Social

A apărut testamentul lui Progojin. Cine este Prigojin jr şi persoana necunoscută care ar putea pune mâna pe banii fondatorului Wagner

Testamentul conţine mai multe clauze. Pavel este forţat să accepte un „acord de promisiune privind darea de acţiuni”. Dar nu se precizează nici la cine vor trebui să meargă, nici câţi sunt de fapt. Prin urmare, nu se ştie cine este beneficiarul. Cert este că tânărul de 25 de ani va fi obligat, odată cu […]

Conflict în Satul de Vacanţă din Mamaia. Agresorul a fost prins

Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost agresat, duminică, în Satul de Vacanţă din Mamaia, iar agresorul a fugit, fiind prins de poliţişti la scurt timp după producerea faptei.

Defrişare fără aviz în Sectorul 3 al Capitalei

Poliţiştii locali au constatat că pe o proprietate privată din Sectorul 3 al Capitalei sunt defrişaţi arbuşti fără a exista aviz de specialitate de la Direcţia de Mediu din cadrul Primăriei municipiului Bucureşti. Autorul defrişărilor a fost amendat.

Arad: Elicopterul SMURD, solicitat pentru un bărbat prins sub un tractor

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost rănit grav, duminică, acesta prinzându-şi picioarele sub un tractor, în localitatea Măderat, judeţul Arad. Pentru salvarea lui, a fost solicitat elicopterul SMURD. Un alt bărbat a primit primul ajutor medical de la un echipaj SMURD.

Garda de Mediu a amendat cu 100.000 lei operatorul staţiei de epurare din Mahmudia

Operatorul staţiei de epurare a apei din Mahmudia a fost amendat cu 100.000 de lei de comisarii Gărzii de Mediu pentru că a permis exploatarea acesteia fără a asigura încadrarea indicatorilor de calitate a apei epurate la descărcare în Braţul Sfântu Gheorghe.

Accident în lanţ pe Autostrada A1 Deva – Sibiu

Patru maşini au fost implicate, duminică, într-un accident în lanţ produs pe Autostrada A1 Deva - Sibiu, în zona localităţii Cristian, din judeţul Sibiu. O persoană este rănită.

Fost primar de la Sectorul 6, prins cu viteză în trafic deşi avea permisul suspendat

Fostul primar al Sectorului 6, Cristian Poteraş, a fost oprit în trafic, duminică, pentru că depăşise regimul legal de viteză. Poliţiştii au aflat că fostul edil avea şi permisul suspendat.

Tânăr de 21 de ani urmărit în trafic de poliţiştii din Suceava, care au tras 5 focuri de avertisment

Un tânăr de 21 de ani care nu a oprit la semnalele poliţiştilor a fost urmărit în noaptea de sâmbătă spre duminică în judeţul Suceava. Pentru prinderea tânărului, care a abandonat maşina şi a fugit într-o zonă cu vegetaţie, poliţiştii au tras 5 focuri de avertisment.

Peste 240.000 de persoane au tranzitat sâmbătă punctele de trecere a frontierei

Peste 240.000 de persoane şi peste 62.000 de mijloace de transport au tranzitat sâmbătă punctele de trecere a frontierei.

România a cumpărat două nave „vânător de mine” britanice, la mâna a doua, HMS Blyth şi HMS Pembroke. Preţul este trecut la „secret comercial”

HMS Blyth şi HMS Pembroke, ambele nave Sandown Class Mine Counter Measure (MCMV), au fost vândute României, anunţă ukdefencejournal.org.uk. Prima dată, în 2021, fusese anunţat transferul unor astfel de nave către Ucraina. Preţul nu este specificat, fiind trecut la „secret comercial”. MApN nu a dezvăluit niciun detaliu despre achiziţie.

Violenţa domestică, în creştere cu 3,6% în primele 8 luni, comparativ cu perioada similară din 2022

Numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 3,6% în primele opt luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2022, de la 36.921, la 38.243 de fapte, a anunţat duminică IGPR.

Patru trenuri de călători, afectate de defecţiunea de pe magistrala 200. Traficul a fost reluat

Patru trenuri de călători au staţionat temporar în gări, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce un tren de marfă privat a rupt linia de contact pe magistrala 200 între staţiile Ilteu - Câmpuri Surduc.

28 de persoane au fost salvate sâmbătă de salvamontişti

Salvamontiştii din întreaga ţară au salvat sâmbătă 28 de persoane din zonele montane. Nouă au fost predat SMURD şi Ambulanţei pentru transport la spital şi una a fost preluată cu elicopterul.

Începe noul an universitar 2023-2024. Inteligenţa Artificială recomandă cele mai bune facultăţi din România

Cu ocazia începerii noului an universitar de mâine (2 octombrie 2023), am întrebat Bing AI (un chatbot cu inteligenţă artificială creat de Microsoft, dar inspirat după ChatGPT) despre facultăţile din România.  Care sunt cele mai bune universităţi din România?  ,,În România, există multe universităţi de prestigiu care oferă o gamă largă de specializări. Universitatea Babeş-Bolyai […]

Mureş: Bărbat rănit grav într-un incendiu izbucnit într-un magazin de materiale de construcţii

Un bărbat a fost rănit grav într-un incendiu izbucnit sâmbătă seara într-un magazin de materiale de construcţii din localitatea Livezeni, judeţul Mureş.

A fost desemnat câştigătorul licitaţiei pentru documentaţia drumului radial Măgurele-Bucureşti

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru elaborarea documentaţiei aferente Drumului Radial 10, Măgurele-Bucureşti.

Accident la Raliul Clujului. O maşină a căzut într-o râpă de 5 metri

Un echipaj care participa sâmbătă la Raliul Clujului a fost implicat într-un accident. Maşina a ajuns într-o râpă în apropiere de localitatea Dângău.

Traficul feroviar a fost reluat între Buftea şi Chitila

Traficul feroviar a fost reluat între Buftea şi Chitila, unde circulaţia a fost oprită din cauza unui incendiu de vegetaţie.

MIPE a trimis declaraţii de cheltuieli pentru rambursarea a 900 de milioane de euro de către CE

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a trimis declaraţii de cheltuieli pentru rambursarea a 900 de milioane de euro de către Comisia Europeană. „Sunt bani de care ţara are nevoie şi vor ajunge la beneficiari în scurt timp”, susţine ministrul Adrian Câciu.

Zece autospeciale ale pompierilor intervin pentru stingerea incendiului din Buftea

Pompierii din Ilfov intervin sâmbătă după-amiaza cu zece autospeciale pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie izbucnit în Buftea.

Braşov: Bărbat arestat după ce a furat o maşină şi l-a şantajat pe proprietar

Un bărbat a fost arestat preventiv, sâmbătă, de magistraţii Judecătoriei Braşov, după ce ar fi furat o maşină, pe care a condus-o fără permis, şi l-a şantajat pe proprietar că i-o restituie în schimbul sumei de 600 de euro.

Camion încărcat cu mobilă, răstunat pe DN 24, în judeţul Vaslui. Traficul este restricţionat

Traficul este restricţionat sâmbătă pe DN 24 în zona localităţii Sălcioara, judeţul Vaslui, unde un camion încărcat cu mobilă s-a răsturnat.

Ploieşti: Cinci copii au distrus maşina unui livrator pentru că nu au avut bani să achite comanda

Cinci copii cu vârste între 13 şi 16 ani, din Ploieşti, judeţul Prahova, au fost amendaţi pentru că au spart luneta unei maşini a unui livrator căruia nu au vrut să îi plătească comanda.

Elicopterul SMURD, solicitat în Cheile Bicazului pentru un bărbat lovit cu piatra în cap

Un elicopter SMURD a fost solicitat, sâmbătă, într-o zonă greu accesibilă din Cheile Bicazului, judeţul Neamţ, după ce un bărbat a fost lovit de o piatră în timp ce se afla în zonă.

Bărbat fără permis şi drogat, prins în trafic în Sectorul 2

Un bărbat de 31 de ani fără permis de conducere a fost oprit de poliţiştii rutieri pe o stradă din Sectorul 2 din Capitală.

Avion privat pentru câinii superbogaţilor: un bilet costă până la 9400 de euro

În centrul controversei ecologiştilor se află compania K9 Jets, condusă de un cuplu din Birmingham, care operează deja servicii către New Jersey, Los Angeles, Frankfurt, Paris şi Lisabona.

Dosar penal pentru o femeie care vindea articole pirotehnice la un festival din Sinaia

Poliţiştii prahoveni au deschis un dosar penal pe numele unei femei care a fost depistată în timp ce vindea articole pirotehnice la Festivalul Sinaia Forever.

Sute de kilograme de peşte pescuit ilegal, confiscate de poliţişti la un loc cu unelte

Poliţiştii Serviciului de Poliţie „Delta Dunării” au confiscat, în urma unor acţiuni pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, 228 de kilograme de peşte, de diferite specii şi 42 de unelte de pescuit.

Putin are motive să sune mobilizarea: Rusia a pierdut 278.130 de soldaţi în luptă

Din totalul prezentat de partea ucraineană, 470 de decese au survenit doar în ultimele 24 de ore.

Tragedia fermierilor greci: furtuna Daniel a distrus culturi şi a omorât animale

În Grecia, oamenii numără costurile inundaţiilor devastatoare care au lovit centrul ţării după furtuna Daniel de la începutul lunii septembrie. Pomii fructiferi, porumbul şi aproximativ o cincime din recolta de bumbac a Greciei au fost distruse. Peste 200.000 de animale şi păsări au fost ucise.

Stare de urgenţă în New York din cauza inundaţiilor

„Aceasta este o furtună periculoasă, care pune în pericol viaţa”, a declarat guvernatorul Kathy Hochul. „Declar stare de urgenţă în tot oraşul New York, Long Island şi în Hudson Valley din cauza precipitaţiilor extreme pe care le vedem în întreaga regiune”, a declarat guvernatoarea Hochul pe X. Ea i-a îndemnat pe oameni să ia măsuri […]

Razie printre dealerii de droguri: 59 de persoane, arestate preventiv de DIICOT din ultimele două săptămâni

În urma acţiunilor poliţiştilor SCCO şi a procurorilor DIICOT din ultimele două săptămâni au fost emise 155 de ordonanţe de reţinere, 59 de mandate de arestare preventivă şi un mandat de arest la domiciliu, iar faţă de 61 de persoane a fost luată măsura controlului judiciar.

Incendiu la o locomotivă a unui tren de marfă încărcat cu ţiţei în judeţul Satu Mare

Pompierii din Satu Mare au intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la generatorul de curent al unei locomotive a unui tren marfar, la ieşirea din localitatea Supur.

Noua frontieră în ştiinţă şi în medicină: cum se poate trăi până la 120 de ani

Longevitatea umană este noua frontieră a medicinei. Totul începe de la sănătatea mamei, se continuă cu noţiuni de bază în copilărie şi cuprinde „testul vârstei mijlocii”. Peste toate se „presară” o dietă corectă, dormit bine şi suficient, respingerea stresului, păstrarea creierului sănătos pentru o lungă perioadă de timp şi mişcarea. Plus fără fumat şi fără […]

TikTok colaborează cu guvernul kenyan pentru a interzice conţinutul LGBTQ+

Alarma a fost trasă de revista LGBTQ Nation: „Purtătorii de cuvânt TikTok au confirmat că platforma elimină conţinutul LGBT+ specific dacă agenţiile de aplicare a legii unei ţări solicită acest lucru”.

Atac rusesc asupra unui sit din vestul Ucrainei. S-a ordonat evacuarea

Autorităţile din regiunea Viniţia, în vestul Ucrainei, au ordonat sâmbătă dimineaţa evacuarea, spunând că un sit de infrastructură a fost atacat de ruşi, relatează Reuters.

Un bărbat a murit în Australia, după ce o balenă s-a ciocnit cu o barcă

Un bărbat a murit, iar un altul a fost spitalizat sâmbătă în Australia, după ce o balenă a lovit şi răsturnat barca în care se aflau cei doi în timpul unei partide de pescuit, au anunţat autorităţile, citate de Reuters.

Dâmboviţa: Explozie urmată de incendiu într-o casă, sunt trei victime

Trei persoane au fost rănite, în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, într-o explozie urmată de incendiu într-o casă din localitatea Tărtăşeşti, judeţul Dâmboviţa.

Războiul, la graniţele României. Radarul Armatei României a indicat o posibilă pătrundere neautorizată în spaţiul aerian naţional. Prealerte în Tulcea şi la Galaţi

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, în noaptea de vineri spre sâmbătă, forţele ruse au executat o nouă serie de atacuri asupra unor obiective din Ucraina. „În urma detectării unor grupuri de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, în proximitatea graniţei cu România, Ministerul Apărării Naţionale a alertat forţele aflate în Serviciul Poliţie Aeriană şi a […]

Legătura dintre depresie şi cancer, stabilită după un studiu făcut pe sute de mii de bărbaţi şi femei

Se tot spune că persoanele care suferă de anxietate sau de depresie au mai multe şanse de a face cancer. Este vorba despre stres prelungit sau durere puternică: doliu, despărţire, o mare dezamăgire, o mare îngrijorare. Nu este cazul, cel puţin nu conform unei meta-analize efectuate pe peste 300.000 de persoane publicată în „Cancer”, care […]