CELE MAI NOI ARTICOLE

Târgovişteanul acuzat că a tâlhărit un angajat al unei firme de curierat, arestat preventiv

Bărbatul din Târgovişte acuzat că a tâlhărit un angajat al unei firme de curierat pe care l-a atacat cu un spray lacrimogen luându-i un colet ce conţinea un telefon mobil fără a plăti contravaloarea acestuia a fost arestat preventiv pentru 20 de zile.
Târgovişteanul acuzat că a tâlhărit un angajat al unei firme de curierat, arestat preventiv

Cinci persoane la spital, după ce ambulanţa în care se aflau a ajuns într-un şanţ în Vrancea

Cinci persoane au ajuns la spital, în prima zi a noului an, după ce şoferul ambulanţei în care se aflau, pe DN 2L, în dreptul satului Varniţa, comuna vrânceană Răcoasa, a pierdut controlul volanului, iar autosanitara a intrat într-un şanţ.
Cinci persoane la spital, după ce ambulanţa în care se aflau a ajuns într-un şanţ în Vrancea

Poetul Traian T. Coşovei a murit la vârsta de 59 de ani. El va fi înmormântat sâmbătă la cimitirul Bellu din Capitală

Poetul Traian T. Coşovei a murit miercuri dimineaţă, la vârsta de 59 de ani, din cauza unor probleme medicale, a declarat pentru MEDIAFAX Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de poezie a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bucureşti.
Poetul Traian T. Coşovei a murit la vârsta de 59 de ani. El va fi înmormântat sâmbătă la cimitirul Bellu din Capitală

Peste 60.000 de oameni au petrecut în stradă în noaptea de Revelion în Capitală

Peste 60.000 de oameni au ales să petreacă în stradă în noaptea de Revelion, în Capitală, la marile petreceri organizate în centru, dar şi în cartier.
Peste 60.000 de oameni au petrecut în stradă în noaptea de Revelion în Capitală

Comisarul european pentru muncă: E puţin probabil un aflux de români şi bulgari în UE după ridicarea restricţiilor

Comisarul european pentru muncă, Laszlo Andor, consideră că este puţin probabil să fie un aflux de români şi bulgari după ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru aceştia în toate statele UE.
Comisarul european pentru muncă: E puţin probabil un aflux de români şi bulgari în UE după ridicarea restricţiilor

O mie de timişoreni au întâmpinat Anul Nou în centru, mulţi fiind dezamăgiţi de focul de artificii

Peste o mie de persoane au întâmpinat noul an în centrul Timişoarei, unde au cântat formaţii locale, iar un tânăr şi-a cerut iubita de soţie de pe scena amplasată acolo, însă mulţi oameni s-au declarat dezamăgiţi de focul de artificii deoarece nu l-au putut vedea bine.
O mie de timişoreni au întâmpinat Anul Nou în centru, mulţi fiind dezamăgiţi de focul de artificii

Târgu Jiu: Un număr de 16 cupluri de tineri s-au căsătorit în noaptea de Revelion la Poarta Sărutului

Un număr de 16 cupluri de tineri îndrăgostiţi s-au căsătorit în noaptea de Revelion la Poarta Sărutului, în cadrul unei ceremonii oficiate de primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru.
Târgu Jiu: Un număr de 16 cupluri de tineri s-au căsătorit în noaptea de Revelion la Poarta Sărutului

Patru incendii la case de vacanţă şi de locuit în judeţul Harghita, în noaptea de Anul Nou

Patru incendii au izbucnit în noaptea de Anul Nou la trei la case de vacanţă şi la una de locuit din judeţul Harghita, din cauza surselor de încălzire amplasate necorespunzător, pagubele provocate de flăcări depăşind 120.000 de lei.
Patru incendii la case de vacanţă şi de locuit în judeţul Harghita, în noaptea de Anul Nou

Peste şapte mii de bistriţeni au întâmpinat Anul Nou în stradă la un concert Minculescu-Nuţu Olteanu

Peste şapte mii de oameni au întâmpinat noul an în centrul Bistriţei la concertul din noaptea de Revelion, unde au cântat Cristi Minculescu, Nuţu Olteanu, dar şi trupa locală Prefix 990, lumea admirând şi focul de artificii, care a durat mai bine de zece minute.
Peste şapte mii de bistriţeni au întâmpinat Anul Nou în stradă la un concert Minculescu-Nuţu Olteanu

Ponta: Îmi doresc ca în 2014 să fiu mult mai bun. Am o datorie faţă de toţi care trăiesc în România

Premierul Victor Ponta spune că îşi doreşte ca în anul 2014 să fie ”mult mai bun”, continuând lucrurile de succes şi învăţând din sfaturile bune sau din propriile greşeli.
Ponta: Îmi doresc ca în 2014 să fiu mult mai bun. Am o datorie faţă de toţi care trăiesc în România

Mii de clujeni au sărbătorit Revelionul în Piaţa Unirii. Boc a turnat oamenilor şampanie în pahare

Mii de persoane au participat la petrecerea de Revelion în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca şi au asistat la concerte şi la un foc de artificii la finalul căruia primarul Emil Boc a turnat şampanie dintr-o sticlă de doi litri în paharele petrecăreţilor şi le-a urat "sănătate".
Mii de clujeni au sărbătorit Revelionul în Piaţa Unirii. Boc a turnat oamenilor şampanie în pahare

Mii de braşoveni şi turişti au petrecut Revelionul în Piaţa Sfatului

Câteva mii de braşoveni şi turişti s-au adunat în noaptea dintre ani în Piaţa Sfatului din Braşov pentru a asista la spectacolul pregătit pentru ei, au înălţat lampioane, au încins hore, au ciocnit cupe de şampanie şi s-au bucurat de spectacolul de artificii.
Mii de braşoveni şi turişti au petrecut Revelionul în Piaţa Sfatului

Antonescu: Anul încheiat a fost greu, însă trebuie să fim optimişti. Ne vom respecta angajamentele

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, arată, în mesajul său de Anul Nou postat pe Facebook, că anul care s-a încheiat a fost greu, însă românii trebuie să fie optimişti, el dând asigurări că vor fi respectate angajamentele asumate.
Antonescu: Anul încheiat a fost greu, însă trebuie să fim optimişti. Ne vom respecta angajamentele

LA MULŢI ANI, 2014! ANUL NOU la români – de la practici magice la petreceri de viaţă bună

Românii petrec la cumpăna dintre ani cu veselie, păstrând o parte dintre practicile păgâne - despre care spun că îi apără de rele şi îi ţin sănătoşi şi prosperi pentru un an întreg -, dar şi cu obiceiuri noi, împrumutate.
LA MULŢI ANI, 2014! ANUL NOU la români - de la practici magice la petreceri de viaţă bună

Băsescu, vizibil emoţionat, în timpul declaraţiei despre ce-şi doreşte în 2014

Preşedintele Traian Băsescu a fost vizibil emoţionat, marţi seară, în timpul declaraţiei pe care a făcut-o la intrarea într-un restaurant din Predeal, unde îşi petrece Revelionul.
Băsescu, vizibil emoţionat, în timpul declaraţiei despre ce-şi doreşte în 2014

Băsescu: Aş dori ca în 2014 să avem un Guvern care să fie cinstit cu românii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seara, la intrarea în restaurantul unde petrece Revelionul, că şi-ar dori ca 2014 să fie anul în care să avem un Guvern care să fie cinstit cu românii, să nu-i mai mintă, iar justiţia să câştige bătălia cu politicul.
Băsescu: Aş dori ca în 2014 să avem un Guvern care să fie cinstit cu românii

Băsescu: Mi-aş dori să-mi predau mandatul unui preşedinte care să-mi continue proiectele

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că îşi doreşte ca la finalul anului 2014 să îşi predea mandatul unui preşedinte care să continue ceea ce nu a reuşit el să termine şi care să stimuleze Guvernul să facă o reorganizare administrativă în folosul românilor, nu al baronilor.
Băsescu: Mi-aş dori să-mi predau mandatul unui preşedinte care să-mi continue proiectele

Băsescu: 2014 să fie anul în care să afirmăm deschis că Moldova este pământ românesc

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că îşi doreşte ca anul 2014 să fie ”anul în care să afirmăm deschis că Moldova este pământ românesc”.
Băsescu: 2014 să fie anul în care să afirmăm deschis că Moldova este pământ românesc

Nicole Scherzinger va semna un contract cu Sony în valoare de 5 milioane de dolari

Cântăreaţa americană Nicole Scherzinger va semna un contract în valoare de aproximativ 5 milioane de dolari cu compania Sony, pentru lansarea unui nou album, urmând ca vedeta să câştige alte importante sume de bani din reclamele la care va lucra.
Nicole Scherzinger va semna un contract cu Sony în valoare de 5 milioane de dolari

Schumacher nu schia prea repede în timpul accidentului

Accidentul la schi suferit de Michael Schumacher a fost cauzat de o "înlănţuire de circumstanţe nefericite" şi nici într-un caz de viteza excesivă a fostului pilot german, a declarat, marţi, ataşatul de presă Sabine Kehm la Grenoble.
Schumacher nu schia prea repede în timpul accidentului

New Year Honours List: Actriţele Angela Lansbury şi Penelope Keith, distinse cu titlul de Cavaler

Actriţele britanice Angela Lansbury şi Penelope Keith au primit titlul de Cavaler din partea reginei Elizabeth a II-a, pentru cariera lor impresionantă şi pentru implicarea în acte de caritate.
New Year Honours List: Actriţele Angela Lansbury şi Penelope Keith, distinse cu titlul de Cavaler

STUDIU: Codeina, ineficientă în cazul unor variaţii genetice

Codeina, considerată a fi unul dintre cele mai utilizate analgezice din lume, este folosită pentru ameliorarea durerilor, însă acest medicament nu dă rezultate în cazul a milioane de oameni din cauza unor variaţii genetice.
STUDIU: Codeina, ineficientă în cazul unor variaţii genetice

Audrey Hepburn şi Elvis Presley, printre artiştii cu cele mai emblematice coafuri

Cocul purtat de Audrey Hepburn în "Breakfast at Tiffany's", "moţul" cântăreţului Elvis Presley şi tunsoarea actriţei Jennifer Aniston în rolul Rachel din serialul TV "Friends" se numără printre cele mai emblematice coafuri din istorie.
Audrey Hepburn şi Elvis Presley, printre artiştii cu cele mai emblematice coafuri

Mesajul Preafericitului Patriarh Daniel de Anul Nou: Vă dorim tuturor sănătate şi mântuire, pace şi bucurie întru mulţi şi binecuvântaţi ani

Preafericitul Patriarh Daniel urează tuturor românilor, cu ocazia Anului Nou, oriunde s-ar afla, sănătate şi mântuire, pace şi bucurie întru mulţi şi binecuvântaţi ani.
Mesajul Preafericitului Patriarh Daniel de Anul Nou: Vă dorim tuturor sănătate şi mântuire, pace şi bucurie întru mulţi şi binecuvântaţi ani

Actorul Joseph Ruskin a încetat din viaţă la vârsta de 89 de ani

Actorul Joseph Ruskin, unul dintre membrii conducerii Sindicatului actorilor americani (Screen Actors' Guild, SAG), a decedat la vârsta de 89 de ani, din cauze naturale, la Centrul medical UCLA din Santa Monica.
Actorul Joseph Ruskin a încetat din viaţă la vârsta de 89 de ani

Peste 130.000 de persoane au murit în Siria de la începutul conflictului

Conflictul dintre regim şi rebeli în Siria a provocat peste 130.000 de morţi de la începutul său, în martie 2011, majoritatea combatanţi din ambele tabere, potrivit unui nou bilanţ publicat marţi de Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO).
Peste 130.000 de persoane au murit în Siria de la începutul conflictului

O femeie a fost rănită de o scrisoare-capcană adresată prefectului din Napoli

O angajată a prefecturii Napoli a fost uşor rănită, marţi, când o scrisoare-capcană adresată prefectului a explodat, a anunţat presa italiană.
O femeie a fost rănită de o scrisoare-capcană adresată prefectului din Napoli

VREMEA va fi închisă, dar cu temperaturi ridicate pentru această perioadă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi, în ţară şi la Bucureşti

Miercuri, în sudul şi în estul ţării vremea va fi închisă, izolat se vor semnala burniţe sau fulguieli şi se poate depune polei. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul şi la sfârşitul intervalului.
VREMEA va fi închisă, dar cu temperaturi ridicate pentru această perioadă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi, în ţară şi la Bucureşti

Bilanţul Elenei Udrea: Sunt un politician atipic, nu voi schimba garderoba. Ştiu încotro vreau să merg

Deputatul PDL Elena Udrea îşi face bilanţul la final de an, într-o postare pe blogul său, apreciind că este un politician atipic, dar precizând că nu-şi va schimba nici silueta, nici garderoba şi subliniind că ştie “exact“ cine este şi încotro vrea să meargă.
Bilanţul Elenei Udrea: Sunt un politician atipic, nu voi schimba garderoba. Ştiu încotro vreau să merg

Un jurnalist deghizat în preot a încercat să intre în camera de spital a lui Schumacher

Un jurnalist deghizat în preot a încercat, fără succes, să pătrundă în camera în care se află fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, în spitalul din Grenoble, informează presa germană, citată de The Guardian.
Un jurnalist deghizat în preot a încercat să intre în camera de spital a lui Schumacher

CONCERTELE lunii ianuarie în Bucureşti – Elliphant, Zdob şi Zdub şi Proconsul

Elliphant, unul dintre cele mai noi nume ale underground-ului, vine la Bucureşti pe 25 ianuarie şi deschide seria de evenimente Deck Sounds, formaţia Zdob şi Zdub susţine un concert pe 24 ianuarie, pentru a marca Ziua Unirii Principatelor, iar trupa Proconsul îşi invită fanii să cânte împreună.
CONCERTELE lunii ianuarie în Bucureşti - Elliphant, Zdob şi Zdub şi Proconsul

Mesajul preşedintelui Băsescu de Anul Nou: Mulţumesc românilor că au ştiut să rămână şi în momente grele o comunitate – FOTO

Preşedintele Traian Băsescu a transmis marţi românilor un mesaj de Anul Nou, mulţumindu-le pentru felul în care au ştiu să rămână, chiar şi în momentele grele, o comunitate, dovedind că identitatea noastră se ridică deasupra disputelor de moment.
Mesajul preşedintelui Băsescu de Anul Nou: Mulţumesc românilor că au ştiut să rămână şi în momente grele o comunitate - FOTO

STUDIU: Emoţiile afectează diferit corpul uman

Emoţiile diverse pe care oamenii le resimt în anumite momente ale vieţii au un impact diferit asupra părţilor organismului, tristeţea slăbind puterea braţelor, în timp ce dezgustul afectează sistemul digestiv, se arată într-un studiu realizat de cercetătorii finlandezi.
STUDIU: Emoţiile afectează diferit corpul uman

MOTIVAREA tribunalului în dosarul „ICA”: Mencinicopschi, condamnat pentru că a urmărit „cu orice preţ” privatizarea ICA

Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru că, susţin judecătorii în motivarea deciziei, el a urmărit "cu orice preţ" privatizarea ICA în favoarea firmei controlate de Dan Voiculescu, respectiv SC Grivco SA.
MOTIVAREA tribunalului în dosarul

Vladimir Putin: Rusia va lupta împotriva teroriştilor până la eliminarea lor

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marţi că Rusia va continua "lupta împotriva teroriştilor până la eliminarea lor totală", în prima sa reacţie publică la cele două atentate sinucigaşe soldate cu 34 de morţi la Volgograd (sud-vest).
Vladimir Putin: Rusia va lupta împotriva teroriştilor până la eliminarea lor

Locuinţa din Londra a legendarului chitarist Jimi Hendrix, transformată în muzeu

Casa din Londra în care a locuit legendarul chitarist Jimi Hendrix va fi transformată în muzeu, scopul acestuia fiind de a ilustra viaţa excentrică a artistului.
Locuinţa din Londra a legendarului chitarist Jimi Hendrix, transformată în muzeu

Poliţia Dolj face cercetări după ce un doljean a reclamat furtul a circa un milion de lei din casă

Poliţiştii doljeni fac cercetări după ce un bărbat din Dolj, administrator al unei societăţi comerciale, a reclamat că, în noaptea de luni spre marţi, persoane necunoscute au intrat în locuinţa sa şi, sub ameninţarea unui cuţit, i-au furat aproximativ un milion de lei.
Poliţia Dolj face cercetări după ce un doljean a reclamat furtul a circa un milion de lei din casă

ANALIZĂ: Preşedinţia semestrială a UE, o nouă provocare pentru Grecia

Grecia preia miercuri preşedinţia semestrială a UE, o provocare în plină epurare economică şi pe fondul alegerilor europene din mai, care riscă să servească drept defulare în toată Uniunea Europeană, după şase ani de criză.
ANALIZĂ: Preşedinţia semestrială a UE, o nouă provocare pentru Grecia

REVELION 2014 pe Valea Prahovei: În lipsa zăpezii, miile de turişti aleg plimbările prin staţiuni sau pe munte

Mii de turişti se află în staţiunile de pe Valea Prahovei, unde vor petrece noaptea dintre ani, în lipsa zăpezii oamenii alegând plimbări prin staţiuni, drumeţii pe Platoul Bucegi sau să meargă la patinoar.
REVELION 2014 pe Valea Prahovei: În lipsa zăpezii, miile de turişti aleg plimbările prin staţiuni sau pe munte