Știri externe

Un partid de opoziţie, îndepărtat din sediul său din centrul Minskului

Cel mai vechi partid de opoziţie din Belarus a fost îndepărtat, marţi, din sediul său aflat în centrul capitalei, Minsk, printr-o hotărâre a justiţiei, şi riscă să fie interzis, a anunţat Rigor Kostusev, fost candidat la preşedinţie şi vicepreşedintele acestei formaţiuni, citat de AFP.

Adevăraţii lideri ai reţelelor destructurate la Helsinki s-ar afla în România

Poliţia finlandeză crede că adevăraţii lideri ai celor două reţele - de furturi şi proxenetism - destructurate la Helsinki la începutul săptămânii se află în România, relatează Helsingin Sanomat, în ediţia electronică.

Grevă de o zi în Grecia împotriva măsurilor de austeriate ale Guvernului

O grevă de o zi în domeniul serviciilor publice şi transporturilor, organizată de două dintre cele mai importante sindicate din Grecia, are loc miercuri, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate ale Guvernului, relatează BBC Nesw Online.

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, premiat în Australia pentru curajul excepţional în apărarea drepturilor omului

Fondatorul WikiLeaks, australianul Julian Assange, a primit, miercuri, una dintre cele mai prestigioase distincţii australiene în materie de apărare a drepturilor omului.

Unsprezece americani s-au îmbolnăvit de holeră după ce au mâncat stridii contaminate

Unsprezece persoane s-au îmbolnăvit după ce au consumat stridii contaminate cu o bacterie care provoacă holeră, în nordul Floridei (sud-estul Statelor Unite), au anunţat, marţi, autorităţile americane, citate de AFP.

Împăratul Japoniei, în vizită în prefectura Fukushima

Împăratul Japoniei a mers, miercuri, pentru prima dată în prefectura Fukushima pentru a se întâlni cu refugiaţii, la două luni de la cutremurul şi tsunami care au provocat cel mai grav accident nuclear după cel de la Cernobîl, relatează AFP.

Violenţe împotriva imigranţilor la Atena

Câteva sute de militanţi neonazişti şi locuitori au agresat, marţi seara, în centrul Atenei zeci de imigranţi, după asasinarea, în zori, imputată străinilor, a unui grec care îşi conducea soţia la maternitate, a anunţat o sursă din cadrul poliţiei, citată de AFP.

Al-Qaida în Peninsula Arabă promite să intensifice jihadul după moartea lui Osama ben Laden

Liderul Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA), Nasser al-Wahishi, a avertizat Statele Unite că "răul" va veni după moartea lui Osama ben Laden, într-un mesaj postat pe site-urile islamiste.

Peste 20 de morţi în Filipine, în urma furtunii tropicale Aere

Douăzeci şi patru de persoane au murit în Filipine în urma trecerii furtunii tropicale Aere, au anunţat miercuri autorităţile, citate de AFP.

Fiii lui Osama ben Laden denunţă execuţia arbitrară a tatălui lor

Fiii lui Osama ben Laden au denunţat, marţi, "execuţia arbitrară" a tatălui lor de către un comando american la 2 mai, după ce anterior calificaseră drept "inacceptabilă" şi "umilitoare" aruncarea trupului său neînsufleţit în mare.

Fiii lui Osama ben Lande denunţă „execuţia arbitrară” a tatălui lor

Fiii lui Osama ben Laden au denunţat, marţi, "execuţia arbitrară" a tatălui lor de către un comando american la 2 mai, după ce anterior calificaseră drept "inacceptabilă" şi "umilitoare" aruncarea trupului său neînsufleţit în mare, relatează AFP.

Al-Qaida ameninţă din nou SUA după moartea lui Osama ben Laden

Al-Qaida le-a cerut din nou musulmanilor să răzbune moartea lui Osama ben Laden, afirmând că americanii vor plăti "preţul" deciziei preşedintelui Barack Obama de a-l ucide, într-un comunicat citat marţi de centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste, SITE.

Măsurile analizate de UE pentru combaterea imigraţiei ilegale. Vezi care sunt

Miniştrii de Interne ai statelor UE se vor reuni joi la Bruxelles pentru a analiza o serie de măsuri menite să combată migraţia ilegală la frontierele externe şi să consolideze tradiţia dreptului de azil şi protecţiei.

Vladimir Putin se implică în modernizarea Rusiei, în perspectiva alegerilor prezidenţiale

Premierul Rusiei, Vladimir Putin, a pledat pentru modernizarea ţării, anunţând crearea Agenţiei pentru iniţiative strategice în vederea promovării noilor proiecte, cu mai puţin de un an înaintea alegerilor prezidenţiale, notează presa rusă, citată de AFP.

Rusia a deschis o anchetă împotriva unui blogger anticorupţie

O anchetă a fost deschisă contra lui Aleksei Navalni, un blogger rus care a acuzat la sfârşitul lui 2010 monopolul rus asupra oleoductelor de o fraudă "masivă", a anunţat marţi Vladimir Markin, un purtător de cuvânt al Comitetului rus de anchetă.

Iranul a acceptat oficial propunerea de reluare a negocierilor pe tema programului nuclear

Iranul a acceptat oficial să reia negocierile cu marile puteri pe tema programului nuclear, conform unei scrisori adresate şefului diplomaţiei UE, Catherine Ashton.

Mai mulţi eurodeputaţi se pronunţă împotriva reintroducerii controalelor în interiorul Schengen

Mai mulţi eurodeputaţi s-au pronunţat, în cadrul unei dezbateri la sediul PE din Strasbourg , împotriva reintroducerii controalelor temporare la frontierele din interiorul Spaţiului Schengen, germanul Manfred Weber subliniind că aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu trebuie amânată.

Nicolas Sarkozy recomandă combaterea tuturor formelor de rasism

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a lansat un apel la vigilenţă faţă de orice formă de rasism, cu ocazia Zilei naţionale a abolirii sclaviei, informează AFP.

Nouăsprezece containere din Japonia, contaminate radioactiv, depistate în portul Rotterdam

Nouăsprezece containere provenind din Japonia, având urme de radioactivitate, cinci depăşind normele autorizate, au fost interceptate în ultimele zile în portul olandez Rotterdam, anunţă autorităţile sanitare olandeze, citate de AFP.

Ce cred fiii lui ben Laden despre aruncarea acestuia în mare

Fiii lui Osama ben Laden ameninţă că îl vor da în judecată pe preşedintele SUA, Barack Obama, pe care îl consideră responsabil de moartea tatălui lor, ucis la 2 mai, considerând "inacceptabilă şi umilitoare" aruncarea sa în mare, informează Centrul SITE.

Procurorul TPI, Serge Brammertz, este nemulţumit de cooperarea cu Serbia

Procurorul Tribunalului Penal Internaţional, Serge Brammertz, şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu eforturile Serbiei de găsire a lui Ratko Mladici, fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, informează AFP.

Unul dintre fiii lui Osama ben Laden a dispărut după raidul american

Unul dintre fiii lui Osama ben Laden a dispărut în cursul raidului trupelor speciale americane soldat cu uciderea liderului al-Qaida, afirmă oficiali pakistanezi.

Incendiul izbucnit în apropierea unui complex nuclear rus este sub control, afirmă autorităţile

Autorităţile ruse au reuşit să izoleze un incendiu forestier care izbucnise într-o zonă contaminată situată în apropierea centrului rus de tratare şi stocare a deşeurilor nucleare de la Maiak, dând asigurări că focul nu mai reprezintă nicio problemă, informează AFP.

Autorităţile italiene au pus sub sechestru active în valoare de 600 milioane euro, aparţinând mafiei

Poliţia italiană a pus sub sechestru bunuri şi active bancare de peste 600 de milioane de euro, arestând şapte suspecţi într-o operaţiune împotriva unui clan al mafiei napoletane, Camorra, informează AFP.

Negociatorul sârb va efectua o vizită la Priştina, în cadrul dialogului Serbia-Kosovo – presă

Negociatorul sârb în cadrul dialogului pe care Belgradul şi Priştina l-au început în martie, sub auspiciile Uniunii Europene (UE), Borko Stefanovici, va efectua o vizită în Kosovo joi, a anunţat agenţia Tanjug, citată de AFP.

Preşedintele Turkmenistanului va efectua o vizită oficială în România peste câteva zile – presă

Preşedintele Turkmenistanului, Gurbanguli Berdimuhammadov, intenţionează să efectueze o vizită oficială în România în următoarele zile, anunţă o sursă oficială de la Aşgabat, citată de pagina online a agenţiei Trend.

Majoritatea cerşetorilor romi din Elveţia provin din România şi Bulgaria

Majoritatea cerşetorilor romi din Elveţia provin din România şi din Bulgaria, potrivit Oficiului Federal pentru Migrare (ODM), care precizează că de la 1 iunie 2009 aceştia pot sta trei luni pe teritoriul ţării, fără să muncească, relatează Le Temps în ediţia electronică de marţi.

Românul care a pătruns prin efracţie în Consulatul de la Roma rămâne în arest

Cetăţeanul român care a pătruns prin efracţie în secţia consulară a ambasadei României va rămâne în arest până la finalizarea cercetărilor în cazul său, a precizat MAE într-un răspuns transmis la solicitarea MEDIAFAX.

Şase lideri ai opoziţiei siriene au fost eliberaţi – surse

Şase lideri ai opoziţiei siriene, dintre care cinci arestaţi pe fondul protestelor din ultima perioadă, au fost puşi în libertate, anunţă un avocat şi un activist pentru drepturile omului, citaţi de AFP.

O mamă judecată pentru uciderea copilului autist spune că „l-a trimis în Rai”: Zâmbea atunci când l-am strangulat

O femeie, judecată în Marea Britanie pentru că şi-a ştrangulat copilul care suferea de autism în formă severă, a declarat judecătorului că ea nu l-a omorât, ci l-a trimis "în Rai", unde va fi fericit şi fără dizabilităţi.

Autorităţile marocane au arestat încă trei suspecţi implicaţi în atentatul de la Marakesh

Autorităţile marocane au arestat încă trei persoane suspectate de implicare în atentatul comis pe 28 aprilie la Marrakesh, soldat cu moartea a 17 persoane, informează AFP.

Pakistanul nu a primit încă nicio cerere din partea SUA pentru interogarea văduvelor lui ben Laden

Pakistanul încă nu a primit o solicitare oficială din partea Statelor Unite pentru interogarea soţiilor lui Osama ben Laden, deţinute după raidul soldat cu moartea liderului al-Qaida, anunţă Islamabadul, citat de AFP.

Kremlinul analizează posibilitatea introducerii pedepsei cu castrarea chimică a pedofililor

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a anunţat marţi că este de acord cu organizarea unei dezbateri de fond asupra introducerii castrării chimice a pedofililor, pe bază voluntară, în lupta împotriva creşterii numărului agresiunilor sexuale asupra minorilor.

Vlad Filat sugerează că unii dintre cei care au părăsit PLDM au fost „cumpăraţi”

Premierul moldovean, Vlad Filat, şi-a exprimat regretul că unii membri PLDM au părăsit formaţiunea, dar a declarat că aceste plecări nu sunt întâmplătoare, sugerând că unii dintre aceştia "au fost cumpăraţi", relatează ProTV Chişinău.

Liderii grupurilor politice din PE critică planurile de reformare a sistemului Schengen

Liderii principalelor grupuri politice din Parlamentul European au criticat virulent proiectele de reformare a sistemului Schengen, în special mecanismul care permite restabilirea temporară a controalelor la frontierele naţionale, informează AFP.

Justiţia egipteană prelungeşte cu 15 zile perioada de arest preventiv pentru Hosni Mubarak

Justiţia egipteană a anunţat marţi prelungirea cu 15 a zile a perioadei de arest preventiv pentru fostul preşedinte Hosni Mubarak, într-o anchetă privind reprimarea manifestaţiilor de la începutul acestui an, relatează AFP.

PE i-a ridicat imunitatea unui eurodeputat francez acuzat de instigare la ură rasială

Parlamentul European i-a ridicat imunitatea eurodeputatului francez de extremă-dreapta Bruno Gollnisch, pe fondul unei plângeri privind "instigare la ură rasială", după declaraţii antiislam făcute în 2008, informează AFP.

Un român a pătruns prin efracţie în ambasada României din Roma, cerând repatrierea

Un român a pătruns prin efracţie, în cursul nopţii de luni spre marţi, în incinta secţiei consulare a ambasadei României din Roma, cerând repatrierea, bărbatul fiind imobilizat şi arestat de autorităţile italiene, informează ziarul La Repubblica, în ediţia online.

Oxfam recomandă ameliorarea de urgenţă a procesului de formare a forţelor de securitate afgane

Formarea forţelor de securitate afgane, care urmează să preia controlul securităţii de la NATO în 2014, trebuie ameliorată de urgenţă, potrivit unui raport al asociaţiei Oxfam, publicat marţi, relatează AFP.

Parchetul General francez cere o anchetă împotriva ministrului Finanţelor

Parchetul General a cerut marţi Curţii de Justiţie a Franţei (CJR) să deschisă o anchetă împotriva ministrului francez al Finanţelor, Christine Lagarde, într-un dosar legat de fostul om de afaceri, controversat, Bernard Tapie, relatează AFP.