Știri externe

Oraşul australian Brisbane, devastat de inundaţii – GALERIE FOTO

Oraşul australian Brisbane, afectat de cele mai grave inundaţii din ultimele decenii, oferea un peisaj dezolant joi, în condiţiile în care 30.000 de locuinţe sunt avariate, iar cel puţin un locuitor şi-a pierdut viaţa.

WikiLeaks: Statele Unite considerau că R.Moldova nu trebuie obligată să fie neutră

R.Moldova nu trebuie obligată să fie neutră, declara în 2008 subsecretarul american pentru Afaceri Politice, Daniel Fried, adăugând că această decizie trebuie să aparţină Chişinăului şi nu Rusiei sau altei ţări, potrivit unei note diplomatice americane publicate joi de site-ul WikiLeaks.

WikiLeaks: România vroia includerea în formatul 5+2 al negocierilor pe tema Transnistriei

România exprima dorinţa includerii în formatul 5+2 al negocierilor pentru soluţionarea conflictului transnistrean, dar participarea sa urma să fie reprezentată de Uniunea Europeană, conform unui mesaj diplomatic american din 2008 dezvăluit de site-ul WikiLeaks.

Un vapor care transporta acid sulfuric a naufragiat pe fluviul Rin

Un vapor-cisternă care transporta 2.000 de tone de acid sulfuric a naufragiat, joi dimineaţa, pe Rin, la Sankt Goar, între Coblence şi Mayence (vestul Germaniei), iar doi membri ai echipajului au fost declaraţi dispăruţi, a declarat poliţia fluvială.

Bulgaria speră că va adera la spaţiul Schengen până la sfârşitul anului

Ministrul bulgar de Externe, Nicolai Mladenov, şi-a exprimat, miercuri, la Sofia speranţa că Bulgaria va putea să adere la spaţiul Schengen până la sfârşitul anului, relatează site-ul Novinite.com.

Serviciul de securitate al premierului israelian, acuzat că obligă jurnaliştii să se dezbrace

Forţele de securitate ale premierului israelian, Benjamin Netanyahu, a obligat membri ai presei străine să se dezbrace, între care şi o corespondentă arabă israeliană însărcinată, la o conferinţă de presă organizată marţi, la Ierusalim, potrivit jurnaliştilor.

Medic: Gabrielle Giffords este „din ce în ce mai receptivă”

Gabrielle Giffords, membră democrată a Congresului SUA, rănită grav sâmbătă într-un atac armat la Tucson, în Arizona, primeşte doze de sedativ reduse progresiv, în cadrul tratamentului, şi este, prin urmare, "din ce în ce mai receptivă", a anunţat miercuri unul dintre medicii săi.

Joseph Daul: România şi Bulgaria nu pot adera separat la Schengen, din cauza frontierei comune

România şi Bulgaria "nu pot adera separat la spaţiul Schengen, din cauza frontierei lor comune", a declarat Joseph Daul, preşedintele grupului Partidului Popular European (PPE) în Parlamentul European (PE), pentru postul naţional bulgar de radio, citat de agenţia Focus News în pagina electronică.

Preşedinţia ungară a UE îşi promovează imaginea prezentând o hartă a Imperiului Habsburgic

Preşedinţia ungară a UE îşi promovează imaginea la Bruxelles etalând "personalităţi" ale gloriei trecute pe un covor cu harta Imperiului Habsburgic, dar Budapesta neagă accentele şoviniste.

Jaroslaw Kaczynski: Raportul rus privind accidentul aviatic, un afront la adresa Poloniei

Raportul rus privind prăbuşirea avionului preşedintelui polonez Lech Kaczynski, în aprilie, lângă Smolensk, prezentat miercuri la Moscova, reprezintă "un afront la adresa Poloniei", a declarat fratele său geamăn, liderul opoziţiei conservatoare Jaroslaw Kaczynski.

Avocat: Suedia doreşte extrădarea lui Julian Assange pentru a-l preda Statelor Unite

Un avocat al lui Julian Assange susţine că Suedia doreşte exttrădarea fondatorului WikiLeaks doar pentru a-l preda ulterior Statelor Unite.

Rusia va construi un complex turistic la Smolensk

Locul unde s-a prăbuşit avionul prezidenţial polonez a devenit o destinaţie turistică, iar Rusia intenţionează să construiască un complex pentru cazarea persoanelor care vin la Smolensk, informează site-ul postului Radio Polonia.

Partidele de extremă-dreapta din Europa încearcă să îşi schimbe imaginea

Formaţiunile de extremă-dreapta din Europa încearcă să îşi schimbe imaginea, distanţându-se de trecut şi asumând un discurs identitar de respingere a islamului.

UNICEF: 4 milioane de copii din Haiti suferă, la un an de la cutremur, din cauza lipsurilor majore

Patru milioane de copii din Haiti continuă să sufere din cauza accesului dificil la apă potabilă, salubritate, asistenţă medicală şi educaţie, iar 380.000 dintre ei locuiesc încă în tabere supraaglomerate, anunţă UNICEF, miercuri, la un an de la cutremurul devastator.

Rezultatele anchetei ruse în cazul prăbuşirii avionului prezidenţial polonez

Anchetatorii ruşi au anunţat miercuri rezultatele anchetei făcute după prăbuşirea avionului preşedintelui polonez Lech Kaczynski la Smolensk.

Moscova a predat Varşoviei raportul final privind accidentul de la Smolensk

Rusia a predat, miercuri, Poloniei raportul său final privind cauzele accidentului avionului preşedintelui polonez Lech Kaczynski, în aprilie, la Smolensk, a anunţat Comitetul interguvernamental de aviaţie (MAK) într-un comunicat.

Cel puţin 12 morţi în inundaţiile de luni din Australia – FOTO

Douăsprezece persoane au murit în urma inundaţiilor din Australia, a anunţat miercuri poliţia, în timp ce torenţii de apă au devastat străzile mai multor oraşe din amonte de Brisbane.

Gabrielle Giffords poate „respira singură”

Gabrielle Giffords, membră democrată a Congresului american, grav rănită sâmbătă, într-un atac armat care a avut loc în Arizona, în sud-vestul Statelor Unite, este "capabilă să respire singură", au anunţat marţi medicii ei.

WikiLeaks: O notă americană evocă scandalul transferului unor deţinuţi irakieni şi afgani în România

Diplomaţii americani apreciau în 2006 că există o obsesie în Elveţia pe tema închisorilor secrete ale CIA şi a zborurilor efectuate de avioane ale agenţiei americane de informaţii, potrivit unei note WikiLeaks care menţionează şi România, în cazul transferului a 23 de deţinuţi irakieni şi afgani.

Iranul anunţă că a arestat peste zece spioni care lucrau pentru Israel

Peste "zece spioni" care lucrau pentru Israel au fost arestaţi, a anunţat marţi ministrul iranian al Informaţiilor, Heydar Moslehi, într-o conferinţă de presă difuzată de televiziunea de stat.

Joe Biden: SUA rămân în Afganistan după 2014, dacă regimul de la Kabul le cere

Statele Unite sunt pregătite să rămână în Afganistan după 2014, data la care este prevăzută transferarea responsabilităţii securităţii ţării către trupele afgane, în cazul în care Kabulul va cere acest lucru, a anunţat marţi vicepreşedintele american, Joe Biden.

Avocaţi: Julian Assange riscă să fie executat sau închis la Guantanamo dacă va fi extrădat în Suedia

Fondatorul site-ului WikiLeaks, Julian Assange, riscă să fie executat sau încarcerat la Guantanamo, dacă va fi extrădat în Suedia, vor argumenta avocaţii săi la audierea de luna viitoare, potrivit unor documente prezentate marţi, relatează CNN.

Doi poliţişti ruşi, arestaţi pentru răpirea fiului unui om de afaceri

Doi poliţişti ruşi şi un student al Academiei de poliţie din Sankt Petersburg au fost arestaţi pentru răpirea fiului unui om de afaceri, pentru a obţine o răscumpărare de peste 1.000 de euro, a anunţat marţi poliţia locală.

Momentul maxim al epidemiei de holeră din Haiti încă nu a fost atins

Momentul maxim al epidemiei de holeră din Haiti încă nu a fost atins, numeroase cazuri urmând să fie înregistrate în următoarele săptămâni, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), precizând că până acum s-au înregistrat 3.651 de morţi şi 171.304 îmbolnăviri.

Condiţii mizere pentru muncitori români, într-o tabără de module de lângă un şantier din Franţa

Peste 500 de muncitori străini, majoritatea români, trăiesc într-o tabără de module, amplasată la câţiva kilometri de un şantier din Flamanville (Basse - Normandie), locatarii plătind câte 250 de euro pe lună pentru un loc în modulele neizolate, informează, în ediţia de marţi, francesoir.fr.

Bulgaria anunţă că va fi pregătită să adere în martie la zona Schengen

Bulgaria a anunţat marţi că îşi continuă pregătirile de integrare în zona Schengen, în care se călătoreşte fără paşaport, şi că va fi pregătită să adere în martie, în pofida puternicei opoziţii a unei coaliţii alcătuită din membri mai vechi ai Uniunii Europene (UE), relatează site-ul Novinite.com.

Diplomaţii bulgari primeau stimulente pentru a colabora cu serviciile secrete comuniste

Mai mulţi actuali ambasadori bulgari au primit diverse stimulente pentru spionarea subordonaţilor, în momentul recrutării ca agenţi sau colaboratori ai fostelor servicii secrete comuniste, informează publicaţia 168 Ceasa, citată de site-ul Novinite.com.

Primul avion de luptă chinez invizibil pe radar a făcut zborul inaugural

Un avion de luptă chinez prezentat ca primul bombardier invizibil pe radar a efectuat un zbor inaugural, confirmând astfel progresele rapide înregistrate în proiectarea sa, potrivit fotografiilor publicate marţi de presa oficială.

Julian Assange: Persoanele care incită la violenţă să fie urmărite în justiţie

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a cerut marţi ca personalităţile politice sau mediatice care fac declaraţii ce incită la violenţă să fie urmărite în justiţie, după atacul ce a provocat în Arizona moartea a şase persoane şi rănirea gravă a unei membre a Camerei Reprezentanţilor.

AFP: Lupta anticorupţie, în centrul dezbaterii privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Lupta anticorupţie şi reformarea justiţiei sunt în centrul dezbaterii privind aderarea la spaţiul Schengen a României şi Bulgariei, aceste ţări fiind deja supuse unei monitorizări inedite a Uniunii Europene în aceste domenii.

AFP: Posibila amânare a aderării la Schengen, primită cu indignare la Bucureşti şi calm la Sofia

Subiectul amânării probabile a aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a provocat reacţii indignate ale politicienilor români şi o avalanşă de dezbateri în presa din această ţară, în timp ce la Sofia tema este tratată cu calm şi resemnare.

Julian Assange: Site-ul WikiLeaks nu va putea supravieţui

Site-ul WikiLeaks, confruntat cu dificultăţi financiare, "nu va putea să supravieţuiască direcţiei în care se îndreaptă lucrurile", a declarat, marţi, într-un interviu pentru postul de radio Europe 1, fondatorul său, Julian Assange.

Cel puţin nouă morţi şi 66 de dispăruţi în Australia, din cauza inundaţiilor

Inundaţiile care afectează nord-estul Australiei au provocat moartea a nouă persoane şi dispariţia altor 66, potrivit unui bilanţ comunicat marţi de premierul statului Queensland, Anna Bligh.

New Delhi a înregistrat cele mai scăzute temperaturi din ultimii 40 de ani

Capitala federală indiană a înregistrat duminică cele mai scăzute temperaturi din ultimii 40 de ani, cu numai trei grade Celsius, în contextul unui val de frig din nordul ţării, care afectează mii de persoane fără adăpost şi a provocat deja moartea a peste 80 de persoane.

Aplicaţie smartphone care identifică oul contaminat cu dioxină

O companie germană a lansat o aplicaţie care permite introducerea codului unui ou într-un dispozitiv smartphone pentru a se afla dacă este contaminat cu dioxină.

Germania va trebui să sacrifice animalele din fermele contaminate cu dioxină

Germania va trebui să sacrifice toate animalele din fermele contaminate cu dioxină şi să impună controale severe firmelor care produc acizi graşi pentru hrana animalelor, anunţă Comisia Europeană.

Gabrielle Giffords, una dintre puţinele persoane care au supravieţuit unei împuşcături în cap

Gabrielle Giffords este una dintre puţinele persoane care au avut norocul să supravieţuiască unei împuşcături în cap de la mică distanţă, potrivit medicilor, care manifestă un optimism rezervat, dar refuză să facă speculaţii privind recuperarea ei, relatează BBC News Online.

Cel puţin 47 de morţi în Mexic, în confruntări între clanurile specializate în traficul de droguri

Cel puţin 47 de persoane au fost ucise în reglările de conturi din statele mexicane Guerrero (sud-vest) şi Chihuaha (nord) pentru controlul asupra traficului de droguri.

ETA anunţă un armistiţiu „permanent” şi „general” – comunicat

Organizaţia armată bască ETA a anunţat luni un armistiţiu "permanent", "general" şi verificabil "de comunitatea internaţională", într-un comunicat publicat pe site-ul ziarului basc Gara.

Julian Assange: WikiLeaks pierde peste 480.000 de euro pe săptămână

Site-ul WikiLeaks se confruntă cu dificultăţi financiare, pierzând peste 480.000 de euro pe săptămână de la începutul difuzării notelor diplomatice americane, a explicat fondatorul site-ului, Julian Assange, într-un interviu acordat ziarelor elveţiene Tribune şi 24 heures, relatează AFP.