Știri externe

Trump nu se se va întâlni cu Zelenski. Fostul preşedinte a lăudat recordul militar al Rusiei în conflictele istorice şi a ironizat ajutorul lui Biden pentru Ucraina într-un discurs în Georgia

Vorbind în Savannah, Georgia, Trump a luat în derâdere sloganul frecvent al preşedintelui Joe Biden potrivit căruia SUA vor sprijini forţele armate ucrainene până când Kievul va câştiga războiul. El a evocat două conflicte vechi pentru a sugera că Moscova nu va pierde – rolul fostei Uniuni Sovietice în înfrângerea lui Adolf Hitler şi a […]

Zelenski va urca pe scena ONU în încercarea de a obţine sprijin

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este, miercuri, în centrul atenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Încearcă să obţină sprijin înainte de alegerile din SUA, care ar putea aduce o schimbare de atitudine din partea principalului său susţinător.

Assange va depune mărturie în faţa unei comisii a CE. Va fi prima apariţie publică după eliberare

Julian Assange va depune mărturie în faţa unei comisii a Consiliului Europei. Pentru fondatorul WikiLeaks, va fi prima apariţie publică după eliberarea din închisoare. Potrivit anunţului făcut miercuri, audierea va avea loc săptămâna viitoare.

Un nou tren de mare viteză care leagă Parisul de Berlin va fi lansat în decembrie

Un nou tren de mare viteză care leagă Parisul de Berlin va fi lansat în decembrie, anunţă operatorii. Trenul va circula pe timp de zi şi va completa astfel populara rută de noapte dintre cele două capitale, care a fost relansată anul trecut, dar a fost afectată ulterior de probleme tehnice.

Avertisment: Schimbările climatice dublează riscul de inundaţii în Europa

Schimbările climatice au provocat averse torenţiale şi inundaţii devastatoare în Europa luna aceasta, potrivit unui raport publicat miercuri şi citat de Reuters. Cele mai grave inundaţii care au lovit Europa Centrală în ultimele două decenii au provocat zeci de morţi şi numeroase pagube. Raportul World Weather Attribution, un grup internaţional de oameni de ştiinţă care […]

O rachetă lansată din Liban a atacat oraşul israelian Tel Aviv

O rachetă lansată din Liban a atacat miercuri oraşul Tel Aviv din centrul Israelului. Racheta a fost interceptată de apărarea antiaeriană. De obicei, atacurile din Liban vizează nordul Israelului.

Preşedintele Klaus Iohannis va susţine un discurs la Adunarea generală a ONU

Preşedintele Klaus Iohannis participă la Adunarea generală a ONU, care se desfăşoară la New York. Preşedintele va susţine şi o intervenţie în plen. Adunarea a început marţi şi continuă miercuri.

Zelenski: Rusia nu poate fi calmată doar prin negocieri

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pe 24 septembrie, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, că pacea nu poate fi obţinută doar prin negocieri, ci Rusia trebuie forţată să pună capăt războiului, relatează The Kyiv Independent. El a subliniat că războiul nu se va încheia pentru că „cineva s-a săturat de el” sau printr-un […]

Trump promite să scoată America din războiul din Ucraina şi îl învinovăţeşte pe Biden pentru conflict

La un miting din Atlanta, pe 24 septembrie, candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a criticat implicarea Americii în războiul din Ucraina, afirmând că ţara este „blocată” şi că doar el ar putea pune capăt acestuia dacă va câştiga alegerile, scrie The Kyiv Independent. Trump a acuzat că „Biden şi Kamala ne-au băgat în […]

Donald Trump a fost informat despre presupusele ameninţări de asasinat din partea Iranului

Donald Trump a fost informat despre presupusele ameninţări de asasinat din partea Iranului, a anunţat echipa de campanie a candidatului republican. Informarea a fost făcută de serviciile de informaţii americane, a explicat sursa menţionată.

Zeci de lucrători ai Crucii şi Semilunii Roşii au murit din cauza conflictelor în 2024

Zeci de lucrători ai Crucii şi Semilunii Roşii au murit din cauza conflictelor în 2024. Numărul a crescut foarte mult din cauza conflictului din Gaza.

Financial Times: Prigojin a folosit două celebre bănci occidentale pentru a plăti trupele Wagner

JPMorgan Chase şi HSBC au procesat, fără să ştie, plăţi ale unor companii africane controlate de Yevgeny Prigojin, în timp ce armata privată a acestuia se extindea pe continent, scrie Ziarul Financiar, care citează FT.

Meryl Streep, la Adunarea generală ONU: Pisicile au mai multă libertate decât femeile afgane

„Pisicile au mai multă libertate decât femeile din Afganistan”, a declarat actriţa hollywoodiană Meryl Streep într-un apel adresat comunităţii internaţionale de a opri represiunea talibanilor, scrie BBC. Vorbind în marja Adunării Generale a ONU, actriţa a subliniat că până şi animalele au mai multe drepturi acum în Afganistan, ca urmare a creşterii restricţiilor impuse femeilor. […]

Războiul din Ucraina, ziua 944. Zelenski: Suntem mai aproape de sfârşitul războiului decât credem / Scholz se opune atacurilor cu rază lungă de acţiune împotriva Rusiei / Preşedintele ceh face apel la „realism” în revendicarea teritoriilor ucrainene

„Planul de victorie” al lui Zelenski nu conţine „nicio surpriză”, relatează Bloomberg Oficialii occidentali nu văd o „inovaţie” în „planul de victorie” al preşedintelui Volodimir Zelenski, pe care îl prezintă săptămâna aceasta la New York, a relatat Bloomberg la 24 septembrie, citând surse confidenţiale. Situaţia în oraşul Vuhledar este critică. Localitatea ar putea fi ocupată […]

SUA au admis Qatar în programul Visa Waiver de scutire de viză

Autorităţile din SUA au anunţat marţi că vor admite Qatarul în programul său de scutire de viză. Acest lucru va permite călătorile fără viză ale cetăţenilor din Qatar timp de până la 90 de zile, începând de la 1 decembrie.

Ajutor militar în valoare de 375 de milioane de dolari din SUA pentru Ucraina

Americanii vor trimite 375 de milioane de dolari în Ucraina sub forma unui ajutor militar. Pe listă se vor afla blindate, rachete şi bombe cu dispersie cu rază medie de acţiune.

Un uragan de categoria 3 se îndreaptă către Florida

O furtună puternică se îndreaptă către statul american Florida. Este vorba despre furtuna tropicală Helene care în prezent se află în Marea Caraibilor. Experţii spun că până va atinge uscatul, furtuna se va transforma în uragan.

Situaţia în oraşul Vuhledar este critică. Localitatea ar putea fi ocupată de ruşi în curând

Situaţia în oraşul ucrainean Vuhledar este critică. Localitatea este încercuită şi ar putea fi ocupată de ruşi în curând. În zonă se dau lupte grele de anul trecut.

Navă a Marinei SUA, avariată în timpul unui incident produs în Orientul Mijlociu

O navă de aprovizionare a Marinei SUA a suferit avarii în timp ce îndeplinea o misiune în Orientul Mijlociu, a anunţat un oficial american. Autorităţile au început o investigaţie.

IDF: lovituri „ample” au loc în Liban

Armata israeliană a anunţat că marţi seara a declanşat noi atacuri asupra ţintelor libaneze. Este vorba despre atacuri ample, au mai spus reprezentanţii IDF.

Traficul aerian din sud-estul Franţei, dat peste cap după ce o antenă a fost lovită de fulger

Traficul aerian a fost perturbat în sud-estul Franţei după ce o antenă a fost lovită de fulger. Mai multe zboruri spre Nisa, Marsilia şi Corsica au fost anulate sau amânate. Incidentul s-a produs marţi.

Şeful FAA susţine pedeapsa pentru SpaceX susţinând că a făcut lansări fără permis

Şeful Administraţiei Federale a Aviaţiei susţine pedeapsa aplicată companiei SpaceX care este acuzată că a făcut lansări spre spaţiu fără a avea permis. Compania va plăti o amendă şi ar putea avea întârzieri la viitoarele lansări. Elon Musk a criticat pedeapsa vorbind despre „chestiuni mărunte”.

SUA vor dona un milion de doze de vaccin anti-Mpox pentru a stopa epidemia din Africa

Preşedintele american Joe Biden va anunţa marţi donarea a 1 milion de doze de vaccin anti-Mpox şi a cel puţin 500 de milioane de dolari ţărilor africane pentru a le sprijini în răspunsul la epidemie, potrivit unui înalt oficial al administraţiei, citat în exclusivitate de Reuters.

Biden cere armistiţiu în Gaza: O soluţie diplomatică este încă posibilă

Joe Biden a vorbit, la ONU, despre nevoia unui armistiţiu în Gaza. El a cerut găsirea unei soluţii diplomatice în Orientul Mijlociu, înaintea escaladării conflictului.

Rusia loveşte un bloc de apartamente din Harkov, Ucraina: trei morţi şi 15 răniţi

Rusia a atacat marţi un bloc de apartamente înalt în oraşul Harkov din nord-estul Ucrainei, folosind bombe ghidate, provocând moartea a cel puţin trei persoane şi rănirea altor 15. Conform Reuters, autorităţile locale susţin că există temeri că alte persoane ar putea fi prinse sub dărâmături.

Franţa vrea măsuri mai dure în materie de imigraţie, spune noul ministru de interne

Franţa va adopte probabil măsuri mult mai dure în materie de imigraţie şi securitate, pentru a reflecta orientarea societăţii către dreapta politică, a spus noul ministru de interne al ţării, în declaraţii care fac aluzie la dependenţa guvernului minoritar de sprijinul tacit al extremei drepte.

Ruşii instalează camere în spatele dronelor pentru a le feri de dronele FPV ale ucrainenilor

Operatorii dronelor de recunoaştere ruseşti au început să instaleze camere de luat vederi în spatele dronelor lor pentru a le feri de sistemele antidrone ucrainene, scrie Monitorul Apărării, care citează Defense Express.

Comandant Hezbollah „ucis într-un atac israelian”

Un atac aerian israelian asupra Beirutului l-a ucis pe comandantul Hezbollah, Ibrahim Qubaisi, au declarat pentru Reuters două surse de securitate din Liban.

Dezbaterea privind restricţiile asupra armelor în Ucraina creează disensiuni între aliaţi şi administraţia Biden

Tensiunile cresc între aliaţii occidentali cu privire la permisiunea de a folosi arme cu rază lungă de acţiune pentru lovituri asupra teritoriului rus, scrie The Washington Post. În ciuda sprijinului european şi al cererilor insistente ale Ucrainei, Washingtonul rămâne reticent în a relaxa restricţiile asupra utilizării rachetelor ATACMS, invocând riscurile escaladării cu Rusia.   Administraţia […]

ONU: Zeci de mii de oameni au fugit din Liban, de teama atacurilor israeliene

Zeci de mii de oameni au fost nevoiţi să fugă din Liban în urma atacurilor aeriene israeliene, potrivit ONU. Organizaţia a avertizat în legătură cu o criză umanitară de proporţii.

Guvernatorul Băncii Populare a Chinei a dezvăluit măsurile pentru stimularea economiei

Guvernatorul Băncii Populare a Chinei, Pan Gongsheng, a dezvăluit o serie de măsuri care au rolul de a stimula economia chineză. Guvernatorul a anunţat măsurile în cadrul unei conferinţe de presă, un eveniment care are loc foarte rar.

O mare companie de divertisment americană concediază 15% dintre angajaţi

Una dintre cele mai mari companii de divertisment din SUA a anunţat că va concedia 15% dintre angajaţi. Decizia a fost luată pentru a reechilibra veniturile companiei.

Biden se va adresa Adunării Generale a ONU pentru ultima dată în calitate de preşedinte al SUA

Cu patru luni rămase din mandat, Biden urcă la pupitrul de marmură verde al ONU pentru a se adresa liderilor mondiali în cadrul Adunării Generale a ONU, cu războaie în ambele regiuni care ridică dileme care probabil vor dura mai mult decât preşedinţia sa. În timp ce eforturile de a impune un armistiţiu în Gaza […]

Telegram va divulga IP-urile şi numerele de telefon ale utilizatorilor la cererea autorităţilor

Telegram va divulga datele utilizatorilor la solicitarea autorităţilor, potrivit CEO-ului Pavel Durov. Totuşi, aplicaţia are un drum lung de parcurs până la restabilirea credibilităţii.

Mai multe persoane, reţinute în Elveţia pentru o moarte suspectă într-o „capsulă de sinucideri”

Mai multe persoane au fost reţinute şi a fost deschis un dosar penal în legătură cu moartea suspectă a unei persoane într-o „capsulă de sinucidere”, anunţă autorităţile din Elveţia, citate de AP News.

Papa Francisc merge în Belgia pentru a se întâlni cu migranţi şi victime ale abuzurilor

Papa Francisc efectuează o vizită de patru zile în Luxemburg şi Belgia, în ciuda unei gripe uşoare, în cadrul unei călătorii care se aşteaptă să evidenţieze nevoile migranţilor şi să includă o întâlnire cu supravieţuitori ai abuzurilor comise de clerul catolic, relatează Reuters.

Suedia susţine că Iranul a fost în spatele a mii de mesaje care cer răzbunare pentru arderea Coranului

Autorităţile suedeze au acuzat marţi Iranul că este responsabil pentru mii de mesaje trimise oamenilor din ţara scandinavă, în care se cerea răzbunare pentru arderea cărţii sfinte a Islamului, în vara anului 2023.

Inundaţiile provoacă haos în Marea Britanie. Noi avertizări meteo de vreme severă

Marea Britanie se confruntă cu inundaţii severe, iar o nouă avertizare vine cu veşti proaste pentru locuitori.

China este cheia tehnologiei străine în armele ruseşti, spune Ucraina

Vladislav Vlasiuk a subliniat că anumite componente esenţiale, cum ar fi cele pentru supraveghere, drone şi rachete, provin şi din ţări occidentale precum SUA, Olanda, Japonia şi Elveţia. Deşi China neagă implicarea în conflict, Ucraina cere măsuri suplimentare pentru a stopa fluxul de tehnologie către Rusia, inclusiv sancţiuni mai stricte din partea UE. Rusia a […]

Zelenski, în SUA: „Suntem mai aproape de sfârşitul războiului”

Preşedintele Volodimir Zelenski susţine că Ucraina se apropie de sfârşitul războiului cu Rusia şi pregăteşte un plan de victorie pentru asta.