Trafic restricţionat pe Autostrada A3 Tg. Mureş - Câmpia Turzii. Maşină a drumarilor, lovită

Traficul este restricţionat Autostrada A3 Târgu Mureş-Câmpia Turzii, după ce un TIR condus de un şofer străin a lovit o maşină a Drumarilor braşoveni, oprită pe banda de urgenţă.

Urmărește
109 afișări
Imaginea articolului Trafic restricţionat pe Autostrada A3 Tg. Mureş - Câmpia Turzii. Maşină a drumarilor, lovită

Trafic restricţionat pe Autostrada A3 Tg. Mureş - Câmpia Turzii. Maşină a drumarilor, lovită

Poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A3 Turda – Borş au fost sesizaţi luni cu privire la un eveniment rutier produs pe Autostrada A3 Târgu Mureş-Câmpia Turzii, în zona km 10.

„Din primele informaţii, coliziunea s-a produs între un ansamblu auto, condus de un bărbat de 45 de ani, cetăţean străin, şi o autoutilitară, aparţinând Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, aflată oprită pe banda de urgenţă. La volanul acesteia din urmă se afla un bărbat de 42 de ani. În urma evenimentului, ansamblul auto s-a răsturnat pe partea carosabilă, traficul fiind restricţionat pe banda 1”, potrivit IPJ Mureş.

Nu au fost înregistrate victime, acesta fiind soldat doar cu pagube materiale.

De asemenea, şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Cei de la DRDP Braşov anunţă că maşina lor era dotată cu girofare şi indicatoare de atenţionare, dar, lovită de TIR, a fost grav avariată.

„Din fericire, colegii noştri nu se aflau în apropierea camionetei în momentul impactului, ei lucrând la curăţarea taluzului şi a şanţului aflat la baza autostrăzii, şi astfel niciun membru al echipei nu a fost rănit”, afirmă drumarii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici