E.On Gaz Distribuţie va investi 90 de milioane lei în reţeaua din Cluj-Napoca
16:28, 05 Apr. 2012
Compania E.On Gaz Distribuţie a anunţat, joi, că va investi în Cluj-Napoca, în următorii trei ani, suma de 90 de milioane de lei pentru modernizarea a 160 de kilometri de reţea. Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de compania E. On Gaz Distribuţie, lucrările de reabilitare care urmează să fie efectuate vor acoperi peste un sfert din lungimea totală a sistemului de distribuţie din oraş.