare în transferurile extraordinare ale CIA

Noul vicepreşedinte egiptean, Omar Suleiman, a orchestrat, conform unor surse, campanii de interogare a suspecţilor de terorism în cadrul operaţiunilor din timpul fostei administraţii George W. Bush, informează AFP.

Un al doilea judecător declară anticonstituţională reforma asigurărilor de sănătate a lui Obama

Un al doilea judecător federal american a declarat, luni, anticonstituţională reforma asigurărilor de sănătate a preşedintelui Barack Obama, o hotărâre pe care administraţia americană a decis să o atace în apel, dar care reaprinde ardoarea opoziţiei republicane, relatează AFP.

Cetăţenii americani, avertizaţi în legătură cu pericolul terorist din lume. Vezi care sunt cele mai periculoase regiuni

Departamentul de Stat al SUA a reiterat luni "avertismentul mondial" adresat americanilor în legătură cu pericolele reprezentate de terorism, punând accent, într-un al doilea mesaj, pe riscurile de atentate din Marea Britanie.

Ambasadorul SUA în China, un posibil contracandidat al lui Barack Obama, va demisiona în aprilie

Ambasadorul SUA în China, Jon Huntsman, va părăsi postul la sfârşitul lui aprilie, a anunţat luni un oficial american, în momentul în care numele acestui fost guvernator este vehiculat în legătură cu o candidatură la învestitura republicană pentru alegerile prezidenţiale din 2012, relatează AFP.

WikiLeaks: Puterea egipteană considera în 2009 că ajutorul militar american este „de neatins”

Preşedintele egiptean Hosni Mubarak şi generalii săi considerau, în 2009, ajutorul militar generos oferit de Statele Unite ca fiind o recompensă "de neatins", în schimbul păcii cu Israelul, potrivit unor documente americane publicate de WikiLeaks.

Un fost ambasador american se află la Cairo pentru a discuta cu oficiali şi a evalua situaţia

Washingtonul a făcut apel luni la calm în Egipt, înaintea unor manifestaţii de anvergură prevăzute în ţară, în timp ce un fost ambasador american se afla la Cairo, pentru a se întâlni cu oficiali de rang înalt din cadrul regimului contestat al preşedintelui Hosni Mubarak, relatează AFP.

Statele Unite anunţă noi sancţiuni împotriva Belarusului

Statele Unite au anunţat luni un nou set de sancţiuni împotriva Belarusului, în semn de protest faţă de arestarea opozanţilor regimului după alegerile prezidenţiale din decembrie, relatează AFP.

Centrul SUA se pregăteşte de o nouă furtună de zăpadă

Centrul Statelor Unite se pregătea, luni, de o nouă ofensivă hibernală, însoţită de ninsori puternice, ploi şi rafale de vânt, au anunţat serviciile de meteorologie americane, citate de AFP.

Un elicopter al cofondatorului Microsoft a amerizat forţat în largul oraşului argentinian Ushuaia

Un elicopter al iahtului Octopus, aparţinând cofondatorului Microsoft, Paul Allen, a efectuat o amerizare forţată luni, în largul oraşului argentinian Ushuaia, a anunţat paza de coastă, citată de AFP.

Cheltuielile populaţiei din SUA au avansat cu 0,7% în decembrie, ritm peste aşteptările analiştilor

Cheltuielile populaţiei din SUA au crescut pentru a şasea lună consecutiv în decembrie anul trecut, cu 0,7%, ritm care depăşeşte estimările analiştilor, transmite Reuters.

Numărul deceselor prin infarct după Superbowl a crescut

Numărul deceselor survenite prin infarct după ce echipa favorită pierde finala campionatului de fotbal american (NFL) Superbowl a crescut, în special în rândul femeilor, conform unui studiu dat publicităţii luni.