CELE MAI NOI ARTICOLE

Şeful Consiliului de Administraţie al Domo Retail a preluat compania

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Domo Retail, Eugen Petrov, a preluat compania, în urma unui proces de management buyout, a anunţat joi retailerul IT&C.
Şeful Consiliului de Administraţie al Domo Retail a preluat compania

Imagini din Bucureşti şi România rurală, promovate de un reporter National Geographic, pe Twitter – FOTO

Imagini din Bucureşti şi mai multe zone rurale din România sunt promovate pe Twitter de un jurnalist de la National Geographic, care filmează de câteva zile un documentar despre ţara noastră, în cadrul unui acord încheiat cu ANT, ce va fi difuzat în 10 ţări în anul 2015.
Imagini din Bucureşti şi România rurală, promovate de un reporter National Geographic, pe Twitter - FOTO

Fostul lider al galeriei Stelei, Gheorghe Mustaţă, condamnat definitiv la 7 ani şi 6 luni închisoare

Fostul lider al galeriei steliste Gheorghe Mustaţă a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la şapte ani şi şase luni de închisoare, în dosarul de violenţă, tentativă la omor şi şantaj sub forma unor taxe de protecţie, în care a fost judecat alături de 41 de persoane.
Fostul lider al galeriei Stelei, Gheorghe Mustaţă, condamnat definitiv la 7 ani şi 6 luni închisoare

Consiliul Concurenţei a sancţionat 11 companii din industria media cu amenzi în total de 3,2 milioane de euro

Consiliul Concurenţei a sancţionat 11 companii din industria media cu amenzi totalizând 3,2 milioane de euro pentru că au participat la o înţelegere având ca obiect eliminarea agenţiilor concurente de pe piaţa comercializării serviciilor de comunicare prin media.
Consiliul Concurenţei a sancţionat 11 companii din industria media cu amenzi în total de 3,2 milioane de euro

EXPLOZIE într-o fabrică din Bulgaria: Autorităţile confirmă moartea a 15 persoane

O explozie accidentală produsă miercuri după-amiaza într-o fabrică de explozivi din nord-vestul Bulgariei s-a soldat cu mai mulţi morţi, potrivit presei bulgare. Camerele termice nu au descoperit eventuali supravieţuitori la locul exploziei, unde se aflau cel puţin 15 persoane, a anunţat, joi, apărarea civilă.
EXPLOZIE într-o fabrică din Bulgaria: Autorităţile confirmă moartea a 15 persoane

Andone: Stoican primea seminţe de la arabi, la Piţurcă e altceva, se duce pentru Liga Campionilor

Antrenorul Ioan Andone a declarat, joi, că l-a sfătuit pe tehnicianul Flavius Stoican să nu accepte oferta grupării Al Raed, prea mică din punct de vedere financiar, dar a precizat că, în ceea ce îl priveşte pe selecţionerul Victor Piţurcă, nivelul de la Al-Ittihad este mult mai ridicat.
Andone: Stoican primea seminţe de la arabi, la Piţurcă e altceva, se duce pentru Liga Campionilor

Nicolae Manolescu, la FILIT:Din toate domeniile culturii, singurul care nu e finanţat e cel al literaturii

Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, a declarat, la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), că, din toate domeniile culturii în România, "singurul care nu este finanţat, în mod ordonat şi sistematic, printr-o lege, este cel al literaturii".
Nicolae Manolescu, la FILIT:Din toate domeniile culturii, singurul care nu e finanţat e cel al literaturii

Niţă spune că România are asigurat necesarul de gaze naturale

Ministrul Economiei, Constantin Niţă, a susţinut, joi, că reducerea cu 13% a livrărilor de gaze către România de către Gazprom nu afectează necesarul de gaze şi ”nu vor fi probleme”, însă a evitat să spună care este termenul pentru care necesarul este asigurat.
Niţă spune că România are asigurat necesarul de gaze naturale

Erste: România va avea anul viitor un necesar brut de finanţare de circa 50 miliarde lei, în scădere

Necesarul brut de finanţare al României pentru anul 2015 s-a redus la aproximativ 50 miliarde de lei, 22-23% din această sumă putând fi asigurată de pe pieţele internaţionale, iar restul de pe piaţa internă, potrivit unui raport publicat de Erste Group Research.
Erste: România va avea anul viitor un necesar brut de finanţare de circa 50 miliarde lei, în scădere

Andone: Am avut o ofertă de la Rapid, dar am zis că trebuie să iasă din insolvenţă

Antrenorul Ioan Andone a declarat, joi, la Casa Fotbalului, că a primit o ofertă de a prelua conducerea tehnică a echipei Rapid, dar a refuzat până când gruparea giuleşteană va reuşi să iasă din insolvenţă.
Andone: Am avut o ofertă de la Rapid, dar am zis că trebuie să iasă din insolvenţă

Tuneluri săpate din Coreea de Nord până în Coreea de Sud, pentru trimiterea de infanterişti în cazul unui nou război – VIDEO

Conflictul dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud este deja unul istoric, după separarea celor două ţări la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. De atunci, a existat un conflict militar (1950-1953), încheiat cu un armistiţiu, precum şi o politică beligerantă în toţi aceşti ani.
Tuneluri săpate din Coreea de Nord până în Coreea de Sud, pentru trimiterea de infanterişti în cazul unui nou război - VIDEO

Rapid-CFR Cluj, CSMS Iaşi-Steaua şi CS Mioveni-Dinamo, în optimile de finală ale Cupei României

Echipa Rapid Bucureşti va întâlni pe CFR Cluj, Steaua va juca împotriva CSMS Iaşi, iar Dinamo va evolua cu CS Mioveni, în optimile de finală ale Cupei României, potrivit tragerii la sorţi care a avut loc, joi, la sediul FRF.
Rapid-CFR Cluj, CSMS Iaşi-Steaua şi CS Mioveni-Dinamo, în optimile de finală ale Cupei României

Un nou record Guinness pentru cea mai mare bătaie cu perne – VIDEO

Un nou record Guinness pentru cea mai mare bătaie cu perne a fost stabilit de studenţii de la University of California-Irvine din Statele Unite ale Americii, care au reuşit să depăşească cu aproape 400 de persoane vechea cifră de 3.813 oameni care se bat cu perne, transmite Reuters.
Un nou record Guinness pentru cea mai mare bătaie cu perne - VIDEO

Irina Schrotter: Nu am nicio calitate în dosarul de evaziune. Nu am accesat niciodată fonduri europene

Creatoarea de modă Irina Schrotter a declarat joi, după ce a fost audiată la DIICOT, că nu are nicio calitate în dosarul de evaziune, în care este vorba de o sesizare "îndreptată 75 la sută împotriva unui om de afaceri din Iaşi", în cazul ei fiind semnalată de către reclamantă o singură faptă.
Irina Schrotter: Nu am nicio calitate în dosarul de evaziune. Nu am accesat niciodată fonduri europene

Umbrela, de la semn al reconcilierii politice la simbol al protestelor din Hong Kong

Devenită un simbol al protestelor din Hong Kong faţă de refuzul Chinei de a accepta reforme democratice în oraş, umbrela a fost de-a lungul istoriei un accesoriu al reconcilierii politice.
Umbrela, de la semn al reconcilierii politice la simbol al protestelor din Hong Kong

Tony Bennett, cel mai în vârstă artist care ajunge pe primul loc în topul Billboard

Cântăreţul american Tony Bennett şi-a doborât propriul record şi a devenit, la vârsta de 88 de ani, cel mai în vârstă artist în viaţă care a lansat un album ce a ajuns pe primul loc în topul Billboard 200, miercuri, graţie compilaţiei sale de duete cu Lady Gaga, informează Reuters.
Tony Bennett, cel mai în vârstă artist care ajunge pe primul loc în topul Billboard

Chiliman: Iniţiativa Finanţelor de a colecta o parte din taxele locale nu mi se pare de bun augur

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, dezaprobă decizia Guvernului de a prelua o parte din colectarea taxelor şi impozitelor locale, prin acceptarea de către Trezoreria Statului a plăţilor acestora cu cardurile, considerând că iniţiativa nu este "de bun augur", întrucât stimulează centralizarea.
Chiliman: Iniţiativa Finanţelor de a colecta o parte din taxele locale nu mi se pare de bun augur

Patru posibile locuri de coborâre pe Marte, selecţionate pentru sonda ruso-europeană ExoMars

Patru posibile locuri de coborâre pe Marte, toate situate relativ aproape de ecuator, au fost selecţionate pentru descinderea pe planeta roşie, programată pentru anul 2019, a modulului robotizat al sondei spaţiale ruso-europene ExoMars, a anunţat miercuri Agenţia Spaţială Europeană (ESA).
Patru posibile locuri de coborâre pe Marte, selecţionate pentru sonda ruso-europeană ExoMars

ACUZAŢII la adresa SUA: Preşedinta Argentinei sugerează un complot pentru asasinarea sa

Preşedinta Argentinei, Cristina Fernandez de Kirchner, a sugerat că Statele Unite ar putea susţine un complot vizând înlăturarea sa de la putere şi chiar asasinarea sa, relatează The Guardian în ediţia electronică.
ACUZAŢII la adresa SUA: Preşedinta Argentinei sugerează un complot pentru asasinarea sa

Ponta: Oprea organizează prezidenţialele. Mulţumesc opoziţiei că a ”lăsat-o mai moale” cu fraudarea

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că vicepremierul Gabriel Oprea este cel care va organiza alegerile prezidenţiale şi nu se va implica în niciun fel în campania electorală, el mulţumind, pe de altă parte, tuturor celor din opoziţie care ”au lăsat-o mai moale” cu ”povestea cu fraudarea”.
Ponta: Oprea organizează prezidenţialele. Mulţumesc opoziţiei că a ”lăsat-o mai moale” cu fraudarea

Niţă: Exploatarea gazelor de şist va trebui să fie acceptată de majoritatea statelor

Ministrul Economiei, Constantin Niţă, a declarat, joi, la Bucharest Forum 2014, că România poate fi jucătorul principal în domeniul energetic, arătând că va reveni în Europa producţia de energie pe bază de cărbune, iar exploatarea gazelor de şist va trebui să fie acceptată de majoritatea statelor.
Niţă: Exploatarea gazelor de şist va trebui să fie acceptată de majoritatea statelor

Ponta, despre avizul la Legea insolvenţei persoanelor fizice: Mai facem şi ce nu am convenit cu FMI

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că Guvernul a dat aviz pozitiv propunerii legislative iniţiate de către deputatul PSD Ana Birchall privind insolvenţa persoanelor fizice, el arătând că Executivul mai face şi lucruri pe care nu le-a convenit cu FMI şi se va ”descurca” dacă va fi certat de Fond
Ponta, despre avizul la Legea insolvenţei persoanelor fizice: Mai facem şi ce nu am convenit cu FMI

CFR a semnat un contract de 140 milioane euro pentru lucrări pe sectorul Sighişoara – Simeria

CFR a semnat cu asocierea Alstom Transport - Alcatel Lucent România - PAS 97 un contract în valoare de 617,8 milioane lei (140 milioane euro), inclusiv TVA, pentru lucrări pe sectorul feroviar Sighişoara - Coşlariu - Simeria.
CFR a semnat un contract de 140 milioane euro pentru lucrări pe sectorul Sighişoara - Simeria

Udrea şi-a prezentat programul pentru Preşedinţie la fosta uzină Republica, în salopetă, cu cască pe cap – FOTO

Candidatul PMP la Preşedinţie, Elena Udrea, şi-a lansat, joi, programul politic "România frumoasă" într-o hală părăginită din fosta uzină Republica, Udrea fiind îmbrăcată într-o salopetă albastră şi având pe cap o cască de protecţie de culoare galbenă.
Udrea şi-a prezentat programul pentru Preşedinţie la fosta uzină Republica, în salopetă, cu cască pe cap - FOTO

Gazprom a redus din nou livrările de gaze către România, cu 13%: ”Ar trebui să ne obişnuim cu astfel de situaţii”

Grupul rus Gazprom a redus miercuri, pentru a doua oară, livrările de gaze naturale către România, de această dată cu 13% faţă de nivelul planificat, a anunţat Departamentul pentru Energie, care menţionează că "ar trebui să ne obişnuim cu astfel de situaţii".
Gazprom a redus din nou livrările de gaze către România, cu 13%: ”Ar trebui să ne obişnuim cu astfel de situaţii”

Mircea Duşa: România este o ţară sigură pentru investitorii care vor să facă afaceri

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a susţinut, joi, la Bucharest Forum 2014, că România este o ţară sigură, iar oamenii de afaceri ar beneficia de un mediu economic stabil, vorbind în acelaşi timp despre ”un flagel care omenirea trebuie să îl stăpânească” prin Cyber Defense.
Mircea Duşa: România este o ţară sigură pentru investitorii care vor să facă afaceri

Simona Halep s-a retras şi din proba de simplu de la China Open

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a retras şi din proba de simplu de la China Open, după ce a renunţat la dublu, din cauza accidentării suferite la coapsa stângă, informează WTA pe contul de Twitter.
Simona Halep s-a retras şi din proba de simplu de la China Open

Ponta: Accizele pentrul anul viitor vor fi, cu siguranţă, mai mici

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că accizele pentru anul 2015 vor fi, cu siguranţă, mai mici, el arătând că modul în care acestea se calculează este stabilit de Ministerul de Finanţe, care lucrează în acest sens cu partenerii internaţionali.
Ponta: Accizele pentrul anul viitor vor fi, cu siguranţă, mai mici

Ponta: Vom plăti 20 de milioane de euro pe ”Cuminţenia pământului”, dacă retrocedarea a fost corectă

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că statul român va răscumpăra opera ”Cuminţenia pământului” a lui Constantin Brâncuşi, cu suma de 20 de milioane de Euro, dacă Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor pe care le va face, va stabili că procedura retrocedării a fost una corectă.
Ponta: Vom plăti 20 de milioane de euro pe ”Cuminţenia pământului”, dacă retrocedarea a fost corectă

Circa 374.000 de tranzacţii pentru plata taxelor şi impozitelor locale cu cardul în ianuarie-august

Românii au efectuat în primele opt luni circa 374.000 de tranzacţii pentru plata taxelor şi impozitelor locale cu cardul, în creştere cu 22% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea tranzacţiilor ajungând la 134 de milioane de euro.
Circa 374.000 de tranzacţii pentru plata taxelor şi impozitelor locale cu cardul în ianuarie-august

Oprescu: Administraţia Bucureştiului are ca prioritate crearea unei baze de date între capitalele UE

Primarul general Sorin Oprescu a declarat că printre priorităţile administraţiei Bucureştiului se află crearea unei baze de date între capitalele statelor membre UE, apreciind că trebuie adoptată o Agendă Urbană a Uniunii Europene.
Oprescu: Administraţia Bucureştiului are ca prioritate crearea unei baze de date între capitalele UE

David Lodge (FILIT): Depind mult de traducătorii mei. Umorul lingvistic este dificil de tradus

David Lodge, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori britanici, a declarat, la "Serile FILIT", un eveniment organizat la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi, că depinde mult de traducătorii săi, că traducerea literară este o artă şi că "umorul lingvistic este dificil de tradus".
David Lodge (FILIT): Depind mult de traducătorii mei. Umorul lingvistic este dificil de tradus

Percheziţii DNA la Parchetul Tribunalului Bihor, fiind vizat prim-procurorul Vasile Popa

Procurorii DNA fac percheziţii, joi, la sediul Parchetului Tribunalului Bihor, precum şi la locuinţa şi în biroul prim-procurorului Vasile Popa, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2009-2014, afirmă surse judiciare.
Percheziţii DNA la Parchetul Tribunalului Bihor, fiind vizat prim-procurorul Vasile Popa

Oprea: 18.550 secţii de votare în ţară şi 294 în străinătate. Peste 20,7 milioane de buletine de vot

Alegerile prezidenţiale vor avea loc în 18.550 de secţii de votare din ţară şi 294 în străinătate, urmând să fie pregătite 20.745.068 de buletine de vot şi 94.220 de ştampile cu menţiunea "Votat", a declarat joi vicepremierul Gabriel Oprea.
Oprea: 18.550 secţii de votare în ţară şi 294 în străinătate. Peste 20,7 milioane de buletine de vot

Ponta: România, capabilă ca în 3 ani să aducă bugetul apărării la 2% din PIB

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că România este capabilă să asigure, aşa cum a făcut în ultimii doi ani, o creştere a bugetului alocat cheltuielilor de apărare şi acest lucru se va face şi în următorii trei ani, până se va ajunge la acel angajament minim de 2% din PIB.
Ponta: România, capabilă ca în 3 ani să aducă bugetul apărării la 2% din PIB

Peste 30.000 de angajaţi MAI, mobilizaţi în timpul campaniei electorale, 50.000 în ziua alegerilor

Peste 30.000 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră vor fi mobilizaţi pe parcursul campaniei electorale, iar în ziua votului vor fi angrenaţi peste 50.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, a declarat joi vicepremierul Gabriel Oprea.
Peste 30.000 de angajaţi MAI, mobilizaţi în timpul campaniei electorale, 50.000 în ziua alegerilor

Percheziţii la mai multe societăţi ale Lukoil într-un dosar de evaziune şi spălare de bani. Prejudiciul, estimat la 230 de milioane de euro – FOTO

Procurorii au făcut percheziţii la sediile mai multor societăţi comerciale aperţinând Lukoil, inclusiv rafinăria din Ploieşti, prejudiciul estimat de anchetatori fiind de 230 de milioane de euro, din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani, informează procurorii.
Percheziţii la mai multe societăţi ale Lukoil într-un dosar de evaziune şi spălare de bani. Prejudiciul, estimat la 230 de milioane de euro - FOTO

CNA: 307 televiziuni şi radiouri vor reflecta campania pentru alegerile prezidenţiale

Campania pentru alegerile prezidenţiale, care va începe în audiovizual pe 3 octombrie, la ora 00.00, va fi reflectată de 307 televiziuni şi radiouri.
CNA: 307 televiziuni şi radiouri vor reflecta campania pentru alegerile prezidenţiale

Parlamentar german: Apartenenţa la UE şi NATO protejează Ungaria, România şi Bulgaria de agresiunea rusă

Parlamentarul creştin-democrat Günter Krichbaum, şeful Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul german, consideră că Ungaria, România şi Bulgaria nu riscă o "putinizare", dar vede unele motive de îngrijorare în ceea ce priveşte evoluţia situaţiei politice interne din aceste ţări.
Parlamentar german: Apartenenţa la UE şi NATO protejează Ungaria, România şi Bulgaria de agresiunea rusă

Geoană: România are o geografie excepţională. Pusă în valoare, poate deveni ”o poartă a Europei”

Preşedintele Aspen România, Mircea Geoană, a declarat, joi, în deschiderea celei de-a treia ediţii a Bucharest Forum, că de foarte multe ori nu am ştiu să atragem dividente economice din geografia excepţională pe care România o are, pentru a deveni o ”poartă a Europei”.
Geoană: România are o geografie excepţională. Pusă în valoare, poate deveni ”o poartă a Europei”