Primarul în exerciţiu al Moscovei, Serghei Sobianin, a câştigat 52,5 la sută din voturi în alegerile locale din capitala rusă, învingându-l pe opozantul Aleksei Navalnîi, care a obţinut 29,1 la sută, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a declarat pentru postul american de televiziune CBS că nu se află în spatele atacului chimic din 21 august, a anunţat duminică jurnalistul CBS care l-a intervievat la Damasc.
Participanţii la protestul din Capitală faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, al căror număr a crescut la peste 7.000, au blocat circulaţia în centrul oraşului, la Universitate.
Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) a decis, duminică, la Buenos Aires, să reintroducă luptele în programul olimpic, acest sport urmând a fi prezent la Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo şi la cele din 2024.
Senatorul PDL de Suceava Gheorghe Flutur propune ca Mănăstirea Dragomirna să fie inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, la fel cum s-a procedat, în urmă cu trei ani, cu Mănăstirea Suceviţa.
Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că atunci când şi-a încheiat mandatul de primar general i-a predat lui Sorin Oprescu "la cheie" singurul adăpost de câini, care în prezent este utilizat la 10-12% din capacitatea lui.
Găzduirea Jocurilor Olimpice din 2020 la Tokyo va sprijini construcţiile şi turismul şi va îmbunătăţi încrederea consumatorilor, contribuind la revigorarea economiei japoneze, analiştii anticipând un câştig economic brut de 60-80 miliarde de dolari în următorii şapte ani.
Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a declarat că preşedintele Băsescu a făcut un lucru "absolut corect" atunci când a avizat începerea urmăririi sale penale, că nimeni nu poate să blocheze actul de justiţie, arătând că are toate dovezile nevinovăţiei sale, pe care le va da procurorilor.
Directorul general al reţelei de magazine Profi România, Pawel Musial, a fost numit din această lună membru în consiliul de supraveghere al X5, cel mai mare grup de retail din Rusia, cu afaceri de 15,7 miliarde dolari şi o reţea de peste 4.000 de magazine, a anunţat compania.
Un cutremur de 4,7 grade pe scara Richter s-a produs duminică, la 16.22, în judeţul Hunedoara, acesta fiind seismul cu cea mai mare magnitudine dintre cele produse anul acesta în România.
Pilotul german al echipei Red Bull, Sebastian Vettel, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Italiei, a 12-a etapă a Campinatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat în ordine de spaniolul Fernado Alonso (Ferrari) şi de australianul Mark Webber (Red Bull).
Cântăreţul Bruno Mars, câştigător al unui premiu Grammy în 2011, va susţine un recital în pauza galei Super Bowl 2014 - finala campionatului de fotbal american.
Preşedintele francez François Hollande a afirmat, sâmbătă, la Nisa (sud) că se aşteaptă ca un vot în privinţa recursului la forţa armată în Siria să aibă loc "joi sau vineri" în Congresul american, iar raportul anchetatorilor ONU să fie predat "fără îndoială la sfârşitul săptămânii".
Premierul japonez Shinzo Abe a povestit că desemnarea oraşului Tokyo drept gazdă a Jocurilor Olimpice de vară din 2020 l-a emoţionat mai mult ca alegerea sa ca deputat pentru prima oară.
Fostul arbitru internaţional Ahmet Cakar a declarat că tehnicianul echipei Galatasaray, Fatih Terim, a făcut greşeala vieţii sale acceptând să pregătească şi naţionala Turciei.
Actorul Michael Douglas spune că a consumat numeroase droguri în timp ce era la facultate, precizând că nu a studiat nimic cât a fost student, potrivit unui interviu acordat revistei GQ.
Câteva mii de persoane au manifestat, sâmbătă, în toată Germania la apelul confederaţiei sindicale DGB, care cere o "schimbare de politică", cu două săptămâni înaintea alegerilor legislative.
Cea mai mare porţie de varză a la Cluj din România, de peste 400 de kilograme, a fost gătită, duminică, de o echipă de bucătari, la un concurs internaţional în aer liber, publicul prezent fiind servit cu peste 2.000 de caserole cu această mâncare tradiţională.
Apple este aproape de încheierea unor acorduri de distribuţie cu China Mobile şi NTT DoCoMo, doi dintre cei mai importanţi operatori telecom din Asia, care vor deschide porţile către 800 de milioane de potenţiali clienţi.
Directorul general al Yahoo, Marissa Mayer, şi soţul ei, investitorul Zach Bogue, au încheiat cea mai mare tranzacţie derulată vreodată de particulari pe piaţa rezidenţială din San Francisco, achiziţionând o vilă de lux pentru 35 milioane de dolari, potrivit Huffington Post.
Guvernul britanic se pregăteşte să privatizeze, prin listare la bursă, compania naţională de poştă Royal Mail, evaluată la 3 miliarde lire sterline (3,5 miliarde euro), cea mai ambiţioasă privatizare de la vânzarea societăţii naţionale de căi ferate în anii '90 de către cabinetul John Major.
Papa Francisc a respins din nou războiul în Siria, denunţând "războaiele comerciale pentru a vinde arme" şi "proliferarea" acestora şi cerându-le oficialilor politici să "găsească o soluţie justă la conflictul fratricid".
CFR Călători va transporta circa 50 milioane pasageri în acest an, similar cu 2012, dar cu aproape 70% mai puţin faţă de 1998, anul înfiinţării, şi arată că scumpirea biletelor de la 1 septembrie va genera încasări mai mari cu 3% în ultimele patru luni şi un plus de 2% în 2014 comparativ cu 2012.
Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii acestui partid demisionează din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, el argumentând că PDL nu doreşte "să mai gireze incompetenţa administrativă" la nivelul Capitalei.
Andreea şi Cabral inaugurează "Casa Ibacka", emisiunea de divertisment fiind difuzată începând de luni, de la ora 23.30, pe postul Acasă, potrivit unui comunicat al televiziunii, remis MEDIAFAX.
Preţul petrolului a urcat puternic pe piaţa SUA, cu 2%, la 110,5 dolari pe baril, maximul ultimilor doi ani, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, la summit-ul G20 de la Sankt Petersburg, că Rusia va sprijini Siria dacă va fi atacată.
Cele două persoane rănite grav în accidentul produs în judeţul Iaşi, un copil de 14 ani şi un tânăr de 26 de ani, au murit, duminică seară, la spital, numărul persoanelor decedate ajungând astfel la 11.
Scarlett Johansson a confirmat că se va căsători cu iubitul ei, jurnalistul francez Romain Dauriac, însă actriţa americană a precizat că nu a stabilit data nunţii, potrivit contactmusic.com.
Documentarul "Sacro GRA", al italianului Gianfranco Rosi, care prezintă viaţa oamenilor care trăiesc la periferia Romei, lângă şoseaua de centură, a câştigat Leul de Aur la cea de-a 70-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia.
Luni, vremea va fi caracterizată de valori uşor mai mari decât cele specifice acestei perioade din an, cu maxime cuprinse între 22 şi 29 de grade şi minime între 8 şi 17 grade. Cerul se va înnora treptat în jumătatea de vest a ţării, unde seara şi noaptea local vor fi averse, în general slabe, şi descărcări electrice, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Pentagonul pregăteşte atacuri împotriva Siriei mai lungi şi mai intense decât s-a prevăzut, acestea urmând să dureze trei zile, a anunţat duminică Los Angeles Times.
Conflictul sirian a avut în mod cert un rol în eşecul candidaturii oraşului Istanbul la organizarea Jocurilor Olimpice din 2020, atribuite capitalei Japoniei, Tokyo, a apreciat Prinţul Albert II de Monaco, membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).
TVR spune, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că respectă dreptul la opinie şi informare corectă al fiecărui cetăţean, prezentând în programele sale în mod echilibrat subiectul exploatării miniere de la Roşia Montană.
Aproximativ 17.000 de persoane, potrivit poliţiei, au manifestat sâmbătă seara, la apelul sindicatelor la Salonic, în nordul Greciei, împotriva politicilor de austeritate, care continuă în această ţară de patru ani.
Peste 800 de romi din toată ţara au venit, duminică, la Costeşti, judeţul Vâlcea, pentru a sărbători Ziua Naţională a Romilor, o manifestare devenită tradiţie de peste două decenii de Sfânta Maria Mică, ce a început la Mănăstirea Bistriţa cu o slujbă religioasă.
Moscova îşi alege duminică primarul, în cadrul unui scrutin în care opozantul rus Aleksei Navalnîi se confruntă cu favoritul susţinut de Kremlin şi înfruntă sistemul politic al lui Vladimir Putin.
Împăratul romilor Iulian Rădulescu susţine că fraţii Dorin şi Daniel Cioabă au fost excluşi din organizaţiile romilor, "din comunitate", iar 63 de ONG-uri şi formaţiuni politice ale etniei nu îi recunosc ca "regi ai romilor de la Sibiu".
Internauţii chinezi au criticat, duminică, presa de stat din ţara lor, care a anunţat eronat că oraşul Istanbul a fost ales ca organizator al Jocurilor Olimpice de vară din 2020 şi că Tokyo, metropola care va găzdui de fapt competiţia, a pierdut cursa.
UDMR Covasna a sesizat FIFA privind "atitudini antimaghiare" la meciul România - Ungaria, cu referire la faptul că suporterii români au scandat "ca maghiarii să părăsească ţara".