CELE MAI NOI ARTICOLE

Două dosare la instanţă, în urma unei cereri trimise de un pretins fiu al lui Sergiu Nicolaescu, care vrea stabilirea paternităţii

Judecătoria sectorului 1 a deschis, luni, două dosare, unul pentru oprirea procedurii de incinerare a lui Sergiu Nicolaescu şi altul pentru stabilirea paternităţii, în urma unei cereri trimise pe mail, în 4 ianuarie, din Germania, de un bărbat care pretinde că este fiul nelegitim al acestuia.
Două dosare la instanţă, în urma unei cereri trimise de un pretins fiu al lui Sergiu Nicolaescu, care vrea stabilirea paternităţii

METRO îşi avertizează clienţii că numele său este folosit abuziv în campanii false prin SMS. Recomandările companiei pentru aceştia

Reţeaua de magazine METRO Cash & Carry România atenţionează clienţii că numele companiei este folosit în mod abuziv, de către persoane necunoscute, în cadrul unor campanii false promovate prin SMS.
METRO îşi avertizează clienţii că numele său este folosit abuziv în campanii false prin SMS. Recomandările companiei pentru aceştia

IMAGINI INEDITE: Pământul văzut de pe Staţia Spaţială Internaţională – FOTO

Un astronaut de origine canadiană, aflat în misiune pe Staţia Spaţială Internaţională, a făcut publice, prin intermediul contului său de Twitter o serie de fotografii din spaţiu în care sunt înfăţişate diverse părţi ale Pământului. În scurt timp, canadianul a fost asaltat de zeci de mii de persoane din toată lumea care s-au abonat la contul său de pe reţeaua socială.
IMAGINI INEDITE: Pământul văzut de pe Staţia Spaţială Internaţională - FOTO

Furnizorii de energie şi gaze vor putea participa la licitaţiile internaţionale de emisii poluante

Furnizorii de electricitate şi gaze naturale vor putea participa la licitaţiile internaţionale de vânzare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite statului de către Comisia Europeană.
Furnizorii de energie şi gaze vor putea participa la licitaţiile internaţionale de emisii poluante

Iaşi: Femeie cercetată după ce a născut acasă, iar bebeluşul a murit la scurt timp

O femeie dintr-o comună ieşeană, mamă a şase copii, este cercetată de poliţişti după ce bebeluşul acesteia, pe care l-a născut acasă, a murit imediat după naştere, în locuinţa sa.
Iaşi: Femeie cercetată după ce a născut acasă, iar bebeluşul a murit la scurt timp

Braşov: Bărbat arestat după ce a procesat şi vândut ca alcool peste 54.000 de litri de spirt

Un bărbat din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, a fost arestat preventiv după ce a cumpărat peste 54.000 de litri de spirt de la un supermarket din Braşov pe care l-a procesat şi l-a vândut ca alcool pentru consum alimentar, prejudiciind statul cu peste 1,2 milioane de lei.
Braşov: Bărbat arestat după ce a procesat şi vândut ca alcool peste 54.000 de litri de spirt

Contractul lui Jay Leno ca prezentator al „The Tonight Show”, prelungit şi după anul 2014

Contractul lui Jay Leno, prezentatorul emisiunii "The Tonight Show", difuzată de televiziunea americană NBC, a fost prelungit dincolo de anul 2014, au anunţat mai mulţi participanţi la conferinţa anuală organizată de Television Critics Association.
Contractul lui Jay Leno ca prezentator al

Un land german îl ameninţă pe şeful Facebook cu o amendă de 20.000 de euro

Landul german Schleswig-Holstein l-a avertizat pe fondatorul şi directorul general al Facebook, Mark Zuckeberg, că ar putea fi amendat cu 20.000 de euro, dacă reţeaua de socializare va cere în continuare utilizatorilor să-şi folosească online numele reale.
Un land german îl ameninţă pe şeful Facebook cu o amendă de 20.000 de euro

Ungureanu: E necesară desemnarea rapidă a unui candidat la Preşedinţie din partea dreptei

Preşedintele Forţie Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că este necesară desemnarea cât mai rapidă a unui candidat la Preşedinţie din partea dreptei, dar a evitat să precizeze dacă el ar fi dispus să fie acest candidat.
Ungureanu: E necesară desemnarea rapidă a unui candidat la Preşedinţie din partea dreptei

Rachete olandeze de tip Patriot pleacă spre Turcia

Baterii olandeze de rachete Patriot de tip sol-aer au pornit luni spre Turcia, unde urmează să fie instalate la frontiera cu Siria, cu scopul de a apăra oraşul turc Adana de eventuale tiruri siriene, a constat un jurnalist AFP.
Rachete olandeze de tip Patriot pleacă spre Turcia

O nouă nuntă la Hollywood? Gerard Butler vrea să o ceară în căsătorie pe Mădălina Ghenea

Actorul scoţian Gerard Butler intenţionează să o ceară în căsătorie pe iubita sa, modelul român Mădălina Ghenea, cu care are o relaţie de aproximativ opt luni.
O nouă nuntă la Hollywood? Gerard Butler vrea să o ceară în căsătorie pe Mădălina Ghenea

Marius Onofraş: Aş vrea să mă retrag după ce joc cu Iaşiul în cupele europene

Jucătorul echipei CSMS Iaşi, Marius Onofraş, a declarat, luni, că şi-ar dori să se retragă din fotbal la 38-40 de ani, după ce va evolua măcar o dată cu gruparea din dealul Copoului în cupele europene.
Marius Onofraş: Aş vrea să mă retrag după ce joc cu Iaşiul în cupele europene

Naufragiul Costa Concordia – Comandantul navei se destăinuie: „Am fost prezentat ca fiind mai rău ca ben Laden”

Francesco Schettino, comandantul pachebotului Concordia, nava care a eşuat în urmă cu un an în apropiere de Insula Giglio, în Toscana, un naufragiu soldat cu 32 de morţi, s-a plâns luni că a fost "prezentat ca fiind mai rău ca ben Laden", într-un interviu pentru cotidianul La Stampa.
Naufragiul Costa Concordia - Comandantul navei se destăinuie:

Conducerea Universităţii Cluj a solicitat intrarea clubului în insolvenţă. Cererea a fost respinsă

Tribunalul Cluj Comercial a înregistrat, la 3 ianuarie, dosarul înaintat de clubul condus de Ioan Mărginean privind începerea procedurii de insolvenţă a SC Fotbal Cluj Universitatea Cluj SA, societatea care administrează gruparea din Liga I. Cererea a fost respinsă de Tribunalul Cluj Comercial.
Conducerea Universităţii Cluj a solicitat intrarea clubului în insolvenţă. Cererea a fost respinsă

BNR menţine dobânda la 5,25% şi ratele RMO, dar renunţă la „gestionarea fermă” a lichidităţii

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a menţinut luni rata dobânzii de politică monetară la 5,25%, precum şi ratele rezervelor minime obligatorii la lei şi valută, dar a anunţat o gestionare adecvată a lichidităţii, renunţând la expresia "gestionare fermă".
BNR menţine dobânda la 5,25% şi ratele RMO, dar renunţă la

Ponta: Şi preşedintele şi Guvernul au acţionat legal şi constituţional legat de OG privind taxele

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, că atât Guvernul cât şi preşedintele au acţionat egal şi constituţional în legătură cu OG privind taxele, menţionând că singurul care nu a acţionat astfel este Emil Boc, şi precizând că acordul de coabitare nu va fi rupt.
Ponta: Şi preşedintele şi Guvernul au acţionat legal şi constituţional legat de OG privind taxele

Erste: Riscurile politice pentru România sunt în interiorul USL, nu în relaţia cu Băsescu

Ameninţarea pentru stabilitatea politică din România va veni mai degrabă dintr-un conflict în interiorul USL, între PSD şi PNL, în următorii patru ani şi nu din relaţia alianţei de guvernare cu preşedintele Traian Băsescu, unde riscurile nu sunt majore, afirmă analiştii grupului Erste.
Erste: Riscurile politice pentru România sunt în interiorul USL, nu în relaţia cu Băsescu

Acord electoral între partidul lui Silvio Berlusconi şi Liga Nordului

Partidul Libertăţii (PdL, centru-dreapta) şi mişcarea populistă Liga Nordului au încheiat un acord electoral în vederea alegerilor din februarie, a anunţat luni fostul preşedinte al Consiliului Silvio Berlusconi contactat de postul privat de televiziune RTL.
Acord electoral între partidul lui Silvio Berlusconi şi Liga Nordului

Un film biografic despre Kurt Cobain va fi lansat în 2014

Un film despre viaţa liderului trupei Nirvana, Kurt Cobain, va fi lansat în 2014 şi va reprezenta, potrivit regizorului proiectului, Brett Morgen, ceea ce a reprezentat pelicula-cult "Pink Floyd: Zidul" în epoca sa.
Un film biografic despre Kurt Cobain va fi lansat în 2014

Preşedintele Google şi Bill Richardson au sosit la Phenian

Fostul diplomat american Bill Richardson şi preşedintele Google Eric Schmidt au sosit luni la Phenian, dinspre China, a anunţat agenţia nord-coreeană KCNA.
Preşedintele Google şi Bill Richardson au sosit la Phenian

Un influent vicepreşedinte al IBM se retrage din funcţie după 36 de ani în companie

Vicepreşedintele IBM Mike Daniels, şeful diviziei de servicii, cea mai mare a grupului, se retrage din activitate după 36 de ani petrecuţi în companie.
Un influent vicepreşedinte al IBM se retrage din funcţie după 36 de ani în companie

Fotografii color cu trupa The Beatles, foarte rare, scoase la licitaţie

O serie de fotografii color foarte rare cu grupul The Beatles, realizate în timpul primului turneu susţinut de trupa britanică în Statele Unite, în 1964, vor fi scoase la licitaţie în Marea Britanie.
Fotografii color cu trupa The Beatles, foarte rare, scoase la licitaţie

Boc: Ponta nu cunoaşte Constituţia. Guvernul putea adopta o Ordonanţă de Urgenţă privind taxele în 27 decembrie

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, luni, că premierul Victor Ponta nu cunoaşte textul Constituţiei şi faptul că putea emite o OUG privind reglementarea de către autorităţile locale a taxelor şi impozitelor locale încă în decembrie 2012.
Boc: Ponta nu cunoaşte Constituţia. Guvernul putea adopta o Ordonanţă de Urgenţă privind taxele în 27 decembrie

Dustin Hoffman vrea să înveţe o limbă străină

Actorul american Dustin Hoffman a alcătuit o listă cu obiectivele pe care şi le-a propus pentru 2013, iar una dintre dorinţele sale pentru anul care tocmai a început este aceea de a învăţa o limbă străină.
Dustin Hoffman vrea să înveţe o limbă străină

„Texas Chainsaw 3D” a debutat în fruntea box office-ului nord-american

Filmul horror "Texas Chainsaw 3D" a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, potrivit datelor publicate duminică de compania Exhibitor Relations.

Alunele duse la analiză de clienţii restaurantului din Podari aveau viermi

Alunele duse pentru analize la Direcţia Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Dolj de către persoane care au petrecut Revelionul la restaurantul din Podari aveau viermi, au stabilit reprezentanţii DSVSA, care spun însă că nu se poate face dovada că alunele erau luate din local.
Alunele duse la analiză de clienţii restaurantului din Podari aveau viermi

Dragnea, despre taxe: Autorităţile locale să aplice legislaţia în vigoare şi să indexeze cu 16%

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, răspunzând unei întrebări privind acţiunea autorităţilor locale vizavi de taxe şi impozite, că acestea trebuie să aplice, deocamdată, legislaţia în vigoare, respectiv să le indexeze cu 16%, urmând să vadă ce este de făcut când Guvernul va emite Ordonanţa.
Dragnea, despre taxe: Autorităţile locale să aplice legislaţia în vigoare şi să indexeze cu 16%

CFR Călători închide mai multe agenţii de voiaj. Localităţile în care serviciile nu vor mai fi disponibile

CFR Călători va închide, joi, agenţiile de voiaj din 11 oraşe şi le va înlocui cu birouri de voiaj, în incinta staţiilor de cale ferată, iar alte trei unităţi vor fi închise definitiv.
CFR Călători închide mai multe agenţii de voiaj. Localităţile în care serviciile nu vor mai fi disponibile

Del Bosque: Messi este cel mai bun şi fără Xavi şi Iniesta

Selecţionerul spaniol Vicente Del Bosque a declarat, luni, pentru cotidianul El Pais, că argentinianul Lionel Messi, favorit pentru un al patrulea Balon de Aur, este cel mai bun jucător din lume şi ar fi la fel şi fără ajutorul lui Xavi şi Andres Iniesta, coechipierii săi de la FC Barcelona.
Del Bosque: Messi este cel mai bun şi fără Xavi şi Iniesta

Actor din „Minţi criminale”, arestat pentru conducerea automobilului sub influenţa alcoolului

Actorul Thomas Gibson, în vârstă de 50 de ani, a fost arestat duminică dimineaţă la Los Angeles, fiind acuzat de conducerea automobilului sub influenţa alcoolului.
Actor din

Un avion plin cu aur, blocat pe un aeroport din Istanbul

Un avion al companiei aeriene de transport de marfă ULS Cargo care transporta o încărcătură de o tonă şi jumătate de lingouri de aur este imobilizat de marţi pe aeroportul internaţional din Istanbul, autorităţile turce apreciind că nu are documentele în regulă, potrivit presei turce.
Un avion plin cu aur, blocat pe un aeroport din Istanbul

Ponta: Propun organizarea Congresului pe 20 aprilie. PSD nu trebuie să se confunde cu Guvernul

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN, la care a avut şi presa acces, că propune organizarea Congresului pe 20 aprilie, el arătând că la acest for partidul trebuie pregătit pentru a exista şi acţiona separat de Guvern.
Ponta: Propun organizarea Congresului pe 20 aprilie. PSD nu trebuie să se confunde cu Guvernul

Controverse privind ordonanţa care permite autorităţilor locale să nu indexeze taxele. Răspunsul Guvernului la solicitarea lui Boc. Preşedinţia: Guvernul să se menţină în limita declaraţiilor decente

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat joi, 3 ianuarie, Legea de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară şi l-a informat pe premierul Victor Ponta, informează Administraţia prezidenţială, care atrage atenţia Guvernului să se menţină în limita declaraţiilor decente. Anterior, Guvernul a precizat, într-un răspuns la solicitarea primarului Emil Boc de adoptare a ordonanţei care să permită autorităţilor locale să nu indexeze taxele, că OG nu a putut fi adoptată în 5 ianuarie pentru că preşedintele Băsescu a promulgat după şedinţa Guvernului legea de abilitare.
Controverse privind ordonanţa care permite autorităţilor locale să nu indexeze taxele. Răspunsul Guvernului la solicitarea lui Boc. Preşedinţia: Guvernul să se menţină în limita declaraţiilor decente

Mourinho spune că acceptă şi înţelege huiduielile fanilor

Antrenorul Jose Mourinho a declarat, duminică seară, după victoria formaţiei Real Madrid, scor 4-3, cu Real Sociedad, că înţelege şi acceptă fluierăturile şi huiduielile publicului de la Santiago Bernabeu.
Mourinho spune că acceptă şi înţelege huiduielile fanilor

Ponta: Elena Udrea, viitoarea preşedintă a PDL, e invidioasă pe comunicarea USL

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, la începutul şedinţei BPN, la care a avut şi presa acces, că a sesizat "invidia" Elenei Udrea, pe care a numit-o "viitoarea preşedintă a PDL", faţă de comunicarea publică a USL.
Ponta: Elena Udrea, viitoarea preşedintă a PDL, e invidioasă pe comunicarea USL

De ce nu se mai uită oamenii în sus? Cum a schimbat telefonul mobil modul în care interacţionăm cu cei din jur – GALERIE FOTO

În trecut, telefonul era un mijloc de a contacta pe cineva în cazul în care se întâmpla să fie acasă sau la birou. În prezent, telefonul mobil a devenit o necesitate 24 de ore din 24.
De ce nu se mai uită oamenii în sus? Cum a schimbat telefonul mobil modul în care interacţionăm cu cei din jur - GALERIE FOTO

Vladimir Putin şi milioane de ruşi au sărbătorit Crăciunul la biserică

Preşedintele rus Vladimir Putin a sărbătorit Crăciunul ortodox pe stil vechi într-o mănăstire, în noaptea de duminică spre luni, în timp ce milioane de ruşi aprindeau lumânări, în sunet de clopote, în timpul slujbelor organizate pe cuprinsul întregii ţări.
Vladimir Putin şi milioane de ruşi au sărbătorit Crăciunul la biserică

Iliescu, de onomastică: Îmi doresc sănătate înainte de toate. Fostul preşedinte a primit urări de „La mulţi ani! ” şi buchete de flori de la liderii PSD

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a venit, luni, la sediul central al partidului, la prima şedinţă a conducerii din acest an, el spunându-le jurnaliştilor că îşi doreşte pentru 2013 în primul rând sănătate, iar "forţele societăţii" româneşti să fie "antrenate într-un mers ascendent".
Iliescu, de onomastică: Îmi doresc sănătate înainte de toate. Fostul preşedinte a primit urări de

Antrenorul Barcelonei, la primele declaraţii după operaţie. Vilanova: Lupta cu boala nu s-a încheiat

Antrenorul formaţiei FC Barcelona, Tito Vilanova, revenit duminică pe banca tehnică după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale, a declarat că lupta sa cu boala nu s-a terminat, subliniind însă că aceasta face parte din viaţa sa particulară.
Antrenorul Barcelonei, la primele declaraţii după operaţie. Vilanova: Lupta cu boala nu s-a încheiat

Scriitorul Alexei Rudeanu a decedat la vârsta de 73 de ani

Prozatorul Alexei Rudeanu a decedat, pe 2 ianuarie, la Bucureşti, la vârsta de 73 de ani, potrivit unui anunţ al Uniunii Scriitorilor din România (USR).
Scriitorul Alexei Rudeanu a decedat la vârsta de 73 de ani