CELE MAI NOI ARTICOLE

Lista medicamentelor compensate, în dezbatere la conferinţa „Mediafax Talks about Health Reform VII”

Ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu şi preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, Marius Savu, vor dezbate, luni, 2 iunie, noua listă de medicamente şi accesul pacienţilor la tratamente noi la conferinţa "Mediafax Talks about Health Reform" - ediţia a VII-a.
Lista medicamentelor compensate, în dezbatere la conferinţa

Nicuşor Constantinescu, judecat pentru că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi

Şeful CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost trimis în judecată, sub acuzaţia abuz în serviciu, alături de el fiind deferit justiţiei directorul RAJDP Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, pentru aceleaşi acuzaţii, după ce niciunul dintre cei doi nu s-a supus controlului Curţii de Conturi.
Nicuşor Constantinescu, judecat pentru că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi

Elevii claselor a IV-a încep miercuri evaluarea naţională, cu proba de limba română

Toţi elevii de clasa a IV-a susţin începând de miercuri, în premieră, evaluarea naţională, prima probă fiind cea de limba română, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
Elevii claselor a IV-a încep miercuri evaluarea naţională, cu proba de limba română

Burleanu despre Sandu: O persoană ahtiată după bani şi funcţii, cu activitate antinaţională. Preşedintele FRF dezvăluie ce beneficii are Mircea Sandu

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că predecesorul său la conducerea federaţiei, Mircea Sandu, este "o persoană ahtiată după bani şi funcţii", care are o activitate "contraproductivă" şi "antinaţională" ca membru al Comitetului Executiv al UEFA.
Burleanu despre Sandu: O persoană ahtiată după bani şi funcţii, cu activitate antinaţională. Preşedintele FRF dezvăluie ce beneficii are Mircea Sandu

Angajaţii TVR continuă greva japoneză pe parcursul săptămânii şi iau în calcul un marş de protest

Angajaţii TVR vor continua pe parcursul întregii săptămâni greva japoneză în care au intrat marţi, în semn de protest faţă de decizia Comitetului Director de reducere a timpului de lucru al salariaţilor şi a câştigurilor salariale ale acestora, luând în calcul şi organizarea unui marş de protest.
Angajaţii TVR continuă greva japoneză pe parcursul săptămânii şi iau în calcul un marş de protest

Dezacord între papa Francisc şi Benjamin Netanyahu, în legătură cu limba vorbită de Iisus

Papa Francisc şi premierul israelian Benjamin Netanyahu s-au întâlnit luni la Ierusalim şi au avut un mic dezacord în legătură cu limba vorbită de Iisus, în urmă cu peste două milenii.
Dezacord între papa Francisc şi Benjamin Netanyahu, în legătură cu limba vorbită de Iisus

Kiss FM, Radio Zu, Pro FM, Gold FM, amendate de CNA din cauza limbajului sexual folosit în matinale

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să amendeze cu câte 25.000 de lei Kiss FM, Radio Zu, Pro FM şi Gold FM, din cauza limbajului cu tentă sexuală folosit în emisiunile matinale difuzate de aceste radiouri.
Kiss FM, Radio Zu, Pro FM, Gold FM, amendate de CNA din cauza limbajului sexual folosit în matinale

David Hasselhoff şi-a vândut maşina inspirată din „Knight Rider” la licitaţie, în scopuri caritabile

Actorul David Hasselhoff şi-a vândut la licitaţie maşina Pontiac Firebird, un model din 1986, modificat pentru a semăna cu automobilul KITT din serialul de succes "Knight Rider", pentru suma de 150.000 de dolari, destinaţi organizaţiei Starlight Children's Foundation.
David Hasselhoff şi-a vândut maşina inspirată din

DNA consideră relevant în cazul lui Mustaţă că lua la pachet mâncare neconsumată plătită de Boraciu

DNA a considerat relevant, în dosarul lui Stan Mustaţă, şi faptul că judecătorul lua la pachet mâncarea comandată de Boraciu şi rămasă neconsumată, iar o dată a folosit o pungă luată de la gunoi, anchetatorii apreciind că aceste împrejurări arată dorinţa acestuia "de a beneficia de toate avantajele".
DNA consideră relevant în cazul lui Mustaţă că lua la pachet mâncare neconsumată plătită de Boraciu

NASA invită publicul să aleagă cea mai spectaculoasă fotografie cu suprafaţa Lunii

NASA a publicat cinci fotografii cu suprafaţa lunară şi i-a invitat pe internauţi să o aleagă pe cea mai spectaculoasă dintre acestea, care va fi folosită ca fundal pentru pagina de start a unui site ce va fi lansat pentru a marca a cincea aniversare a sondei Lunar Reconnaissance Orbiter.
NASA invită publicul să aleagă cea mai spectaculoasă fotografie cu suprafaţa Lunii

Festivalul de Vară „Teatru, Stradă şi Copil” debutează vineri, în Capitală

Cea de-a treia ediţie a Festivalului de Vară "Teatru, Stradă şi Copil", un maraton al spectacolelor pentru cei mici şi pentru cei mari, va debuta vineri în Capitală, urmând să se încheie pe 6 iunie, informează organizatorul evenimentului, Teatrul Ţăndărică.
Festivalul de Vară

Gorj: Zece elevi la spital după ce li s-a făcut rău din cauza laptelui primit la şcoală

Zece elevi de la şcoala primară din comuna gorjeană Berleşti au fost transportaţi, marţi, la Spitalul de Urgenţă din Târgu Cărbuneşti, simţindu-se rău după ce au băut lapte primit în unitatea de învăţământ.
Gorj: Zece elevi la spital după ce li s-a făcut rău din cauza laptelui primit la şcoală

Fostul şef al Biroului Vamal Ploieşti, condamnat la trei ani cu suspendare, pentru fapte de corupţie

Fostul şef al Biroului Vamal Ploieşti, Cornel-Ion Costea, a fost condamnat, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită şi fals intelectual, după ce a fost prins în flagrant, în timp ce primea 10.000 de lei.
Fostul şef al Biroului Vamal Ploieşti, condamnat la trei ani cu suspendare, pentru fapte de corupţie

Joachim Low a rămas fără permis de conducere pentru şase luni

Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, a rămas fără permis de conducere pentru şase luni, după ce a pierdut numeroase puncte pentru exces de viteză şi folosirea telefonului mobil la volan.
Joachim Low a rămas fără permis de conducere pentru şase luni

Arseni Iaţeniuk respinge posibilitatea unor negocieri directe Ucraina-Rusia

Premierul interimar al Ucrainei, Arseni Iaţeniuk, a respins posibilitatea organizării unor negocieri directe cu Rusia pentru a pune capăt crizei separatiste, propunând o mediere occidentală.
Arseni Iaţeniuk respinge posibilitatea unor negocieri directe Ucraina-Rusia

Papahagi: Am decis să candidez la şefia PMP. Nu putem opune găunoşeniei numite Ponta ceva similar

Adrian Papahagi anunţă, pe Facebook, că a decis să candideze la preşedinţia PMP, dacă nu o va face unul mai bun ca el, arătând că partidul nu poate opune ”găunoşeniei cu înveliş mediatic numite Ponta ceva similar”.
Papahagi: Am decis să candidez la şefia PMP. Nu putem opune găunoşeniei numite Ponta ceva similar

Pierderile AXA Life Insurance România au crescut cu 4,9% în 2013, la 46 milioane de lei

AXA Life Insurance România, parte a grupului francez AXA, a consemnat anul trecut pierderi de 45,99 milioane de lei, în creştere cu 4,9% faţă de 2012, fiind al patrulea an consecutiv în care societatea a încheiat cu un rezultat negativ, care a atins 155,9 milioane de lei în perioada 2010-2013.
Pierderile AXA Life Insurance România au crescut cu 4,9% în 2013, la 46 milioane de lei

O nouă rundă de negocieri pe tema programului nuclear iranian, programată între 16 şi 20 iunie

Viitoarea sesiune de negocieri între marile puteri şi Iran pe tema programului nuclear iranian va avea loc în perioada 16-20 iunie la Viena, anunţă purtătorul de cuvânt al Serviciului European de Relaţii Externe, Michel Mann.
O nouă rundă de negocieri pe tema programului nuclear iranian, programată între 16 şi 20 iunie

Avertisment MAE privind inundaţiile din Bosnia-Herţegovina

MAE informează, într-un comunicat, că mai multe puncte de trecere a frontierei în Bosnia-Herţegovina sunt în continuare înschise, fiind sever afectate de inundaţii, iar circulaţia pe mai multe drumuri naţionale este deviată.
Avertisment MAE privind inundaţiile din Bosnia-Herţegovina

Handbalistul Andrei Mihalcea şi-a prelungit contractul cu HC Odorhei

Componentul naţionalei de handbal masculin a României, Andrei Mihalcea, şi-a prelungit contractul cu echipa HC Odorhei, potrivit anunţului de marţi al clubului.
Handbalistul Andrei Mihalcea şi-a prelungit contractul cu HC Odorhei

Camera Deputaţilor aprobă înfiinţarea Fundaţiei Proiect Ferentari, în subordinea SGG

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 173 voturi "pentru", 100 "împotrivă" şi 20 de abţineri, iniţiativa legislativă privind înfiinţarea Fundaţiei Proiect Ferentari, stabilind că aceasta se află în subordinea SGG şi este persoană juridică apolitică, fără scop patrimonial, de utilitate publică.
Camera Deputaţilor aprobă înfiinţarea Fundaţiei Proiect Ferentari, în subordinea SGG

China vrea să caseze în acest an 6 milioane de maşini care nu respectă standardele de poluare

Autorităţile chineze vor să scoată din circulaţie până la sfârşitul anului 6 milioane de maşini care nu respectă standardele de poluare, peste 300.000 de astfel de autovehicule urmând să fie casate la Beijing, unde sunt înregistrate probleme serioase privind calitatea aerului.
China vrea să caseze în acest an 6 milioane de maşini care nu respectă standardele de poluare

Stolojan: Dacă partidele de dreapta nu cooperează, ajungem ca în 2000, bucuroşi să-l votăm pe Iliescu

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, marţi, că partidele de dreapta trebuie să coopereze în perspectiva alegerilor prezidenţiale din acest an, pentru că altfel se va ajunge la situaţia din anul 2000, când "am fost foarte mulţi bucuroşi să-l votăm pe Iliescu, să nu iasă Vadim".
Stolojan: Dacă partidele de dreapta nu cooperează, ajungem ca în 2000, bucuroşi să-l votăm pe Iliescu

Blaga: O întâlnire PDL-PNL va avea loc miercuri după-amiază, la Parlament/ Discuţii cu PMP ar putea avea loc abia după finalizarea negocierilor

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi, după o şedinţă informală a conducerii partidului, că reprezentanţii PDL se vor întâlni, miercuri, la Parlament, de la ora 17.00, cu cei ai PNL, pentru o primă rundă de negocieri.
Blaga: O întâlnire PDL-PNL va avea loc miercuri după-amiază, la Parlament/ Discuţii cu PMP ar putea avea loc abia după finalizarea negocierilor

ACCIDENT în Arad: Trei răniţi grav după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un TIR

Trei persoane au fost rănite grav după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de remorca unui TIR care a derapat şi a ajuns pe contrasens, marţi după-amiază, pe centura de nord-vest a Aradului, traficul fiind îngreunat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
ACCIDENT în Arad: Trei răniţi grav după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un TIR

Absolvenţii de minim 16 ani pot primi indemnizaţie de şomaj

Absolvenţii a cel puţin 10 clase, în vârstă de minim 16 ani, pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj de 250 de lei, pentru o perioada de şase luni, dacă se înregistrează la agenţia de ocupare a forţei de muncă în maxim 60 de zile de la data absolvirii.
Absolvenţii de minim 16 ani pot primi indemnizaţie de şomaj

VREMEA rămâne instabilă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Miercuri, vremea va fi în general instabilă şi se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată în regiunile extracarpatice, în timp ce în restul ţării valorile diurne se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
VREMEA rămâne instabilă. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

COD PORTOCALIU şi GALBEN de inundaţii pe mai multe râuri din ţară

Unele râuri mici din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea) sunt sub cod portocaliu de inundaţii, până la sfârşitul zilei, iar sub cod galben sunt râuri mici din Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, precum şi din Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava şi Botoşani.
COD PORTOCALIU şi GALBEN de inundaţii pe mai multe râuri din ţară

Duşa spune că va discuta cu Dragnea pentru a deconta lucrări la Deveselu de circa 4,5 milioane lei

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a mers, marţi, la baza de la Deveselu, unde a declarat că lucrările la reţeaua de apă şi canalizare au fost finalizate şi că va discuta cu vicepremierul Liviu Dragnea pentru a le deconta, fiind vorba despre aproximativ 4,5 milioane de lei.
Duşa spune că va discuta cu Dragnea pentru a deconta lucrări la Deveselu de circa 4,5 milioane lei

CSM: Judecătorii Rovenţa, Stanciu, Molovan şi Viziru, suspendaţi din magistratură

Judecătorii Elena Rovenţa, Ion Stanciu, Mircea Molovan şi Ciprian Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, acuzaţi de luare de mită şi trafic de influenţă, au fost suspendaţi, de luni, din magistratură, în urma unei decizii a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
CSM: Judecătorii Rovenţa, Stanciu, Molovan şi Viziru, suspendaţi din magistratură

Nigel Farage bea şi fumează cam mult, dar nu este rasist, asigură soţia liderului UKIP

Liderul UKIP, Nigel Farage, fotografiat într-un club cu o halbă de bere în mână, în special după victoria la alegerile europene, "fumează şi bea prea mult" şi nu doarme suficient, a declarat soţia sa, Kirsten, în primul interviu pentru presa britanică.
Nigel Farage bea şi fumează cam mult, dar nu este rasist, asigură soţia liderului UKIP

Na Li, eliminată în primul tur la Roland Garros

Jucătoarea chineză de tenis Na Li, cap de serie numărul 2 şi câştigătoare la French Open în 2011, a fost eliminată, marţi, în primul tur de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.
Na Li, eliminată în primul tur la Roland Garros

Filmul „O lume nouă”, inspirat din poveştile primilor imigranţi români în SUA, în premieră la TIFF

Filmul "O lume nouă", un scurtmetraj de ficţiune regizat de Luiza Pârvu, scris de Toma Peiu şi inspirat din poveştile reale ale primilor imigranţi români în SUA, va avea premiera absolută în cadrul competiţiei Zilelor Filmului Românesc de la TIFF, festival care începe vineri, la Cluj-Napoca.
Filmul

Mihai Răzvan Ungureanu a mers la sediul PNL, unde a discutat cu Antonescu: Suntem într-o fază incipientă, nu discutăm despre fuziuni

Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, marţi, la finalul discuţiei cu preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, că discuţiile pentru coagularea dreptei sunt într-o fază incipientă şi nu este vorba despre fuziuni, făcând un apel la liderii politici să fie "decenţi".
Mihai Răzvan Ungureanu a mers la sediul PNL, unde a discutat cu Antonescu: Suntem într-o fază incipientă, nu discutăm despre fuziuni

TIFF 2014: Masterclass-uri susţinute de Nick Powell şi Peter Flinckenberg

Masterclass-uri susţinute de directorul National Film and Television School din Marea Britanie, Nick Powell şi de directorul de imagine Peter Flinckenberg fac parte din programul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care începe duminică, la Cluj-Napoca.
TIFF 2014: Masterclass-uri susţinute de Nick Powell şi Peter Flinckenberg

Liderul PSD Sibiu, despre Iohannis: Faptul că a renunţat atât de uşor m-a surprins

Liderul PSD Sibiu, Ioan Cindrea, se declară surprins de gestul primarului Klaus Iohannis de a demisiona din funcţia de prim-vicepreşedinte PNL şi spune că nu se aştepta ca acesta să renunţe "atât de uşor".
Liderul PSD Sibiu, despre Iohannis: Faptul că a renunţat atât de uşor m-a surprins

Legea voluntariatului, adoptată de Camera Deputaţilor, care e for decizional. Iniţiatorul: Voluntariatul, recunoscut ca experienţă profesională

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, cu majoritate - 302 voturi „pentru”, 2 voturi „împotrivă” şi o abţinere – proiectul de lege care reglementează activitatea de voluntariat în România, iniţiat de deputatul PSD Mihai Sturzu şi semnat de alţi 107 parlamentari PSD, PNL, PC şi UNPR.
Legea voluntariatului, adoptată de Camera Deputaţilor, care e for decizional. Iniţiatorul: Voluntariatul, recunoscut ca experienţă profesională

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi la Roland Garros. Ea o va întâlni pe Teliana Pereira în turul doi

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 26 şi locul 26 WTA, s-a calificat, marţi, în turul secund la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.
Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi la Roland Garros. Ea o va întâlni pe Teliana Pereira în turul doi

CNA: Prima TV, amendată cu 10.000 de lei din cauza emisiunilor „Killer Karaoke” şi „Epic Show”

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să amendeze cu 10.000 de lei Prima TV, din cauza încălcării legislaţiei audiovizualului în emisiunile "Killer Karaoke" şi "Epic Show", dar şi într-o ştire despre un accident rutier.
CNA: Prima TV, amendată cu 10.000 de lei din cauza emisiunilor

Ateliere de lectură, desen şi teatru, la prima ediţie Bookfest Junior din Capitală

Ateliere de lectură, desen, teatru, dezvoltare personală, creativitate, publicitate şi scriere creativă, precum şi spectacole de teatru sunt câteva dintre evenimentele la care copiii pot participa, de miercuri până duminică, la prima ediţie Bookfest Junior, organizată la Romexpo în Capitală.
Ateliere de lectură, desen şi teatru, la prima ediţie Bookfest Junior din Capitală