Sectorul 6 e un loc mult mai sigur datorită unui sistem video complex şi ultramodern

Advertorial

139 afișări
Imaginea articolului Sectorul 6 e un loc mult mai sigur datorită unui sistem video complex şi ultramodern

Gabriel Mutu: Sectorul 6 e un loc mult mai sigur datorită unui sistem video complex şi ultramodern

Sunt Gabriel Mutu şi toată viaţa am fost un om al faptelor. Ca politician, am fost mereu atras de lucruri concrete, am propus în permanenţă proiecte realizabile şi am urmărit îndeaproape finalizarea lor. Apoi, ca Primar, am avut şansa să mă pot implica activ, să pun umărul la rezolvarea problemelor cu care s-au confruntat locuitorii Sectorului 6.

Paulo Coelho spunea că ”Lumea se schimbă prin exemplul tău, nu prin opinia ta”. Astfel, mi-am dorit, şi în mare parte am realizat ca Sectorul 6 să fie un exemplu de urmat pentru alte administraţii, iar cetăţenii să fie mândri de sectorul lor.

Pentru că, dincolo de vorbe, dincolo de promisiuni, dincolo de culori şi ambiţii politice, dincolo de opinii sau divergenţe, un primar este şi va fi judecat prin realizările sale. Doar acestea pot da măsura capacităţii, priceperii şi implicării sale.

Şi, ca să vă prezint concret, am finalizat procedurile pentru implementarea Sistemului integrat de monitorizare video a celor mai accesate zone din Sectorul 6: unităţi de învăţământ, pieţe, marile intersecţii, dar şi zone din interiorul cartierelor.
Toate camerele incluse în Sistem vor fi conectate la un Centru de Monitorizare, aflat în legătură directă cu echipele mobile ale Poliţiei Locale.
Softul de operare a acestui sistem se bazează pe capacitatea de analiză comportamentală, printr-un dispecerat ultra modern, şi pe intervenţia rapidă a 30 de echipaje permanente, care asigură monitorizarea de la nivelul fiecărei microzone a sectorului nostru.

Am încredere că oamenii din Sectorul 6 apreciază direcţia bună în care ne îndreptăm şi, pe 27 Septembrie, vor vota omul de care are nevoie sectorul pentru a continua lucrurile bine făcute.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
siguranta,
primar

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici