Prima pagină » Știri externe » Brad Pitt a fost jefuit. Ce au reușit să fure hoții din casa din Los Angeles

Brad Pitt a fost jefuit. Ce au reușit să fure hoții din casa din Los Angeles

Casa actorului hollywoodian Brad Pitt din Los Angeles a fost spartă miercuri seara, potrivit a două surse din rândul forțelor de ordine, citate de partenerul NBC News al Sky News.
Brad Pitt a fost jefuit. Ce au reușit să fure hoții din casa din Los Angeles
Foto: Hepta

Brad Pitt nu se afla acasă în momentul presupusei spargeri, au precizat sursele.

Departamentul de Poliție din Los Angeles (LAPD) a confirmat că investighează o spargere raportată într-o locuință situată în zona Los Feliz din Los Angeles, la ora 22:30, miercuri seara, scrie skynews.

Totuși, un purtător de cuvânt al LAPD nu a dezvăluit cine locuiește în acea casă sau cui îi aparține.

Potrivit informațiilor, trei suspecți au sărit gardul din față și au pătruns în casă printr-un geam de la intrare. Se pare că au fost furate mai multe bunuri, dar valoarea acestora nu a fost dezvăluită.

Brad Pitt, în vârstă de 61 de ani, se afla luni la Londra, la premiera europeană a noului său film, F1: The Movie.

După divorț, Brad Pitt a participat la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi

Cunoscutul actor și producător de film din SUA, a vorbit despre experiența sa „incredibilă” la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi (AA), la care a participat după divorțul de Angelina Jolie.

Starul filmului Formula 1  a reflectat asupra deciziei de a cere ajutor participând la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi, în cel mai recent episod al podcastul lui Dex Shepard numit „Armchair Expert”, publicat luni.

Actorul a recunoscut că după divorțul de Angelina a fost „la pământ”, potrivit USA Today.

Citește și