CELE MAI NOI ARTICOLE

Peugeot, al doilea mare producător auto din Europa, închide o fabrică în Franţa

PSA Peugeot Citroen, al doilea mare producător auto din Europa, va închide fabrica de la Aulnay, de lângă Paris, la sfârşitu lunii octombrie, cu două luni mai devreme decât preconiza, după ce mulţi angajaţi şi-au găsit alte locuri de muncă.
Peugeot, al doilea mare producător auto din Europa, închide o fabrică în Franţa

Şeful ANI, Horia Georgescu, are DOSAR PENAL pentru conducere fără permis, dintr-o neconcordanţă în baza de date

Preşedintele ANI Horia Georgescu s-a ales cu dosar penal, după ce a fost oprit de un echipaj al Brigăzii Rutiere care a constatat că acesta figura cu permisul suspendat, ulterior dovedindu-se că el contestase sancţiunea, însă această informaţie nu fusese încă introdusă şi în baza de date a poliţiei.
Şeful ANI, Horia Georgescu, are DOSAR PENAL pentru conducere fără permis, dintr-o neconcordanţă în baza de date

Liga Arabă cere ONU şi comunităţii internaţionale să „îşi asume responsabilitatea” în dosarul sirian

Miniştrii arabi de Externe au cerut, duminică seara, ONU şi comunităţii internaţionale să îşi "asume resposabilităţile" în dosarul sirian, în timp ce mai multe ţări iau în calcul atacuri împotriva regimului acuzat că a desfăşurat un atac chimic.
Liga Arabă cere ONU şi comunităţii internaţionale să

Statele Unite i-au spionat pe preşedinţii Mexicului şi Braziliei

Statele Unite au spionat comunicaţiile preşedintelui brazilian Dilma Rousseff şi pe cele ale actualului preşedinte al Mexicului, Enrique Pena Nieto, în perioada în care acesta era candidat la preşedinţie, potrivit unor documente ale serviciilor secrete americane.
Statele Unite i-au spionat pe preşedinţii Mexicului şi Braziliei

Talibanii au atacat o bază americană din Afganistan, lângă frontiera cu Pakistanul

Un grup de insurgenţi talibani a lansat, luni dimineaţă, un atac împotriva unei baze americane situate în estul Afganistanului, în apropiere de frontiera pakistaneză, a anunţat Guvernul local.
Talibanii au atacat o bază americană din Afganistan, lângă frontiera cu Pakistanul

Sirienii din Damasc îl iau în derâdere pe preşedintele american: „Obama este un laş”. „Statele Unite nu mai sunt stâlpul lumii, s-a terminat”

Sirienii din Damasc iau în derâdere decizia preşedintelui american, Barack Obama, de a cere aprobarea Congresului pentru o intervenţie militară în Siria, calificându-l drept "laş" şi "fricos", relatează AFP într-un reportaj.
Sirienii din Damasc îl iau în derâdere pe preşedintele american:

Erdogan: Atacuri limitate în Siria ar agrava situaţia

Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, adeptul unei intervenţii de mare amploare în Siria, a apreciat că o acţiune militară limitată ar agrava dificultăţile cu care se confruntă ţara.
Erdogan: Atacuri limitate în Siria ar agrava situaţia

PROTEST ÎN CAPITALĂ: Aproximativ 2.000 de persoane au manifestat împotriva proiectului de la Roşia Montană – GALERIE FOTO

Aproximativ 2.000 de persoane au protestat în Capitală, la Universitate, duminică, faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, promovat de Guvern într-un proiect de lege aprobat în această săptămână. Manifestanţii şi-au încheiat protestul după un marş până la Guvern, luni după ora 2.30, ocupând o parte din stradă timp de câteva ore.
PROTEST ÎN CAPITALĂ: Aproximativ 2.000 de persoane au manifestat împotriva proiectului de la Roşia Montană - GALERIE FOTO

Mohamed Morsi va fi judecat de justiţia egipteană pentru instigare la crimă

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi, destituit şi arestat de către armată la 3 iulie, va fi judecat alături de alţi 14 responsabili şi membri ai Frăţiei musulmane pentru "instigare la crimă", a anunţat Parchetul într-un comunicat fără a preciza o dată a procesului.
Mohamed Morsi va fi judecat de justiţia egipteană pentru instigare la crimă

Accident soldat cu un deces, la un raliu la Amsterdam

O femeie în vârstă de 41 de ani a decedat şi trei persoane au fost rănite, duminică, în urma unui accident produs în timpul unui raliu, la Amsterdam.
Accident soldat cu un deces, la un raliu la Amsterdam

Asociaţia Editorilor din România: Mihai Oroveanu, personalitate a culturii româneşti, istoric de artă şi spirit enciclopedic

Asociaţia Editorilor din România (AER) spune, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că Mihai Oroveanu a fost o importantă personalitate a culturii româneşti actuale, istoric de artă şi spirit enciclopedic.
Asociaţia Editorilor din România: Mihai Oroveanu, personalitate a culturii româneşti, istoric de artă şi spirit enciclopedic

Holender, în deschiderea Fest. Enescu: România este dominată de ce e mai bun, artă şi cultură

Ioan Holender, directorul artistic al Festivalului Internaţional "George Enescu", a declarat duminică, la conferinţa care a marcat deschiderea prestigiosului eveniment, că "România este dominată de ce e mai bun, artă şi cultură".
Holender, în deschiderea Fest. Enescu: România este dominată de ce e mai bun, artă şi cultură

Antonescu susţine modificarea rapidă a legislaţiei în privinţa judecătorilor de la ÎCCJ

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că susţine modificarea rapidă a legislaţiei astfel încât la Curtea Supremă să nu mai poată ajunge magistraţi care nu au experienţă ca judecători.
Antonescu susţine modificarea rapidă a legislaţiei în privinţa judecătorilor de la ÎCCJ

Gareth Bale este noul jucător al echipei Real Madrid

Clubul Real Madrid a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că l-a achiziţionat de la Tottenham Hotspur pe fotbalistul galez Gareth Bale, care a semnat un contract pe şase ani.
Gareth Bale este noul jucător al echipei Real Madrid

Bistriţa: O maşină s-a ciocnit de un autocar cu 22 de persoane, care venea din Italia

Un bărbat a fost rănit, duminică seară, după ce maşina pe care o conducea s-a ciocnit pe DN 17, la câţiva kilometri de Bistriţa, de un autocar în care se aflau 22 de persoane, care venea din Italia şi se îndrepta spre Chişinău.
Bistriţa: O maşină s-a ciocnit de un autocar cu 22 de persoane, care venea din Italia

BACALAUREAT 2013, SESIUNEA DE TOAMNĂ: Ministerul Educaţiei publică rezultatele parţiale. Când vor fi afişate REZULTATELE FINALE

Ponderea de promovare a examenului de bacalaureat la sesiunea din toamnă este de 20.7 la sută, potrivit rezultatelor preliminare, centralizate până la ora 21.00, informează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).
BACALAUREAT 2013, SESIUNEA DE TOAMNĂ: Ministerul Educaţiei publică rezultatele parţiale. Când vor fi afişate REZULTATELE FINALE

GAFĂ a purtătorului de cuvânt al lui George Bush senior: A transmis condoleanţe sud-africanilor pentru „moartea” lui Nelson Mandela

George Bush senior a prezentat duminică, într-un comunicat, condoleanţe sud-africanilor pentru moartea lui Nelson Mandela, iar câteva minute mai târziu purtătorul său de cuvânt a prezentat scuze pentru că trimis printr-o eroare aceste declaraţii.
GAFĂ a purtătorului de cuvânt al lui George Bush senior: A transmis condoleanţe sud-africanilor pentru

Cum va fi VREMEA la început de săptămână. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi, în ţară şi în Bucureşti

Luni, vremea va fi răcoroasă în majoritatea regiunilor, exceptând sudul teritoriului, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse ploi în general slabe, ziua în Moldova şi în jumătatea de est a Transilvaniei, seara şi noaptea în Dobrogea, iar spre dimineaţă în regiunile nordice şi nord-vestice.
Cum va fi VREMEA la început de săptămână. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi, în ţară şi în Bucureşti

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER şi NOROC: Numerele extrase duminică, 1 septembrie

Duminică, 1 septembrie,au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Niciun jucător la Loto 6/49 nu a reuşit să ghicească toate cele şase numere extrase duminică, premiul de aproape două milioane de euro (8,8 milioane de lei) fiind reportat, potrivit Loteriei Române.
LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER şi NOROC: Numerele extrase duminică, 1 septembrie

Peste o mie de persoane protestează în Piaţa Unirii din Cluj faţă de proiectul de la Roşia Montană

Peste o mie de persoane protestează, duminică după-amiază, în Piaţa Unirii, din Cluj-Napoca, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană declarând începutul revoluţiei, la manifestare fiind prezent şi fostul consilier prezidenţial Péter Eckstein-Kovács.
Peste o mie de persoane protestează în Piaţa Unirii din Cluj faţă de proiectul de la Roşia Montană

Bulimar, două medalii de AUR şi una de bronz. Izbaşa una de ARGINT, la reuniunea din Olanda

Gimnasta Diana Bulimar a câştigat, duminică, medaliile de aur în finale la bârnă şi sol, respectiv una de bronz la paralele, iar Sandra Izbaşa a obţinut medalia de argint la sol, la reuniunea de la Alphen aan den Rijn (Olanda).
Bulimar, două medalii de AUR şi una de bronz. Izbaşa una de ARGINT, la reuniunea din Olanda

A DOUA SESIUNE PARLAMENTRĂ a anului începe luni. Priorităţile: reorganizarea şi Constituţia

Camera Deputaţilor şi Senatul încep, luni, cea de a doua sesiune ordinară a Parlamentului din anul 2013, priorităţile puterii vizând reorganizarea administrativă şi modificarea Constituţiei, în timp ce opoziţia a menţionat că ţintele ei legislative sunt centrate pe crearea de locuri de muncă.
A DOUA SESIUNE PARLAMENTRĂ a anului începe luni. Priorităţile: reorganizarea şi Constituţia

Un nou accident rutier cu români în Ungaria, soldat cu un mort şi doi răniţi

Un român a murit şi alţi doi au fost răniţi în urma unui accident rutier produs pe autostrada M7 din Ungaria, în direcţia Budapesta – Slovenia, atutoturismul în care se aflau aceştia intrând într-un camion care circula regulamentar, informează MAE.
Un nou accident rutier cu români în Ungaria, soldat cu un mort şi doi răniţi

Iubitul cântăreţei Adele a dat în judecată Pepsi

Iubitul cântăreţei Adele, omul de afaceri Simon Konecki, a dat în judecată Pepsi, după ce compania americană a lansat o băutură al cărei nume este similar cu cel al apei pe care o produce el.
Iubitul cântăreţei Adele a dat în judecată Pepsi

Secretarul de Stat american: SUA deţin eşantioane care dovedesc folosirea gazului sarin în Siria pe 21 august

Secretarul de Stat american John Kerry a oferit asigurări duminică asupra faptului că Statele Unite au primit şi analizat eşantioane care dovedesc utilizarea gazului sarin în atacul chimic de la 21 august atribuit de către Washington regimului al-Assad.
Secretarul de Stat american: SUA deţin eşantioane care dovedesc folosirea gazului sarin în Siria pe 21 august

Programul teatrelor din Bucureşti în perioada 2 – 8 septembrie

Programul teatrelor din Bucureşti în perioada 2 - 8 septembrie:
Programul teatrelor din Bucureşti în perioada 2 - 8 septembrie

Claudiu Keşeru: Nu pot descrie în cuvinte bucuria pe care o simt

Atacantul echipei SC Bastia, Claudiu Keşeru, a declarat, sâmbătă seară, după ce a marcat un gol şi a dat o pasă decisivă în partida câştigată, sâmbătă, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei Toulouse, că nu poate descrie în cuvinte bucuria pe care o simte, informează site-ul bfmtv.com.
Claudiu Keşeru: Nu pot descrie în cuvinte bucuria pe care o simt

Portugalia în criză, noul Eldorado al pensionarilor europeni

Portugalia, împotmolită în criză, suscită interesul unui număr tot mai mare de pensionari europeni în căutarea unei vieţi uşoare, atraşi de scutiri fiscale generoase şi preţuri imobiliare în scădere puternică.
Portugalia în criză, noul Eldorado al pensionarilor europeni

ACCIDENT GRAV pe o autostradă din Ungaria: Patru români au fost implicaţi

Patru români au fost implicaţi într-un accident grav de circulaţie pe autostrada M43 din Ungaria, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce şoferul a adormit la volan, trei dintre români aflându-se internaţi la spital, cu leziuni foarte grave, informează MAE.
ACCIDENT GRAV pe o autostradă din Ungaria: Patru români au fost implicaţi

Buda cere demisia lui Ponta din fruntea Guvernului din cauza declaraţiilor despre Roşia Montană

Preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, cere demisia lui Victor Ponta din fruntea Guvernului pentru declaraţiile făcute de acesta în legătură cu proiectul Roşia Montană.
Buda cere demisia lui Ponta din fruntea Guvernului din cauza declaraţiilor despre Roşia Montană

Jurnalistul şi scriitorul britanic David Frost, celebru pentru interviurile cu personalităţi politice, a murit la 74 de ani

Sir David Frost, jurnalist, realizator de televiziune şi scriitor, celebru pentru interviurile sale cu personalităţi ale lumii politice, a murit sâmbătă, la vârsta de 74 de ani, în urma unui posibil infarct.
Jurnalistul şi scriitorul britanic David Frost, celebru pentru interviurile cu personalităţi politice, a murit la 74 de ani

Papa Francisc a decretat 7 septembrie zi de post şi de rugăciune în lume pentru pace în Siria

Papa Francisc a decretat duminică o zi de post şi de rugăciune în lume, pe 7 septembrie, pentru pace în Siria şi în întreg Orientul Mijlociu, în timpul rugăciunii Angelus de duminică.
Papa Francisc a decretat 7 septembrie zi de post şi de rugăciune în lume pentru pace în Siria

Un serial TV inspirat de vieţile lui Mick Jagger şi David Bowie, produs de Martin Scorsese

Un serial TV de ficţiune inspirat din experienţele de viaţă şi carierele starurilor rock Mick Jagger şi David Bowie, produs de celebrul Martin Scorsese, va fi lansat curând.
Un serial TV inspirat de vieţile lui Mick Jagger şi David Bowie, produs de Martin Scorsese

Egiptul afirmă că a dejucat un atac terorist pe Canalul Suez

Preşedintele Autorităţii Canalului Suez a declarat că Egiptul a reuşit să dejoace, sâmbătă, un atac "terorist" împotriva unui vapor vizând să întrerupă traficul maritim pe această axă maritimă crucială în Orientul Mijlociu.
Egiptul afirmă că a dejucat un atac terorist pe Canalul Suez

Marea Britanie, principala destinaţie a investiţiilor americane. Care sunt ţările următoare în clasament

Marea Britanie este principala destinaţie a investitorilor americani în active financiare, în valoare de 1.129 de miliarde de dolari la sfârşitul anului trecut, urmată de Canada şi Insulele Cayman, conform datelor Trezoreriei SUA.
Marea Britanie, principala destinaţie a investiţiilor americane. Care sunt ţările următoare în clasament

Împăratul romilor de pretutindeni, Iulian Rădulescu, la spital din cauza unor probleme cardiace

Împăratul romilor de pretutindeni, Iulian Rădulescu, a ajuns, duminică, cu o ambulanţă, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti pentru investigaţii medicale, după ce a acuzat o stare de rău cauzată de probleme cardiace, în prezent starea sa fiind stabilă.
Împăratul romilor de pretutindeni, Iulian Rădulescu, la spital din cauza unor probleme cardiace

Câmpeanu, tinerilor PNL: Nu mai alergaţi după diplome, nu vă folosesc la nimic. Însuşiţi-vă noţiunile

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, le-a spus duminică tinerilor liberali să nu mai alerge "după diplome" sau masterate şi să-şi umple "geamantanul de hârtii", ci să îşi însuşească noţiunile din şcoală şi din perioada de practică, precizând că există o problemă a calităţii forţei de muncă.
Câmpeanu, tinerilor PNL: Nu mai alergaţi după diplome, nu vă folosesc la nimic. Însuşiţi-vă noţiunile

Niveluri EXTREM DE MARI de radioactivitate, lângă patru rezervoare de apă contaminată la Fukushima

Niveluri de radioactivitate extrem de ridicate au fost măsurate sâmbătă la centrala Fukushima, în apropierea rezervoarelor de apă radioactivă de acelaşi tip cu cel la care a avut loc recent o scurgere, dar nicio nouă scurgere nu a fost confirmată pentru moment, însă TEPCO nu exclude posibilitatea.
Niveluri EXTREM DE MARI de radioactivitate, lângă patru rezervoare de apă contaminată la Fukushima

Der Spiegel: NSA a spionat diplomaţia franceză şi postul Al-Jazeera

Agenţia Naţională americană pentru Securitate (NSA) a spionat diplomaţi francezi în mod ţintit, în Statele Unite, dar şi postul de televiziune Al-Jazeera, cu sediul în Qatar, dezvăluie săptămânalul Der Spiegel în ediţia de duminică.
Der Spiegel: NSA a spionat diplomaţia franceză şi postul Al-Jazeera

Nicolăescu: Din 2014 introducem în programa şcolară ore de educaţie sanitară

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, duminică, la şcoala de vară a PNL de la Constanţa, că din 2014 se vor introduce în programa şcolară ore de educaţie sanitară, în care elevii vor învăţa şi despre acordarea primului ajutor, el arătând că a avut o discuţie cu ministrul Educaţiei.
Nicolăescu: Din 2014 introducem în programa şcolară ore de educaţie sanitară