Virgin Galactic prezintă cabina de lux a unei navete spaţiale, pentru persoanele foarte bogate

  • Bloomberg: Virgin Galactic a prezentat modelul cabinei de lux a unei navete spaţiale
  • Proiectul li se adresează persoanelor dispuse să plătească 250.000 de dolari pentru un zbor pe orbită
  • Vehiculul spaţial VSS Unity va atinge altitudinea de peste 100 de kilometri deasupra Terrei
720 afișări

Compania Virgin Galactic a prezentat, marţi, un model de cabină de lux pentru un vehicul spaţial comercial destinat transportării persoanelor foarte bogate la preţuri de peste 250.000 de dolari, informează agenţia Bloomberg.

Atunci când eşti în domeniul turismului spaţial, ferestrele spaţioase sunt esenţiale. La fel sunt şi "zonele de plutire pentru astronauţi", dotate cu numeroase camere video, destinate transmisiilor pe reţelele de socializare online, pentru a impresiona prietenii.

Virgin Galactic Holdings Inc. are toate aceste dotări în cabina vehiculului spaţial VSS Unity, prezentat marţi într-un tur virtual pentru presă menit să evoce acelaşi model estetic pe care Virgin Group l-a urmărit pentru avioanele comerciale, saloanele din aeroporturi, hoteluri şi cursele de croazieră planificate.

Virgin Galactic consideră cabina navei spaţiale "elementul central" al experienţei destinate persoanelor care îşi permit să cumpere bilete la costuri de peste 250.000 de dolari. Spaţiul interior oferă fiecărui client "siguranţă fără distragerea atenţiei, absorţia subtilă a perioadelor de intensitate senzorială, iar fiecare astronaut va beneficia de un nivel de intimitate necesar descoperirii personale şi transformării".

Compania a transmis că intenţionează să transporte primii clienţi în spaţiu spre sfârşitul acestui an. Înainte de acest moment crucial, Virgin Galactic l-a numit săptămâna trecută pe un fost veteran al companiei Walt Disney în funcţia de director şi a intensificat gradual eforturile de marketing pentru prezentarea zborurilor spaţiale de plăcere ca fiind cele mai noi tipuri de experienţe pentru persoanele aflate în căutare de aventură.

"Atunci când am înfiinţat Virgin Galactic, am început cu ceea ce credeam a fi o experinţă optimă pentru clienţi, iar apoi am construit naveta spaţială în jurul acestui model", a declarat antreprenorul britanic Richard Branson, fondatorul Virgin.

Naveta VSS Unity ajunge în spaţiu nu de pe o platformă de lansare, ci de la bordul unei aeronave mai mari. La altitudinea de peste 13.700 de metri, avionul de transport lansează naveta, care îşi porneşte propriul propulsor. Vehiculul spaţial poate transporta doi piloţi şi şase pasageri până la altitudinea de 109 kilometri deasupra Terrei, o zonă pe care NASA o consideră tehnic "spaţiu cosmic".

Drumul lung spre zboruri comerciale a început în 2004, când Richard Branson a înfiinţat Virgin Galactic. Putând fi numit un pionier al acestui domeniu, visul lui a suferit un regres fatal în octombrie 2014, când un pilot de testare a murit în cursul unui zbor efectuat în California. Tragedia a condus la eforturi intense pentru un nou design în următorii ani. Au urmat eforturi financiare. În 2018, Branson a refuzat o investiţie de un miliard de dolari din partea Arabiei Saudite, în contextul asasinării lui Jamal Khashoggi, rezident în SUA şi editorialist al cotidianului The Washington Post, de către agenţi saudiţi. În schimb, Branson a tranzacţionat public activele companiei prin fuziunea din 2019 cu Social Capital Hedosophia Holdings Corp., o companie cu sediul în Palo Alto (California) destinată achiziţiilor speciale, care a preluat 49% din acţiuni.

Virgin Galactic plănuieşte să utilizeze cinci navete spaţiale în următorii ani şi să îşi extindă activităţile la nivel internaţional. Dar Branson nu este singurul miliardar care visează să construiască o industrie spaţială înfloritoare. Fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, a înfiinţat Blue Origin pentru a contribui la extinderea misiunilor de explorare spaţială; iar compania Space Exploration Technologies Corp., a lui Elon Musk, construieşte o platformă spaţială masivă, "Starship", în sudul Texasului, pentru a transporta astronauţi spre Lună şi, eventual, pentru colonizarea planetei Marte.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici