CELE MAI NOI ARTICOLE

FURTUNĂ PUTERNICĂ în Vaslui: Acoperişuri smulse de pe case, 94 de localităţi fără curent şi un drum blocat

Mai multe acoperişuri au fost smulse de pe case, zeci de copaci au fost doborâţi, un drum naţional a fost blocat, iar 94 localităţi au rămas fără curent electric, luni seară, în judeţul Vaslui, în urma unei furtuni puternice.
FURTUNĂ PUTERNICĂ în Vaslui: Acoperişuri smulse de pe case, 94 de localităţi fără curent şi un drum blocat

Secretarul american de Stat: Au fost folosite arme chimice în Siria. Este de necontestat. Ce am văzut şochează conştiinţa mondială

Secretarul american de Stat, John Kerry, a afirmat luni că în Siria au fost folosite arme chimice, săptămâna trecută, considerând că aceasta este o "indecenţă morală" pentru care responsabilii trebuie să răspundă.
Secretarul american de Stat: Au fost folosite arme chimice în Siria. Este de necontestat. Ce am văzut şochează conştiinţa mondială

Antonescu: În PNL nu sunt infractori. Voi cere Ministerului Justiţiei o situaţie a anchetelor pe vechea guvernare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că în partidul pe care îl conduce nu se află "infractori", cum a susţinut Traian Băsescu, însă la începerea sesiunii parlamentare va interpela Ministerul Justiţiei pentru ca DNA să prezinte o situaţie a anchetelor legate de "vechea guvernare".
Antonescu: În PNL nu sunt infractori. Voi cere Ministerului Justiţiei o situaţie a anchetelor pe vechea guvernare

Vladimir Putin a discutat la telefon cu David Cameron despre Siria. Putin: Nu există dovezi privind un atac chimic al Damascului

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a spus premierului britanic David Cameron că încă nu există o dovadă că regimul sirian a folosit arme chimice împotriva rebelilor în Siria, a anunţat luni serviciul de presă al premierului.
Vladimir Putin a discutat la telefon cu David Cameron despre Siria. Putin: Nu există dovezi privind un atac chimic al Damascului

Ponta, la Chişinău: Guvernul va reduce „încet-încet” taxele consulare

Guvernul va reduce "încet-încet" taxele consulare pentru cetăţenii Republicii Moldova, încercând astfel să repare o nedreptate comisă de fostul Executiv în 2010, a declarat, la Chişinău, premierul Victor Ponta.
Ponta, la Chişinău: Guvernul va reduce

România va sprijini Republica Moldova să dezvolte un sistem medical de urgenţă de tip SMURD

România va sprijini Republica Moldova pentru a dezvolta un sistem medical de urgenţă de tip SMURD la fel de performant, a anunţat premierul Victor Ponta, aflat la Chişinău.
România va sprijini Republica Moldova să dezvolte un sistem medical de urgenţă de tip SMURD

Nicolăescu: Distribuirea cardurilor de sănătate de către medicii de familie, cea mai proastă soluţie

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, luni, că distribuirea cardurilor de sănătate prin intermediul medicilor de familie "era cea mai proastă soluţie", susţinând că are "termen" până în 15 septembrie să abroge această prevedere şi să elaborez un nou proiect de act normativ.
Nicolăescu: Distribuirea cardurilor de sănătate de către medicii de familie, cea mai proastă soluţie

Ponta: Sper ca problema emisiei TVR la Chişinău să fie rezolvată în două-trei săptămâni

Premierul Victor Ponta a declarat că speră ca problema emisiei la Chişinău a televiziunii publice româneşti să fie rezolvată în două-trei săptămâni, adăugând că între două ţări prietene precum România şi Republica Moldova nu trebuie să existe niciun litigiu.
Ponta: Sper ca problema emisiei TVR la Chişinău să fie rezolvată în două-trei săptămâni

Ponta îl contrazice la Chişinău pe Băsescu pe tema burselor pentru studenţi: Numărul să nu fie mărit, trebuie realism

Numărul de burse pentru studenţii din Republica Moldova nu trebuie mărit, deoarece cererile sunt mai mici decât disponibilul, fiind mai curând nevoie de o diversificare a acestora astfel încât tinerii să fie încurajaţi să vină la universităţi româneşti, a spus, la Chişinău, premierul Victor Ponta.
Ponta îl contrazice la Chişinău pe Băsescu pe tema burselor pentru studenţi: Numărul să nu fie mărit, trebuie realism

Ponta, la Chişinău, după criticile lui Băsescu: Eu încerc să prezint imaginea unei ţări civilizate

Premierul Ponta, aflat la Chişinău, a afirmat că imaginea României pe care încearcă să o prezinte în străinătate este cea a unei ţări civilizate şi nu cea care rezultă din ultimele critici ale preşedintelui Băsescu, spunând că doar aşa Republica Moldova ar fi convinsă că este bine alături de România.
Ponta, la Chişinău, după criticile lui Băsescu: Eu încerc să prezint imaginea unei ţări civilizate

INCENDIU PUTERNIC într-un apartament din Capitală. Doi copii se numără printre victime

Un incendiu puternic a cuprins un apartament dintr-un bloc situat pe Aleea Cumidava, în zona Fundeni din Capitală, după o intervenţie de aproximativ o jumătate de oră focul fiind stins de pompieri. Doi copii au fost transportaţi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" şi doi adulţi, la Spitalul Pantelimon.
INCENDIU PUTERNIC într-un apartament din Capitală. Doi copii se numără printre victime

Antonescu: Plecarea mea a fost gest nepoliticos, dar discursul lui Băsescu era fără legitimitate

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că gestul său de a părăsi ceremonia de la Palatul Cotroceni pentru învestirea Ramonei Mănescu la Ministerul Transporturilor a fost unul nepoliticos, dar cu scopul de arăta că discursul lui Traian Băsescu era lipsit de legitimitate.
Antonescu: Plecarea mea a fost gest nepoliticos, dar discursul lui Băsescu era fără legitimitate

Episcopul Alepului se teme de declanşarea „unui RĂZBOI MONDIAL” în caz de intervenţie în Siria

Episcopul catolic al Alepului, Antoine Audo, a avertizat luni în privinţa unei intervenţii armate în Siria, care ar contribui, în opinia sa, la "un război mondial", în timp ce publicaţia Vaticanului a criticat lipsa de "prudenţă" a celor care iau în calcul o asemenea opţiune.
Episcopul Alepului se teme de declanşarea

Puiul de leu descoperit în luna iunie la Grădina Zoologică din Craiova a murit

Puiul de leu descoperit în luna iunie la Grădina Zoologică din Craiova, după scandalul izbucnit ca urmare a decesului altor patru pui de leu născuţi prematur, a murit în urma unor probleme medicale.
Puiul de leu descoperit în luna iunie la Grădina Zoologică din Craiova a murit

Un bărbat de 40 de ani a murit după ce a căzut în gol de la 100 de metri, în Masivul Făgăraş

Un bărbat de 40 de ani din judeţul Braşov a murit, luni, după ce a alunecat şi a căzut în gol aproximativ o sută de metri, în Masivul Făgăraş, în zona Zârna, la o altitudine de peste 2.000 de metri.
Un bărbat de 40 de ani a murit după ce a căzut în gol de la 100 de metri, în Masivul Făgăraş

Băsescu: Pactul de coabitare stă în picioare pentru că se sprijină pe prevederi constituţionale

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că pactul de coabitare încheiat cu premierul Victor Ponta "stă în picioare" pentru că se sprijină pe prevederile constituţionale, el arătând însă că şi-a pierdut încrederea în capacitatea Guvernului de a asigura locuri de muncă.
Băsescu: Pactul de coabitare stă în picioare pentru că se sprijină pe prevederi constituţionale

Zamfiroiu (ICR): Cele cinci direcţii generale din Institutul Cultural Român nu se justifică

Preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Lilian Zamfiroiu, a susţinut, luni, în faţa Comisiei pentru cultură din Senat, că organigrama instituţiei trebuie regândită, deoarece existenţa a cinci direcţii generale în cadrul ICR "nu se justifică".
Zamfiroiu (ICR): Cele cinci direcţii generale din Institutul Cultural Român nu se justifică

Franţa va eradica şomajul, datoriile şi lipsa locuinţelor până în 2025. Predicţiile miniştilor francezi

Membrii Guvernului francez prognozează că Franţa va deveni până în 2025 o ţară fără şomaj, cu datorii mici, locuinţe pentru toată lumea şi o industrie de invidiat în întreaga lume.
Franţa va eradica şomajul, datoriile şi lipsa locuinţelor până în 2025. Predicţiile miniştilor francezi

Deficitul bugetar se menţine în jurul a 1% din PIB, după şapte luni

Execuţia bugetului general consolidat aferentă primelor şapte luni indică un deficit reprezentând 0,96% din PIB (6,02 miliarde de lei) rezultat din venituri în urcare cu 5,2% şi cheltuieli mai mari cu 4,1% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.
Deficitul bugetar se menţine în jurul a 1% din PIB, după şapte luni

Băsescu, despre o intervenţie externă în Siria: Ne poziţionăm după ce aflăm rezultatul inspecţiei ONU

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, referitor la susţinerea de către ţara noastră a unei intervenţii în Siria a unei coaliţii internaţionale fără acordul ONU, că România se va poziţiona în acest sens după ce va afla rezultatul inspecţiei ONU privind utilizarea armelor chimice împotriva civililor.
Băsescu, despre o intervenţie externă în Siria: Ne poziţionăm după ce aflăm rezultatul inspecţiei ONU

Alba: 21 de persoane, la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară după ce au fost la o nuntă

Un număr de 21 de persoane din zona Munţilor Apuseni din judeţul Alba au fost internate, luni, la Spitalul din Abrud, cu simptome de toxiinfecţie alimentară după ce au participat, la sfârşitul săptămânii, la o nuntă unde ar fi mâncat produse alterate, DSP declanşând o anchetă în acest caz.
Alba: 21 de persoane, la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară după ce au fost la o nuntă

Washingtonul a furnizat informaţii Bagdadului în războiul Irak-Iran, în pofida armelor chimice

Statele Unite au furnizat informaţii Irakului despre pregătirile de ofensivă iraniene în timpul războiului Iran-Irak din anii '80, ştiind că Bagdadul le va răspunde cu atacuri cu arme chimice, dezvăluie luni revista Foreign Policy, citată de AFP.
Washingtonul a furnizat informaţii Bagdadului în războiul Irak-Iran, în pofida armelor chimice

Băsescu: Antonescu, Ponta şi Blaga să aibă grijă de infractorii din partide, nu să se lege de instituţii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Victor Ponta, Crin Antonescu şi Vasile Blaga "ar trebui să aibă grijă de infractorii pe care îi au în partide, nu să se lege de instituţiile statului care încearcă să îi apere pe cetăţeni de infractori".
Băsescu: Antonescu, Ponta şi Blaga să aibă grijă de infractorii din partide, nu să se lege de instituţii

Peste 200 de olimpici internaţionali vor putea beneficia de tabere la Costineşti, în septembrie

Olimpicii internaţionali vor putea beneficia de 220 de locuri în tabere, în staţiunea Costineşti, organizate în două serii, în intervalele 1 - 8 şi 8 - 15 septembrie, participanţilor fiindu-le asigurate gratuit masa şi cazarea, iar plata transportului va fi suportată individual.
Peste 200 de olimpici internaţionali vor putea beneficia de tabere la Costineşti, în septembrie

Consiliul de Administraţie al Transgaz: Numărul de anagajaţi va fi redus. Structura actuală este aglomerată şi ineficientă

Viziunea strategică a administratorilor Transgaz în privinţa resurselor umane este aceea de reducere a numărului de personal în următorii ani, având în vedere structura actuală aglomerată şi ineficientă, precum şi menţinerea unui nivel de creştere a cheltuielilor salariale în limita ratei inflaţiei.
Consiliul de Administraţie al Transgaz: Numărul de anagajaţi va fi redus. Structura actuală este aglomerată şi ineficientă

Roubini: Italia riscă o furtună financiară din cauza lui Berlusconi

Instabilitarea din Italia, legată de viitorul fostului premier Sivio Berlusconi, ar putea duce la declanşarea alegerilor anticipate, anul viitor, iar ţara ar putea fi penalizată de pieţele financiare chiar din această săptămână, potrivit economistului american Nouriel Roubini.
Roubini: Italia riscă o furtună financiară din cauza lui Berlusconi

Băsescu, despre plecarea lui Antonescu de la Cotroceni: Nu o să fie preşedinte niciodată

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, luni, cum califică plecarea lui Crin Antonescu de la Cotroceni înainte de sfârşitul ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură de către Ramona Mănescu, el răspunzând: "Nu o să fie niciodată preşedinte, nu ştie ce înseamnă să fii preşedinte".
Băsescu, despre plecarea lui Antonescu de la Cotroceni: Nu o să fie preşedinte niciodată

Un avion german cu 204 pasageri la bord a aterizat de urgenţă în Croaţia

Un avion al unei companii germane, cu 204 pasageri la bord, care asigura legătura între oraşul egiptean Hurghada şi Frankfurt, a aterizat de urgenţă, luni, în Croaţia, din cauza fumului apărut în cabină, a anunţat postul de radio naţional din Croaţia (HRT).
Un avion german cu 204 pasageri la bord a aterizat de urgenţă în Croaţia

Antal: Autonomia este răspunsul la neîncrederea românilor în Guvern

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că autonomia este răspunsul la neîncrederea românilor în Guvern, susţinând că nu la Bucureşti ar trebui să se spună dacă situaţia minorităţii maghiare a fost sau nu rezolvată, ci comunitatea însăşi trebuie să decidă.
Antal: Autonomia este răspunsul la neîncrederea românilor în Guvern

Băsescu: Şomajul a crescut la 7,6% în iunie şi cu 29.000 de şomeri în iulie. Investiţiile au scăzut

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că trage un semnal de alarmă către Guvern legat de faptul că şomajul a crescut la 7,6% în iunie şi cu 29.000 de şomeri în iulie, iar investiţiile străine directe au scăzut cu 19,4% în prima jumătate a anului.
Băsescu: Şomajul a crescut la 7,6% în iunie şi cu 29.000 de şomeri în iulie. Investiţiile au scăzut

Evgheni Şevciuk: Transnistria va fi recunoscută pe plan internaţional, peste un an şi jumătate

Transnistria va fi recunoscută pe plan internaţional, peste un an şi jumătate, perioadă de timp în care vor fi puse la punct mai multe aspecte, a anunţat liderul transnistrean Evgheni Şevciuk, aflat în vizită la Ţhinvali, în Osetia de Sud.
Evgheni Şevciuk: Transnistria va fi recunoscută pe plan internaţional, peste un an şi jumătate

Thomas Schneider, noul antrenor al echipei VfB Stuttgart

Tehnicianul Thomas Schneider a fost numit, luni, în funcţia de antrenor principal al echipei VfB Stuttgart, înlocuindu-l pe Bruno Labbadia, a anunţat clubul german.
Thomas Schneider, noul antrenor al echipei VfB Stuttgart

Construcţia nodului rutier de acces pe autostrada A3 va costa aproximativ 5 milioane euro

Nodul rutier de acces pe autostrada A3 Bucureşti - Ploieşti care va fi construit în comuna prahoveană Gherghiţa va costa aproximativ 5 milioane de euro şi va fi realizat din bugetul judeţului Prahova, conform unei hotărâri aprobate de Consiliul Judeţean.
Construcţia nodului rutier de acces pe autostrada A3 va costa aproximativ 5 milioane euro

Atac dur al lui Băsescu la liderii USL: S-au întors nervoşi din concediu. Şomajul e în creştere. E timpul ca Ponta să guverneze, nu să televizeze. REACŢIA premierului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Palatul Cotroceni, că liderii USL "s-au întors nervoşi din concediu" şi că are să le transmită lucruri grave acestora, că "şomajul este în creştere" şi că " românii se tem dacă îşi pierd sau nu locul de muncă", adăugând că "e timpul ca Victor Ponta să guverneze".
Atac dur al lui Băsescu la liderii USL: S-au întors nervoşi din concediu. Şomajul e în creştere. E timpul ca Ponta să guverneze, nu să televizeze. REACŢIA premierului

Billy Ocean va concerta, pe 27 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti

Cântăreţul britanic Billy Ocean va concerta, pe 27 noiembrie, la Sala Palatului din Capitală, spectacolul făcând parte din turneul mondial de promovare a celui mai recent material discografic al artistului, "Here you are", lansat în primăvara acestui an, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Billy Ocean va concerta, pe 27 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti

Antal Arpad: Nu Tokes este responsabil că trei milioane de români au părăsit ţara, ci guvernanţii

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că nu Laszlo Tokes este responsabil că trei milioane de români au părăsit ţara sau de imaginea României în Europa, ci aceia care au exercitat puterea în ultimii 23 de ani şi care acum vor să îi retragă Ordinul Naţional "Steaua României".
Antal Arpad: Nu Tokes este responsabil că trei milioane de români au părăsit ţara, ci guvernanţii

Cum să călătoreşti GRATIS în jurul lumii: Cinci MODURI de a-ţi câştiga existenţa pe mare

Imaginaţi-vă că drumul spre locul de muncă ar fi la fel de uşor ca şi cum ai păşi pe puntea unui iaht. Sau că fereastra de la birou ar da direct spre mare. Sau, cum ar fi să te trezeşti în fiecare dimineaţa într-un port exotic? Pare să fie jobul ideal sau cel puţin visul multora dintre noi.
Cum să călătoreşti GRATIS în jurul lumii: Cinci MODURI de a-ţi câştiga existenţa pe mare

Ponta: Prin conducta de gaz Iaşi-Ungheni, Moldova va putea negocia mai bine cu alţi furnizori

Conducta de gaz Iaşi-Ungheni (Republica Moldova), pentru care lucrările vor fi încheiate în luna decembrie a acestui an, va permite statului vecin, prin furnizarea de gaze din producţia României, să poate negocia mai bine cu alţi furnizori, a declarat premierul Victor Ponta.
Ponta: Prin conducta de gaz Iaşi-Ungheni, Moldova va putea negocia mai bine cu alţi furnizori

Ponta: Spre deosebire de Băsescu, eu i-am trasat Ramonei Mănescu sarcini care ţin de transporturi

Ramona Mănescu se va putea achita foarte bine de sarcinile care îi vor reveni la Ministerul Transporturilor, a declarat premierul Ponta, adăugând că, "spre deosebire de preşedintele Băsescu", el i-a trasat sarcini din domeniu şi că nu ar fi propus-o ca ministru dacă nu era mulţumit de activitatea ei.
Ponta: Spre deosebire de Băsescu, eu i-am trasat Ramonei Mănescu sarcini care ţin de transporturi

Guvernul Greciei transferă 12.500 de funcţionari pentru restructurarea sectorului public

Guvernul Greciei a aprobat luni transferarea a 12.500 de funcţionari, până la sfârşitul lunii septembrie, pentru restructurarea sectorului public în vederea reducerii costurilor, măsurile provocând noi nemulţumiri sociale.
Guvernul Greciei transferă 12.500 de funcţionari pentru restructurarea sectorului public