viata

HOROSCOP 20 septembrie 2021. Ies la iveală zone vulnerabile din vieţile acestor zodii. Astrele pregătesc surprize nu tocmai pozitive

Conjuncţia Lunii cu Neptun retrograd de azi scoate la iveală zone vulnerabile în viaţa de carieră, finanţele sau relaţiile de iubire ale zodiilor Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Peşti).

O carte pe zi: „Găseşte-mă”, de André Aciman

Continuarea bestsellerului „Strigă-mă pe numele tău”, prezentat la această rubrică, dar fără mari legături cu acela, alcătuit din patru părţi destul de distincte, între care prima este un excelent roman de dragoste.

O nouă şansă la viaţă pentru 13 oameni. Trei familii au acceptat donarea de organe, în ultimele 48 de ore

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) a anunţat, duminică, faptul că trei familii au acceptat donarea de organe şi ţesuturi şi, astfel, 13 oameni au primit o nouă şansă la viaţă prin transplant de organe şi cornee, iar şi mai mulţi vor avea o viaţă mai bună prin transplant de ţesuturi osteotendinoase. Cursa contracronometru pentru viaţă […]

Viaţa mea în fotbal. Ionuţ Lupescu, despre perfomanţa din SUA: „Primeam după două zile câte o casetă de la Ambasadă cu ceea ce se dădea la televizor în România şi abia atunci realizam ce am făcut”

Bine te-am găsit la Viata mea în fotbal, sportul care apropie la bine şi la greu, sportul care ne smulge lacrimi de tristeţe şi de bucurie, sportul care creează legende şi dărâmă mituri. Astăzi îl am invitat pe Ionuţ Lupescu,unul dintre membri minunatei Generaţii de aur.

Totul pentru fotbal. Ce sacrificii a făcut cea mai cunoscută jucătoare din România

Teodora Meluţă, fundaşul echipei naţionale şi al echipei Lugano, a fost invitată la emisiunea „Viaţa mea în fotbal”, de la Aleph News. Jucătoarea a mărturisit că a făcut sacrificii mari pentru a-şi urma visul, dar că totul a meritat.

Nunta pe plajă, varianta inedită pentru un eveniment de neuitat. În ce locaţii se poate organiza

Nunta este unul din cele mai importante evenimente din viaţa unui cuplu. Pentru cei care îşi doresc o nuntă ca în filmele de la Hollywood, Ioana Şelner aduce conceptul Nuntă Pe Plajă.    Ioana pune la dispoziţie una din cele 10 destinaţii de vis printre care se află, desigur, şi România.    „Am avut de […]

Ion Cristoiu: „Inamicul cel mare, adevăratul Inamic No. 1, este azi în ţara noastră «LICHELISMUL»”

Ca toţi marii publicişti din Istoria presei româneşti, directorul şi patronul Universului, Stelian Popescu, apelează din plin în comentariile sale de pe prima pagină a Universului la ideile generale, singurele care dau rezistenţă în timp activităţii de gazetar. Viaţa social-politică de la noi, realităţile din jur, către care se îndreaptă luneta autorului, e văzută din […]

Cel mai scump medicament din lume costă 2 milioane de dolari. Ce afecţiune tratează

2 milioane de dolari. Atât costă cel mai scump medicament din lume.   Zolgesma este şansa unei vieţi normale pentru copiii diagnosticaţi cu atrofie musculară spinală. Este o boală rară, care necesită un tratament complex şi extrem de scump.   În România nu există acest medicament, dar avem Spinrazza. Acest medicament este primul pas în […]

Vocabularul, un start în viaţă. Cum îi ajutăm pe copii să îşi îmbogăţească limbajul. Sfatul specialiştilor

Lectura ajută la extinderea numărului şi varietăţii de cuvinte pe care copiii le folosesc.   Conform unei cercetări, copiii cărora părinţii le citesc în mod regulat în primii 5 ani de viaţă au un vocabular cu 1,4 milioane de cuvinte mai bogat.   Alina Roman este părinte şi spune că i-a citit fiului ei, iar […]

O carte pe zi: „De mine viaţa şi-a tot râs” de David Grossman

Povestea unei femei deosebite şi unice. Şi mai multe poveşti de dragoste împletite în timp, cu suferinţe care trec de la o generaţie la alta, cu iubiri rare.

Văduva lui John McAfee nu acceptă ideea că magnatul s-a sinucis

Văduva lui John McAfee, magnatul britanico-american care a murit recent într-o închisoare din Spania în timp ce aştepta să fie extrădat în Statele Unite, a afirmat vineri că soţul ei nu avea tendinţe sinucigaşe ultima oară când au vorbit.    JANICE MCAFEE- văduva lui John McAfee: ”John McAfee nu era sinucigaş. Am vorbit cu el […]

A murit Principele Amedeo de Savoia, Duce de Aosta, văr primar al Regelui Mihai I

Alteţa Sa Regală Principele Amedeo de Savoia, Duce de Aosta, în vârstă de 74 de ani, a încetat din viaţă. Principele Amedeo de Savoia, al V-lea Duce de Aosta, s-a născut la 27 septembrie 1943 la Florenţa, fiu al Ducelui Aimone de Aosta şi al Principesei Irina a Greciei şi a Danemarcei.â Ducele de Aosta […]

Smart parenting, tehnica prin care înveţi cum să-ţi creşti copilul corect

Ana Nicolaescu este blogger în parenting şi mamă full-time. De când a fost nevoită să rămână acasă cu Măriuca, primul ei copil, a renunţat la jurnalism şi a înfiinţat un blog de parenting. Ca un prim sfat pentru părinţi, ea le spune că nu ar trebui să pună presiune pe copii şi să nu încerce […]

Ce alegi pentru copilul tău între bonă şi creşă. Argumente pro şi contra

De mâine, încep înscrierile la creşă, însă mulţi părinţi nu văd asta o soluţie. Roxana este mama Sophiei, care are doi ani. Îţi spune că, în momentul de faţă, bona este o variantă mai bună pentru ea.     ROXANA BILCIURESCU, părinte: ”Copiii undeva după doi ani încep să vorbească, să înveţe destul de multe […]

Silviu Predoiu: Sunt hotărât să lansez o platformă care să le aducă aminte oamenilor că nimic nu merită mai mult decât viaţa lor

Gen(r) Silviu Predoiu, fost şef adjunct al SIE, pregăteşte o platformă în care sunt aşteptaţi să se implice toţi cei care s-au săturat de viitorul incert şi dezinteresul guvernanţilor faţă de preocupările şi  aşteptările lor. “Lucrez, chiar sunt hotărât să lansez o formă de asociere. Nu e foarte uşor. O platformă care să catalizeze opinia […]

Imunitatea în faţa virusului SARS-CoV-2 poate dura o viaţă. Studiile arată că celulele pot produce anticorpi la nevoie

Imunitatea în faţa virusului SARS-CoV-2 durează cel puţin un an, posibil o viaţă, îmbunătăţindu-se în timp, în special după vaccinare, conform celor două studii noi.   Noi rezultate ajută la calmarea fricilor persistente în ceea ce priveşte protecţia împotriva virusului.    Explicaţia din revista Nature spune că celulele care păstrează o memorie a virusului persistă […]

Oraşul din două ţări. Unii locuitori stau în living în Olanda şi merg în dormitor în Belgia

Cum ar fi ca cineva să treacă graniţa fără să plătească vama, doar mergând dintr-o cameră în alta. Exact aşa este viaţa lui Julien Leemans din oraşul Braale, pentru că graniţa de stat dintre Belgia şi Olanda trece exact prin casa lui.   „De fiecare dată când mă duc la toaletă trebuie să traversez graniţa, […]

Canoo a pus la încărcat duba electrică, vehicului viitorului

Canoo, producător american de vehicule electrice, lansează o dubă, numită oficial Lifestyle Vehicle. Compania anunţă că maşina va avea un preţ de pornire de aproximativ 35.000 de dolari şi va creşte în funcţie de echipamentele opţionale. Vedem un vehicul electric pentru noi toţi. Pentru antreprenor, pentru proprietarul unei mici afaceri, pentru operatorul flotei, pentru următoarea […]

Cursuri de prim ajutor pentru părinţi. Zeci de copii mor din cauza accidentelor acasă

Cea mai mare frică a unui părinte este să nu-şi poată ajuta copilul, însă în majoritatea cazurilor, părintele se panichează şi pierde timp preţios încercând să caute ajutor.  Tiberiu Mihăescu este medic rezident chirurgie pediatrică şi ţine cursuri de prim ajutor pentru părinţi în cadrul Crucii Roşii şi spune despre cele trei mari frici ale […]

Andrei Baciu, despre cum se schimbă viaţa românilor din weekend: „Încă nu putem spune că revenim la normal”

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a anunţat, pe scurt, cum se schimbă viaţa românilor din acest weekend, când se relaxează măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19.

Preadolescenţa le dă bătăi de cap părinţilor. Ce spun specialiştii

Preadolescenţa este etapa cea mai importantă din viaţa unui copil. De la vârsta de 10 ani, în cazul fetelor, respectiv 12 ani, în cazul băieţilor, tinerii trec prin schimbări fizice şi emoţionale, care se pot întinde până spre 15-16 ani, în funcţie de ritmul fiecărui copil. Cati Călin este psiholog şi spune că pentru a […]

Melinda Gates se pregătea din 2019 să divorţeze. O îngrijorau legăturile soţului cu un condamnat la închisoare

  Melinda Gates a început să colaboreze cu avocaţii în privinţa divorţului de acum doi ani, fiind îngrijorată de relaţiile soţului ei cu Jeffrey Epstein, care a fost condamnat la închisoare.   Cu toate că divorţează după 27 de ani de căsnicie, în urma negocierilor, cuplul a precizat că intenţionează să rămână copreşedinţi şi administratori […]

O femeie, care nu ştia că este însărcinată, a dat naştere unui băieţel, în avion

O femeie a născut un bebeluş perfect sănătos la bordul unei aeronave, deşi nici nu ştia că este însărcinată. Norocul ei a fost că la bordul avionului se aflau un medic şi trei asistente de la unitatea de terapie intensivă neonatală.   „Da, este copleşitor şi foarte plăcut că au existat trei asistente medicale în […]

„Never give in” este fascinantul documentar despre viaţa legendarului Sir Alex Ferguson. Când va fi lansată pelicula

„Never give in” (Nu ceda niciodată) este un documentar revelator şi profund personal despre viaţa lui Sir Alex Ferguson, plecând de la rădăcinile sale, aparţinând clasei muncitoare din Glasgow, până la cariera sa ca unul dintre cei mai mari manageri de fotbal din toate timpurile. În timpul recuperării sale, după ce a suferit o hemoragie […]

UK are mai puţini bolnavi. Regatul a ajuns la cel mai mic număr de internări şi decese

Marea Britanie demonstrează triumful vaccinării. Cu aproape jumătate din populaţie vaccinată anti-COVID, Regatul a ajuns la cel mai mic număr de internări şi decese de la începutul pandemiei.     Doar un britanic din 40.000 riscă să ajungă acum la spital, iar asta a schimbat modul de viaţă al locuitorilor.   „Sunt regiuni în Anglia care […]

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Între Cer şi Pământ…

Creştinii se adresează Tatălui Ceresc cu rugăciunea care chiar aşa se numeşte, „Tatăl Nostru”. Ni-l închipuim pe stăpânul Vieţii şi al Morţii în ceruri, ochiul universal care veghează asupra vieţii de aici, de pe Pământ. Lui îi cerem totul, în El ne punem speranţele, Lui îi promitem că vom fi mai buni. Dar de trăit, […]

VIDEO Vulturii ştiu să înoate. Doi caiacişti au suprins doi vulturi codalb pe Dunăre

Ştiaţi că vulturii inoată!? Echipa „Kayak Crazy” a avut ocazia să vadă doi vulturi pe Dunăre. Păsările au rămas blocate în apă, dar datorită canotatorilor, au ajuns tefere la mal. Vulturii au o durată medie de viaţă cuprinsă între 20 şi 30 de ani, iar în lume există 23 de specii de vultur. Fiecare continent […]

O carte pe zi: „Adio, fantasme” de Nadia Terranova

„O carte nostalgică şi melancolică, de o sensibilitate rară, Adio, fantasme este povestea unei întoarceri şi a unei eliberări de traumele trecutului.”

Lipsa studenţilor din Cluj-Napoca are un impact semnificativ asupra vieţii economice a oraşului

Lipsa studenţilor din Cluj-Napoca are un impact semnificativ asupra vieţii economice a oraşului, în condiţiile în care aproximativ 33,4 mil. euro sunt cheltuiţi lunar de către studenţi, în perioadele în care aceştia sunt prezenţi fizic la facultate, arată un studiu al Universităţii Babeş-Bolyai.

COMENTARIU Valeriu ŞUHAN: Vieţuind în aşteptarea celor ce-am fost…

Da, de un an de zile vieţuim doar, pentru că a trăi înseamnă cu mult mai mult decât ceea ce am făcut noi. Ştim asta din proprie experienţă. Cu bune, cu rele, am trăit cu adevărat pân-acum un an şi sper să o facem din nou. Nu de alta, dar merităm. De fapt, până la […]

Ion Cristoiu: Ludovic Orban e pe cale să fie Liviu Dragnea şi mai mult de atît

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că de la venirea la guvernare a coaliţiei de centru dreapta, din decembrie anul trecut, premierul Cîţu nu reuşeşte să însufleţească naţiunea cu planurile sale, iar rolul de prim-ministru este preluat de preşedintele PNL, Ludovic Orban, care nu osteneşte să vorbească atât în numele coaliţei, cât şi al Guvernului, devenind pe […]

Cele mai scumpe animale domestice de companie. Pisica de 125.000 de dolari

Dacă ai 125.000 de dolari şi eşti iubitor de animale şi de asemenea nu vrei să-şi cumperi, eventual o casă nouă, îţi poţi cumpăra … o pisică! Ashera este considerată a fi cea mai scumpă şi rară rasă de pisici din lume, un exemplar ajungând la preţul de 125.000 de dolari. În L .A., se […]

Billie Eilish lansează un documentar despre viaţa sa

Billie Eilish a lansat un trailer pentru viitorul ei documentar. ‘The World’s A Little Blurry’ este un film regizat de R.J. Cutler. Regizorul e cunoscut pentru pelicual “If I stay”, premiată la Teen Choice în 2015. Iar lung-metrajul dezvăluie procesul de creaţie din spatele albumului de debut al artistei: “When We All Fall Asleep, Where […]

Ryan Raynolds a făcut un gest superb pentru un fan boolnav de cancer

Ryan Reynolds i-a adus zâmbetul pe buze unui fan al filmului „Deadpool”, diagnosticat cu cancer. Băiatul în vârstă de 11 ani, pe nume Brody Dery a primit personal înregistrarea, chiar de la Ryan. Bucuros, micuţul spune că mesajul l-a făcut să se simtă ca un star de cinema. Mesajul video a fost distribuit ulterior pe […]

Bătrânii din Marea Britanie au ocazia de a se vaccina în Catedrala Salisbury, pe acorduri de muzică clasică

1.000 de bătrâni din Marea Britanie sunt vaccinaţi în Catedrala din Salisbury. Pe lângă arcadele şi coloanele împresionante ale Catedralei vechi de 800 de ani, bătrânii sunt liniştiţi de muzică clasică. Ada Watkins, pacient: Cred cu adevărat că nu ar fi trebuit să primesc vaccinul. Cred că tinerii ar trebui să îl primească mai întâi. […]

Muzica pe înţelesul tuturor. Ce ar fi ascultat Mozart sau Vivaldi, în zilele noastre

Tu ce crezi că ar fi ascultat Vivaldi în zilele noastre? Sau cum crezi că s-ar fi îmbrăcat Mozart? Dacă te-ai gândit vreodată cum ar fi trăit aceşti compozitori în viaţa contomporană, Radu Mihalache, muzicolog, îţi poate spune. „Ce ar asculta Mozart?Sigur s-ar îmbăca cât se poate de la modă şi ar fi cât se […]

Pandemia scade calitatea vieţii. Efectele lipsei de socializare, resimţite puternic de oameni

Credeai că nu se putea mai rău? Află că încă descoperim efectele pe care SARS-COV-2 le va produce asupra vieţii noastre. Şi, cum probabil ţi-ai dat deja seama, majoriatatea sunt negative. De exemplu, pandemia reduce speranţa de viaţă cu mai bine de un an.   Un studiu realizat de Academia Naţională de Ştiinţe din Statele […]

Michael Schumacher împlineşte 52 de ani. Germanul deţine recordul pentru cele mai multe campionate câştigate în Formula 1

Pe 3 ianuarie 1969 se năştea legendarul pilot de curse Michael Schumacher. Germanul de 52 de ani deţine recordul pentru cele mai multe campionate câştigate în Formula 1, la egalitate cu Lewis Hamilton. Până anul trecut, Schumacher avea şi cele mai multe victorii în Formula 1, dar tot Hamilton i-a bătut recordul. Neamţul a suferit […]

Ion Cristoiu: 2020. Învinşi şi învingători în Pandemie. Azi: Klaus Iohannis n-a luat în calcul Ploaia de la Waterloo

Publicistul Ion Cristoiu face o retrospectivă a acestui an pe care îl numeşte Anul Pandemiei, o criză sanitară care a influenţat crucial toate domeniile vieţii umane, inclusiv viaţa politică din România, marele perdant fiind preşedintele Iohannis care a creat o victorie pe care nu o obţinut-o, ignorând “ploaia de la Waterloo”. Redăm integral editorialul publicat […]

FOTO: Izolare la castel. O vloggeriţă fuge de pandemie într-un chateau medieval din Franţa

Izolarea la domiciliu poate să fie şi plăcută, mai ales dacă locuieşti într-un castel.   Stephanie Jarvis este o vloggeriţă originară din Anglia. Ea locuieşte într-un castel din Franţa, pe care l-a cumpărat în 2004. Aşa că Stephanie poate să petreacă fiecare zi într-o cameră nouă. Asta pentru că are de unde alege: castelul are […]