Danemarca nu va ceda presiunilor „inacceptabile” din partea Statelor Unite, care vor să preia controlul Groenlandei, declară joi prim-ministra daneză Mette Frederiksen. Ea avertizează că dreptul la autodeterminare al groenlandezilor „este în joc”.
Operațiunile de căutare a marinarului român aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, care era în Marea Mediterană, s-au încheiat miercuri seara, 4 iunie, transmite Statul Major al Forțelor Navale. În urma căutărilor, bărbatul nu a fost găsit.
Un bărbat din Cluj-Napoca, aflat în arest la domiciliu, a evadat și a vandalizat o mașină, invocând motive personale, iar acum a fost condamnat în primă instanță la 5 ani și 3 luni de închisoare.
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat joi, 5 iunie, la Reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, desfășurată la sediul Alianței Nord-Atlantice din Bruxelles. Evenimentul, organizat în pregătirea Summitului NATO de la Haga, care va avea loc în perioada 24–26 iunie, a fost dedicat consolidării posturii de descurajare și apărare a NATO.
În perioada 2-4 iunie 2025, Tudor Suciu - Business Manager în cadrul SGS România, și Gabriel Kerekes - TransitNet Operations Coordinator SGS România, au participat la evenimentul Transport Logistic München, unul dintre cele mai importante târguri internaționale dedicate logisticii, mobilității și managementului lanțului de aprovizionare.
USR propune o reformă pentru ca mai mulți români să facă sport și pentru modernizarea infrastructurii sportive, prin legi mai bune, investiții și sprijin pentru sportul de masă și de performanță.
Procurorii au extins urmărirea penală pentru omor în cazul a patru medici ATI de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din București, acuzați că ar fi provocat intenționat moartea unor pacienți prin reducerea dozelor de noradrenalină.
Extinderea sufoziunilor în zona minei vechi de la Salina Praid este gestionată activ de autorități, fără a pune în pericol activitățile din zonă, fiind luate măsuri de siguranță.
Clubul italian Torino a anunțat joi numirea lui Marco Baroni în funcția de antrenor principal, în locul lui Paolo Vanoli, care părăsește echipa după un singur sezon.
Administrația Trump a decis ca o tehnologie antidronă esențială, care fusese cumpărată pentru Ucraina, să fie redirecționată către forțele americane din Orientul Mijlociu.
Un gigant industrial german, cu o istorie de un secol, își închide fabrica din Germania și mută toată producția în România, invocând costurile salariale ridicate și presiunea uriașă venită din partea Chinei. Decizia marchează o nouă etapă pentru fabrica din Ineu, județul Arad, care devine centrul operațional al grupului, au relatat joi analiștii Ziarului Financiar.
Dacă lumea ar fi condusă de copii, am avea cu toții mașini electrice, la școală s-ar preda o singură materie pe zi, weekendurile ar dura 4 zile, iar mall-urile ar fi pline de parcuri și realitate virtuală.
Volvo a anunțat că face un nou pas major în tehnologia siguranței auto, urmând să introducă o centură de siguranță care folosește date în timp real pentru a se adapta la dimensiunile și postura fiecărui pasager, potrivit Top Gear.
Fenomenelor meteorologice extreme care au afectat în această săptămână mai multe țări din lume, de la inundațiile devastatoare din Nigeria, India și Bangladesh, până la uraganele din Statele Unite, li se adaugă, în România, cu una dintre cele mai grave crize hidrologice din ultimele trei decenii, a relatat miercuri Reuters.
Oamenii de știință au descoperit o planetă gigantică numită TOI-6894b, orbitând în jurul unei stele mult prea mici pentru a o putea forma. Descoperirea ar putea contesta și mai mult teoriile privind formarea planetelor.
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, susține că aproape s-a ajuns la un consens privind angajamentul de 5% privind cheltuielile de apărare al țărilor NATO.
Cea mai lungă faleză fluvială din Europa va fi modernizată. Este vorba despre Faleza Dunării a orașului Galați care se întinde pe o suprafață de circa patru kilometri. Investiția este evaluată la peste 165 de milioane de lei.
Amenajarea grădinii cu deck WPC (Wood Plastic Composite) a câștigat încrederea celor care doresc să îmbine estetica modernă cu funcționalitatea și durabilitatea. Acest material inovator oferă avantaje și transformă spațiile exterioare în adevărate oaze de relaxare și eleganță.
În contextul unui val global de fenomene meteorologice extreme, inundații și uragane în mai multe țări, România se confruntă cu una dintre cele mai grave crize hidrologice din ultimele trei decenii.
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că toți angajații ANAF care nu-și fac treaba trebuie să plece. Declarația vine după ce Curtea de Conturi a semnalat că inspectorii nu au controlat firmele cu datorii uriașe.
Președintele interimar PSD Sorin Grindeanu a reacționat iritat când a fost întrebat dacă partidul trebuie să nominalizeze „persoane noi" pentru viitoarele portofolii ministeriale: „Ce înseamnă nou? Ilie Bolojan e nou?”.
Transfăgărășanul se redeschide vineri la ora 7.00, anunță Cristian Pistol, directorul CNAIR. Circulația va fi permisă inclusiv între Bâlea Cascadă din județul Sibiu și Piscul Negru din județul Argeș.
În fiecare an, data de 5 iunie, marchează Ziua Mondială a Mediului, instituită de Organizația Națiunilor Unite în anul 1972. Ziua este dedicată conștientizării impactul acțiunilor omului asupra naturii.
Asociația Utilizatorilor de Servicii Financiare (Asufín), Federația Consumatorilor și Utilizatorilor (CECU) și alte 24 de organizații membre ale Asociației Europene a Consumatorilor (BEUC) au depus o plângere împotriva platformei chineze de comerț online Shein, acuzând-o de utilizarea unor practici manipulatoare și înșelătoare.
Președintele interimar PSD Sorin Grindeanu neagă existența unor tensiuni cu Ilie Bolojan în cadrul negocierilor de la Cotroceni și respinge zvonurile privind discuții despre funcții guvernamentale.
PSD analizează toate opțiunile politice, de la a da premierul până la a intra în opoziție, dar nu va lua nicio decizie până nu se ajunge la un acord clar privind măsurile fiscale.
Uniunea Europeană a primit un sprijin important în disputa comercială cu SUA, după ce un consilier al celei mai înalte instanțe europene a recomandat respingerea unei plângeri formulate de un producător american de brichete împotriva tarifelor impuse de blocul comunitar, a relatat joi Bloomberg.
O femeie în vârstă de 65 de ani a fost, din Austria, operată de o boală cardiacă întâlnită, i-a uimit pe medici. Aceștia au descoperit ceva neobișnuit în timpul operației pe cord deschis: „pigmentare neagră” a țesuturilor.
Programul european KineDok, care promovează filmul documentar în peste 200 de spații neconvenționale din cinci țări, ajuns la a 11-a ediție, începe joi, cu proiecții la București și Galați, potrivit unui comunicat al organizatorilor.
Banca Naţională a României a anunțat cursul valutar de referință pentru ziua de joi, 5 iunie 2025. Leul românesc s-a apreciat în fața monedei europene, a dolarului american și a lirei sterline. Prețul aurului a urcat pentru a patra zi consecutivă.
Președintele Nicușor Dan susține că viitorul director al SRI trebuie să fie o persoană cu experiență profesională, provenită din zona civică, și anunță evaluări pentru conducerea serviciilor secrete, inclusiv pentru șeful SPP.
Şapte persoane cu feţele acoperite au pătruns într-un apartament din Braşov, au imobilizat prin violenţă cinci persoane şi le-au forţat să facă tranzacţii cu criptomonede în valoare de peste 595.000 de dolari.