Electronic Arts şi-a prelungit licenţa UEFA pentru mai mulţi ani

Electronic Arts a anunţat prelungirea licenţei UEFA pentru mai mulţi ani şi extinde accesul la jocuri video de fotbal prin intermediul mai multor proiecte în curs de dezvoltare şi prin oferirea posibilităţii de descărcare gratuită a FIFA Online 4 pentru PC unui numar de 80 de milioane de jucători.

484 afișări
Imaginea articolului Electronic Arts şi-a prelungit licenţa UEFA pentru mai mulţi ani

Sursa foto: profimedia

În plus, franciza va fi lansată pentru prima dată pe Stadia, EA SPORTS FIFA 21 devenind disponibil pentru Stadia începând cu 17 martie.

EA SPORTS FIFA 21 a fost cel mai bine vândut joc din Marea Britanie în 2020, este unul dintre cele mai populare jocuri din întreaga lume, iar franciza EA SPORTS FIFA a vândut până acum peste 325 de milioane de unităţi pe parcursul existenţei sale.

Până acum au fost jucate peste 150 de milioane de minute de fotbal UEFA Champions League în jocurile EA SPORTS FIFA pe consolă şi PC. Noua prelungire a licenţei conferă ecosistemului EA SPORTS FIFA drepturi exclusive asupra UEFA Champions League, precum şi UEFA Europa League şi UEFA Super Cup. Parteneriatul este, de asemenea, pregătit pentru a contribui la dezvoltarea eChampions League, un turneu ce face parte integrantă şi importantă din programul competitiv EA SPORTS FIFA Global Series.

FIFA Online 4, ce poate fi descărcată în mod gratuit pe PC, este jucată la scară largă în Asia şi va fi disponibilă pentru prima dată în Rusia, Polonia, Turcia şi multe alte ţări. EA SPORTS FIFA 21 se lansează pentru Stadia pe 17 martie şi le va permite jucătorilor să joace instantaneu jocurile video preferate pe ecranele pe care le deţin deja.

Telefoanele mobile rămân cea mai populară platformă de jocuri din lume, iar EA SPORTS are şase proiecte pentru această platformă în lucru.

Electronic Arts (EA) dezvoltă şi furnizează jocuri, conţinut şi servicii online pentru toate tipurile de platforme conectate la internet, de la console, la dispozitive mobile şi computere personale. EA are peste 300 milioane de jucători înregistraţi în întreaga lume. În portofoliul de mărci ale companiei se află EA SPORT FIFA, Battlefield, Apex Legends, The Sims, Madden NFL, Need for Speed, Titanfall şi Plants vs. Zombies.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici