ucraina

Ce naţionalităţi aveau pasagerii care se aflau la bordul avionului prăbuşit în Iran

Un avion cu 176 de persoane la bord s-a prăbuşit la scurt timp după decolare de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran. Aeronava Boeing 737-800 aparţinea companiei Ukraine International Airlines şi se îndrepta spre Kiev.

Imagini rare | Starea jalnică în care se afla primul portavion chinez când a fost cumpărat de la Ucraina. Acum se numeşte Liaoning şi este o forţă de temut

Liaoning, primul portavion care a intrat în serviciul marinei militare chineze, este bazat pe o navă cumpărată în 1998 de la Ucraina. Imagini rare cu vasul, înainte să fie modernizat, au fost publicate pe internet în China.

Guvernul ucrainean a început schimbul de prizonieri cu separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei

Forţele Guvernului ucrainean şi separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei au început duminică un schimb de prizonieri, a informat duminică cabinetul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, relatează site-ul postului France 24.

Putin, în primul tren dintre Rusia şi Crimeea. Ucraina a deschis o anchetă penală

Oficialii ucraineni au deschis o anchetă penală după ce un tren a transportat pasageri din Rusia în Crimeea, acuzând că mai multe persoane au fost aduse în mod ilegal în Ucraina, relatează site-ul publicaţiei Time.

Trei cetăţeni din Senegal şi Gambia, prinşi după ce au trecut ilegal frontiera în ţară. VIDEO

Trei tineri din Senegal şi Gambia, cu vârste cuprinse între 26 şi 36 de ani, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră botoşăneni după ce au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România, pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

UE critică deschiderea traficului feroviar pe podul între Rusia şi Peninsula Crimeea

Uniunea Europeană a criticat dur deschiderea traficului feroviar pe podul între Rusia şi Peninsula Crimeea, cea mai lungă construcţie de acest fel din Europa, informează site-ul agenţiei Tass

MONITORUL APĂRĂRII | Rusia şi Ucraina au stabilit condiţiile unui nou schimb de prizonieri. Anunţul emisarului rus Boris Grizlov

Grupul internaţional de lucru privind conflictul ucrainean a stabilit luni termenii unui schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina, anunţă emisarul rus, Boris Grizlov, citat de agenţiile RIA Novosti, Tass şi Reuters.

Rusia şi Ucraina au ajuns la un nou acord privind livrarea gazelor naturale spre Europa, în ciuda situaţiei tensionate din Crimeea

Rusia şi Ucraina au ajuns vineri la un nou acord pe cinci ani privind transportul gazelor naturale spre Europa, în contextul în care înţelegerea actuală cu Ucraina urmează să expire la data de 31 decembrie, a informat vicepremierul rus Dmitri Kozak, relatează Reuters, citând agenţia RIA.

Rusia, Ucraina şi Comisia Europeană au ajuns la un acord de principiu privind gazele naturale

Rusia, Ucraina şi Comisia Europeană au ajuns joi la un nou acord de principiu privind livrarea gazelor naturale, care urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2020, a informat vicepreşedintele Executivului UE, Maros Sefcovic, relatează Reuters.

Ucraina a prelungit statutul special al regiunilor Doneţk şi Lugansk până la finalul anului 2020

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a promulgat legea care prelungeşte statutul special al regiunilor Doneţk şi Lugansk, din estul ţării, până la finalul anului 2020, a informat miercuri Parlamentul de la Kiev, citat de site-ul agenţiei ruse de presă TASS.

Putin avertizează: În estul Ucrainei există riscul producerii unui masacru asemănător celui de la Srebreniţa

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat marţi că se teme că, în cazul în care Kievul va câştiga controlul asupra regiunii Donbas, din estul Ucrainei, fără nicio granţie, există posiblitatea producerii unui masacru asemănător cu cel de la Srebreniţa, potrivit TASS.

Reacţia lui Macron, după acordul privind armistiţiul în estul Ucrainei: „O relansare credibilă a discuţiilor care nu au mai avansat de ani de zile”

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că a fost făcut un progres în sensul restabilirii păcii în regiunea de est a Ucrainei, în cadrul summitului desfăşurat la Paris, unde preşedintele rus Vladimir Putin l-a cunoscut pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters.

Putin, Merkel, Macron şi Zelenski au ajuns la un acord: Armistiţiu total în estul Ucrainei şi posibil statut special pentru regiunile separatiste

Preşedinţii Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, au stabilit, de comun acord cu omologul din Franţa, Emmanuel Macron, şi cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, implementarea unui armistiţiu complet în regiunile separatiste ucrainene şi, eventual, acordarea unui statut special.

Putin şi Zelenski au sosit la Palatul Elysée, pentru summitul privind relansarea procesului de pace în Ucraina

Preşedinţii din Rusia şi Ucraina, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, au sosit luni după-amiază la Paris, pentru reuniunea organizată în eforturile diplomatice pentru încheierea conflictului separatist, informează site-ul cotidianului Le Monde.

Prima întâlnire Ucraina-Rusia are loc la Paris, la fix o lună de la retragerea trupelor din Donbas

Reuniunea liderilor din Ucraina, Rusia, Franţa şi Germania, pentru soluţionarea conflictului din estul Ucrainei, se desfăşoară luni, la Paris, la exact o lună după începerea retragerii trupelor din Donbas, transmite trimisul special MEDIAFAX la summitul în "formatul Normandia", Paul Cozighian.

Mii de ucraineni au ieşit în stradă, cu o zi înaintea primei întâlniri Zelenski-Putin. Mesajul pe care vor să îl transmită liderului Rusiei. VIDEO

Aproximativ 5.000 de ucraineni protestează duminică la Kiev, avertizându-l pe preşedintele Volodimir Zelenski să reziste presiunii exercitate de Vladimir Putin, în contextul summit-ului de luni de la Paris unde se va discuta despre conflictul din estul Ucrainei, relatează France 24.

Ucraina a ajuns la un acord de principiu cu FMI pentru un împrumut de 5,5 miliarde de dolari

Ucraina a ajuns la un acord de principiu cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în ceea ce priveşte condiţiile unui nou împrumut de 5,5 miliarde de dolari pentru ajutorarea economiei ucrainene, anunţă FMI, citat de Bloomberg.

Volodimir Zelenski a vizitat trupele din estul Ucrainei înainte de summitul de la Paris

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat vineri trupele aflate în regiunea de conflict Doneţk, înainte de un summit care urmează să aibă loc săptămâna viitoare şi în cadrul căruia se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Oligarh ucrainean, un susţinător al lui Donald Trump care ar deţine informaţii compromiţătoare despre Joe Biden, arestat

Oligarhul ucrainean Oleksandr Onyshchenko, un susţinător al preşedintelui american Donald Trump care afirmă că deţine informaţii compromiţătoare despre Joseph Biden, candidat în cursa prezidenţială din SUA, a fost arestat preventiv în Germania, afirmă surse citate de presa germană.

Oficial de la Kremlin: Putin ar putea avea întâlniri bilaterale cu Zelenski, Macron şi Merkel la Paris

Preşedintele Vladimir Putin intenţionează să aibă întâlniri separate cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, cu liderul francez Emmanuel Macron şi cu cancelarul german Angela Merkel, pe marginea reuniunii formatului Normandia, programată să se desfăşoare la Paris pe data de 9 decembrie.

Ungaria continuă să blocheze integrarea Ucrainei în NATO. Care este condiţia impusă de ministrul ungar de Externe

Ungaria va continua să blocheze lansarea procesului de integrare a Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică până când vor fi restabilite drepturile lingvistice ale etnicilor maghiari din Transcarpatia, a afirmat miercuri ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.

Oficial american: Nu există dovezi care să demonstreze ingerinţele Ucrainei în alegerile din SUA

Nu există dovezi care să demonstreze că Ucraina a fost implicată în alegerile prezidenţiale care au avut loc în Statele Unite în 2016, a declarat marţi subsecretarul american de Stat pentru Afaceri Politice, David Hale, relatează Reuters.

Volodimir Zelenski afirmă că Donald Trump nu i-a cerut niciun favor. Reacţia preşedintelui SUA

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, a declarat luni seară că discuţiile sale cu omologul din Statele Unite, Donald Trump, nu au vizat deloc vreun schimb de favoruri politice, declaraţia fiind salutată imediat de liderul de la Casa Albă.

VIDEO | Crimă în stil mafiot în centrul Kievului: Fiul unui politician ucrainean a fost ucis

Indivizi neidentificaţi au deschis focul în direcţia maşinii unui politician ucrainean, fiul acestuia, în vârstă de trei ani, decedând în urma incidentului petrecut duminică în centrul Kievului, informează agenţia Reuters, citând o sursă din cadrul poliţiei.

Apple, acuzată că face jocurile lui Vladimir Putin. Cum apare Crimeea pe hartă – VIDEO

Noua hartă Apple, care a trecut Crimeea drept teritoriu rusesc, nu e de natură să-i mulţumească pe politicienii şi bloggerii ucraineni. Aceştia au taxat în termeni duri noile rearanjări teritoriale şi i-au recomandat gigantului Apple să ţină aproape de cee ace a consacrat-o pe ea (tehnologia şi divertismentul) şi s-o lase moale cu politicile globale, la care e evident că nu se pricepe.

Fostul consilier pentru Rusia al lui Trump infirmă ipoteza ingerinţelor Ucrainei în alegerile prezidenţiale din 2016

Fostul consilier al preşedintelui Donald Trump pentru relaţia cu Rusia, Fiona Hill, a respins scenariul unei implicări a Kievului în cadrul scrutinului prezidenţial din Statele Unite din 2016, promovat de unii oficiali republicani, ce ar absolvi Moscova de aceleaşi acuzaţii, scrie agenţia Reuters.

Protest în capitala Ucrainei. Mii de persoane cer evitarea „capitulării” în faţa Rusiei – FOTO

Mii de persoane au protestat, joi seară, în centrul Kievului, cerând evitarea unei "capitulări" în faţa Moscovei, înaintea întrevederii pe care preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, o va avea cu omologul său rus, Vladimir Putin, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Obiectele „nevinovate” pe care le-ar fi distrus ruşii pe ambarcaţiunile militare ucrainene capturate în Strâmtoarea Kerci | VIDEO

Ucraina acuză Rusia că a returnat cele trei nave capturate anul trecut în Strâmtoarea Kerci într-o stare deplorabilă şi că a distrus chiar şi elemente precum toaletele, potrivit publicaţiei The Drive.

Ucraina, nemulţumită de starea navelor returnate de Rusia. Ce probleme ar avea ambarcaţiunile militare

Navele ucrainene, capturate de Rusia în urmă cu un an şi eliberate marţi, se află în condiţii precare şi nu se pot mişca singure, a acuzat miercuri comandantul Forţelor Navele ale Ucrainei, Ihor Voroncenko, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Moscova returnează Ucrainei navele confiscate în urmă cu un an, în contextul întrevederii dintre Putin şi Zelenski

Autorităţile din Rusia au început luni returnarea unei părţi a navelor ucrainene confiscate în urmă cu un an, în contextul negocierilor ce urmează a fi purtate de liderii celor două state la Paris, pe 9 decembrie, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Kremlinul confirmă că Vladimir Putin va participa la summitul privind Ucraina

Kremlinul a a confirmat luni că preşedintele rus Vladimir Putin va participa la un summit privind situaţia din Ucraina, care se va desfăşura la Paris pe data de 9 decembrie, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Rusia va returna navele ucrainene sechestrate în urma incidentului naval din strâmtoarea Kerci

Rusia va returna pe data de 18 noiembrie navele ucrainene sechestrate în urma unui incident produs în 2018 în strâmtoarea Kerci, care desparte Marea Neagră de Marea Azov, a anunţat serviciul de pază al frontierei din regiunea Crimeea, informează agenţia de ştiri Reuters.

Consilier: Conversaţia telefonică dintre Trump şi Zelenski a fost „inadecvată”

Conversaţia telefonică dintre preşedintele american Donald Trump şi omologul său ucrainean ce se află în centrul anchetei din Congresul SUA a fost „inadecvată”, a declarat un consilier de politică externă al vicepreşedintelui Mike Pence, potrivit unei transcrieri publicate sâmbătă, potrivit Reuters.

The Wall Street Journal: Rudy Giuliani, avocatul lui Donald Trump, investigat pentru un proiect de gazoduct ucrainean administrat de doi asociaţi

Procurori federali din statul american New York investighează dacă avocatul Rudy Giuliani a obţinut profituri personale de pe urma unui proiect de gaz natural din Ucraina al unor asociaţi care au contribuit la eforturile preşedintelui Donald Trump de anchetare a rivalilor politici, relatează WSJ.

Un lider de rang înalt al reţelei teroriste Stat Islamic, arestat în Ucraina

Forţe din cadrul serviciului ucrainean de securitate (SBU) l-au arestat în regiunea Kiev pe Al Bara Shishani, un lider de rang înalt al reţelei teroriste Stat Islamic, au anunţat vineri autorităţile, potrivit site-ului publicaţiei The Kyiv Post.

Ancheta care ar putea duce la demiterea lui Donald Trump: Fostul ambasador american în Ucraina, criticat dur de liderul de la Casa Albă / Lider democrat: Preşedintele SUA încearcă să intimideze martori

Fosta ambasadoare a Statelor Unite în Ucraina, Marie Yovanovitch, este audiată public vineri în cadrul achetei asupra activităţii preşedintelui Donald Trump care ar putea duce la demiterea liderului de la Casa Albă, relatează site-ul postului BBC. De asemenea, Trump a reacţionat vehement şi a criticat dur activităţile acesteia.

Răsturnare de situaţie: Donald Trump va face publică stenograma unei discuţii telefonice cu Volodimir Zelenski

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că în cursul zilei de joi va face publică stenograma unei discuţii telefonice din luna aprilie cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, în contextul anchetei parlamentare care ar putea duce la demiterea sa, potrivit Reuters.

Pentagonul avertizează asupra consecinţelor care ar putea apărea după oprirea ajutorului militar acordat Ucrainei

Adjunctul secretarului american pentru Apărare, Laura Cooper, a transmis în cadrul audierii aferente procedurii de demitere a preşedintelui Donald Trump că ajutorul militar acordat Ucrainei, sistat de Congresul american, este „esenţial”, conform unui raport publicat luni, citat de The Guardian.

Armata ucraineană şi insurgenţii separatişti au început retragerea trupelor din estul Ucrainei

Armata ucraineană şi militanţii separatişti proruşi au început, sâmbătă, retragerea trupelor dintr-o zonă centrală a frontului din regiunile separatiste, înaintea unei noi reuniuni în cadrul procesului de pace, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Donald Trump s-a oferit să predea transcriptul unei alte conversaţii cu Volodimir Zelenski

Preşedintele american Donald Trump s-a oferit vineri să predea transcriptul unei conversaţii avute cu Volodimir Zelenski înainte de cea din luna iulie, relatează site-ul Politico.eu.