zboruri italia

Un important aeroport european se va închide pe toată durata lunii, zborurile fiind suspendate. Zborurile se mută la alt aeroport, dar niciunul spre România

Începând de duminică, 1 noiembrie, niciun zbor nu va mai decola de la Aeroportul din Napoli - Capodichino - timp de o lună.

Grevă în 33 de aeroporturi din Italia. Zborurile ar putea fi perturbate miercuri timp de patru ore

Pasagerii care au programate miercuri, 30 septembrie, zboruri spre sau dinspre Italia ar putea întâmpina întârzieri sau anulări, în contextul unei greve a controlorilor de trafic aerian.

Alertă roșie în Sicilia. Etna închide din nou cerul deasupra aeroportului din Catania

Aeroportul Catania a suspendat sâmbătă toate sosirile până la ora 16:00, după ce vulcanul Etna a aruncat în atmosferă un nor de cenușă de aproximativ 4 kilometri. Pentru aviație este în vigoare alerta roșie, cel mai înalt nivel de avertizare.

Italia, paralizată vineri şi duminică de o grevă în sectorul traficului aerian. Atenționare de călătorie emisă de MAE

Vineri, 11 septembrie, și duminică, 13 septembrie, în Italia vor fi organizate greve la nivel naţional care vor perturba traficul aerian. Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Italia sunt informați că sunt posibile întârzieri sau anulări ale curselor aeriene.

Italia „menţine prudenţă maximă”, din cauza noilor tulpini COVID-19. Zborurile dinspre Brazilia rămân blocate

Ministrul Sănătăţii italian, Roberto Speranza, anunţă sâmbătă că a semnat un ordin care prelungeşte blocarea zborurilor din Brazilia. „Am semnat o nouă ordonanţă prin care se extinde blocarea zborurilor care pleacă din Brazilia şi interzicerea intrării în Italia a oricui a tranzitat Brazilia în ultimele 14 zile”, a anunţat Speranza, potrivit agenţiei Ansa. „Menţinem prudenţă […]

Blue Air va anula trei zboruri spre Italia, în perioada 31 mai – 11 iunie

Operatorul low-cost Blue Air a anunţat că va anula un zbor pe ruta Bucureşti-Milano, programat pentru operare pe 31 mai, şi alte două curse cu destinaţia Roma (Fiumicino), de pe 5 şi 11 iunie, toate cu retur, din motive operaţionale.