sua

WikiLeaks: O notă americană evocă scandalul transferului unor deţinuţi irakieni şi afgani în România

Diplomaţii americani apreciau în 2006 că există o obsesie în Elveţia pe tema închisorilor secrete ale CIA şi a zborurilor efectuate de avioane ale agenţiei americane de informaţii, potrivit unei note WikiLeaks care menţionează şi România, în cazul transferului a 23 de deţinuţi irakieni şi afgani.

Joe Biden: SUA rămân în Afganistan după 2014, dacă regimul de la Kabul le cere

Statele Unite sunt pregătite să rămână în Afganistan după 2014, data la care este prevăzută transferarea responsabilităţii securităţii ţării către trupele afgane, în cazul în care Kabulul va cere acest lucru, a anunţat marţi vicepreşedintele american, Joe Biden.

Julian Assange: Persoanele care incită la violenţă să fie urmărite în justiţie

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a cerut marţi ca personalităţile politice sau mediatice care fac declaraţii ce incită la violenţă să fie urmărite în justiţie, după atacul ce a provocat în Arizona moartea a şase persoane şi rănirea gravă a unei membre a Camerei Reprezentanţilor.

Julian Assange: Site-ul WikiLeaks nu va putea supravieţui

Site-ul WikiLeaks, confruntat cu dificultăţi financiare, "nu va putea să supravieţuiască direcţiei în care se îndreaptă lucrurile", a declarat, marţi, într-un interviu pentru postul de radio Europe 1, fondatorul său, Julian Assange.

Gabrielle Giffords, una dintre puţinele persoane care au supravieţuit unei împuşcături în cap

Gabrielle Giffords este una dintre puţinele persoane care au avut norocul să supravieţuiască unei împuşcături în cap de la mică distanţă, potrivit medicilor, care manifestă un optimism rezervat, dar refuză să facă speculaţii privind recuperarea ei, relatează BBC News Online.

BIO: Autorul atacului din Arizona, un tânăr care manifesta o obsesie pentru Gabrielle Giffords

Tânărul acuzat că a deschis focul sâmbătă asupra unei membre a Camerei Reprezentanţilor, omorând şase persoane în Arizona, este autorul unor texte în mare parte incoerente, dar exprimând obsesia sa de a intra în contact cu Gabrielle Giffords, potrivit autorităţilor.

CRONOLOGIE: Atacurile cele mai grave din Statele Unite din ultimii 20 de ani

Atacul armat soldat cu moartea a şase persoane, sâmbătă, la Tucson şi rănirea altor 12, între care o membră democrată a Congresului american, este departe de a fi cel mai sângeros incident din ultimii 20 de ani în Statele Unite, relatează AFP, prezentând o cronologie a acestora.

Gabrielle Giffords a reuşit să comunice cu medicii prin gesturi simple

Gabrielle Giffords, membră a Camerei Reprezentanţilor rănită sâmbătă într-un atac armat în Arizona, este capabilă să comunice cu medicii, răspunzând unor solicitări simple ale acestora, au anunţat, duminică, medicii care o tratează, citaţi de CNN.

Atacul armat din Arizona s-a soldat cu şase morţi şi 14 răniţi – VIDEO

Atacul armat de sâmbătă din Arizona s-a soldat cu şase morţi şi 14 răniţi, conform unui nou bilanţ anunţat duminică de poliţia locală, citat de CNN.

Aproximativ 200 de milioane de arme de foc există în Statele Unite

Cel puţin 200 de milioane de arme de foc există pe teritoriul Statelor Unite, la o populaţie de peste 300 de milioane de locuitori, conform unor studii publicate de AFP după atacul armat comis în statul Arizona.

Greenspan: SUA s-ar putea confrunta cu o criză a datoriilor în următorii doi ani

SUA s-ar putea confrunta cu o criză a datoriilor în următorii doi ani, dacă politicienii nu iau rapid măsuri pentru reducerea gradului de îndatorare a ţării, apreciază Alan Greenspan, fost preşedinte al băncii centrale americane.

Gabrielle Giffords, o democrată de centru căsătorită cu un astronaut

Gabrielle Giffords, membra Congresului împuşcată în cap în Arizona, este o democrată cu vederi de centru, căsătorită cu un astronaut de la NASA. La 40 de ani, democrata cu părul blond tocmai a fost realeasă în Camera Reprezentanţilor, după o confruntare dură cu adversarul său republican într-o circumscripţie conservatoare din Arizona.

Suspectul arestat după atacul din Arizona făcuse o serie de gesturi care sugerau o stare de alienare – VIDEO

Suspectul arestat după comiterea atacului armat din Arizona făcuse în ultima vreme o serie de gesturi care stârniseră preocuparea apropiaţilor săi şi care sugerează o stare de alienare, informează New York Times, în ediţia electronică.

Germania renunţă la cooperarea cu SUA într-un proiect de lansare de sateliţi de spionaj

Germania a renunţat la intenţia de a cofinanţa un proiect comun cu SUA de creare a unei reţele de sateliţi de spionaj, care a provocat dezacorduri cu Franţa, relatează săptămânalul Der Spiegel, în ediţia care va apărea luni.

Poliţia americană caută un al doilea suspect după atacul armat din Arizona

Poliţia americană crede că autorul atacului de sâmbătă din Arizona, soldat cu şase morţi şi 12 răniţi, nu a acţionat singur, iar autorităţile examinează şi un colet suspect primit de Gabrielle Giffords, membră a Camerei Reprezentanţilor, rănită grav în urma atacului.

Fetiţa ucisă în atacul armat din Arizona, născută pe 11 septembrie 2001

Fetiţa în vârstă de nouă ani ucisă în urma atacului armat de sâmbătă din Arizona se născuse pe 11 septembrie 2001, relatează Washington Post, în ediţia online.

Medicii din Tucson, optimişti în legătură cu şansele de recuperare a lui Gabrielle Gifford

Reprezentanta democrată Gabrielle Gifford se află în stare critică în urma atacului armat de sâmbătă, însă directorul departamentului de traumatologie al Centrului Medical Universitar din Tucson, Peter Rhee, s-a declarat optimist în legătură cu şansele ei de recuperare, relatează CNN.

Suspectul reţinut după atacul din Arizona, un bărbat alb, născut în 1988

Suspectul reţinut după atacul armat de sâmbătă din Arizona, soldat cu şase morţi şi 12 răniţi, este un bărbat alb, născut în 1988, au declarat surse din cadrul forţelor de ordine americane, citate de CNN

Un copil, printre victimele ucise în urma atacului armat din Arizona

Un copil a murit în urma atacului armat din Tucson, Arizona, soldat cu moartea a şase persoane şi rănirea altor 12, printre care se află şi congresmenul democrat Gabrielle Gifford, a anunţat Centrul Medical Universitar din Tucson, citat de New York Times, în ediţia online.

Congresmen american, rănit grav într-un incident armat din Arizona – VIDEO

Reprezentanta democrată Gabrielle Giffords a fost rănită şi se află în stare critică în urma unui incident armat produs sâmbătă dimineaţă la Tucson, Arizona, soldat cu moartea a şase persoane şi rănirea altor cel puţin 11 persoane, au declarat surse oficiale, citate de CNN. Printre victime se află şi o fetiţă de nouă ani.

WikiLeaks cere Google şi Facebook să anunţe dacă justiţia SUA a cerut date personale despre site

WikiLeaks cere Google şi Facebook să desecretizeze eventuale citaţii primite din partea instanţelor americane, după ce Twitter şi-a anunţat mai mulţi utilizatori că un tribunal din Virginia i-a cerut date privind mai multe persoane asociate cu site-ul, relatează Guardian, în ediţia online.

Autorităţile americane solicită Twitter informaţii despre susţinătorii WikiLeaks

O deputată islandeză, fostă voluntară pentru WikiLeaks, a anunţat vineri seară că guvernul american a cerut Twitter toate informaţiile pe care le deţine despre aceasta, relatează Guardian, în ediţia online de sâmbătă.

Două milioane de peşti, morţi în statul american Maryland – VIDEO

Autorităţile din statul american Maryland anchetează moartea a aproximativ două milioane de peşti în Golful Chesapeake, informează CNN.

Phenianul, Seulul şi Washingtonul au redus nivelul de alertă militară

Coreea de Nord a coborât nivelul alertei sale militare la cel dinaintea crizei declanşate la sfârşitul lui noiembrie, conducând la o mişcare similară din partea armatelor sud-coreeană şi americană, semn al unei reduceri a tensiunilor în Peninsulă, potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap.

Dezbatere vehementă între Hamid Karzai şi ambasadorul SUA pe tema societăţilor de securitate

O dezbatere vehementă a avut loc miercuri între ambasadorul Statelor Unite la Kabul şi preşedintele afgan, diplomatul cerând dublarea efectivelor companiilor private de securitate, pe care şeful statului vrea să le desfiinţeze de mai multe luni, a declarat un participant la întâlnire.

Mareea neagră din Golful Mexic se poate repeta

Mareea neagră din Golful Mexic a fost cauzată de erori de gestionare "sistemice" şi ar putea să se repete dacă nu sunt întreprinse reforme, potrivit concluziilor unei comisii de experţi numiţi de preşedinţia americană, publicate joi.

Robert Gibbs demisionează din funcţia de purtător de cuvânt al lui Barack Obama

Robert Gibbs a decis să demisioneze din funcţia de purtător de cuvânt al lui Barack Obama, dar va continua să lucreze pentru preşedintele american în vederea realegerii sale în 2012, a declarat el, miercuri.

Păsări moarte şi în Suedia. Se pare că „focurile de artificii” au făcut victime şi în alte părţi – VIDEO

Între 50 şi 100 de păsări au murit în mod misterios în noaptea de marţi spre miercuri, fiind găsite pe o şosea de la intrarea într-un orăşel din sud-vestul Suediei, după ce alte câteva mii de păsări au murit în sudul Statelor Unite.

Mahmoud Ahmadinejad se confruntă cu presiuni chiar în interiorul ţării

Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad se confruntă cu presiuni interne puternice pe tema proiectului de schimb de combustibil nuclear cu marile puteri, potrivit unei telegrame diplomatice americane date publicităţii marţi de WikiLeaks.

Statele Unite denunţă invitaţia adresată de Iran pentru vizitarea instalaţiilor nucleare

Statele Unite au reacţionat marţi la invitaţia adresată de Iran ambasadorilor Chinei şi Rusiei de vizitare a instalaţiilor nucleare, denunţând "o bufonerie" care nu va putea substitui "o cooperare transparentă".

Ploaie cu păsări moarte într-un oraş din SUA – VIDEO

Locuitorii din oraşul Beebe, din statul american Arkansas, au fost surprinşi în prima zi a anului de o ploaie de păsări moarte, cauza nefiind încă stabilită de autorităţi, a anunţat comisia pentru vânătoare şi pescuit.

WikiLeaks: SUA şi Germania dezvoltă în secret sateliţi de spionaj

Statele Unite şi Germania dezvoltă în comun şi în secret, sub acoperirea unor activităţi comerciale, noi sateliţi de spionaj, în pofida opoziţiei vehemente a francezilor, potrivit unor telegrame diplomatice obţinute de WikiLeaks, publicate luni de cotidianul norvegian Aftenposten.

Arnold Schwarzenegger şi-a încheiat mandatul de guvernator al statului California

Arnold Schwarzenegger şi-a încheiat luni mandatul de guvernator al Californiei, fără să fi dezvăluit ce proiecte de viitor are, după şapte ani la conducerea celui mai populat şi mai bogat stat din Statele Unite.

Comedia „O familie de coşmar/ Little Fockers”, în fruntea box office-ului nord-american

Comedia "O familie de coşmar/ Little Fockers", în care tandemul infernal Ben Stiller-Robert De Niro apare pentru a treia oară pe marile ecrane, s-a menţinut pe prima poziţie în box office-ul nord-american, potrivit cifrelor provizorii publicate de societatea Exhibitor Relations.

WikiLeaks: O notă a ambasadei SUA din 2009 arăta nemulţumirea UE faţă de România şi Bulgaria

O notă diplomatică redactată de ambasada SUA la Sofia în 2009, publicată de site-ul WikiLeaks, cita o sursă potrivit căreia tot mai multe state europene sunt nemulţumite de lipsa progreselor înregistrate de România şi Bulgaria în domeniul Justiţiei.

WikiLeaks: SUA se îndoiau de autenticitatea complotului din Bolivia în care a fost ucis un român

SUA aveau îndoieli privind autenticitatea unui presupus complot în 2009 împotriva preşedintelui bolivian, Evo Morales, soldat cu moartea a trei "mercenari", între care şi un român, considerându-l un pretext pentru arestări în rândul opoziţiei, arată note divulgate de WikiLeaks.

Wall Street Journal: Marile bănci americane au acordat tot mai multe credite noi companiilor

Marile bănci americane au acordat tot mai multe credite noi companiilor, în condiţiile în care cererea pentru împrumuturi îşi revine, iar instituţiile de credit sănătoase încearcă să atragă clienţii rivalilor mai slabi, potrivit Wall Street Journal.

Pachet suspect descoperit la ambasada SUA la Vatican

Un pachet suspect a fost descoperit miercuri la ambasada Statelor Unite la Vatican, a anunţat agenţia de presă italiană ANSA.

Aproape 10.000 de curse aeriene anulate în SUA, începând de sâmbătă

Aproape 10.000 de curse aeriene au fost anulate şi mii de pasageri au rămas blocaţi, după ce o furtună de zăpadă a afectat o mare parte din nord-estul Statelor Unite, la sfârşitul săptămânii trecute, relatează CNN.

O geantă plină cu muniţie a explodat pe aeroportul din Miami, fără a provoca victime

Un bărbat care călătorea între Boston şi Jamaica a fost arestat marţi după ce bagajele lui, care conţineau piese componente ale unor arme de foc, au explodat pe aeroportul din Miami, fără a provoca victime, au anunţat surse concordante.