suspendare

Salariaţii Oltchim Râmnicu Vâlcea au suspendat protestele

Angajaţii Oltchim Râmnicu Vâlcea au suspendat protestele, vineri dimineaţă, iar salariaţii aflaţi în greva foamei vor renunţa şi ei la această formă de protest, aşteptând rezultatul discuţiilor pe care o delegaţie a salariaţilor ar urma să le aibă luni cu ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu.

Antonescu şi Ponta spun că suspendarea preşedintelui a fost o decizie comună a USL

Liderii USL Crin Antonescu şi Victor Ponta au declarat, joi seară, după şedinţa conducerii Uniunii, că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu a fost o decizie comună a USL, ei respingând ideea că hotărârea a fost luată la comanda preşedintelui PNL.

Tăriceanu: Acest episod al suspendării preşedintelui trebuie să îşi găsească un punct final

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, după şedinţa conducerii, că episodul suspendării preşedintelui trebuie să îşi găsească un punct final, cel mai important obiectiv politic fiind alegerile din toamnă.

Antonescu: Suspendările se produc în urma unor încălcări ale Constituţiei, nu aşa, ca proiect

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, înaintea şedinţei Biroului Politic Central al partidului, că, în momentul în care liberalii vor semnala o încălcare a Constituţiei de către preşedintele Traian Băsescu, atunci se poate discuta despre suspendare, în niciun caz doar ca proiect.

Daniel Constantin: A vorbi acum despre o nouă suspendare a lui Băsescu nu este pe agenda cetăţeanului

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, luni, după şedinţa Biroului Politic, că a vorbi în momentul de faţă despre o nouă suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu nu este pe agenda cetăţeanului din România, şi că nu există nicio decizie în acest sens în PC sau în USL.

CSM a suspendat-o pe Georgeta Barbălată din funcţia de judecător

Georgeta Barbălată, judecător la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), a fost suspendată din funcţie, luni, de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa.

Ponta, despre o nouă suspendare a preşedintelui: Acum, nu, evident. Azi, dacă sunt întrebat

Premierul Victor Ponta a apreciat, vineri, că declanşarea unui nou proces de suspendare a preşedintelui nu este viabilă din punct de vedere politic în acest moment, dar s-a declarat convins că "merită folosită o cale constituţională pentru ca situaţia actuală să-şi găsească o rezolvare".

Boc: Nu cred că se poate pune în discuţie o nouă procedură de suspendare a preşedintelui Băsescu de către oameni care sunt sănătoşi la cap

Fostul premier Emil Boc a declarat, miercuri, că nu crede că se poate pune în discuţie o nouă procedură de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu de către "oameni care sunt sănătoşi la cap", în condiţiile în care ţara este în criză economică.

Fenechiu avansează ideea unei noi suspendări a lui Băsescu până la sărbători

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, marţi, că nu exclude ideea unei noi suspendări din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, precizând că speră ca demiterea acestuia să se realizeze până la momentul sărbătorilor.

Tănase a fost suspendat trei meciuri în cupele europene

Mijlocaşul echipei FC Steaua Cristian Tănase a fost suspendat de UEFA pentru trei etape, în urma cartonaşului roşu primit în meciul tur, cu Spartak Trnava, din turul trei preliminar al Ligii Europa.

Biroul Electoral Central şi-a suspendat activitatea, până la pronunţarea Curţii Constituţionale privind referendumul

Biroul Electoral Central îşi suspendă activitatea până la data pronunţării hotărârii Curţii Constituţionale cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului, conform unui comunicat al BEC, remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.

Circulaţia tramvaielor 41, suspendată sâmbătă şi duminică pentru lucrări la linie

Circulaţia tramvaielor liniei 41 va fi suspendată, sâmbătă şi duminică, pentru executarea unor lucrări de înlocuire a căii de rulare din intersecţia Bulevardului Ghencea cu strada Braşov, călătorii fiind preluaţi de autobuzele 641, care vor circula pe acelaşi traseu, informează RATB.

Antrenorul lui Juventus, Antonio Conte, riscă o suspendare de 15 luni

Procurorul sportiv a cerut Comisiei de Disciplină a Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC) o pedeapsă de 15 luni de suspendare pentru antrenorul echipei Juventus Torino, Antonio Conte, în cadrul scandalului meciurilor trucate din Italia, Calcioscommesse.

Dilema Uniunii Europene în materie de democraţie: Cum şi când să intervină?

Uniunea Europeană trebuie să creeze instrumente legale şi politice pentru a interveni în momentul în care statele membre se abat de la normele democratice, în contextul în care ţări est-europene precum Ungaria şi România tind spre autocraţie.

Băsescu: Dragnea, Voiculescu, Hrebenciuc, Sârbu şi Antonescu sunt principalii artizani ai suspendării

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că liderii USL Liviu Dragnea, Dan Voiculescu, Viorel Hrebenciuc, Ilie Sârbu şi Crin Antonescu sunt principalii artizani ai suspendării sale, cei care l-au împins înainte în acest sens pe premierul Victor Ponta, care a fost mai reţinut la început.

ANALIZĂ Moody’s: Turbulenţele politice ar putea pune în pericol consolidarea fiscală reuşită de ţară în ultimii trei ani

Evenimentele recente din România au amplificat temerile din piaţă că turbulenţele politice ar putea pune în pericol consolidarea fiscală din ultimii trei ani, iar incertitudinile ar putea persista chiar până după alegerile din toamnă şi vor afecta, probabil, reformele structurale, potrivit Moody's.

Băsescu: Nu iau în calcul pierderea referendumului. În 10 zile au făcut ţăndări reputaţia României. Europa i-a rejectat ca parteneri pe Ponta şi Antonescu

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat duminică, într-o emisiune tv, că deprecierea relaţiilor politice nu poate fi pusă pe seama puterii şi că premierul Victor Ponta şi preşedintele interimar Crin Antonescu au fost respinşi ca parteneri de Europa, iar o rămânere a lor în funcţie după referendum ar însemna o Românie izolată.

Cum va fi organizat până la urmă referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu

Directorul editorial al Ziarului Financiar, Cristian Hostiuc, a comentat joi seară, la Gândul LIVE, situaţia politică şi economică din România, cu două săptămâni înaintea referendumului privind demiterea lui Traian Băsescu.

Motivarea Curţii Constituţionale: Parlamentul nu poate fi împiedicat în exercitarea dreptului de a suspenda preşedintele

Parlamentul nu poate fi împiedicat în exercitarea dreptului de a suspenda sau nu din funcţie pe preşedinte, indiferent de avizul, pozitiv sau negativ, al Curţii Constituţionale (CC), se arată în motivarea deciziei CC privind conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Băsescu.

Ponta: Plec la Bruxelles să opresc dezinformarea grosolană şi îngrozitoare pe tema suspendării lui Băsescu

Premierul Ponta a spus miniştrilor, în şedinţa de miercuri a Guvernului, că va pleca la Bruxelles pentru a opri "dezinformările grosolane şi îngrozitoare" pe tema suspendării preşedintelui Traian Băsescu, arătând că la UE mai sunt persoane care cred că şeful statului a fost suspendat de Guvern.

CSM: Procurorii George Bălan şi Marcel Sâmpetru au fost suspendaţi din funcţii

Procurorii George Bălan, membru CSM, şi Marcel Sâmpetru, cercetaţi de procurorii anticorupţie, au fost suspendaţi din funcţii, miercuri, de către Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, a anunţat preşedintele CSM, Alina Ghica.

SUSPENDAREA PREŞEDINTELUI BĂSESCU E CONSTITUŢIONALĂ. Antonescu este PREŞEDINTE INTERIMAR

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, este preşedinte interimar al României, a decis Curtea Constituţională , constatând că procedura de suspendare a lui Traian Băsescu din funcţia de şef al statului a fost respectată.

Cristian Tudor Popescu: U-E, face ordi-né?

Nu mă aşteptam la o asemenea declaraţie de la doamna Merkel. Un om de stat de mare anvergură, un om politic infinit mai respectabil decât un Sarkozy, Berlusconi sau regele Spaniei, vorbeşte de „încălcarea statului de drept”, mai mult, o consideră „inacceptabilă” pentru o ţară europeană, spune că asta e valabil şi pentru România şi asigură deja că sprijină UE pentru „măsuri necesare în consecinţă”, totul pe baza unui telefon dat d-lui Băsescu?

Raliul Cupa VTM Hunedoara-Hăşdat, suspendat după moartea unei femei-pilot, într-un accident

Raliul Cupa VTM Hunedoara-Hăşdat, programat să se desfăşoare sâmbătă, a fost suspendat după ce o femeie-pilot a murit într-un accident produs în timp ce se afla în recunoaşterea traseului, pe care o realiza pe cont propriu, nefiind vorba de recunoaşterea oficială.

Consiliul Europei cere opinia Comisiei de la Veneţia despre suspendarea preşedintelui Traian Băsescu

Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, se declară îngrijorat de recentele evoluţii din România, în special de cele legate de suspendarea preşedintelui, şi a cerut Comisiei de la Veneţia să analizeze dacă aceste acţiuni sunt compatibile cu statul de drept şi cu democraţia.

Boc: Nu e moral ca un om care a trecut ţara prin criză să plece înainte de terminarea mandatului

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc a declarat, sâmbătă, comentând suspendarea din funcţia de preşedinte a lui Traian Băsescu, că nu este "moral, fair-play" ca un om care a trecut ţara prin criză să plece înainte de terminarea mandatului.

Preşedintele PPE: Votul de suspendare, act fără scrupule, pentru implementarea autoritarismului

Preşedintele Partidului Popular European, Wilfried Martens, susţine că votul "forţat" de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu este "un alt act politic lipsit de scrupule pentru implementarea galopantă a autoritarismului de către premierul Victor Ponta şi coaliţia sa USL".

Cristian Preda, pe blog: Un singur nume nu a fost rostit vineri: Năstase; 256 rimează cu Năstase

Europarlamentarul PDL Cristian Preda face, pe blog, o analiză a evenimentelor politice de vineri, menţionând că "un singur nume nu a fost rostit, deşi importanţa lui în declanşarea suspendării e capitală: Adrian Năstase", liderul PDL precizând, la final, că "256 rimează cu Năstase".

Hotărârea Parlamentului de suspendare a preşedintelui şi cea de convocare a referendumului au fost publicate în Monitorul Oficial

Hotărârea Parlamentului de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu şi cea de convocare a referendumului pentru demiterea şefului statului au fost publicate, vineri seară, în Monitorul Oficial.

Joseph Daul, liderul grupului PPE: Situaţia de la Bucureşti poate fi considerată o lovitură de stat

Liderul grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul, consideră că înlăturarea din funcţie a şefului statului şi a preşedinţilor celor două Camere în doar patru zile, prin încălcarea regulamentelor Parlamentului, a Constituţiei şi legilor poate fi considerată lovitură de stat.

Antonescu, după suspendare: S-a întâmplat un lucru normal, dovedeşte funcţionarea statului de drept

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, după suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, că votul din Parlament arată că s-a întâmplat un lucru normal, care arată funcţionarea statului de drept.

Blaga: Majoritatea celor din UDMR, UNPR şi minorităţi au votat suspendarea. Îl susţinem pe Băsescu

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, după votul din Parlament pentru suspendarea şefului statului, că partidul se va organiza pentru susţinerea lui Traian Băsescu, afirmând că în favoarea suspendării s-au exprimat majoritatea parlamentarilor UDMR, UNPR şi ai minorităţilor.

PRESA INTERNAŢIONALĂ, despre SUSPENDAREA lui Băsescu: Criza politică din România generează temeri privind starea democraţiei

Criza politică de la Bucureşti generează temeri că democraţia din România ar fi expusă ameninţărilor, scrie Agenţia France-Presse, relatând că preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat de Parlament.

COMENTARIU: Traian Băsescu a pierdut războiul „de club” şi pleacă să seducă poporul

Votul Parlamentului l-a învins pe Traian Băsescu, dar preşedintele suspendat a fost cel care a avut ultimul cuvânt - prin "testamentul" politic lăsat: "aveţi grijă..." - şi ultimul gest definitoriu - al hartiei albe, pe care să îşi consemneze Crin Antonescu retragerea.

UDMR nu a luat o decizie pentru votul la suspendare, parlamentarii săi votează potrivit conştiinţei

UDMR nu a luat o decizie privind votul la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, urmând ca parlamentarii săi să voteze potrivit conştiinţei, a anunţat deputatul Marton Arpad.

PREŞEDINTELE TRAIAN BĂSESCU A FOST SUSPENDAT. URMEAZĂ REFERENDUM PE 29 IULIE

Preşedintele Traian Băsescu a fost suspendat din funcţie de Parlament, cu 256 de voturi "pentru", în condiţiile în care erau necesare 217 voturi. Împotriva suspendării preşedintelui Băsescu s-au înregistrat 114 voturi. Parlamentul propune, printr-o hotătâre care a fost aprobată de plen, ca referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu să aibă loc în data de 29 iulie.

USL susţine că avizul CC confirmă că Traian Băsescu a încălcat Constituţia

USL susţine că avizul Curţii Constituţionale pe cererea de suspendare a preşedintelui confirmă acuzaţiile PSD şi PNL privind încălcarea Constituţiei de către Traian Băsescu.

Blaga: Parlamentarii PDL au decis să meargă la plen şi să voteze împotriva suspendării

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că parlamentarii PDL au decis să participe la şedinţa plenului reunit al Parlamentului şi să voteze împotriva suspendării preşedintelui Traian Băsescu, reţinând în urma avizului CC că şeful statului nu a încălcat Constituţia.

ANALIZĂ: Uniunea Europeană, preocupată de situaţia de la Bucureşti. Autorităţile române garantează respectarea legii

Situaţia politică de la Bucureşti a provocat reacţii ale CE, ale statelor UE şi SUA, mergând de la cereri de sancţionare a României, până la exprimarea îngrijorării şi la avertismente asupra consecinţelor, în replică autorităţile explicând contextul general şi garantând că legea va fi respectată.

Curtea Constituţională a evitat să dea un răspuns clar în privinţa suspendării lui Băsescu. Magistraţii s-au exprimat pe fiecare punct al cererii de suspendare

Curtea Constituţională a evitat să dea un răspuns clar în privinţa suspendării preşedinteluiTraian Băsescu, urmând ca avizul sa fie trimis Parlamentului. Magistraţii au analizat fiecare dintre cele şapte puncte din cererea USL.