CELE MAI NOI ARTICOLE

Muzeul Satului din Bucureşti, prima instituţie care a obţinut certificatul „Brand de ţară”

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti a primit, vineri, certificatul "Brand de ţară", fiind prima instituţie românească ce primeşte această titulatură.
Muzeul Satului din Bucureşti, prima instituţie care a obţinut certificatul

Interpelări în Camera Deputaţilor privind fetuşii avortaţi, şcolile fără săli de sport şi manuscrisele lui Blaga

Interpelările deputaţilor au teme diverse, de la ce se întâmplă cu fetuşii umani avortaţi în sistemul sanitar, situaţia şcolilor fără săli de sport, cardul de sănătate, industriile culturale şi până la manuscrisele lui Blaga, Sadoveanu, Maiorescu. Unele au primit răspuns, altele încă îl aşteaptă.
Interpelări în Camera Deputaţilor privind fetuşii avortaţi, şcolile fără săli de sport şi manuscrisele lui Blaga

Nicolicea: Votul prin corespondenţă şi electronic prezintă probleme. Listele electorale, obligatorii

Ministrul Eugen Nicolicea a declarat, vineri, că se va inspira din sistemul francez în vederea înfiinţării unor listele electorale obligatorii, atât în ţară cât şi în diaspora, pe de altă parte precizând că votul electronic şi prin corespondenţă prezintă probleme, prin dispariţia secretului votului.
Nicolicea: Votul prin corespondenţă şi electronic prezintă probleme. Listele electorale, obligatorii

Filmul „Lunetistul american”, cu Bradley Cooper, de vineri în cinematografele româneşti – VIDEO

Lungmetrajul "Lunetistul american/ American Sniper", de Clint Eastwood, în care Bradley Cooper interpretează rolul lui Chris Kyle, cel mai eficient lunetist din istoria militară a Statelor Unite ale Americii, are vineri premiera în cinematografele din România.
Filmul

Patru bărbaţi suspectaţi că au deturnat mai multe camioane cu marfă, trimişi în judecată

Patru bărbaţi suspectaţi că au deturnat mai multe camioane, din care au furat marfă în valoare de aproximativ 145.000 de euro, au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Patru bărbaţi suspectaţi că au deturnat mai multe camioane cu marfă, trimişi în judecată

Sierra Leone anulează unele măsuri de carantină impuse din cauza epidemiei de Ebola

Preşedintele din Sierra Leone, Ernest Bai Koroma, a anunţat vineri anularea unor măsuri de carantină impuse din cauza epidemiei de Ebola, după un recul al acesteia.
Sierra Leone anulează unele măsuri de carantină impuse din cauza epidemiei de Ebola

Yngwie J. Malmsteen, un adevărat inovator al chitarei electrice, pe 13 mai, în premieră în România

Yngwie J. Malmsteen, un adevărat inovator al chitarei electrice alături de legendele Jimi Hendrix şi Eddie Van Halen, va concerta în premieră în România, pe 13 mai, de la ora 20.00, la Sala Palatului din Bucureşti.
Yngwie J. Malmsteen, un adevărat inovator al chitarei electrice, pe 13 mai, în premieră în România

DNA: Prejudiciul în dosarul retrocedării de păduri, recuperat doar prin desfiinţarea deciziei nelegale

Paltin Sturdza a dat, în ianuarie, o declaraţie notarială prin care a renunţat la pădurea care îi fusese retrocedată, dar recuperarea prejudiciului produs se poate face numai prin desfiinţarea hotărârii judecătoreşti din 2012, de punere în posesie a lui Sturdza cu suprafaţa de 43.227 de hectare.
DNA: Prejudiciul în dosarul retrocedării de păduri, recuperat doar prin desfiinţarea deciziei nelegale

Jurnalist american acuzat de colaborare cu grupul de hackeri Anonymous, condamnat la închisoare

Un jurnalist american considerat purtătorul de cuvânt al grupului de hackeri Anonymous a fost condamnat la 63 de luni de închisoare.
Jurnalist american acuzat de colaborare cu grupul de hackeri Anonymous, condamnat la închisoare

Chiriţoiu: În 2014 Consiliul Concurenţei a dat amenzi de 40 de milioane de euro, dublu faţă de 2013

Consiliul Concurenţei a dat amenzi în valoare de 40 de milioane de euro, în 2014, cuatumul acestora fiind dublu faţă de anul 2013, potrivit preşedintelui instituţiuei, Bogdan Chiriţoiu.
Chiriţoiu: În 2014 Consiliul Concurenţei a dat amenzi de 40 de milioane de euro, dublu faţă de 2013

Zgonea crede că Mazăre nu va fi sancţionat: În PSD e libertate de expresie

Declaraţia făcută de Radu Mazăre privind demisia lui Victor Ponta de la conducerea PSD este "o opinie" pentru care nu va fi sancţionat, deoarece există "libertate de expresie" în partid, a susţinut vineri preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Zgonea crede că Mazăre nu va fi sancţionat: În PSD e libertate de expresie

Zgonea: Blaga şi Gorghiu vor şefia Parlamentului, nu e o surpriză şi nu trebuie să ne supere

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu zgonea a declarat, vineri, că Vasile Blaga şi Alina Gorghiu vor să ocupe funcţiile de preşedinţi ai Parlamentului, şi a arătat că afirmaţia lui Klaus Iohannis privind schimbarea guvernului Victor Ponta nu e o surpriză şi nu trebuie să îi supere.
Zgonea: Blaga şi Gorghiu vor şefia Parlamentului, nu e o surpriză şi nu trebuie să ne supere

Românul Dragoş Măciucă, fost angajat la Apple, numit de Ford la conducerea unui nou centru de cercetare din Silicon Valley

Ford Motor l-a numit pe inginerul român Dragoş Măciucă, fost angajat la Apple, în fruntea unui nou centru de cercetare şi inovaţie inaugurat joi la Palo Alto, California, se arată într-un comunicat al companiei auto americane.
Românul Dragoş Măciucă, fost angajat la Apple, numit de Ford la conducerea unui nou centru de cercetare din Silicon Valley

Zgonea, despre imunitate: Susţin un cod etic, cel care interferează cu justiţia să fie suspendat

Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a declarat, vineri, că este de acord cu un nou set de reguli pentru politiceni şi susţine ideea unui cod etic, astfel încât o persoană cu o funcţie publică care interferează cu justiţia, să fie automat suspendată din funcţie.
Zgonea, despre imunitate: Susţin un cod etic, cel care interferează cu justiţia să fie suspendat

Chiriţoiu: Cinci din cele 6 procese cu companiile petroliere sancţionate, câştigate la Curţile de Apel

Cinci din cele şase procese cu companiile petroliere sancţionate, în urmă cu trei ani, cu 205 milioane de euro, au fost câştigate la curţile de apel, spune preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, precizând că în cazul pierderii proceselor statul va trebui să returneze banii.
Chiriţoiu: Cinci din cele 6 procese cu companiile petroliere sancţionate, câştigate la Curţile de Apel

Vladimir Putin acuză Kievul că a lansat o operaţiune militară de anvergură împotriva rebelilor

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat vineri autorităţile ucrainene că au lansat o operaţiune militară de anvergură împotriva rebelilor proruşi şi că sunt responsabile de zeci de crime comise în ultimele zile în estul Ucrainei.
Vladimir Putin acuză Kievul că a lansat o operaţiune militară de anvergură împotriva rebelilor

Preşedintele executiv Google: Internetul va dispărea

Eric Schmidt, preşedintele executiv al Google, a declarat, joi, că internetul va dispărea în forma pe care oamenii o cunosc în prezent, informează hollywoodreporter.com.
Preşedintele executiv Google: Internetul va dispărea

Mii de ieşeni, aşteptaţi la manifestările de Ziua Unirii, la care vor fi prezenţi Iohannis şi Ponta

Câteva mii de ieşeni sunt aşteptaţi sâmbătă la manifestările organizate de Ziua Unirii şi la care şi-au anunţat participarea şi preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta, iar pregătirile sunt în desfăşurare, statuia domnitorului Cuza fiind spălată, iar străzile din zonă fiind măturate.
Mii de ieşeni, aşteptaţi la manifestările de Ziua Unirii, la care vor fi prezenţi Iohannis şi Ponta

CRH a oferit aproape 6 miliarde de euro pentru preluarea activelor Holcim şi Lafarge

Producătorul irlandez de ciment CRH a înaintat o ofertă de aproape 6 miliarde de euro către Holcim şi Lafarge pentru activele scoase la vânzare de cele două companii, inclusiv pentru cele din România, pentru a încheia fuziunea convenită în luna aprilie 2014, potrivit unor surse.
CRH a oferit aproape 6 miliarde de euro pentru preluarea activelor Holcim şi Lafarge

Naţionala Emiratelor Arabe Unite s-a calificat în semifinalele Cupei Asiei

Naţionala Emiratelor Arabe Unite s-a calificat în semifinalele Cupei Asiei, după ce a învins, vineri, la Sydney, cu scorul de 6-5 în urma loviturilor de departajare, selecţionata Japoniei, în sferturile de finală ale competiţiei.
Naţionala Emiratelor Arabe Unite s-a calificat în semifinalele Cupei Asiei

DOSARUL RETROCEDĂRILOR. Întâlnire fără telefoane, înregistrată de Sturdza – Chiuariu: „Suntem aici şi ne ocupăm”

Întâlnirile lui Tudor Chiuariu cu alţi inculpaţi din dosarul retrocedării ilegale de păduri se făceau fără telefoanele mobile, care erau lăsate în maşină, iar la discuţia cu Sturdza, Chiuariu i-ar fi spus că, împreună cu şefii unor instituţii, se ocupă de caz:"Suntem aici şi ne ocupăm", potrivit DNA.
DOSARUL RETROCEDĂRILOR. Întâlnire fără telefoane, înregistrată de Sturdza - Chiuariu:

Doi parlamentari ai UDMR cer MTS tratament nediscriminatoriu pentru sportivii paralimpici

Doi parlamentari ai UDMR propun eliminarea tratamentului discriminatoriu care îi afectează pe sportivii paralimpici în privinţa pregătirii, infrastructurii şi beneficiilor financiare, printr-o iniţiativă legislativă de modificare a Legii educaţiei fizice şi sportului.
Doi parlamentari ai UDMR cer MTS tratament nediscriminatoriu pentru sportivii paralimpici

UE cere o anchetă imparţială privind bombardamentul care a vizat un troleibuz la Doneţk

Uniunea Europeană a cerut vineri o "anchetă imparţială" după bombardamentul soldat cu 13 morţi care a vizat joi un troleibuz la Doneţk, în estul Ucrainei, şi pentru care autorităţile de la Kiev şi rebelii proruşi s-au acuzat reciproc.
UE cere o anchetă imparţială privind bombardamentul care a vizat un troleibuz la Doneţk

Bouchard: Nu o cunosc prea bine pe Begu, nici măcar nu ştiam că voi juca împotriva ei

Jucătoarea canadiană de tenis Eugenie Bouchard, cap de serie numărul 7, a declarat, vineri, după ce s-a calificat în optimile de finală ale Australian Open, că nu o cunoaşte prea bine pe Irina-Camelia Begu, precizând că nici măcar nu ştia că românca a câştigat meciul cu Carina Witthoeft (Germania).
Bouchard: Nu o cunosc prea bine pe Begu, nici măcar nu ştiam că voi juca împotriva ei

Cuba şi SUA au discutat despre divergenţele lor pe tema drepturilor omului

Delegaţiile cubaneză şi americană reunite la Havana pentru discuţii istorice au evocat joi divergenţele lor în ceea ce priveşte drepturile omului în cele două ţări, a declarat un oficial cubanez.
Cuba şi SUA au discutat despre divergenţele lor pe tema drepturilor omului

Australian Open: Cinci favoriţi eliminaţi vineri, 2 pe tabloul masculin şi 3 pe cel feminin

Cinci favoriţi au fost eliminaţi, vineri, în turul trei la Australian Open, doi de pe tabloul masculin (Roger Federer şi Richard Gasquet) şi trei de pe cel feminin (Sara Errani, Karolina Pliskova şi Zarina Diyas).
Australian Open: Cinci favoriţi eliminaţi vineri, 2 pe tabloul masculin şi 3 pe cel feminin

Millennium aplică creditelor în franci elveţieni aceeaşi măsură ca OTP

Millennium Bank reduce marja de dobândă cu 1,5 puncte procentuale pentru toate creditele în franci elveţieni, pe o durată de trei luni, iar pentru a beneficia de această măsură clienţii trebuie să depună până marţi o solicitare scrisă la orice agenţie a băncii.
Millennium aplică creditelor în franci elveţieni aceeaşi măsură ca OTP

DOSARUL RETROCEDĂRILOR: Chiuariu – Nu m-am gândit să-mi dau demisia de la Senat. Sunt nevinovat

Tudor Chiuariu a declarat vineri că nu are de gând să-şi dea demisia din Senatul în urma trimiterii sale în judecată, susţinând că este nevinovat şi că nu el a semnat contractul despre care vorbesc anchetatorii, nu l-a negociat şi nici nu a stabilit el suma pentru asistenţa juridică.
DOSARUL RETROCEDĂRILOR: Chiuariu - Nu m-am gândit să-mi dau demisia de la Senat. Sunt nevinovat

Joachim Low, cel mai bun selecţioner în 2014

Tehnicianul Joachim Low, care a câştigat titlul mondial vara trecută cu reprezentativa Germaniei, a fost desemnat cel mai bun antrenor al unei echipe naţionale în anul 2014, conform unui clasament dat publicităţii de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).
Joachim Low, cel mai bun selecţioner în 2014

VREMEA, închisă şi ploioasă în weekend. PROGNOZA METEO în ţară, în Bucureşti şi la munte

Sâmbătă, deşi valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul precedent, vremea va fi caldă pentru această dată, în cea mai mare parte a teritoriului. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade, iar cele minime se vor încadra între -2 şi 5 grade.
VREMEA, închisă şi ploioasă în weekend. PROGNOZA METEO în ţară, în Bucureşti şi la munte

Simona Halep a lansat un model de tricou împreună cu adidas

Tenismena Simona Halep a anunţat, vineri, că împreună cu sponsorul său tehnic adidas, a lansat un model de tricou, pe care apar trei ardei coloraţi în roşu, galben şi albastru şi pe care scrie "halepeño", după porecla primită de la Brad Gilbert, fostul antrenor al lui Andre Agassi.
Simona Halep a lansat un model de tricou împreună cu adidas

Ioan Adam, arestat preventiv în dosarul retrocedărilor, a demisionat din Camera Deputaţilor

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a primit, vineri, demisia din calitatea de deputat a social-democratului Ioan Adam, arestat preventiv în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri şi trimis în judecată, alături de Viorel Hrebenciu şi fiul acestuia, Gheorghe Paltin Sturdza şi Tudor Chiuariu.
Ioan Adam, arestat preventiv în dosarul retrocedărilor, a demisionat din Camera Deputaţilor

DreamWorks Animation va concedia 500 de angajaţi şi va încetini ritmul de lansare a animaţiilor sale

Compania DreamWorks Animation SKG Inc., cofondată de Steven Spielberg şi Jeffrey Katzenberg, va concedia 500 de persoane, reprezentând un sfert din numărul său total de angajaţi, şi va încetini ritmul de lansare a producţiilor sale, după rezultatele slabe înregistrate de ultimele sale filme.
DreamWorks Animation va concedia 500 de angajaţi şi va încetini ritmul de lansare a animaţiilor sale

Cazanciuc despre Toni Greblă: Nu este plăcut pentru nimeni să fie anchetat un judecător de la CC

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, spune, comentând cazul lui Toni Greblă, care este urmărit penal de DNA, că ”nu este o situaţie plăcută pentru nimeni ca un judecător de la Curtea Constituţională să fie sub anchetă” şi că ”trebuie trase învăţăminte”.
Cazanciuc despre Toni Greblă: Nu este plăcut pentru nimeni să fie anchetat un judecător de la CC

Dosarul retrocedărilor – RECHIZITORIU: Baronul Jakob Kripp s-a înţeles cu Adam şi Sturdza să mintă. Paltin Sturdza, ajutor fără voie al DNA – nota şi înregistra discuţiile cu complicii

Baronul austriac Jakob Kripp s-a întâlnit cu Paltin Sturdza şi cu deputatul Ioan Adam, stabilind cu aceştia să dea "o declaraţie neadevărată", în sprijinul demersurilor pentru retrocedarea unor păduri din Bacău, reiese din rechizitoriul procurorilor anticorupţie.
Dosarul retrocedărilor - RECHIZITORIU: Baronul Jakob Kripp s-a înţeles cu Adam şi Sturdza să mintă. Paltin Sturdza, ajutor fără voie al DNA - nota şi înregistra discuţiile cu complicii

Euro a coborât la un nou minim al ultimilor 11 ani faţă de dolar, înaintea alegerilor din Grecia

Euro a coborât vineri la cel mai jos nivel faţă de dolar din ultimii peste 11 ani, pe fondul anunţului BCE privind începerea programului de achiziţii de obligaţiuni începând cu luna martie şi al îngrijorărilor legate de alegerile din Grecia, care ar putea fi câştigate de un partid anti-austeritate.
Euro a coborât la un nou minim al ultimilor 11 ani faţă de dolar, înaintea alegerilor din Grecia

Amedy Coulibaly a fost înmormântat în regiunea pariziană

Cel de-al treilea autor al atentatelor de la Paris, Amedy Coulibaly, care a ucis o poliţistă şi patru ostatici evrei la un magazin cu specific evreiesc, a fost înmormântat vineri dimineaţă la Thiais, în regiunea pariziană, au declarat surse.
Amedy Coulibaly a fost înmormântat în regiunea pariziană

Posibile tensiuni în Thailanda, unde premierul demis este ameninţat cu închisoarea

Fostul premier thailandez Yingluck Shinawatra a primit vineri interdicţia de a activa în viaţa politică timp de cinci ani şi riscă zece ani de închisoare pentru corupţie, situaţie care riscă să tensioneze relaţiile dintre susţinătorii săi şi junta militară.
Posibile tensiuni în Thailanda, unde premierul demis este ameninţat cu închisoarea

Trei persoane, rănite în Bucureşti după ce maşina în care se aflau a căzut în Dâmboviţa

Trei persoane au fost rănite vineri, în Capitală, după ce autoturismul în care se aflau a căzut în râul Dâmboviţa, în zona Podului Ciurel, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile.
Trei persoane, rănite în Bucureşti după ce maşina în care se aflau a căzut în Dâmboviţa

Zegrean: Greblă mi-a spus că este adevărată povestea cu rochiile, cu capsatoarele şi capsele

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat vineri că a avut o discuţie personală cu Toni Greblă, urmărit penal de DNA, în cadrul căreia judecătorul constituţional a recunoscut o parte din acuzaţiile procurorilor, respectiv cele referitoare "la rochii, capsatoare, capse".
Zegrean: Greblă mi-a spus că este adevărată povestea cu rochiile, cu capsatoarele şi capsele