Social

Directorul DSVSA Sibiu şi un consilier, reţinuţi pentru corupţie şi răspândirea bolilor la animale

Directorul DSVSA Sibiu, Şerban Ţichindelean, şi consilierul juridic al instituţiei, Mirela Olteanu, au fost reţinuţi de procurorii DNA, pentru abuz în serviciu şi răspândirea bolilor la animale, după ce, deşi se cunoştea că există o situaţie de infestare a unor animale, nu s-a declarat carantina.

Asztalos: Dacă FRF şi LPF nu vor sancţiona incidentele antimaghiare, vom sancţiona noi instituţiile

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba Ferenc, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că în cazul în care FRF şi LPF nu vor sancţiona incidentele antimaghiare de la partida Steaua-Astra, atunci instituţia pe care o conduce va aplica pedepse celor două foruri.

Cazanciuc: Dacă cineva îşi imaginează că procurorii sau judecătorii mai pot fi manipulaţi, se înşală

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, spune că în prezent soluţiile magistraţilor se bazează fără dubiu doar pe lege şi că orice discuţie în spaţiul public privind independenţa magistraţilor nu îşi mai are rostul, iar cine îşi imaginează că procurorii sau judecătorii mai pot fi manipulaţi se înşală

Blaga: ACL va vota în Parlament încuviinţarea începerii urmăririi penale în dosarul Microsoft

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că parlamentarii ACL vor vota încuviinţarea urmăririi penale a foştilor miniştri vizaţi în dosarul Microsoft, plecând de la ideea foarte clară că, dacă sunt indicii, justiţia trebuie să îşi facă datoria.

Ponta, despre ridicarea imunităţii foştilor miniştri: Nu se opune nimeni procedurilor

Premierul Victor Ponta a declarat luni, în privinţa foştilor miniştri pentru care DNA a cerut începerea urmăririi penale, că nu se va opune nimeni procedurilor parlamentare care ar duce la ridicarea imunităţii, însă liderul PSD a evitat să precizeze dacă va recomanda un vot pentru sau împotrivă.

Dosarul în cazul accidentului de pe DN 1, preluat de Parchet. Încadrarea juridică va fi schimbată

Dosarul în cazul accidentului produs sâmbătă pe DN 1 a fost preluat de Parchetul Tribunalului Prahova, anchetatorii urmând să schimbe încadrarea juridică din ”ucidere din culpă” în ”omor calificat”, în urma datelor care arată că tânărul care a provocat accidentul a făcut acest gest cu premeditare.

Kelemen: Proiectul de autonomie nu are legătură cu Moscova, Crimeea, separatiştii. Nu vrem stat în stat

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a susţinut, luni, că proiectul Uniunii privind autonomia Ţinutului Secuiesc nu are legătură cu Moscova, cu Crimeea sau cu separatiştii, el susţinând că UDMR nu doreşte separare, enclavizare sau stat în stat.

Cazanciuc: Decuplarea României de Bulgaria pe MCV este un scenariu care poate fi luat în calcul

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, spune că decuplarea României şi Bulgariei pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este un scenariu care poate fi luat în calcul, iar Comisia Europeană trebuie să gândească paşi de integrare în Schengen chiar la termene diferite.

Ponta: Bugetul serviciilor e mai mic decât în 2010-2011. La Educaţie şi Sănătate nu sunt reduceri

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că rectificarea bugetară nu va aduce suplimentarea bugetelor serviciilor de informaţii peste nivelul din 2010-2011, iar în cazul bugetelor pentru Educaţie şi Sănătate nu este vorba despre reduceri, ci despre implicaţiile reducerii CAS cu 5%.

Costoiu: Peste 100.000 de studenţi din România vor primi bani pentru practică la companii

Peste 100.000 de studenţi vor primi în acest an universitar bani de la stat pentru a face practică la companii, care, la rândul lor, vor putea deconta salariile angajaţilor care îi pregătesc, a declarat, luni, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu.

Avocat CNS: Ponta şi Dragnea se contrazic în procesul pe care CNS l-a intentat CNCD

Avocatul CNS Kincses Elod susţine că premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea se contrazic în îmtâmpinările depuse la dosarul în care CNS a atacat decizia CNCD, potrivit căreia declaraţiile celor doi privind o viitoare regiune cu populaţie preponderent maghiară nu sunt discriminatorii.

Trei medalii de argint şi una de bronz pentru elevii români, la Olimpiada de Ştiinţele Pământului

Elevii români au câştigat trei medalii de argint şi una de bronz la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe ale Pământului, care a avut loc la Santander, în Spania, a anunţat, luni, Ministerul Educaţiei.

Ancheta în cazul Siveco s-a extins pentru fapte din 2014. Prejudiciul total, extins de la 3 la 4 milioane de euro

Ancheta în cazul suspiciunii de evaziune de la societatea Siveco a fost extinsă pentru noi fapte, care ar fi fost comise în 2014, procurorii urmând să audieze alte zece persoane vizate în acest caz, care ar fi semnat acte nelegale, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

VREMEA va continua să se încălzească uşor. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri, în ţară şi în Capitală

Marţi, vremea se va menţine frumoasă şi va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări noaptea în regiunile nordice şi nord-estice, dar numai izolat este posibil să plouă slab în nordul Moldovei. Vântul va sufla slab până la moderat.

Aproximativ 70 de sindicalişti de la „Cartel Alfa” au pichetat sediul Ministerului Muncii

Aproximativ 70 de sindicalişti au pichetat, luni, sediul Ministerului Muncii, unde au cerut modificarea Legii dialogului social, aceştia reclamând că salariaţii români au devenit "sclavi moderni".

Băsescu: IPS Corneanu, spirit erudit, remarcabil teolog şi arhipăstor, va rămâne model de demnitate

Preşedintele Traian Băsescu afirmă că IPS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, care a murit duminică noaptea, era un spirit erudit, remarcabil teolog şi arhipăstor şi, prin vocaţia sa de slujire a aproapelui, va rămâne un model de dăruire şi demnitate umană.

VREMEA până pe 12 octombrie. Ce temperaturi vor fi şi cât va ploua în fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 29 septembrie - 12 octombrie, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.

Bănicioiu: În weekend a fost o suspiciune de Ebola, aceasta fiind infirmată în urma testelor

Ministrul Nicolae Bănicioiu a declarat că în weekend a fost o nouă suspiciune de Ebola, în cazul unei persoane care a venit din Ghana, însă aceasta a fost infirmată, precizând că nu mai este necesar să fie trimise probele în Germania, pentru că acum poate şi Institutul "M. Balş" să facă testele.

O aeronavă Blue Air pe ruta Bucureşti – Koln a aterizat de urgenţă la Timişoara. Pasagerii au plecat spre destinaţie după 4 ore

O aeronavă Blue Air care se deplasa pe ruta Bucureşti - Koln a aterizat de urgenţă, luni, la Timişoara, toţi cei 106 pasageri fiind debarcaţi. Reprezentanţii companiei Blue Air spun că s-a luat această decizie "pentru a preîntâmpina o posibilă problemă la sistemul de presurizare".

Conferinţă ZF – Director Antibiotice Iaşi: Producţia de medicamente din România are potenţial să ajungă la un miliard de euro

România nu are strategie pentru industria farmaceutică, nici tradiţie în domeniu, sectorul dezvoltându-se odată cu tranzacţiile de la Terapia şi Sicomed, spune Ioan Nani, directorul Antibiotice Iaşi, potrivit căruia această situaţie se poate schimba, producţia locală având un potenţial de 1 miliard de euro.

Cazanciuc: Să investim mai degrabă în şcoli, în cercetare, decât în instanţe şi penitenciare

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, luni, la festivitatea de deschidere a anului academic la Universitatea din Suceava, că în România sunt necesare investiţii mai degrabă în educaţie şi cercetare, decât în instanţe şi penitenciare.

IPS Nicolae, mitropolit 52 de ani şi primul prelat ce a recunoscut colaborarea cu securitatea

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a fost hirotonit preot în 1960 de Patriarhul Teoctist, în acelaşi an a fost ales episcop al Aradului, iar doi ani mai târziu a fost ales mitropolit al Banatului. El a fost primul înalt prelat care a recunoscut că a colaborat cu Securitatea.

Halloween Charity Ball 2014, organizat pe 25 octombrie, la Palatului Parlamentului

Halloween Charity Ball 2014 se va desfăşura pe 25 octombrie, la Palatului Parlamentului din Bucureşti, şi va marca zece ani de la înfiinţarea Asociaţiei OvidiuRo, organizatorul evenimentului.

Trupul neînsufleţit al IPS Nicolae, mitropolitul Banatului, depus la Catedrala din Timişoara

Trupul neînsufleţit al mitropolitului Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a fost depus, luni, la Catedrala din Timişoara, după o procesiune de la reşedinţa mitropolitană, înmormântarea urmând să aibă loc miercuri, în prezenţa Preafericitului Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Percheziţii în Bucureşti, la persoane şi firme de pază suspectate de evaziune de 10 milioane de euro. Shelter Security ar fi folosit opt firme fantomă – surse

Zece percheziţii au loc, luni dimineaţă, în Bucureşti şi judeţul Ilfov, fiind vizate locuinţele mai multor persoane şi sediile unor firme suspectate de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de pază şi securitate, prejudiciul în acest caz fiind de aproximativ 10 milioane de euro.

Aplicaţie de asistare la condus, realizată de cercetătorii clujeni. Cum funcţionează sistemul care recunoaşte pietonii în trafic – FOTO

Aplicaţii pentru telefoane mobile şi tablete prin care vor fi detectaţi pietonii în trafic şi ceaţa, având ca scop prevenirea accidentelor rutiere, sunt dezvoltate de cercetătorii de la Universitatea Tehnică din Cluj, în cadrul unui proiect european, primele rezultate fiind aşteptate în 2015.

Percheziţii la Universitatea din Târgu Jiu, un profesor şi studenţi fiind suspectaţi de corupţie. Procurorii au ridicat documente de la UNEFS Bucureşti

Procurorii fac luni percheziţii la Universitatea din Târgu Jiu, într-un dosar în care sunt cercetaţi un profesor şi studenţi care i-ar fi dat mită pentru a-i ajuta să obţină note de trecere la examenul de licenţă şi pentru a le da lucrări de licenţă gata făcute.

Droguri „diamant” sau cu sigle ale unor mărci auto de lux, capturate de la traficanţi din Capitală

Mii de pastile de droguri sintetice fabricate sub forma unor diamante sau care aveau imprimate imagini cu animale, inimi sau sigle ale unor mărci auto, ce urmau să fie vândute în cluburile din Capitală, au fost capturate în acest an de poliţişti, care au reuşit să anihileze peste 20 de grupări.

Percheziţii în judeţul Galaţi, la traficanţi de ţigări. Sunt vizaţi şi poliţişti de frontieră

Procurorii DIICOT şi poliţiştii au făcut luni 26 de percheziţii în judeţul Galaţi, la mai multe persoane suspectate de trafic cu ţigări de contrabandă, printre cei vizaţi fiind şi cinci poliţişti de frontieră, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţia de Frontieră.

Guvern: Educaţia şi Sănătatea încasează mai mult prin bugetul consolidat. Toţi primarii vor primi bani

Bugetul de stat al Ministerului Educaţiei este redus cu 34 milioane lei, la a doua rectificare bugetară programată pentru această săptămână, dar în cadrul bugetului general consolidat banii alocaţi în plus pentru educaţie reprezintă 134,4 milioane lei, transmit reprezentanţii Guvernului.

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a murit

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, în vârstă de 90 de ani, a murit, duminică noapte, la reşedinţa mitropolitană, trupul neînsufleţit al acestuia urmând să fie depus la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.

Premiile categoriei I la LOTO 6/49 şi Joker nu au fost câştigate. Numerele extrase duminică, 28 septembrie

Premiile categoriei I la Loto 6/49 şi Joker puse în joc duminică, de peste 28,6 milioane de lei şi, respectiv, aproximativ 16,2 milioane de lei, nu au fost câştigate, fiind reportate pentru următoarea extragere.

Prahova: Dosar pentru omor din culpă deschis în cazul accidentului de pe DN1

Poliţia Prahova a deschis dosar de cercetare penală pentru omor din culpă în urma accidentului de pe DN1 soldat cu decesul a şase persoane şi provocat de un tânăr de 28 de ani care a vrut să se sinucidă.

BEC: Cele 14 candidaturi la prezidenţiale, definitive. Ordinea pe buletinul de vot se stabileşte marţi

Paisprezece candidaţi se vor confrunta în alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie, candidaturile acestora rămânând definitive, potrivit procesului-verbal constatator încheiat duminică de Biroul Electoral Central, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt a BEC, Marian Muhuleţ.

Trei copii şi-au pierdut unul dintre părinţi în urma accidentului de pe DN 1

Un bărbat de 44 de ani, fiul acestuia de 11 ani, femeia cu care bărbatul urma să se căsătorească şi fiica acesteia, în vârstă de 19 ani, precum şi un al bărbat, prieten al acestora, sunt victimele accidentului produs sâmbătă seară pe DN1.

PNL Iaşi: Primarul Nichita a folosit instituţiile publice pentru nunta fiicei sale

Liberalii ieşeni susţin că primarul PSD Gheorghe Nichita a folosit instituţiile publice pentru nunta fiicei sale şi cer să fie date publicităţii sumele cheltuite pentru curăţenie în clădirea Stării Civile, în jurul bisericii unde a avut cununia religioasă şi pentru asfaltarea unui drum spre aeroport

Suceava: Anchetă în cazul unei profesoare care i-a tuns bretonul unui elev, în timpul orei

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava va declanşa o anchetă în cazul unei profesoare de fizică de la o şcoală din Fălticeni care în timpul unei ore a luat o foarfecă şi i-a tuns bretonul unui elev de clasa a VI-a, verificările fiind declanşate în urma unei sesizări făcute de părinţi.

Incendiu la un cămin studenţesc din Constanţa. Două persoane au suferit atacuri de panică

Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, într-o cameră a unui un cămin studenţesc aparţinând Universităţii Ovidius din Constanţa, iar două persoane care au suferit atacuri de panică au fost evacuate de pompieri cu scara, de la etajul al cincilea.

Protest faţă de ”nepăsarea autorităţilor”: Tragedia de pe DN 1 putea fi evitată dacă erau separatoare

Peste o mie de persoane sunt aşteptate, marţi, la un ”protest civic” organizat la Câmpina de salariaţii unei firme care acuză autorităţile de ”nepăsare” şi susţin că accidentul produs sâmbătă putea fi evitat dacă pe DN 1 ar fi fost montate separatoare de sens, aşa cum au solicitat ei în ultimii ani.

Psiholog: Un sinucigaş nu ia şi viaţa altora. Cazul tânărului care a provocat accidentul este atipic

Psihologul Daniel David de la UBB Cluj spune, comentând cazul tânărului care a provocat accidentul de pe DN 1, soldat cu decesul acestuia şi al altor cinci persoane, că nu a mai întâlnit în cariera sa o astfel de situaţie, în care ”un sinucigaş să mai ia şi viaţa altora”, fiind un caz atipic.