CELE MAI NOI ARTICOLE

Un asteroid va trece la mică distanţă pe lângă Terra în această seară

Asteroidul 2013 RZ53, un corp ceresc de mici dimensiuni descoperit săptămâna trecută, va trece la mică distanţă de Terra, miercuri seară, pe o traiectorie plasată între planeta noastră şi Lună.
Un asteroid va trece la mică distanţă pe lângă Terra în această seară

Camera Deputaţilor a adoptat OUG care scoate din competenţa DNA cercetarea unor infracţiuni

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 235 de voturi "pentru", 21 voturi "împotrivă" şi 45 abţineri, ordonanţa care elimină din competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie cauzele privind unele infracţiuni.
Camera Deputaţilor a adoptat OUG care scoate din competenţa DNA cercetarea unor infracţiuni

Ramona Bădescu va prezenta emisiunea „Duminica în familie”, la TVR 1

Ramona Bădescu va prezenta emisiunea "Duminica în familie", care va fi difuzată din luna octombrie, în fiecare duminică după-amiază, la TVR 1 şi, online, pe TVR+, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Televiziunea Română.
Ramona Bădescu va prezenta emisiunea

Remus Borza, amendat cu 10.000 lei pentru discriminarea angajatelor gravide şi mame de la Hidroelectrica

Preşedintele Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica, Remus Borza, a fost amendat cu 10.000 de lei de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a afirmat că societatea nu este una "de lăuze" şi le-a numit pe angajatele mame "fătuci care au făcut copii pe bandă".
Remus Borza, amendat cu 10.000 lei pentru discriminarea angajatelor gravide şi mame de la Hidroelectrica

DNA: 13 persoane, trimise în judecată în dosarul certificatelor de handicap date fraudulos în Prahova

Fosta şefă a Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap Prahova, Viorica Oniga, Ioana Borcan, membru al comisiei, şi alte 11 persoane au fost trimise în judecată de procurorii anticorupţie, în dosarul certificatelor de handicap eliberate fraudulos în Prahova.
DNA: 13 persoane, trimise în judecată în dosarul certificatelor de handicap date fraudulos în Prahova

Guvernul promite FMI să ia măsuri de încadrare în deficit dacă nu-şi revin veniturile

Guvernul s-a angajat să ia măsuri pentru a se încadra în deficitul convenit cu FMI pentru acest an, de 14,7 milliarde lei, dacă veniturile nu-şi revin, după ce performanţa slabă pe primele opt luni a determinat autorităţile să ceară suplimentarea cu 1 miliard de lei a ţintei de deficit la septembrie
Guvernul promite FMI să ia măsuri de încadrare în deficit dacă nu-şi revin veniturile

Secretarul general al NATO: Opţiunea militară trebuie să rămână pe masă în dosarul sirian

Secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen a apreciat miercuri, la Londra, că este necesar ca opţiunea militară "să rămână pe masă", în vederea exercitării de presiuni ca regimul sirian să respecte acordul ruso-american privind distrugerea arsenalului său chimic.
Secretarul general al NATO: Opţiunea militară trebuie să rămână pe masă în dosarul sirian

Un MISTER vechi de 300 de ani a fost dezlegat: Nucleul intern al Terrei se învârte spre est

Oamenii de ştiinţă au anunţat că au dezlegat un mister care datează de peste 300 de ani, afirmând că nucleul intern al Terrei se învârte spre est, spre deosebire de nucleul extern al planetei noastre, care se învârte în direcţia contrară.
Un MISTER vechi de 300 de ani a fost dezlegat: Nucleul intern al Terrei se învârte spre est

Guvernul a decis introducerea contribuţiei de asigurări de sănătate pentru venituri din chirii – surse

Persoanele care obţin venituri din chirii vor plăti contribuţii de asigurări de sănătate, în limita a cinci salarii brute, respectiv cel mult 611 lei pe lună în acest an, ordonanţa de urgenţă elaborată în acest sens de Ministerul Finanţelor după negocierile cu FMI fiind aprobată de Guvern.
Guvernul a decis introducerea contribuţiei de asigurări de sănătate pentru venituri din chirii - surse

Două capele unde se vor putea căsători şi turiştii urmează să fie construite în Mamaia

Două capele ar urma să fie construite la Mamaia, după ce Arhiepiscopia Tomisului a primit drept de folosinţă asupra a două terenuri în suprafaţă totală de peste 700 de metri pătraţi, primarul Radu Mazăre anunţând că acolo se vor putea căsători atât constănţenii, cât şi turiştii.
Două capele unde se vor putea căsători şi turiştii urmează să fie construite în Mamaia

Bashar al-Assad mulţumeşte Rusiei pentru susţinerea acordată în contextul unui „atac feroce”

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a mulţumit Rusiei pentru susţinerea acordată în contextul unui "atac feroce" împotriva Siriei, cu ocazia vizitei efectuate la Damasc de Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe.
Bashar al-Assad mulţumeşte Rusiei pentru susţinerea acordată în contextul unui

Senatul respinge cererea lui Băsescu de menţinere a obligaţiilor Loteriei către Fondul Cultural

Senatorii au respins, miercuri, o cerere de reexaminare prin care şeful statului cerea Parlamentului să menţină obligativitatea ca Loteria Română să acorde 0,4% din profitul net pentru achiziţia de publicaţii de către biblioteci şi a 2% din încasări către Fondul Cultural Naţional.
Senatul respinge cererea lui Băsescu de menţinere a obligaţiilor Loteriei către Fondul Cultural

Antonescu: Elveţienii ne-au promis o susţinere „indirectă” pentru aderarea la Schengen

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, în Elveţia, că oficialii acestui stat au promis o "susţinere indirectă" pentru aderarea României la Spaţiul Schegen, în condiţiile în care această ţară nu are un vot direct.
Antonescu: Elveţienii ne-au promis o susţinere

Fiat va lansa în doi ani cinci noi modele sub brand propriu, din care patru în gama 500

Fiat va lansa în următorii doi ani cinci noi modele sub brand propriu, din care patru în gama 500, a declarat miercuri Alfredo Altavilla, director operaţional pentru activităţile europene ale grupului auto italian, relatează MarketWatch.
Fiat va lansa în doi ani cinci noi modele sub brand propriu, din care patru în gama 500

Al doilea cel mai bogat om din China, atacat cu un cuţit de către un şomer

Multimiliardarul Zong Qinghou, al doilea cel mai bogat om din China, a fost atacat şi rănit de către un bărbat aflat, susţine miliardarul, în căutarea unui loc de muncă, a anunţat miercuri o agenţie de presă oficială, citată de AFP.
Al doilea cel mai bogat om din China, atacat cu un cuţit de către un şomer

Incendiu puternic la o fabrică de mobilă din Dărmăneşti. Pompierii au intervenit cu opt autospeciale

Un incendiu puternic s-a produs, miercuri, la o fabrică de mobilă din oraşul băcăuan Dărmăneşti, pentru stingerea flăcărilor intervenindu-se cu opt autospeciale de pompieri, angajaţii reuşind să iasă la timp din hala de producţie, dar fiind înregistrate importante pagube materiale.
Incendiu puternic la o fabrică de mobilă din Dărmăneşti. Pompierii au intervenit cu opt autospeciale

Record de goluri în prima seară a noului sezon al Ligii Campionilor

În prima seară a noului sezon al grupelor Ligii Campionilor s-a stabilit un record de eficacitate, înscriindu-se 30 de goluri, cu cinci mai multe decât în meciurile disputate în sezonul 2000-2001, informează site-ul oficial al UEFA.
Record de goluri în prima seară a noului sezon al Ligii Campionilor

STUDIU: Americanii folosesc două ore pe zi telefoanele mobile, însă doar 23 de minute pentru a conversa

Americanii folosesc telefoanele mobile, în medie, două ore pe zi, din care doar 23 de minute sunt acordate conversaţiilor, potrivit unui studiu publicat marţi în Statele Unite ale Americii.
STUDIU: Americanii folosesc două ore pe zi telefoanele mobile, însă doar 23 de minute pentru a conversa

Gală Superkombat „Asia versus Restul Lumii” în cadrul celui mai mare festival oriental din Europa

O gală Superkombat intitulată "Asia versus Restul Lumii" va avea loc în cadrul celui mai mare festival oriental din Europa, Festival Dell'Oriente, ce se va desfăşura anul acesta la Carrara (Italia), unde sunt aşteptaţi peste o sută de mii de vizitatori în cele patru zile, se arată într-un comunicat.
Gală Superkombat

Directorul artistic al Teatrului Balşoi, atacat cu acid în ianuarie, s-a întors la Moscova

Serghei Filin, directorul artistic al Teatrului Balşoi, atacat cu acid în luna ianuarie, a revenit marţi la locul său de muncă, pentru prima dată după acea agresiune, pentru a se întâlni cu trupa de artişti moscoviţi înainte de deschiderea noii stagiuni teatrale.
Directorul artistic al Teatrului Balşoi, atacat cu acid în ianuarie, s-a întors la Moscova

FC Dinamo va trimite ajutoare la Pechea pentru persoanele afectate de inundaţii

Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti va trimite ajutoare în comuna gălăţeană Pechea, din care sunt originari pugiliştii Lucian Bute şi Cristian Ciocan, pentru persoanele afectate de inundaţiile de săptămâna trecută din judeţ, informează fcdinamo.ro.
FC Dinamo va trimite ajutoare la Pechea pentru persoanele afectate de inundaţii

Antonescu, despre Ponta: Au fost lucruri pe care a trebuit să le clarificăm public, din păcate

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că în relaţia cu premierul Victor Ponta au fost lucruri care "au trebuit să fie reglate, din păcate, public", precizând că majoritatea de 70% de care beneficiază Guvernul reprezintă un atu de soliditate, stabilitate şi predictibilitate.
Antonescu, despre Ponta: Au fost lucruri pe care a trebuit să le clarificăm public, din păcate

„Marele marş al secuilor”, pe 27 octombrie. Preşedintele CNS: Sunt aşteptaţi peste 150.000 de maghiari

Peste 150.000 de maghiari sunt aşteptaţi la "Marele marş al secuilor", manifestare programată pentru 27 octombrie şi sprijinită de toate organizaţiile politice şi civice maghiare, precum şi de biserici, a declarat, miercuri, preşedintele CNS, Izsak Balazs.

Corneliu Porumboiu, despre „Metabolism”: Am realizat filmul cu un soi de nostalgie pentru peliculă

Filmul "Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism", de Corneliu Porumboiu, va avea premiera în cinematografele româneşti vineri, regizorul afirmând că a realizat acest lungmetraj "cu un soi de nostalgie pentru peliculă" şi că şi-a dorit "un tip de oglindă întoarsă".
Corneliu Porumboiu, despre

Energia României – strategii, privatizare, liberalizare, în discuţie la Mediafax Talks about Energy

Strategiile în domeniul energetic, privatizarea companiilor, liberalizarea preţurilor la energie, precum şi efectele liberalizării asupra marilor consumatori industriali şi a populaţiei vor fi subiecte de dezbatere joi, la cea de-a zecea conferinţă "Mediafax Talks about Energy".
Energia României - strategii, privatizare, liberalizare, în discuţie la Mediafax Talks about Energy

Secretarul general al Camerei propune reguli noi la Parlament: Cine şi unde are acces

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor l-a mandatat, miercuri, pe secretarul general să facă până luni propuneri pentru asigurarea securităţii în incinta sălii de şedinţă a Parlamentului, după incidentul din plen provocat de Mihail Neamţu în timpul discursului premierului Victor Ponta.
Secretarul general al Camerei propune reguli noi la Parlament: Cine şi unde are acces

Brigitte Bardot i-a scris lui Barroso, acuzând că Băsescu este responsabil de situaţia maidanezilor

Fosta actriţă franceză Brigitte Bardot i-a scris preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cerându-i să intervină pentru blocarea eutanasierii câinilor comunitari în România şi acuzându-l pe preşedintele Traian Băsescu că este responsabil de pericolul reprezentat de maidanezi.
Brigitte Bardot i-a scris lui Barroso, acuzând că Băsescu este responsabil de situaţia maidanezilor

Tesla lucrează la o maşină care să poată funcţiona pe „pilot automat”

Producătorul de maşini electrice Tesla dezvoltă un autovehicul capabil să funcţioneze pe "pilot automat", pe care intenţionează să-l introducă pe piaţă în următorii trei ani, a declarat directorul general al companiei, Elon Musk.
Tesla lucrează la o maşină care să poată funcţiona pe

Topul celor mai periculoase celebrităţi online: Fiica lui Phil Collins, pe primul loc. Cine completează podiumul

Actriţa Lily Collins, fiica muzicianului Phil Collins, a fost desemnată cea mai periculoasă celebritate online, din cauză că o căutare a numelui acesteia pe internet poate infecta computerele cu viruşi.
Topul celor mai periculoase celebrităţi online: Fiica lui Phil Collins, pe primul loc. Cine completează podiumul

Victima lui Polanski şi-a publicat memoriile, la 36 de ani după agresiunea suferită. MARTURIA Samanthei Geimer

Samantha Geimer şi-a publicat volumul de memorii în Statele Unite, marţi, la 36 de ani după ce a întreţinut raporturi sexuale, la vârsta de 13 ani, cu cineastul Roman Polanski, declarând că pentru ea, ajunsă la vârsta de 50 de ani, a sosit timpul să "îşi recupereze propria istorie" şi să ierte.
Victima lui Polanski şi-a publicat memoriile, la 36 de ani după agresiunea suferită. MARTURIA Samanthei Geimer

Ion Ficior: Deţinuţii n-au murit de foame sau de bătaie. Un om credincios ca mine să facă aşa ceva?

Ion Ficior, fost comandant al coloniei de muncă Periprava, acuzat de zeci de foşti deţinuţi că a instaurat un regim de exterminare, spune că cei închişi acolo n-au murit nici de foame, nici de bătaie, ci de bătrâneţe, într-un interviu realizat de Gândul.
Ion Ficior: Deţinuţii n-au murit de foame sau de bătaie. Un om credincios ca mine să facă aşa ceva?

Human Rights Watch critică Ungaria pentru noile modificări aduse Constituţiei

Noile modificări aduse recent de Ungaria Constituţiei sale controversate sunt "esenţialmente cosmetice", a denunţat miercuri Human Rights Watch (HRW).
Human Rights Watch critică Ungaria pentru noile modificări aduse Constituţiei

Grevă în spitale din Croaţia împotriva tăierilor salariale

Medici şi infirmieri din majoritatea spitalelor croate au intrat în grevă miercuri, protestând faţă de tăieri salariale impuse de guvern din cauza crizei economice ce afectează această ţară care, începând din iulie, este membră a Uniunii Europene (UE).
Grevă în spitale din Croaţia împotriva tăierilor salariale

Zgonea: Putem acţiona legal ca Neamţu să nu mai intre în Parlament. Cei bruscaţi pot depune plângere

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că a cerut o analiză internă privind incidentul de marţi din plenul Parlamentului din timpul discursului premierului şi a sugerat că Mihail Neamţu ar putea să nu mai intre în Parlament.
Zgonea: Putem acţiona legal ca Neamţu să nu mai intre în Parlament. Cei bruscaţi pot depune plângere

Pirelli se pregăteşte să vândă divizia de cord metalic, cu operaţiuni şi în România

Grupul italian Pirelli se pregăteşte să vândă divizia de cord metalic, cu fabrici în România, Turcia, China, Brazilia şi Italia şi afaceri de 300 milioane euro pe an, principalii investitori interesaţi de preluarea operaţiunilor fiind două companii, din Coreea de Sud şi Belgia, şi două fonduri.
Pirelli se pregăteşte să vândă divizia de cord metalic, cu operaţiuni şi în România

Relu Auraş a dat o mostră de semnătură la DNA, în dosarul organizării galei lui Bute

Antrenorul de box Relu Auraş s-a prezentat miercuri la DNA, pentru a revedea declaraţia dată în dosarul organizării galei "Campion pentru România", şi le-a spus procurorilor că îşi regăseşte semnătura pe documente, deşi iniţial susţinea contrariul, motiv pentru care a dat o mostră de semnătură.
Relu Auraş a dat o mostră de semnătură la DNA, în dosarul organizării galei lui Bute

Ponta pleacă la Ankara, pentru întâlniri cu preşedintele şi prim-ministrul turc

Premierul Victor Ponta se va afla, joi, în Turcia, pentru o vizită oficială în care se va întâlni, la Ankara, cu preşedintele Abdullah Gul, cu conducerea Parlamentului şi cu omologul său turc, Recep Erdogan.
Ponta pleacă la Ankara, pentru întâlniri cu preşedintele şi prim-ministrul turc

Ponta: Codul Rutier să fie mai dur, sunt multe accidente. Stroe: Am atenuat sancţiuni după emisiuni TV

Premierul Ponta i-a cerut ministrului de Interne, Radu Stroe, ca la definitivarea noului Cod Rutier, aflat în dezbatere publică, să ţină cont mai ales de numărul prea mare al deceselor în accidente şi amenzilor neplătite, ministrul spunând însă că a "atenuat" din sancţiuni inclusiv după emisiuni TV.
Ponta: Codul Rutier să fie mai dur, sunt multe accidente. Stroe: Am atenuat sancţiuni după emisiuni TV

Stephen Hawking se destăinuie: Cum a reuşit să se lupte cu boala Lou Gehrig şi care este realizarea de care este cel mai mândru – VIDEO

Celebrul astrofizician Stephen Hawking s-a destăinuit într-un interviu pentru BBC. Savantul a dezvăluit ce importanţă a avut familia în lupta pe care el a dus-o cu boala Lou Gehrig şi a vorbit deschis despre umor şi moarte.
Stephen Hawking se destăinuie: Cum a reuşit să se lupte cu boala Lou Gehrig şi care este realizarea de care este cel mai mândru - VIDEO

Proiectul Codului insolvenţei va fi aprobat de Guvern săptămâna viitoare şi trimis Parlamentului

Premierul Ponta i-a cerut ministrului Justiţiei să încheie dezbaterea proiectului de lege privind insolvenţa, astfel încât documentul să fie adoptat săptămâna viitoare şi transmis Parlamentului, reluând ideea că multe dintre firme se folosesc de procedura actuală a insolvenţei pentru a frauda statul.
Proiectul Codului insolvenţei va fi aprobat de Guvern săptămâna viitoare şi trimis Parlamentului