Ministerul Economiei: Posibile modificări importante la strategia nucleară, în câteva luni

România îşi va continua strategia în domeniul energiei nucleare, dar peste câteva luni pot să apară modificări importante, iar Guvernul ar trebui să se gândească la acordarea de garanţii de stat pentru finanţarea reactoarelor 3 şi 4, a declarat joi Tudor Şerban, consilier al ministrului Economiei.

276 afișări
Imaginea articolului Ministerul Economiei: Posibile modificări importante la strategia nucleară, în câteva luni

Ministerul Economiei: Posibile modificări importante la strategia nucleară, în câteva luni (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)

"România îşi continuă strategia pe nuclear. Peste câteva luni de zile pot să apară şi modificări strategice, despre care nu vreau să vorbesc. (...) Vom şti clar dacă suntem singuri în proiect (construcţia unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, n.r.), să vedem dacă Enel şi ArcelorMittal mai vor. Cam în trei luni vom şti", a afirmat Şerban la un seminar pe tema strategiei energetice.

El a adăugat că pentru participarea la această investiţie, evaluată la 4 miliarde de euro, au fost interesate companii din Coreea de Sud, pe care însă statul nu le-a inclus în proiect.

"Poate nu ne-am priceput să îi menţinem pe sud-coreeni în proiectul de la reactoarele nucleare 3 şi 4. În luna martie trebuia să anunţăm investitorii şi constructorul, dar după cum ştiţi investitorii nu au venit", a spus Şerban, precizând că valoarea investiţiei este în curs de reevaluare.

Consilierul ministrului Economiei a mai spus că ar fi timpul ca Guvernul să ia în calcul acordarea de garanţii de stat pentru derularea acestui proiect, iar participaţia companiei de stat Nuclearelectrica în firma de proiect, de peste 80%, ar trebui regândită.

La finele lunii martie preşedintele Traian Băsescu a declarat că dosarul licitaţiei pentru reactoarele 3 şi 4, care ar putea fi lansată în a doua parte a anului, va fi modificat pentru a include noi elemente de siguranţă, ca urmare a accidentului de la Fukushima, precum găsirea unei surse alternative de răcire în afara apei din Dunăre, şi că există interes din partea unor investitori sud-coreeni pentru a participa la acest proiect.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici