Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin: Folosirea forţei împotriva unor state terţe, tendinţă puternică a Statelor Unite

Vladimir Putin: Folosirea forţei împotriva unor state terţe, tendinţă puternică a Statelor Unite

Premierul rus Vladimir Putin a denunţat luni folosirea forţei împotriva unor state terţe, aceasta devenind, potrivit premierului rus, o tendinţă puternică a Statelor Unite, relatează agenţiile ruse.
Vladimir Putin: Folosirea forţei împotriva unor state terţe, tendinţă puternică a Statelor Unite

„Ceea ce mă nelinişteşte este lejeritatea cu care sunt luate în prezent deciziile privind utilizarea forţei în afacerile internaţionale„, a declarat el, adăugând că „acest lucru devine o tendinţă puternică şi o constantă în (politica) Statelor Unite”.

Toate acestea au loc sub pretextul apărării populaţiei civile. Unde este logica? Unde este conştiinţa? Nu există nici una, nici cealaltă”, a apreciat el.

„Regimul libian nu corespunde criteriilor unei ţări democratice. Este un lucru evident, dar acest lucru nu înseamnă că avem dreptul să ne amestecăm într-un conflict politic intern, chiar dacă este vorba despre un conflict politic armat, apărând una din părţile implicate”, a adăugat el.