ACCIDENT în Arad: Trei răniţi grav după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un TIR

Trei persoane au fost rănite grav după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de remorca unui TIR care a derapat şi a ajuns pe contrasens, marţi după-amiază, pe centura de nord-vest a Aradului, traficul fiind îngreunat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

132 afişări
Imaginea articolului ACCIDENT în Arad: Trei răniţi grav după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un TIR

Arad: Trei răniţi grav după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un TIR pe şoseaua de centură (Imagine: Shutterstock)

Şoferul unui TIR înmatriculat în Turcia a pierdut controlul vehiculului într-o curbă de pe Centura de Nord-Vest a Aradului, parte din DN7, iar remorca a intrat în balans şi a ajuns pe contrasens, unde a izbit violent un autoturism care circula regulamentar şi în care se aflau o femeie şi doi bărbaţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Arad, Ovidiu Liber, în urma impactului maşina a fost proiectată pe câmp, fiind rănite grav trei persoane - şoferul şi doi pasageri. Pentru scoaterea celor trei din maşină a intervenit un echipaj de descarcerare.

Primele cercetări ale poliţiştilor arată că şoferul autotrenului circula cu viteză excesivă, iar carosabilul era umed.

Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, iar medicii afirmă că şoferul este în stare critică şi sunt rezervaţi cu privire la şansele sale de supravieţuire, pentru că are leziuni interne severe.

Traficul pe centură se desfăşoară cu dificultate pentru că una din cele două benzi este închisă pentru cercetări, astfel că vehiculele circulă alternativ pe banda liberă. Poliţiştii estimează că se va circula în condiţii normale începând cu ora 16.00.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici