CELE MAI NOI ARTICOLE

Plăţile prin card au fost suspendate la Vatican, la cererea Băncii Italiei

Plăţile electronice prin card pe teritoriul Vaticanului au fost suspendate de la începutul acestui an la cererea Băncii Italiei, care a notificat singurul operator al unei astfel de reţele de plăţi la Vatican, Deutsche Bank Italia, că nu are autorizaţie pentru derularea tranzacţiilor.
Plăţile prin card au fost suspendate la Vatican, la cererea Băncii Italiei

INTERVIU – Angela Gheorghiu: Am hotărât de comun acord cu Roberto Alagna divorţul amiabil

Soprana Angela Gheorghiu a declarat, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, că începe noul an "cu o nouă identitate" şi a hotărât, de comun acord şi în deplină prietenie, cu tenorul Roberto Alagna, divorţul iminent, care se va pronunţa cât de curând.
INTERVIU - Angela Gheorghiu: Am hotărât de comun acord cu Roberto Alagna divorţul amiabil

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea vineri

Vineri, valorile de temperatură vor fi în creştere uşoară şi se vor situa peste mediile climatologice ale perioadei, cu maxime de la -1 grad în Transilvania până la 9 grade în sud-vestul ţării şi minime între -5 şi 3 grade. Cerul va avea înnorări temporare şi vor cădea precipitaţii, ziua local în nord, centru, nord-est şi în zona de munte şi izolat în rest, iar noaptea îndeosebi în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale.
PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea vineri

Licitaţia pentru sistemul IT care va gestiona dosarele electronice de sănătate a fost suspendată

Licitaţia pentru sistemul IT care va gestiona dosarele de sănătate ale populaţiei a fost suspendată în decembrie 2012, în urma unei plângeri înaintate de HP România, a cărei ofertă a fost cu 30% mai ieftină decât a UTI Grup, firma desemnată câştigătoare de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Licitaţia pentru sistemul IT care va gestiona dosarele electronice de sănătate a fost suspendată

Cât va costa întreţinerea drumurilor pe timp de vară: Estimările CNADNR pentru 2013 – 2014

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) vrea să contracteze lucrări de întreţinere pe timp de vară a drumurilor din administrarea celor şapte direcţii regionale, în intervalul 2013-2014, valoarea contractelor fiind estimată la mai mult de 900 de milioane de lei.
Cât va costa întreţinerea drumurilor pe timp de vară: Estimările CNADNR pentru 2013 - 2014

Vicente Del Bosque, desemnat cel mai bun selecţioner în 2012

Antrenorul Vicente Del Bosque, campion european cu Spania, a fost desemnat cel mai bun selecţioner al anului 2012, conform unui clasament al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).
Vicente Del Bosque, desemnat cel mai bun selecţioner în 2012

Şase crime au fost comise în perioada Revelionului, pe fondul consumului de alcool

Şase crime au fost comise în perioada Revelionului, majoritatea fiind produse în urma unor conflicte spontane, pe fondul consumului de alcool, informează, joi, Poliţia Română.
Şase crime au fost comise în perioada Revelionului, pe fondul consumului de alcool

Famillile victimelor masacrului de la Aurora, nemulţumite de redeschiderea cinematografului

Familiile victimelor masacrului de la Aurora (Colorado, vest), invitate de către lanţul de săli de cinema Cinemark să asiste la redeschiderea complexului unde s-a petrecut drama, au calificat miercuri invitaţia drept o lovitură de publicitate "ridicol de ofensatoare".
Famillile victimelor masacrului de la Aurora, nemulţumite de redeschiderea cinematografului

BNR a încheiat anul 2012 cu rezerve valutare în scădere faţă de anul precedent

Rezervele valutare ale BNR au închis anul trecut la un nivel de 31,2 miliarde euro, în scădere cu două miliarde euro faţă de finele anului 2011, însă s-au situat în creştere uşoară faţă de luna noiembrie 2012, când au totalizat 31,16 miliarde euro.
BNR a încheiat anul 2012 cu rezerve valutare în scădere faţă de anul precedent

Bulgaria: Preţuri mai mici la gaze şi energie termică, de la 1 ianuarie

Gazele şi energia termică s-au ieftinit în Bulgaria de la 1 ianuarie cu 9,8%, respectiv 3-7%, potrivit Comisiei de stat pentru reglementarea în domeniul energiei şi apei (DKEVR).
Bulgaria: Preţuri mai mici la gaze şi energie termică, de la 1 ianuarie

Restaurantul unde clienţii au făcut scandal pentru că ar fi primit peşte stricat de Revelion, amendat cu 30.000 de lei de Protecţia Consumatorului Dolj

Restaurantul din Podari unde în noaptea de Revelion a izbucnit un scandal între pesonalul localului şi clienţi, care au reclamat că au primit doar peşte stricat, a fost amendat cu 30.000 de lei de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului, pentru "prestarea de servicii în mod necorespunzător".
Restaurantul unde clienţii au făcut scandal pentru că ar fi primit peşte stricat de Revelion, amendat cu 30.000 de lei de Protecţia Consumatorului Dolj

Filme de Sergiu Nicolaescu rulează gratuit, vineri, la Patria şi la cinematograful din Târgu-Jiu

Filmele "Dacii", "Revanşa", "Ultimul cartuş" şi "Nemuritorii", semnate de Sergiu Nicolaescu, vor rula, gratuit, vineri noaptea, la cinema Patria din Bucureşti şi la cinematograful "Sergiu Nicolaescu" din Târgu-Jiu, informează RADEF RomâniaFilm, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Filme de Sergiu Nicolaescu rulează gratuit, vineri, la Patria şi la cinematograful din Târgu-Jiu

Rapid va întâlni Dnepr, Videoton şi Guangzhou în primul turneu din Spania

Echipa Rapid va efectua în perioada 22 ianuarie - 11 februarie un prim stagiu de pregătire în Spania (Marbella) în cadrul căruia va disputa partide amicale cu Dnepr Dnepropetrovsk, Videoton FC şi campioana en-titre a Chinei, Guangzhou Evergrande, se arată pe site-ul oficial al grupării giuleştene.
Rapid va întâlni Dnepr, Videoton şi Guangzhou în primul turneu din Spania

O fotografie cu Lady Diana, niciodată publicată, scoasă la licitaţie în Statele Unite

O fotografie de presă cu Lady Diana, pe care un tabloid londonez a considerat-o prea îndrăzneaţă pentru a o publica, va fi scoasă la licitaţie în această lună în Statele Unite.
O fotografie cu Lady Diana, niciodată publicată, scoasă la licitaţie în Statele Unite

Lansare surprinzătoare: Burger King va vinde un produs aproape identic cu unul făcut celebru de McDonald’s – FOTO

Lanţul fast-food Burger King a anunţat o nouă modificare în meniu, punând în vânzare un produs care este aproape identic cu unul de acelaşi tip făcut celebru de rivalul McDonald's.
Lansare surprinzătoare: Burger King va vinde un produs aproape identic cu unul făcut celebru de McDonald's - FOTO

COSTUL catastrofelor naturale din 2012

Costul total al catastrofelor naturale din lume ar urma să atingă suma de 160 de miliarde de dolari în 2012 (aproximativ 122 de miliarde de euro), apreciază asigurătorul german Munich Re într-un studiu publicat joi.
COSTUL catastrofelor naturale din 2012

Directorul medical al spitalului Elias: Sergiu Nicolaescu se simţea rău din 18 decembrie, dar a refuzat să vină atunci la spital

Sergiu Nicolaescu se simţea rău din 18 decembrie, după ce a căzut, dar a refuzat să vină la spital, preferând să petreacă sărbătorile în familie, iar până în 26 decembrie, când a acceptat internarea, a mâncat foarte puţin şi a avut probleme de tranzit intestinal, a spus directorul medical Dana Safta.
Directorul medical al spitalului Elias: Sergiu Nicolaescu se simţea rău din 18 decembrie, dar a refuzat să vină atunci la spital

Horaţiu Mălăele: Sergiu Nicolaescu a răscolit lumea cinematografică

Actorul Horaţiu Mălăele a declarat, pentru MEDIAFAX, că Sergiu Nicolaescu "a răscolit lumea cinematografică, şi nu numai, cu o forţă rar întâlnită" şi a lăsat în urma sa o moştenire fără precedent.
Horaţiu Mălăele: Sergiu Nicolaescu a răscolit lumea cinematografică

Mărmureanu: În acest an vor fi foarte multe cutremure, dar de intensitate mică, sub 7 grade

Anul 2013 va avea o activitate seismică intensă, însă vor fi cutremure de mică intensitate, care nu vor provoca victime sau pagube materiale, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, directorul onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu.
Mărmureanu: În acest an vor fi foarte multe cutremure, dar de intensitate mică, sub 7 grade

Geo Saizescu: Sergiu Nicolaescu a crezut în filmul românesc

Regizorul Geo Saizescu a declarat pentru MEDIAFAX că Sergiu Nicolaescu rămâne un luptător pentru destinul culturii naţionale în film, care a ţinut ca filmele sale să fie autentic româneşti.
Geo Saizescu: Sergiu Nicolaescu a crezut în filmul românesc

TAXELE ŞI IMPOZITELE locale în 2013: Ce decizie au luat autorităţile privind HG din decembrie

Primării din ţară au hotărât majorarea taxelor, impozitelor şi tarifelor locale începând cu 1 ianuarie. Guvernul a adoptat o hotărâre privind actualizarea taxelor şi impozitelor locale cu rata inflaţiei pe ultimii trei ani, respectiv majorarea acestora cu 16,05%, actul normativ fiind publicat în Monitorul Oficial în 28 decembrie.
TAXELE ŞI IMPOZITELE locale în 2013: Ce decizie au luat autorităţile privind HG din decembrie

Cursul a coborât în prima zi a anului la 4,4153 lei/euro, cel mai REDUS nivel din ultimele opt luni

Moneda naţională s-a apreciat în prima şedinţă interbancară din acest an, iar Banca Naţională României (BNR) a publicat un curs de 4,4153 lei/euro, cu 1,34 bani mai mic faţă de ultima referinţă anunţată în 2012, reprezentând cel mai redus nivel începând cu luna mai a anului trecut.
Cursul a coborât în prima zi a anului la 4,4153 lei/euro, cel mai REDUS nivel din ultimele opt luni

Băsescu: Maestrul Nicolaescu a fost nu doar un mare regizor, scenarist, actor, ci şi creator de şcoală

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, joi, un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a lui Sergiu Nicolaescu, arătând că "maestrul a fost nu doar un mare regizor, scenarist şi actor, ci şi un creator de şcoală pentru ceea ce astăzi numim, cu atât de multă mândrie, cinematografia românească".
Băsescu: Maestrul Nicolaescu a fost nu doar un mare regizor, scenarist, actor, ci şi creator de şcoală

Trafic dublu în Vama Albiţa: Cetăţenii moldoveni vin în România pentru sărbătorile pe rit vechi

Traficul rutier pe sensul de intrare în ţară în Vama Albiţa s-a dublat, în condiţiile în care în ultimele 12 ore peste 3.000 de persoane au intrat în ţară, fiind vorba despre cetăţeni moldoveni care vin în România pentru a petrece sărbătorile pe rit vechi sau se întorc la muncă în Uniunea Europeană.
Trafic dublu în Vama Albiţa: Cetăţenii moldoveni vin în România pentru sărbătorile pe rit vechi

Bradley Cooper şi Zoe Saldana s-au despărţit

Actorii Bradley Cooper şi Zoe Saldana s-au despărţit pentru a doua oară în ultimele luni, cu puţin timp înainte de vacanţa de Crăciun, însă intenţionează să apară împreună la evenimentele mondene din cadrul sezonului premiilor de la Hollywood.
Bradley Cooper şi Zoe Saldana s-au despărţit

Jojo, despre Sergiu Nicolaescu: Sufletul cinematografiei româneşti nu ne mai poate fi alături

Actriţa Cătălina Grama (Jojo) a declarat, joi, că inimile noastre plâng pentru că Sergiu Nicolaescu, "un om unic, sufletul cinematografiei româneşti şi unul dintre cei mai mari creatori şi iubitori de artă", nu ne mai poate fi alături fizic.
Jojo, despre Sergiu Nicolaescu: Sufletul cinematografiei româneşti nu ne mai poate fi alături

INTERVIU – Sergiu Nicolaescu despre ultimul său film: „Ultimul corupt din România” este o ironie la societatea actuală – VIDEO

Regizorul Sergiu Nicolaescu acordat, în luna februarie 2012, un interviu pentru MEDIAFAX, în care a declarat că cel mai recent film al său - "Ultimul corupt din România", este o ironie la societatea actuală, subiectul fiind tratat sub forma unei comedii.
INTERVIU - Sergiu Nicolaescu despre ultimul său film:

EXCLUSIV: George Cosac candidează la preşedinţia FR de Tenis

Fostul tenisman George Cosac (44 ani), care actualmente îndeplineşte funcţiile de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Tenis şi de şef de secţii la Dinamo Braşov, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX că şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al FRT.
EXCLUSIV: George Cosac candidează la preşedinţia FR de Tenis

PROGNOZA METEO până pe 13 ianuarie: Cum va fi vremea în primele două săptămâni din 2013

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 31 decembrie 2012 - 13 ianuarie 2013, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
PROGNOZA METEO până pe 13 ianuarie: Cum va fi vremea în primele două săptămâni din 2013

Ştefan Bănică despre Sergiu Nicolaescu: A lăsat moştenire filme ce au făcut istorie

Actorul şi cântăreţul Ştefan Bănică regretă decesul cineastului alături de care a lucrat pentru lungmetrajul "Triunghiul morţii" şi pe care îl consideră un om impresionant.
Ştefan Bănică despre Sergiu Nicolaescu: A lăsat moştenire filme ce au făcut istorie

TRAFIC AGLOMERAT pe DN 1: Coloane de maşini pe sensul de urcare spre munte

Traficul se desfăşoară cu dificultate, joi, pe DN 1, pe Valea Prahovei formându-se coloane de maşini pe sensul de urcare spre munte, între Comarnic şi Nistoreşti şi în zona staţiunilor.
TRAFIC AGLOMERAT pe DN 1: Coloane de maşini pe sensul de urcare spre munte

Lotul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea se reuneşte vineri

Lotul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea se reuneşte, vineri, pentru reluarea pregătirilor, cu opt zile înaintea primului meci oficial din anul 2013, cel cu formaţia Danubius Galaţi, programat la 12 ianuarie, în Liga Naţională la handbal feminin.
Lotul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea se reuneşte vineri

Român mort în Franţa, în urma unei intervenţii a poliţiei

Un bărbat de naţionalitate română a murit joi dimineaţa la Stains (Seine-Saint-Denis) căzând de pe acoperişul unei case parohiale, în care poliţiştii au pătruns după ce au fost anunţaţi că este în curs o spargere.
Român mort în Franţa, în urma unei intervenţii a poliţiei

Valentin Teodosiu: Sergiu Nicolaescu nu putea trăi decât prin film

Actorul Valentin Teodosiu a declarat, pentru MEDIAFAX, că Sergiu Nicolaescu, un regizor cu care a colaborat de foarte multe ori, "nu putea trăi decât prin film", artă pentru care "şi-a sacrificat viaţa".
Valentin Teodosiu: Sergiu Nicolaescu nu putea trăi decât prin film

Aproape 100.000 de români au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară. Câte milioane de euro au cheltuit

Aproape 100.000 de români şi-au petrecut Revelionul în unităţi turistice din ţară, în creştere cu 30% faţă de anul trecut, şi au cheltuit aproximativ 81 de milioane de lei (18 milioane euro), cu 20% mai mult faţă de anul precedent, potrivit datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.
Aproape 100.000 de români au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară. Câte milioane de euro au cheltuit

Ministrul Culturii, despre decesul lui Sergiu Nicolaescu: A dispărut o personalitate a industriei cinematografiei româneşti

Ministrul Culturii Daniel Barbu a declarat pentru MEDIAFAX că regretă dispariţia cineastului Sergiu Nicolaescu, despre care spune că a fost o personalitate marcantă a cinematografiei româneşti.
Ministrul Culturii, despre decesul lui Sergiu Nicolaescu: A dispărut o personalitate a industriei cinematografiei româneşti

Ioana Moldovan: Sergiu Nicolaescu a fost un om pe care l-a întâlnit când aveam cea mai mare nevoie

Actriţa Ioana Moldovan, eroina unuia dintre cele mai apreciate filme ale lui Sergiu Nicolaescu, "Orient Express", vorbeşte despre regizor ca despre un prieten şi un profesionist desăvârşit.
Ioana Moldovan: Sergiu Nicolaescu a fost un om pe care l-a întâlnit când aveam cea mai mare nevoie

Cristian Preda, despre PDL: Dumnezeu cu mila! Ne trebuie urgent candidat pentru prezidenţiale

Eurodeputatul PDL Cristian Preda a declarat, joi, că aceia care nu vor să plece din fruntea partidului încearcă să-şi consolideze poziţia şi să pregătească o reconfirmare a lor, fie prin congres, fie prin "acord tacit", el apreciind că urgenţa pentru PDL o reprezintă candidatul la prezidenţiale.
Cristian Preda, despre PDL: Dumnezeu cu mila! Ne trebuie urgent candidat pentru prezidenţiale

Vladimir Putin îi acordă cetăţenia rusă lui Gérard Depardieu

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a acordat joi cetăţenia rusă actorului francez Gérard Depardieu, care a ameninţat de curând că renunţă la paşaportul francez în semn de protest faţă de creşterea impozitelor vizându-i pe cei mai bogaţi francezi.
Vladimir Putin îi acordă cetăţenia rusă lui Gérard Depardieu

Ponta, despre Sergiu Nicolaescu: O stea a României, care a lăsat românilor o bogată zestre culturală

Premierul Victor Ponta a transmis joi un mesaj de condoleanţe familiei lui Sergiu Nicolaescu, subliniind că anul 2013 a debutat dureros cu decesul regizorului, o "stea a României", care lasă românilor o adevărată şi bogată zestre culturală.
Ponta, despre Sergiu Nicolaescu: O stea a României, care a lăsat românilor o bogată zestre culturală