Știri externe

SUA şi aliaţii au ATACAT Siria. Ordinul de bombardament dat de Trump şi puterile occidentale: „Misiune îndeplinită”/ RACHETELE aliaţilor au lovit trei ţinte militare | FOTO, VIDEO

O alianţă formată din SUA, Marea Britanie şi Franţa a lansat, sâmbătă dimineaţă (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancţiona regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia oraşului Damasc. Anunţul bombardamentului a venit de la Donald Trump, într-o declaraţie de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor "bombardamente punctuale" asupra unor ţinte asociate capabilităţilor de arme chimice ale "dictatorului" Bashar al-Assad. Preşedintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administraţiei Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum şi Rusia au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operaţiune militară. Vă prezentăm mai JOS situaţia din Siria, după lansarea ATACULUI de sâmbătă dimineaţa:

Oficial de la Damasc: Siria se va apăra în cazul unei agresiuni din partea statelor occidentale

Siria se va apăra în cazul în care SUA, Marea Britanie şi Franţa decid să lanseze un atac împotriva regimului de la Damasc, a declarat Bashar al-Jaafari, ambasadorul sirian la ONU, citat de agenţia de ştiri Tass.

SUA susţin că au „dovada” că regimul de la Damasc a comis atacul chimic din Siria

Administraţia SUA a transmis că are "dovada" că regimul de la Damasc a utilizat arme chimice în cursul atacului de la Douma, soldat cu zeci de morţi, informează agenţia de ştiri Reuters.

Un individ a fost împuşcat mortal de poliţia din Germania după ce a atacat angajaţii unei brutării

Poliţia din oraşul german Fulda a comunicat că un individ a fost împuşcat mortal după ce acesta a atacat cu pietre şi o bâtă angajaţii unei brutării şi mai mulţi ofiţeri de poliţie.

Două persoane au fost arestate la Londra pentru presupuse acte de terorism

Un bărbat şi o femeie au fost arestaţi la Londra pentru terorism, inclusiv pentru pregătirea unui act de terorism a anunţat Scotland Yard, potrivit site-ului postului BBC News.

FT: Rivalitatea SUA-China va domina secolul 21/ Ascensiunea Beijingului, o provocare pentru Occident. Potenţialul conflictelor destructive, nelimitat

Rivalitatea între Statele Unite şi China pe plan mondial va marca secolul 21, iar ascensiunea politică şi economică a Beijingului va genera provocări pentru Occident, comentează cotidianul Financial Times.

Oficial NATO: Aspiraţiile euro-atlantice ale Ucrainei nu sunt idealiste, ci realiste

Rose Gottemoeller, adjunct al secretarului general al NATO, a declarat, vineri, că aspiraţiile euro-atlantice ale Ucrainei nu sunt idealiste, ci realiste, însă a atras atenţia că Guvernul de la Kiev trebuie să continue implementarea reformelor, relatează site-ul agenţiei Unian.

Rusia are DOVEZI că Marea Britanie este implicată direct în atacul chimic din Siria/ REACŢIA Londrei

Administraţia Vladimir Putin are dovezi că Marea Britanie este implicată direct în comiterea atacului chimic din Siria, pentru a-l atribui Administraţiei Bashar al-Assad, anunţă Ministerul rus al Apărării.

Rusia acuză Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie că pregătesc o acţiune MILITARĂ „periculoasă” cu intenţia înlăturării lui Bashar al-Assad

Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie sunt interesate doar să înlăture Administraţia legitimă din Siria şi să izoleze Rusia, afirmă Vasili Nebenzia, ambasadorul rus la Naţiunile Unite, avertizând că observă "pregătiri militare periculoase" pentru o agresiune ilegală asupra unui stat suveran.

Vladimir Putin şi Emmanuel Macron au discutat despre situaţia din Siria

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi omologul său francez Emmanuel Macron au purtat, vineri, o conversaţie telefonică legată de situaţia din Siria, a anunţat Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, relatează site-ul agenţiei Tass.

Parlamentul regional catalan cere punerea sub acuzare a unui judecător al Curţii Supreme spaniole

Parlamentul regional din Catalonia a cerut, vineri, ca un judecător al Curţii Supreme de la Madrid să fie pus sub acuzare pentru că refuză eliberarea din închisoare a unui politician separatist catalan, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

VIOLENŢE la frontiera cu Fâşia Gaza: Un palestinian a murit, iar sute au fost răniţi în confruntări cu armata israeliană/ Peste 10.000 de palestinieni participă la proteste

Un protestatar palestinian a murit, iar alţi peste 700 au fost răniţi, unii fiind în stare gravă, în urma confruntărilor cu armata israeliană produse vineri la frontiera dintre Fâşia Gaza şi Israel, potrivit celui mai recent bilanţ comunicat de autorităţile palestiniene.

Prinţul consort Philip al Marii Britanii a fost externat

Prinţul Philip al Marii Britanii, care a suferit o intervenţie chirurgicală la un şold pe 4 aprilie, la un spital din Londra, a fost externat vineri şi îşi va continua recuperarea la reşedinţa sa din Windsor, a declarat biroul de presă de la palatul Buckingham pentru People.

RĂSPUNSUL lui Juncker pentru Dăncilă privind ingerinţele Comisiei Europene în sistemul de justiţie din România: CE nu a intervenit NICIODATĂ în gestionarea dosarelor | DOCUMENT

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a răspuns scrisorii premierului Viorica Dăncilă care solicita clarificarea adresei din 2012, transmisă de CE ministrului Justiţiei de atunci, Mona Pivniceru, în care cerea detalii despre anumite dosare.

Serviciile de securitate din Rusia încearcă să recruteze tineri agenţi din Estonia. Moscova încearcă să inducă ”falsa impresie că spionii sunt consideraţi eroi naţionali”

Serviciile de securitate din Rusia încearcă să recruteze tineri agenţi din Estonia oferindu-le anumite avantaje, se arată într-un raport al Serviciului estonian de Informaţii citat de site-ul postului Radio Poland.

Ministrul german de Externe cere intensificarea presiunilor împotriva Rusiei

Heiko Maas, ministrul de Externe al Germaniei, a cerut, vineri, intensificarea presiunilor politice împotriva Rusiei din cauza acţiunilor Moscovei din Siria, adăugând că este necesar ca Rusia să îşi schimbe comportamentul pentru soluţionarea conflictului sirian, relatează Politico.eu.

Serghei Lavrov: Atacul chimic din Siria a fost orchestrat de servicii de informaţii străine

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a declarat, vineri, că Moscova are dovezi incontestabile că atacul chimic din oraşul sirian Duma a fost orchestrat de către serviciile secrete ale unei puteri străine, relatează site-ul agenţiei Tass.

Alexander Adamescu poate fi extrădat – surse

Alexander Adamescu, fiul afaceristului Dan Adamescu, a primit din partea judecătorilor britanici o decizie de extrădare, însă hotărârea magistraţilor din Londra poate fi contestată cu apel, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul anchetei.

Un elicopter militar rus s-a prăbuşit în Marea Baltică

Un elicopter militar rus s-a prăbuşit în nopatea de joi spre vineri în Marea Baltică, iar cei doi piloţi aflaţi la bordul aeronavei au murit, relatează site-ul postului Radio Poland.

ArcelorMittal confirmă că vinde combinatul siderurgic din Galaţi. O decizie va fi luată până în 23 mai

Grupul ArcelorMittal, care deţine în România combinatul siderurgic din Galaţi, cel mai mare exportator din industria grea, confirmă că va vinde unitatea din România pentru a putea prelua producătorul Ilva din Italia.

Vicepremier rus, atac la Donald Trump: Relaţiile internaţionale nu ar trebui să depindă de starea de spirit a unei persoane

Arkady Dvorkovich, vicepremierul Rusiei, a declarat, vineri, că relaţiile internaţionale nu ar trebui să depindă de starea de spirit a unei persoane, făcând referire la mesajele postate pe Twitter de preşedintele american Donald Trump, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Scandalul Cambridge Analytica. Comisarul pentru Justiţie consideră că Mark Zuckerberg ar trebui să se prezinte la Bruxelles

Comisarul european pentru Justiţie, Consumatori şi Egalitate de Gen, Vera Jourova, a declarat că fondatorul companiei Facebook, Mark Zuckerberg, ar trebui să se prezinte la Bruxelles, după ce datele a 2,7 de milioane de utilizatori Facebook din UE au fost accesate ilegal, relatează Politico.eu

Ziarul maghiar Figyelő a publicat o listă cu 200 de „mercenari ai lui Soros”

Ziarul maghiar Figyelő a publicat o listă cu 200 de persoane bănuite de regimul primului-ministru Viktor Orban că ar colabora cu miliardarul George Soros, la doar câteva zile distanţă de la câştigarea alegerilor parlamentare de către partidul Fidesz.

Donald Trump afirmă că se va alătura acordului TPP doar dacă vor exista schimbări substanţiale

Preşedintele Donald Trump a declarat că va lua în considerare revenirea în Acordul complet şi progresiv de parteneriat transpacific (TPP), doar dacă va exista o înţelegere "substanţial mai bună" decât cea oferită lui Barack Obama, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Preşedintele Israelului: Nu putem nega faptul că polonezii au participat la Holocaust

Colaborarea polonezilor cu naziştii în timpul Holocaustului nu poate fi ignorată, a declarat joi preşedintele israelian Reuven Rivlin, în cadrul unei întrevederi cu omologul său polonez Andrzej Duda în oraşul Oswiecim din nordul Poloniei, relatează site-ul publicaţiei Haaretz.

Mike Pompeo: Nicio recompensă pentru Coreea de Nord fără denuclearizarea ireversibilă

Coreea de Nord nu trebuie să aştepte recompense în urma discuţiilor cu Statele Unite, cât timp nu va aplica denuclearizarea ireversibilă, a declarat Mike Pompeo, directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), nominalizat pentru funcţia de secretar de stat, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

Premierul albanez, atacat cu ouă şi făină | VIDEO

Mai mulţi parlamentari albanezi au aruncat, joi, cu ouă şi făină spre premierul Edi Rama, în semn de nemulţumire faţă de arestarea unor persoane care au protestat împotriva introducerii unei taxe pentru circulaţia pe autostrada între Kosovo şi Albania, relatează site-ul agenţiei Novinite.

După cazul Poloniei, UE se pregăteşte să aplice Ungariei cea mai DURĂ sancţiune prin activarea art.7 din Tratat | Răspunsul Fidesz face trimitere la „inamicul” Soros

Parlamentul European a publicat, joi, un raport care acuză Ungaria de încălcări grave ale valorilor Uniunii Europene şi care recomandă activarea Articolului 7 din Tratatul UE, ce prevede posibilitatea suspendării drepturilor de vot ale Ungariei, relatează site-ul publicaţiei Politico.

Trei ţări unite pentru a RIPOSTA faţă de atacul chimic din Siria. Donald Trump a discutat cu lideri europeni despre necesitatea unui RĂSPUNS internaţional

Preşedintele american Donald Trump nu a luat deocamdată o decizie privind o intervenţie militară în Siria şi va discuta cu preşedintele francez Emmanuel Macron şi cu premierul britanic Theresa May despre riposta la atacul chimic din oraşul Duma, relatează agenţia The Associated Press.

Guvernul britanic a convenit asupra „nevoii de a lua măsuri” în Siria

Miniştrii britanici din Guvernul condus de către Theresa May au convenit, joi, asupra "nevoii de a lua măsuri" în Siria, pentru a descuraja folosirea armelor chimice de către regimul sirian, potrivit unui comunicat al guvernului de la Londra, relatează site-ul BBC News.

Siria anunţă că va facilita accesul inspectorilor internaţionali care anchetează atacul chimic

Administraţia Bashar al-Assad va facilita vizita inspectorilor internaţionali care anchetează atacul chimic din Siria, anunţă ambasadorul sirian la ONU, Bashar Jaafari, citat de site-ul agenţiei Associated Press.

Ambasador rus: Nu poate fi exclusă posibilitatea unui RĂZBOI între Rusia şi SUA

Prioritatea este evitarea unui conflict, deoarece nu poate fi exclusă posibilitatea unui război între Rusia şi Statele Unite, a afirmat ambasadorul rus la ONU, Vasili Nebenzia, cerând Administraţiei Donald Trump să nu lanseze niciun atac asupra Siriei.

Navele militare ruse au părăsit o bază din Siria de teama unui atac al Statelor Unite

Navele militare ruse au părăsit baza Tartus din Siria de teama unui atac al Statelor Unite, afirmă Vladimir Şamanov, preşedintele Comisiei pentru Apărare din Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului Rusiei.

Italia anunţă că nu se va implica direct într-o eventuală operaţiune militară împotriva Siriei

Italia nu se va implica direct într-o eventuală operaţiune militară a Occidentului împotriva Siriei, însă va oferi sprijin logistic aliaţilor săi, a anunţat, joi, biroul premierului în funcţie al Italiei, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Iranul ameninţă cu DISTRUGEREA Israelului dacă Guvernul israelian nu renunţă la „jocurile copilăreşti”

Iranul va distruge Israelul în cazul în care Guvernul israelian nu renunţă la "jocurile copilăreşti", ameninţă un comandant al Gardienilor Revoluţiei iraniene, referindu-se la presupusele atacuri israeliene din Siria, relatează agenţia Fars şi cotidianul Times of Israel.

Monitorul APĂRĂRII: China organizează exerciţii militare cu muniţie reală în Strâmtoarea Taiwan pe fondul acuzaţiilor că Washingtonul susţine Administraţia de la Taipei

China intenţionează să organizeze exerciţii militare cu muniţie reală în Strâmtoarea Taiwan, în contextul tensiunilor generate de intensificarea susţinerii acordate de Statele Unite Administraţiei de la Taipei.

Bashar al-Assad avertizează: Orice acţiune a Occidentului împotriva Siriei va amplifica instabilitatea regională

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a declarat, joi, că orice potenţială acţiune a statelor occidentale în Siria va amplifica instabilitatea regională, în contextul ameninţărilor lansate de preşedintele american Donald Trump, relatează site-ul de ştiri Ynet.

Armata siriană a preluat controlul asupra zonei Ghuta de Est, care era sub controlul insurgenţilor

Serviciile de securitate subordonate Administraţiei Bashar al-Assad au preluat controlul asupra zonei Ghuta de Est, suburbia Damascului care se afla sub controlul insurgenţilor, anunţă armata rusă, potrivit site-ului OE24.at.

Un avion de vânătoare din Grecia s-a prăbuşit în Marea Egee

Un avion de vânătoare al armatei Greciei s-a prăbuşit, joi, în Marea Egee, iar pilotul aeronavei a murit, a anunţat Ministerul Apărării de la Atena, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.