Inginerii din Finlanda au anunțat, la CES 2026, lansarea în producția de serie a ceea ce a fost prezentată drept prima baterie auto cu stare solidă din lume, o inovație intens discutată în ultimii ani, dar privită cu scepticism de o parte a industriei. Desfășurat la Las Vegas, CES (Consumer Electronics Show), unul dintre cele mai mari târguri de tehnologie din lume, a început marți și se va încheia la finalul săptămânii.
Compania finlandeză Donut Lab a precizat că bateria este deja utilizată în aplicații comerciale reale, nu doar în prototipuri. „Nu este o tehnologie demonstrată în laborator, ci o baterie care a intrat în producție și este deja montată pe vehicule de serie”, a declarat CEO-ul Donut Lab, Marko Lehtimäki, în cadrul prezentării din Las Vegas.
Bateria atinge o densitate energetică de 400 Wh/kg (wați-oră/kg) și permite încărcarea completă în aproximativ cinci minute, fără limitarea uzuală la 80%. Potrivit companiei, acumulatorul acceptă descărcarea completă și își menține peste 99% din capacitate la temperaturi cuprinse între –30 și peste +100 de grade Celsius.
Față de bateriile actuale, care au de regulă 200–250 Wh/kg, noua baterie poate stoca aproape dublu de energie la aceeași greutate.
„Am eliminat electroliții lichizi inflamabili și problemele legate de formarea dendritelor, care stau la baza degradării accelerate și a riscurilor de incendiu”, a explicat inginerii finlandezi. Durata de viață estimată a bateriei ajunge până la 100.000 de cicluri de încărcare, mult peste nivelul bateriilor litiu-ion actuale.
Celulele cu stare solidă sunt fabricate din materiale abundente și cu cost redus, fără utilizarea unor elemente rare sau sensibile geopolitic. „Am dorit o soluție care să fie nu doar performantă, ci și sustenabilă din punct de vedere al lanțului de aprovizionare”, au explicat reprezentanții companiei.
Bateria este deja integrată pe motociclete electrice de serie, pe platforme modulare pentru vehicule electrice și pe remorci inteligente pentru camioane, unde contribuie la reducerea consumului de combustibil. Noua tehnologie este testată și pentru aplicații din domeniul apărării, inclusiv vehicule tactice și sisteme de drone.
„Obiectivul nostru este să oferim o soluție electrică fără compromisuri, care să poată fi adoptată rapid de producătorii din mai multe industrii”, au explicat finlandezii la CES 2026.
Dacă performanțele anunțate vor fi confirmate în utilizare reală pe termen lung, bateria cu stare solidă ar putea reprezenta unul dintre cele mai importante salturi tehnologice din ultimii ani în domeniul mobilității electrice.